Caleidoscop filosofic: Ziua Mondiala a Filosofiei

Un articol de ANA PETRACHE

Sediul UNESCO din Paris este o capodopera a arhitecturii postbelice, in care in fiecare perete se citeste o concurenta ascunsa cu URSS-ul. Cladirea imi aminteste de filmele cu Roger Moore sau cu James Bond, in care eroul ajunge in tot felul de laboratoare secrete rusesti. (Imaginea este deci cea a americanilor asupra laboratoarelor rusesti, care au ramas atat de secrete incat nici acum nu stim cum au aratat). In acest loc, destul de putin in tandem cu valorile pe care vrea sa le apere, s-a sarbatorit, pe 18 noiembrie, Ziua Mondiala a Filosofiei.

Universal si diversitate

Cand zic sarbatorit nu folosesc verbul in mod gresit, era un fel de defilare de moda a filosofiei in fata publicului larg. Sapte congrese in paralel, fiecare cu cate 4-5 paneluri a cate 4 sesiuni pe zi. Am pierdut doua ore din prima zi (chiar daca ziua filosofiei este pe 18, congresul a inceput cu o zi inainte si s-a terminat cu o zi dupa) sa ma hotarasc la ce conferinte vreau sa merg. M-am decis asupra congresului de „Noi practici filosofice“, in franceza prescurtat NPP, pentru cei care vor sa caute mai multe informatii pe net. Am gresit sala si am ajuns la o conferinta despre Piaget, programare neurolingvistica si educatia copilului.

M-am intrebat vreo jumatate de ora ce legatura au discutiile din fata mea cu filosofia si, incapabila sa reduc filosofia la probleme neuronale, am plecat catre congresul ce trata problema Universalului si a diversitatii. Pe drum, m-am oprit la cafeneaua filosofica din hol in care oamenii schimbau pareri sub privirea unui moderator sau animator – depinde ce fel de sala ai, daca este una tacuta esti animator, daca este una guraliva esti moderator. In acest loc temele puteau sa se incadreze la filozofie, dar nu si atitudinea participantilor. Tratand problema serioasa a modului in care putem gandi lumea de azi, fiecare isi dadea cu parerea, ramanand insa la nivelul de doxa. Ajung intr-un final la conferinta asupra problematicilor universalului si ale diversitatii.

Aici, in sfarsit, pot sa rasuflu usurata, ma simt acasa, oamenii chiar folosesc concepte atunci cand incerca sa explice ceva. Cineva vorbea despre cum concepeau stoicii universalul ca Logos. Mai departe, altcineva vorbea despre generalitatea legilor cetatii pe care Antigona le incalca in numele unor valori cu adevarat universale. Dupa pauza de pranz, am avut parte de o masa rotunda in jurul notiunii de universalitate in crestinism, plecand de la celebra fraza a Apostolului Pavel, „Nu mai exista nici evreu, nici pagan, nici sclav nici stapan, nici femeie, nici barbat, caci toti sunteti una in Hristos“ potrivit careia crestinismul propune o egalitatea rasiala, sexuala, sociala, plecand de la faptul ca toti oamenii sunt fiii aceluiasi Dumnezeu si prin aceasta frati. O problema interesanta de amintit este cea a opozitiei intre universalul crestin si pozitia particulara a poporului evreu. Plecand de la aceasta conferinta am trecut pe langa cea despre „Femei filosof si corectitudinea politica“. Nu am intrat, corectitudinea politica mi se pare de la inceput un atac la adresa universalului. Ce conteaza daca sunt femeie sau barbat atat timp cat argumentul meu convinge?

Consilierea filosofica

Ajung intr-un final la conferinta la care ma inscrisesem, despre „Noile practici filosofice“. Care e miza acestei conferinte? Exportul de filosofie. Se ia metoda din filosofie si se incerca implantarea ei in alta parte. Intrebuintarile sunt diverse, de la educatia copiilor de gradinita prin intrebari de filosofie, pana la consilierea filosofica si managementul filosofic. Sa faci auditul filosofic al unei multinationale! Uite o chestiune care n-ar avea cum sa nu ma distreze! Sa analizezi relatiile de putere din intreprindere, sa te intrebi ce se intelege prin autonomia angajatului, prin responsabilitatea colectiva sau prin dezvoltare durabila pentru a vedea in ce masura ele sunt doar vorbe goale si in ce masura structureaza cu adevarat raporturile dintre angajatii intreprinderii. Nu stiu care sunt urmarile unei astfel de analize, dar faptul ca o firma orientata catre productie este dispusa sa investeasca in consultanta oferita de un filosof arata deschiderea acesteia si o privilegiere a gandirii in fata actiunii, dovedindu-ne ca ideile chiar conteaza si pentru marile firme.

Consilierea filosofica este si ea o noutate. Asa cum pana acum te duceai la psiholog sa vorbesti de emotiile si de viata ta, de acum incolo te poti duce la filosof, miza este cam aceeasi, doar ca metodele difera. Filosoful analizeaza doar la nivelul gandirii, el nu ia in calcul emotiile tale sau experientele anteriore, concentrandu-se numai asupra a ce poate afla despre individul din fata lui printr-o discutie strict teoretica. In mod uimitor problemele care populeaza viata interna a individului nu intarzie sa apara. Metoda de interogare a „clientului“ este de tip socratic, filosoful il interogheaza pentru a afla ceva despre lume. Doar ca ea se opreste repede la primul nivel al analizei socratice: in prima instanta, atunci cand vrem sa cunoastem ceva despre lume, aflam ceva despre noi – limitele propriei noastre cunoasteri. Explicatia teoretica a consilierii filosofice nu este nici pe departe atat de savuroasa ca desfasurarea ei, asa ca voi incerca sa propun un mic model, imaginat, dar inspirat de ceea ce am vazut la conferinta.

Filosoful: Ai o intrebare?

Clientul: As putea avea o mie.

F: Alege una .

C: E greu sa ma hotarasc.

F: De ce ai nevoie pentru a te hotari?

C: De un motiv.

F: Vrei sa spui de un criteriu.

C: Da, poate .

F: Da sau poate?

C: Poate.

F: Ce te face sa vrei sa utilizezi poate si nu da?

C: Nu sunt sigur.

F: Aha, ai nevoie sa fii sigur, vrei sa atingi certitudinea, dar de ce vrei aceasta certitudine?

C: Pai, ca sa actionez corect.

F: Dar e vorba doar de o alegerea unui subiect de discutie, nu e ceva de care depinde viata unor oameni.

C: Pai ca sa nu gresesc.

F: Si ce se intampla daca gresesti? Nu o sa va dau afara, nu o sa va scad nota la purtare.

C: ….

F: Cum ati numi un om caruia ii e teama sa nu greseasca?

C: Perfectionist.

F: E o criticã sau o lauda?

C: O observatie.

F: Ce ar crede oamenii de pe strada daca le-as pune aceasta intrebare?

C: Mai repede o critica.

F: Aha, dar pentru dumneavoastra e doar o observatie care nu are asumptii ascunse ?

C: Da.

F: Ce ati spune despre cineva care e perfectionist? Ce vrea el?

C: Totul.

F: Vi se intampla des sa fiti perfectionist?

C: Da.

F: Si sunteti multumit de acest atribut?

C: Da.

F: OK, deci perfectionist si multumit de asta.

C: Da.

F: Un perfectionist este un om mai repede multumit sau mai repede nemultumit de sine?

C: Mai repede nemultumit.

F: Dar dumneavoastra sunteti multumit?

C: …Da, sunt multumit, nu ma intereseaza ce cred ceilalti despre perfectionisti!

F: Pai si atunci de ce nu ati ales de la inceput o intrebare de la care sa plecam, daca nu va intereseaza ce spun ceilalti despre intrebarile dumneavoastra?

C: Pentru ca sunt perfectionist si un perfectionist are nevoie de timp ca sa gaseasca intrebarea buna.

F: Perfectionismul dumneavoastra e o frica de ratare?

C: Poate.

F: De o ratare in absolut sau de o ratare relativa?

C: In absolut, in lucrurile care au miza.

F: Exista lucruri care n-au miza?

C: Da.

F: A pune o intrebare corecta avea o miza mare?

C: Nu.

F: Si totusi ati ezitat, ati cautat perfectiunea intr-o chestiune care nu avea miza mare. De obicei sunteti foarte atent la detalii?

C: Nu foarte.

F: Dar acum ati fost, ati tratat intrebarea initiala, care era una de detaliu – pentru ca nu avea o miza mare – ca si cum ar fi avut o miza mare.

C: Voiam sa aleg bine.

F: Nu e nevoie sã vã justificati, aici analizam, nu acuzam. De obicei va e teamã sa vorbiti cu ceilalti, despre subiecte care nu au miza?

C: Nu.

F: Aha, doar ca acum v-a fost teama sã va exprimati intr-un subiect fara miza. Poate pentru cã v-ati simtit analizat in mod special?

C: Da.

F: Nu va place sa fiti analizat?

C: Nu.

F: Evident, s-ar putea sa raspundeti gresit la o intrebare si cum sunteti perfectionist nu vreti ca asta sa se intample pentru ca asta v-ar stirbi prestigiul social? Daca intrebarea era una de detaliu care nu avea miza, atunci greseala nu ar produce erori grave, ci doar ar putea schimba parerea celui din fata despre dumneavoastra.

C: Da.

F: Deci va pasa ce spun ceilalti pana la urma!

Filosofia ca purgativ

Opresc mostra de discutie aici, ea ar putea continua cam pana la 2-3 ore cat dureaza o astfel de analiza. Ce putem observa? Consilierul filosofic foloseste analiza ideilor unei persoane pentru a ajunge la chestiuni care exprima atitudinea acelei persoane in fata lumii. Modul nostru de a gandi spune foarte multe despre noi, despre complexele de care suferim si despre temerile pe care le avem sau despre orgoliile ascunse. Ce se poate reprosa acestui tip de analiza filosofica? La un nivel superficial, ca generalizeaza un pic cam prea repede, dar la nivelul mai multor intalniri aceasta acuza se poate dovedi nejustificata. La un nivel profund, ca se opreste asupra individului, filosofia este despre om, pentru ca omul o face, dar ea nu este o tehnica de cunoastere a sinelui, cat mai repede o incercare de a intelege lumea. Socrate aplica metoda aceasta a eliminarii erorilor din gandirea celui din fata sa ajungand la situatia lui „stiu ca nu stiu nimic“. Dar apoi incerca sa moseasca idei, sa il determine pe cel din fata sa sa isi reaminteasca ideile contemplate in alta lume. Filosofia poate fi un bun purgativ. Ea ne poate ajuta in eliminarea ideilor false si in reducerea orgoliul, dar nu putem sa o reducem la un exercitiu de umilinta metafizica in fata universului – aceasta nu ar fi decat o prima etapa. Ea incepe totdeauna de aici, doar ca trebuie sa mearga mai departe in constructia unui sistem de concepte despre lume si viata. Ati putea obiecta ca nu toata lumea are nevoie de un astfel de sistem. Nu e adevarat, toti oamenii au un sistem de valori si o ierarhizare a ceea ce merita admirat si a ceea ce trebuie respins, ceea ce face diferenta intre indivizi e calitatea sistemului.

Seara, am trecut intr-o cu totul alta atmosfera filosofica, am ajuns la Académie des Sciences Morales et Politiques unde avea loc ceremonia de primire in Academie a lui Remi Brague, filosof ce se ocupa cu evul mediu si cu antichitatea, cunoscut pentru cartile sale despre cele trei monoteisme, dar si despre radacinile crestine ale Europei. Aici, intr-o atmosfera destinsa si amicala, puteai sa ii intalnesti pe Jean-Luc Marion, Alain Besançon, Hans Maier, Pierre Mananet. Un cerc al gandirii conservatoare crestine pariziene ce mi-a dat sentimentul ca nu chiar orice poate fi laicizat. Folosesc acest termen o data in sensul propriu, potrivit caruia trebuie sa excludem religia din spatiul public, si o data in sensul de laicizare a filosofiei, adica de coborare a ei de pe soclul academic pentru a ajunge in intreprindere, senzatie de care avusesem parte toata ziua.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper