O vizita la periferie

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Au trecut luni si luni, poate un an, de când n-am mai vazut la televizor un reportaj despre România. Nefiind totusi un mare amator de televiziune, nici macar un amator oarecare, e posibil sa fi pierdut o emisiune sau alta în care de obicei un ziarist a plecat cu alte treburi în Europa, a gasit ceva timp sau i s-a cerut sa dea o fuga si la Bucuresti, sa se învârteasca putin si sa revina la Montreal exact asa cum plecase: multumit de sine ca n-a aflat nimic altceva decât ceea ce stia despre aceasta tara de la periferia continentului. Bani aruncati pe fereastra, ultimul venit dintre imigrantii economici români din anii din urma i-ar fi putut oferi gratuit si cu dezgustul de rigoare o imagine suficient de sumbra pentru a conferi emigrarii aureola sa de alegere de viata bine gândita si, cel putin când vine vorba despre compatriotii care n-au traversat deocamdata oceanul, câtusi de putin regretata. În treacat spus, unul din trei tineri greci si irlandezi, tari în care criza a lovit cumplit, se gândeste sa emigreze, Canada fiind înca o destinatie privilegiata. Pâna una, alta, aceeasi Canada are o preferinta pronuntata pentru milionarii chinezi dispusi sa-si cumpere rezidenta si naturalizarea cu un milion si jumatate de dolari.
Se apropie sfârsitul anului, invitatiile de a sarbatori Craciunul înaintea altora abunda, tot ce misca sub stindardul mizericordiei si al îngrijorarilor de conjunctura a iesit la televiziune, la radio, în strada, în ziare cu mâna întinsa pentru a aduna bani, sentimente si gânduri nobile ce vor fi daruite saracilor din ce în ce mai numerosi de la un an la altul. Nu e de mirare ca, mai serile trecute, într-o emisiune pompos intitulata „O ora pe planeta“, printre alte incursiuni în zonele mizerabile ale lumii, Radio Canada a strecurat un reportaj despre tiganii din Rahova, împrejurimile Bucurestiului si o groapa de gunoi din apropierea Clujului.
Rezum isprava pentru uzul tinerilor si mai putin tinerilor condeieri care cred ca în ziua de azi, daca nu dintotdeauna, realitatile politice, economice, sociale, culturale, morale pot fi judecate si comentate în sine, izolate din fluxul si complexitatea istoriei, fara nicio alta explicatie decât hazardul ca sunt contemporane cu eterna lor existenta, ca s-au produs dinadins pentru ca ei, care stiu totul despre tot, sa-si poata da voios, acerb, batjocoritor, sictirit cu presupusul personal. Din nou în treacat spus, de fiecare data când deschid pe internet un cotidian altminteri întru totul subtirel, îmi sare în ochi ceea ce ar putea constitui (sau poate chiar constituie) portretul ideal al ziaristului român traversat de gânduri adânci despre binele de facut cititorilor: falca stânga sprijinita în podul palmei stângi, privirea nefericita, buzele crispate într-un zâmbet de îngaduinta superioara si impenetrabila.
Ziarista canadiana care a aterizat la Bucuresti ar fi putut fi la fel de bine ziarista românca ajunsa în Occident cu ochelari de cal ce-o împiedica sa vada altceva decât minunatiile la îndemâna unui turist incult care se sufoca de admiratie. Exact pe dos, privilegiu al oricarui occidental conditionat sa sufere pentru tot ce-i minoritate (etnica, sexuala, religioasa…) aiurea în lume si, în general, pentru tot ce nu-i ca la el acasa, ziarista canadiana a respirat greu de la începutul reportajului. Din cauza indignarii, se întelege. A incapacitatii guvernantilor de a-i integra pe tigani. A rasismului românilor. A admiratiei pentru un popor colorat îmbracat, numai zâmbet si dezinvoltura, care si-a pastrat traditiile, limba si felul de viata, ce-si misca cu gratie soldurile de la cea mai frageda vârsta. Etc.
Traversase deja în viteza si în masina centrul Bucurestiului si, dupa ce pe ecran a aparut o harta care indica unde s-ar putea gasi cartierul Rahova, îsi proptise camera de filmat peste câtiva sobolani ce scormoneau în gunoaiele din strada. Doi, trei puradei si-au suflecat la cerere pantalonii pentru a-si exhiba muscaturile. Un grup de adulti mustaciosi, cu palarii negre de caldarusari, si-au plâns soarta mai rea decât pe vremea lui Ceausescu, un tinerel român flegmatic a recunoscut ca nu-i prea plac tiganii, si iata-ne deodata – o noua sageata pe ecran indicând urmatoarea deplasare – într-o comuna din apropierea Bucurestiului, Buzescu, unde tiganii si-au ridicat palatele cu balcoane, turnulete, acoperisuri zincate si cocosi de tabla. Prin munca, vocifereaza vehement o tiganca instalata într-o caruta cu un singur cal. În Spania, prin munca, adauga, prin munca cinstita! Uitati-va la casele prapadite ale românilor, mai spune înainte ca barbatul sa învârteasca biciul în aer. Si, însotind îndepartarea carutei, ni s-a dat ocazia sa vedem casele cu adevarat prapadite ale românilor. Aceeasi harta pe ecran, o noua sageata si ziarista si-a încheiat vizita în tara de la periferia Europei numita înca România în preajma unei gropi de gunoi de lânga Cluj. Panoramic lent al muntelui de gunoaie si, inutil de a mai exprima indignarea în cuvinte, în prim plan un tiganos gol pusca ce se hlizeste la camera de filmat.
(6 decembrie 2010)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper