Mese bogate si falimentul echipelor românesti

Un articol de Cornel Dinu

Bine spune românul: „La omul sarac, nici boii nu trag“! Prin extenso, la o tara atât de saracuta ca a noastra, aflata în pragul falimentului, si care a reusit „performanta“ de a atinge numarul impozitelor fanariote, este firesc ca jocul cel mai pasional din ultima suta si ceva de ani, fotbalul, sa fi trecut si el de pragul reanimarii.

Toate acestea le constatam, pregnant, tocmai acum, în luna magica a Nasterii Domnului. Într-o perioada în care traditia ne învata sa celebram sarbatorile crestine prin daruri oferite celor dragi, apropiati noua nu numai prin gena sanguina. Si de aceasta data românul, salvat si pentru ca nu a cunoscut razboaie religioase, ci doar compromisuri pentru existenta, îsi va aseza bucatele obisnuite pe masa sarbatorilor. Chiar daca vor fi, acestea, mai dramuite, mai putine ca altadata… Am fost, iarasi, nechibzuiti caci, asa cum spune Iorga, „când se realizeaza alianta prostului cu hotul este dramatic“. Consecinte pe care, de fapt, le traim si le suportam.
Este si momentul feluritelor bilanturi de sfârsit de an. Sarace si ele, desi invitatii se asaza la mese cu tacâmuri lucind a belsug, cum se cuvine unor maestri ai imaginii cum suntem noi. Niste bilanturi din ce în ce mai numeroase si în fotbal, de nu mai întelegi cine trebuie sa poarte, cu adevarat, împletiturile de maslin. Mai toate mass-media dau premii, într-un haos demn de viziunea inegalabilului excentric Emil Kusturita.
Dar sa trec la „cestiune“.
Mai ales dupa ce am luat act de teoria – venita dinspre cea mai înalta functie a tarii – ca statul „nu mai este ce a fost pe timpul comunismului“ si, consecinta fireasca, „nu se mai poate îngriji de soarta supusilor sai“!? Daca a ajuns la o astfel de sinceritate ingenua, dupa ce ne-a urat, în urma cu doar câtiva ani, „Sa traiti bine!“, eu i-as sugera ca macar coperta cursului de „Teoria generala a Statului si Dreptului“ s-o citeasca si sa se informeze apoi cum a reusit Spania monarhista, cu un guvern socialist!, în doar câtiva ani, sa devina una dintre cele mai performante puteri sportive ale lumii. Si pentru ca banuiesc ca nu se omoara dupa astfel de informatii aduse la zi, îl lamurim tot noi, doritorii de bine ai acestui popor si ai sportului românesc: Prin implicarea directa a institutiilor centrale si locale ale statului, în crearea unor facilitati financiare superioare, din bugetele respective. Simplu si respectând ancestrala axioma a civilizatiei mediteraneene: „O minte sanatoasa într-un corp sanatos“!
În fotbalul nostru însa, nu numai ca luminita de la capatul tunelului nu se întrezareste deloc, dar avem neasteptat de multe echipe în stare de faliment. Este un anunt recent – putin spus alarmant – al Presedintelui Ligii Profesioniste, hâtrul „Domn Mitica Dragomir“. Care afirma ca, în mod normal, în functie de bonitatile cerute de U.E.F.A., doar câteva echipe românesti sunt în stare legala de a continua în cadrul primei divizii. Dupa o astfel de spovedanie a celui mai îndreptatit conducator al fotbalului de la noi, cunoscator al sanatatii financiare reale a cluburilor noastre, nu poti decât sa-ti reamintesti adevarul ca „nu poti fi fericit într-o tara nefericita“ decât daca esti inconstient…
Nu vreau sa pronunt numele mari din soccerul nostru care se afla, incontestabil, în aceasta stare. Cum au ajuns acestia, si ceilalti, mai mici, într-un astfel de dezastru, cu judecatori sindici pe scaunul deciziilor financiare nu are sens sa mai repet. Am mai spus-o si am tras semnalul de alarma în aceasta privinta mai demult: oficial, amintesc din nou, chiar în cadrul Adunarii Generale de Alegeri a Federatiei, de la începutul lui august 1990, când le-am atras atentia conducatorilor cluburilor noastre de atunci ca am pasit într-o lume în care trebuie sa fie foarte prudenti, cu fiecare pas pe care vor sa-l faca. Fiindca democratia în care aveau senzatia ca traiesc s-a dovedit, de-a lungul secolelor, prea putin productiva în comparatie cu dictatura elevata, în timpul careia omenirea a reusit cele mai mari progrese. Si ca mirajul asa-zisei democratii, dupa care am jinduit atâta amar de vremuri, în lipsa unor reguli stricte, se întoarce ca un bumerang împotriva bunastarii societatii. Si, de aici, chiar mai repede decât ne asteptam, împotriva nivelului real de trai al oamenilor. S-a adeverit asadar, nefast pentru noi toti, ca traim într-o efervescenta a haosului si a comportamentului dupa bunul plac. O economie de piata salbatica, în care, pentru a ne asigura cât mai eficient existenta, luptam împotriva aproapelui si fara a mai respecta institutiile statului – unele, desigur, împrumutate sau impuse noua, ca unei adevarate colonii. Am ajuns la acest stadiu, atât de retrograd pe scara istoriei, ales din vina noastra, din obiceiul de a ne pastra coloana si grumazul încovoiate sau „salele de guma“ – cum bine spunea Petre Pandrea.
Si atunci, este firesc sa te întrebi, dupa versul poetului: „Ce-i mâna pe ei în lupta“…? Pe conducatorii care au aruncat echipele pastorite de ei în situatia falimentara de care aminteam. Nu-i greu de înteles: multi dintre ei au ajuns la o asemenea acumulare de capital pe cai mai mult decât îndoielnice – efect al nefastului imperativ al statului nou creat de a-si forma rapid o clasa bogata. Fara a garanta si a veghea ca acest lucru, firesc în conditiile date, sa fie realizat prin competenta reala si nu printr-un sistem de fraude mult mai periculos, într-un fel, chiar decât cel bolsevic. Pacatul lor istoric, al bolsevicilor, ramâne altul: operatia de exterminare fizica, prin temnita si Canal, a elitei intelectuale românesti; dar ei, bolsevicii, nu se serveau de politic – desi le-ar fi fost la îndemâna -, pentru acumulare de capital vinovat. Care, la urma urmei, nici nu s-ar fi împacat cu lupta lor contra unei lumi condamnate tocmai pentru asa ceva… Întorcându-ma la conducatori fotbalistici de azi, ei au trei lucruri în comun cu cei de ieri: 1. „Le place si lor fotbalul“, deci vor sa-l si conduca; 2. se folosesc de factorul politic si 3. sunt la fel de naivi în privinta adevarurilor doctrinare ale lumii actuale. Primii nu aveau capacitatea de a aprofunda adevaratele ratiuni ale marxismului, iar cei de acum nu-si doresc decât salbaticia capitalismului de piata. Nimerite – pe potriva destinului sau – vorbele marelui istoric si om de stat Nicolae Iorga: „Exista esecuri care te înalta si înaltimi care te darâma“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper