Noul Miyazaki (2)

Un articol de MIHAI FULGER

Dupa ce a asigurat elementele de CGI ale popularului roman vizual „Wind: A Breath of Heart“ (lansat de studioul de jocuri Minori în mai multe versiuni, între 2002-4), Makoto Shinkai si-a lansat lungmetrajul de debut, „The Place Promised in Our Early Days“ (sau „Beyond the Clouds, the Promised Place“), la sfârsitul lui 2004.
Aceasta prima productie cinematografica de mare anvergura si de ampla respiratie epica a lui Makoto Shinkai, cea care l-a impus definitiv ca unul dintre marii autori de animatie japonezi, a obtinut în 2005 premiul concursului sponsorizat – înca din 1946 – de catre ziarul „Mainichi Shinbun“ (alaturi de alte distinctii nationale importante), a fost selectionat în mai multe festivaluri de animatie sau de fantasy si a fost difuzat de Animax.
Povestea din „The Place Promised in Our Early Days“ este plasata în Japonia de la sfârsitul anilor 1990 – de fapt, într-un plan temporal alternativ. În 1974, tara fusese divizata, Sudul fiind ocupat de SUA, iar Nordul (inclusiv insula Hokkaido, zisa „Ezo“) – de „Uniune“ (URSS, probabil). În acelasi an, Uniunea începuse sa construiasca, pe insula amintita, un bizar turn urias, vizibil chiar si din Tokio. În anii ’90, cele doua puteri au pactizat si au alcatuit Alianta, însa legaturile dintre tari continua sa fie suspendate. În Sud exista un Front de Eliberare, care are drept tel reunificarea si întreprinde periodic atacuri în Nordul aflat înca sub dominatia Uniunii.
Acesta este cadrul în care evolueaza cei trei prieteni aflati în centrul povestii: doi baieti (Hiroki Fujisawa si Takuya Shirakawa) si o fata (Sayuri Sawatari). Ei traiesc în Aomori, la extremitatea nordica a Japoniei de Sud, de unde pot admira în voie Turnul Hokkaido, si, în 1996, sunt în ultimul an de studii înainte de liceu. Cei trei prieteni fac un legamânt: vor trece împreuna granita, cu un avion construit de ei, si vor afla secretul turnului. Însa Sayuri cade victima unei boli stranii si este transferata la Tokio. Dupa trei ani, în pragul unui nou razboi, Hiroki afla ca iubita sa Sayuri zacuse în coma tot acest timp si îi cere sprijinul lui Takuya pentru a o readuce la viata pe fata.
Dragostea si prietenia, visul si memoria, razboiul si zborul se îmbina fermecator în acest anime superb. Accentul este pus nu pe ideile SF si pe secventele spectaculoase, ci pe momentele emotionante cu cei trei eroi. Cum „The Place Promised in Our Early Days“ nu este un film de razboi despre un grup de luptatori pentru libertate (desi acestia apar pe ecran), ci un film despre Hiroki, Sayuri si Takuya, el se încheie atunci când povestea lor este dezvoltata pâna la capat, desi conflagratia continua în jurul lor…
În 2007, Makoto Shinkai a lansat filmul „5 Centimeters per Second“, subintitulat „Un lant de scurte povestiri despre departarea lor“. (În treacat fie spus, „departarea“ este un cuvânt-cheie pentru autor si pentru eroii sai îndragostiti.) Si acesta a fost prezentat în multe festivaluri internationale si, în plus, a primit distinctia Asia Pacific Screen Award pentru cel mai bun lungmetraj de animatie.
„5 Centimeters per Second“ este segmentat în trei episoade („Florile de cires alese“, „Cosmonaut“ si „5 centimetri pe secunda“), care dureaza împreuna 1 ora. De aceasta data, Makoto Shinkai renunta la recuzita SF (desi personajul principal masculin viseaza la stele), pentru a se concentra si mai mult asupra relatiilor dintre cei trei eroi (prezentate din nou si prin voice-over).
Titlul filmului se refera la viteza caderii florilor de cires – unul dintre lucrurile care-i unesc pe Takaki Tohno (personajul central) si Akari Shinohara. În anii ’90, ei sunt colegi de scoala si se apropie unul de celalalt, descoperind ca au multe lucruri în comun: sunt obligati sa se transfere des pentru a-si urma parintii, au o constitutie fragila si prefera lecturile la biblioteca exercitiilor sportive. Însa cei doi sunt nevoiti sa se desparta, asa ca mentin legatura prin scrisori si, ulterior, mesaje, sperând sa se revada cât mai curând (povestea are multe similitudini cu cea din „Voices of a Distant Star“). În capitolul median, apare un al doilea personaj feminin – Kanae Sumida, noua colega de clasa a lui Takaki, înamorata iremediabil de acesta. Însa ea nu izbuteste sa-si marturiseasca sentimentele în fata lui, deoarece realizeaza ca extrem de amabilul Takaki este pierdut în lumea sa, incapabil sa-i raspunda cu aceeasi afectiune.
Ca intertext, în primul episod, Akari dezmiarda motanul singuratic Chobi si îl întreaba unde este prietena lui Mimi (trimitere limpede, pentru fanii lui Makoto Shinkai, la scurtmetrajul „She and Her Cat“).
Filmul se remarca si el prin peisajele, naturale si urbane, redate cu har si migala si puse în relatie cu sentimentele intense ale personajelor. Ca de obicei, Makoto Shinkai semneaza cam toate capitolele tehnice ale productiei, iar muzica este compusa de prietenul sau Tenmon. Este un poem vizual despre iubiri ideale si departari dureroase, în care detalii precum caderea florilor de cires, asemanata cu o ninsoare, sau curgerea norilor sunt relevante pentru trairile eroilor. Iar „videoclipul“ din final, care rezuma si definitiveaza povestea, este de-a dreptul cathartic. Makoto Shinkai a publicat si o novelizare a filmului.
Prin „The Place Promised in our Early Days“ si „5 Centimeters per Second“, Makoto Shinkai se dovedeste un maiestru artist al luminii si al umbrei si, daca animatia ar primi consideratia pe care o merita, cineastul nipon ar fi considerat un Rembrandt al secolului XXI.
Tot în 2007, Makoto Shinkai a semnat si un amuzant film de 1 minut, „A Gathering of Cats“, despre o pisica (numita tot Chobi) care viseaza sa se razbune, în chip de Godzilla, pe oamenii care nu înceteaza s-o calce pe coada. Acest film cu poanta a fost selectionat în mari festivaluri de animatie, precum cele de la Annecy sau Ottawa, probabil datorita (re)numelui autorului sau. Makoto Shinkai a mai realizat si câteva reclame animate, printre care un spot pentru un cotidian din zona sa natala.
Dupa un an petrecut la Londra, Makoto Shinkai a revenit în Japonia în 2009 si s-a apucat de noul sau proiect, intitulat „Children who Chase Lost Voices from Deep Below“. Regizorul-scenarist a precizat ca va fi cel mai lung film de animatie realizat vreodata. Protagonista este Asuna, o fata care-si alina singuratatea cu muzica misterioasa emisa de un radio de cristal, primit de la tatal ei. Ea porneste într-o calatorie plina de aventuri, pentru a reîntâlni un baiat, si astfel ajunge sa cunoasca frumusetea, dar si cruzimea lumii. Lansarea filmului este anuntata pentru mai 2011. Eu unul am vazut teaser-ul lansat recent si sunt convins ca acest „Children who Chase Lost Voices from Deep Below“ va fi una dintre cele mai interesante animatii ale anului viitor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper