Recursul la clasicism

Un articol de MIHAELA PROCA


Exista în Bucuresti, la mijlocul Caii Victoriei, în dreptul Palatului Regal, un loc nou de referinta: Statuia ecvestra a regelui Carol I, domnitor si rege între 1866 si 1914. Lucrarea este turnata în bronz si este urcata pe un soclu din beton armat, placat cu granit, amplasat în curba fatadei Bibliotecii Centrale Universitare – fost sediu al Fundatiilor Regale si punct de referinta al culturii românesti interbelice.

Autorul? Florin Codre nu mai are nevoie de prezentare; destinul sau artistic este  definit de prea mult timp în enciclopediile europene, în timp ce – eternul paradox românesc – în tara sa are parte si el, ca si altii, de lapidari în piata publica (metaforic vorbind), doar pentru ca se încapatâneaza sa-si urmeze si sa-si impuna crezul artistic împotriva fluxului opiniei publice.
În capitala mai exista un grup statuar datorat lui Codre, Duetul cabalin, având o compozitie deschisa, elipsoidala în 3D, cu un dinamism pe traseu de forta centripeta. Câti dintre bucuresteni, români ori  turistii care intra în oras pe la Otopeni stiu cine este autorul statuii ascunse de vegetatia din jurul Casei Presei si, în acelasi timp, puse în valoare de peretele vitrat al arhitecturii moderne, la jumatatea distantei fata de Piata Presei dintre Fântâna Miorita a lui Octav Doicescu si  a Militei Patrascu.
Se cuvine sa amintim de ecvestra de la Calarasi, figurându-l pe acelasi rege, inaugurata la 9 mai 2008, pentru ca paralela dintre cele doua statui se impune: Codre reia tema plastica si o dezvolta organic, dinauntru spre înafara, definindu-se pe sine, definind personalitatea si importanta pentru civilizatia româneasca a primului rege sosit pe meleagurile noastre tocmai dintr-o dinastie vest-europeana, si definind rostul istoric al regalitatii în Unirea României Mari, înfaptuita deopotriva la straduintele conjugate ale statului-regat, ale întregii clase politice, si consfintita prin presiunea maselor adunate la Alba Iulia, în 1918. Pe scurt: ideea nationala.
Controversa – din jurul amplasarii, a reconstituirii ecvestrei anterioare a lui Mestrovic, din 1939, distrusa de comunisti, a oportunitatii politice a momentului evocat – a facut sa curga multe vorbe în media. Primele referate catre Academia Româna pentru construirea sculpturii originale actuale au fost semnate de academicienii Constantin Balaceanu Stolnici si Razvan Theodorescu. Din fericire, negocierile purtate cu urmasii sculptorului croat de catre reprezentantii Ministerului Culturii si al Patrimoniului National, pentru achizitionarea dreptului de autor si executarea unui duplicat,  nu au avut rezultate pozitive; am fi avut parte doar de o replica, o efigie moarta (din pacate, prin zelul patriotarzilor sovietizati).
În schimb, avem acum o Opera (majuscula se impune), un reper în genul statuar, un reper urbanistic si arhitectural, un reper al artei vii. Si daca – revenind la spirala controversiala – am ajuns în final tot la momentul initial, al solicitarii de a se realiza o lucrare noua, înseamna ca asa a trebuit sa fie. La încheierea construirii si mestesugirii artistice ne adresam dvs, maestre Codre, prin cuvintele lui Ion Frunzetti: „Sentimentul valorii proprii se întemeiaza pe sentimentul misiunii proprii. Si misiunea este – oricât am cauta s-o socotim absoluta – de importanta istorica“.
Tema monumentului de for public este un loc comun la fiecare ocazie inaugurala. În cazul de fata, constatam ca ecvestra statuara marcheaza spatiul pietei prin monumentalitate, dimensionare si orientare urbanistica. Din orice directie este vizualizata, statuia puncteaza locul astfel încât centreaza si înglobeaza prin juxtapunere – fara sa anihileze – celelalte monumente contemporane: statuia lui Eminescu de Anghel, monumentul Revolutiei de Ghildus, ansamblul Maniu de Spataru si portretul lui Coposu de Buculei.
Monumentul acesta se constituie într-o tripla provocare: fata de statuara neoclasica din Bucuresti, din veacul  al XIX-lea, fata de amintirea ecvestrei lui Mestrovic si fata de monumentele din piata, însirate pe axa nord-sud.
Daca amplasamentul este similar celui al statuii initiale, soclul este mai scund (7 m),  astfel încât regele pare a fi mai aproape de supusii sai (între timp s-a înaltat si nivelul pavimentului stradal).
Statuia din bronz patinat, înalta de 6 m, este organic construita pe baza reperelor clasicismului, iar comparatia cu statuia interbelica dovedeste palida originalitate plastica a celei ce a fost topita. Opera actuala dobândeste monumentalitate prin subdimensionarea soclului si prin supradimensionarea calului, menite sa puna în valoare personajul evocat. Lucrarea domina traficul metropolitan: Regele în pas de defilare priveste orasul în miscare.
Sculptura de for public este arhitectura a spatiului deschis, ea necesita rigoare, simt plastic al volumelor, sensibilitate fata de suprafetele vibrate ce capteaza diferentiat lumina; mai apoi, ea presupune echilibru al formelor, prioritizarea portretului (în cazul de fata si prin discretizarea corporalitatii umane) si înscrierea corpului în moduli ce amintesc de statuara antíca romana, imperiala (nota bene: arta regalitatilor/imperiilor europene are constante formale în toate epocile).
Tema plastica ofera prilejul definirii simbolului, în sensul în care ecvestra este un simbol al întregului, lizibil în spatiu prin ordine, masura si armonie. Nu este cazul sa revenim la mesajul ideatic întruchipat de regele patriot, autor al Independentei României, la 1877. În sensul artei figurative clasice, statuara lui Codre apare ca o opera perfect geometrizata si ofera ocazia unei analize de limbaj plastic pe ambele componente gramaticale: sintaxa si morfologie. În al doilea sens, elementele de recuzita (mantia cu guler rasfrânt si falduri grele spre spate, vestonul, decoratiile, pantalonii strâmti, frâiele, hamurile tintuite) sunt vizibile doar de aproape, din locul în care se percepe si vibratia subtila a suprafetelor turnate în bronz. Modeleul este de respiratie larga, oferind vederii suprafete aproape plane la nivelul corpului si vestimentatiei, dar vibrate la carnatia calului, pulsând de încordare. Al treilea mesaj simbolic este întruchipat de portretul regelui, o adevarata efigie spatiala ideatica. Figura este usor supradimensionata, spre a fi lizibila de la nivelul privitorului. Nu asemanarea fotografica a chipului conteaza, ci ideea conducatorului cu personalitate, cu o demnitate care a marcat istoria nationala, precum si onoarea omului care si-a subsumat obârsia nobiliara în folosul tarii de adoptie si a devenit român din ziua descalecarii. Expresia severa defineste o figura a demnitatii românesti, nerepetate de atunci încoace.
Nu realismul de sorginte renascentista al veacului al XIX-lea l-a inspirat pe Codre, ci direct recursul la clasicism, la exemplele romane si italienesti. Din acest punct de vedere, ecvestra topita pierde din nou prin comparare, întrucât era lipsita de personalitate plastica si manierizata decorativ. Între temele similare contemporane, comparabile prin forta si rigoare compozitionala, dar purtând un cu totul alt mesaj, amintim statuia londoneza Sf. Gheorghe si Dragonul, a lui Michael Sandl, membru al Academiei Regale, ori ecvestra din Monts des Arts, Bruxelles, întruchipându-l pe regele Albert, la fel de temperata în clasicismul ei, executata de Jonathan Nélis.
Compozitia este simpla, pe axe ortogonale, verticala coloanei vertebrale a personajului intersectându-se cu orizontala spinarii calului. Raportul bidimensional dintre lungime si înaltime este de 84%. Paralelipipedul virtual delimitat de axe si dimensiuni este închis la extreme de  verticala capului cabalin si de coada arcuita care iese din structura axiala si directioneaza energia gravitationala liniar curbat, spre pamânt.
Cu trei puncte de sprijin (picioarele calului), greutatea centrului compozitional (la întretaierea axelor) pare „usoara“ (sic). Fapt care este marcat si de rapelul curbelor interioare ale partilor volumetrice de la extremitati (capul, respectiv coada animalului).
Analiza poate continua, subliniind raportul dintre modulii volumetrici, dintre perceperea compactitatii spatiale si vibratia modeleului de superficie, se poate vorbi despre tipologia canonului uman, specificul stilistic al portretului ori despre cromatica în devenire a patinei clasice (de la gri fer la „verzulan“) etc..
Finalizam descrierea astfel: Locul a primit un semn plastic si urbanistic remarcabil; simbolul si mesajul operei de arta sunt un reper central; valoarea artistica si însemnatatea istorica s-au întâlnit în acelasi punct: sub semnul lui Carol I.

Un comentariu pentru “Recursul la clasicism”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper