Modernismul în arhitectura

Ideea de a dedica arhitecturii si constructiilor un muzeu nu este deloc noua. Este absolut firesc sa fim fascinati de evolutia mediului construit, sa vedem si sa întelegem cum s-au schimbat urbea, peisajul care include interventia umana, construita, strada, locuinta. Orice vizita într-un muzeu de arhitectura este o incursiune pasionanta prin istoria vizibila. Fotografia si filmul se adauga planselor desenate, pentru a arunca o lumina peste ceea ce poate defini decisiv o lume disparuta, adeseori, dar fara de care nu stim cum si de ce traim în lumea aceasta, a oamenilor de acum.

Exista peste 100 de muzee de arhitectura si constructii în lume, numai Confederatia Internationala a Muzeelor de Arhitectura (ICAM) grupând 110 muzee, centre si colectii de profil din 32 de tari, majoritatea, europene. Uneori, acestor subdomenii expozitionale li se adauga design-ul si arta contemporana. Arhitectura, ca forma superioara, conceptuala, a constructiei, este nu doar disciplina care ne învata cum sa ordonam spatiul în care traim, este, totodata, acea arta îmbracata în formule matematice, care ne obliga, pentru ca o locuim, sa o adoptam, sub o forma sau alta.
România, din pacate, nu are un asemenea muzeu. Idei si intentii au existat, atât pentru un proiect sprijinit de Uniunea Arhitectilor din România, cât si pentru unul asezat sub tutela Ministerului Culturii. Lipsa de resurse (spatii, înaintea banilor si a oamenilor) a facut ca aceste proiecte, initiate, toate, în ultimul deceniu, sa se naruie. Ne aflam într-o situatie anormala, fiind una dintre putinele tari membre ale Uniunii Europene, care nu are nici macar o mica expozitie permanenta de istorie a arhitecturii nationale. Este de sperat ca, dupa iesirea din criza, cineva sa reia aceasta idee si sa o duca pâna la capat, pentru ca, slava Domnului, atât Uniunea, cât si facultatile de profil, autoritatile publice, institutele de proiectare si chiar birourile de arhitectura ar avea cu ce contribui. Pâna când acest lucru se va întâmpla (eu sper ca în deceniul urmator vom avea un asemenea muzeu!), ne multumim cu putinele expozitii temporare adresate acestei tematici (lasând la o parte expozitiile organizate cu prilejul anualelor si bienalelor de arhitectura, care au în vedere, exclusiv, creatia arhitecturala contemporana).
Cea mai recenta dintre ele, vernisata în sala Oaspeti, a Muzeului National al Taranului Român, expozitia „Spatiul modernitatii românesti. 1906 – 1947“, a fost organizata de Ordinul Arhitectilor din România, cu sprijinul a 12 institutii si al câtorva colectionari, sub comisariatul lui Carmen Popescu, o pasionata cercetatoare a problematicii. Reperele pe care expozitia le-a avut în vedere sunt legate de Jubileul din 1906, care a semnificat cei 25 de ani de la proclamarea regatului si cei 40 de ani de domnie a lui Carol I (si aici, grandioasa Expozitie Nationala Generala, din Parcul Carol, reprezinta, într-un fel, o piatra de hotar, un adevarat început de secol XX, pentru România), pe de o parte, si proclamarea republicii, pe de alta parte. Expozitia – superb servita de design-ul realizat de firma Faber Studio – este structurata pe trei mari teme (proiectele de locuire, lumea institutiilor si teme si forme ale timpului liber), ilustrate prin opera a trei arhitecti care, fiecare la timpul sau, au marcat cei 42 de ani avuti în vedere: Paul Smarandescu, Henriette Delavrancea – Gibory si Octav Doicescu. Demersul expozitional surprinde trecerea de la stilul national exemplificat semnificativ de proiectele lui Smarandescu, la modernism, unde balanta este înclinata prin ceilalti doi autori. Carmen Popescu valorifica, prin aceasta expozitie, mai vechile sale cercetari, legate de cei trei arhitecti, ale caror rezultate au fost publicate în prestigioase periodice de specialitate, din vestul continentului. Pe de alta parte, proiectul pare sa constituie o continuare a discutiilor prilejuite de conferintele din seria Genius Loci, desfasurate la Bucuresti, în 1999 si 2000, care erau rezervate relatiei dintre national si regional în arhitectura si construirii identitatii nationale, pornind de la arhitecturile nationale. Desigur, expozitia nu se limiteaza la operele arhitectilor amintiti. Alti autori, de la Nicolae Ghika-Budesti pâna la M. H. Maxy, îsi gasesc locul în ceea ce pare a fi una dintre cele mai expresive si sintetice abordari a unei epoci istorice care înca reprezinta, pentru o mare parte a intelectualitatii românesti, cel putin, mirabila „epoca de aur“ a României contemporane. Expozitia este pigmentata de prezenta mai multor monitoare pe care ruleaza, în bucla, filme provenind de la Arhiva Nationala, cu imagini reprezentând o Românie în plin avânt, cu orase în care se construia în ton cu ceea ce exista în restul Europei, cu zone de agrement pline de oameni dornici sa petreaca putinul ragaz istoric ce li s-a dat, între cele doua razboaie mondiale. Vizitatorii vor fi interesati, poate, de ceea ce se construia în orasele din afara granitelor actuale ale tarii – Balcic, Cernauti, Chisinau – dar, cu siguranta, si de imaginile luate într-un Bucuresti vibrant, pendulând între linistea gradinilor (publice sau private) si vacarmul Caii Victoriei, între muzica lautareasca si cea de jazz, între tarabele din piete si rafturile magazinelor de lux de lânga Palatul Regal.
Vizitarea expozitiei pretinde atentie si rabdare, pentru ca fiecare text merita sa fie citit, fiecare imagine si fiecare film merita sa fie privite, iar muzica merita sa fie ascultata. Desigur, autorii nu si-au propus o privire monografica asupra arhitecturii primei jumatati de secol, ci surprinderea caracteristicilor unei epoci, prin intermediul creatiei arhitecturale. Din aceasta perspectiva, având în vedere maiestria demersului, expozitia ar fi bine sa beneficieze de o traducere integrala, în franceza, engleza, spaniola si germana, pentru a putea fi itinerata în Europa, însotita, bineînteles, de un catalog pe masura. O asemenea expozitie spune mai multe despre România si despre civilizatia noastra, în prima jumatate a veacului trecut, decât multe alte demersuri intelectuale, onorabile, desigur, dar cu impact mai slab asupra publicului larg. Deocamdata, o asemenea abordare pare aproape irealizabila, ca si proiectatul muzeu al arhitecturii si constructiilor, din cauza acelorasi lipsuri. Între altele, ceea ce dovedeste expozitia – pe care va invit sa o vizitati pâna la 15 decembrie – este ca, astazi, exista în spatiul cultural românesc suficiente resurse intelectuale pentru o abordare profesionista a unei problematici atât de complexe cum este privirea asupra unei societati întregi prin prisma creatiei arhitecturale. A se continua!

2 comentarii pentru “Modernismul în arhitectura”

  1. decembrie 11, 2010 la 8:40 am

    O expozitie a arhitecturii romanesti a existat la Univ.I.Mincu si se va reorganiza probabil la terminarea actualelor reparatii de-acolo…
    Dar f util ar fi insa un Institut de Arhitectura, tot in aceasta Universitate, dupa cum a propus marele arhitect Statie Ciortan in 1940. Azi, in special, foarte necesar !
    Institutul ar avea ca sarcina reforma curiculara a invatamantului specific, analiza marilor proiecte si lansarea de concursuri studierea principiilor de baza si modernizarilor tehnologice, intocmirea PUG-urilor si PUZ-urilor…dar mai ales stabilirea unor principii si directii in specificul arhitecturii nationale ! Toti marii arhitecti, ultima fiind Henrieta Delavrancea, au avut preocupari pe aceasta linie…

  2. decembrie 13, 2010 la 2:54 pm

    Este bine ca exista si profesionisti in Romania.Intentionam anul acesta sa amenajam muzeul de la Probota.Piesele sunt restaurate la CMB.Ne-am bucura foarte mult daca prin trecere prin Suceava ati ajunge la Probota si ne-ati da cateva sugestii in legatura cu organizarea noului muzeu.Nu putem sa nu ne aducem aminte de realul sprijin adus muzeului de la Dragomirna.
    Cu deosebita consideratie Gabriela Sutac.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper