Bucurii pentru toate vârstele (II)

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

La ultima editie, a sasea, a Festivalului International de Teatru de Animatie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie“, organizat de Tandarica, directorul Calin Mocanu a hotarât ca premiile de excelenta acordate an de an sa revina si corpului tehnic. Aceasta ceremonie simpla, care a avut loc în foyer, nici macar pe scena, s-a numarat printre cele mai emotionante momente ale festivalului. La editia din 2010, Premiul de excelenta i-a revenit lui Gheorghe Vasile, profesionist al luminilor de spectacol. Si daca statutul de profesionist se obtine prin experienta si acumulari, pesemne nu exista om mai îndreptatit sa câstige premiul decât Gheorghe Vasile, care munceste de saizeci de ani, de la vârsta de saisprezece ani, în acelasi loc: „Tandarica“. Un maestru de lumini care nu si-a tradat pasiunea pentru teatrul la care „a tras“ în tinerete si care anul acesta sarbatoreste, la rândul sau, „65 de ani cu cortina ridicata“. Asta înseamna ca „Tandarica“, teatru carora noua ni se pare atemporal, pentru ca îl stim din generatie în generatie, a trait numai cinci ani în lipsa lui Gheorghe Vasile, „un exemplu de legamânt pe viata cu arta de animatie“, cum se stipuleaza în frumosul catalog al festivalului. În atmosfera a carei caldura a crescut de la o secunda la alta, actori ai fiecarei generatii s-au succedat în fata microfonului pentru o scurta evocare a personajului serii: de la veterani ca Brândusa Zaita-Silvestru, care îsi mai aminteste cum în turneele lungi si friguroase se încalzea împreuna cu premiatul cu câte „un cerculet“ (sticlele de bautura aveau niste cercuri pe ele), pâna la generatiile de patruzeci sau treizeci de ani. Ultima, cea mai mititica dintre vorbitori, a fost prezentatoarea festivalului, Petronela Purima Tanase. Cu o tinerete incredibila pe fata, în tinuta si atitudine, Gheorghe Vasile a reclamat atentia publicului pret de un minut. Doar cât sa multumeasca.
… si spectacolele
Daca în numarul precedent am trecut în revista numeroase dintre evenimentele si spectacolele prezente la festival, de data aceasta ma voi referi la doi marionetisti foarte talentati, adevarati showmen-i: Pavel Vangeli din Cehia si Valeriu Josan de la Chisinau, care au participat cu doua productii deopotriva amuzante si antrenante.
Sase momente pline de umor, gaguri si vitalitate compun show-ul „Marionete care danseaza“. Fundalul de dimensiunile unui tablou se schimba de la o scena la alta. În fata lui, artistul praghez îsi mânuieste personajele de 60-70 cm înaltime, putin mai mici decât decorul, pentru ca ideea de proportie sa se pastreze. În primul moment, un îngeras zboara deasupra bisericii din tabloul cu turle si case. Îndemânarea artistului cucereste publicul: el arunca un glob pe care marioneta îl prinde în mâna, pe umar, pe vârful piciorului etc. Marionetele sale stiu sa deschida gura, au ochi care clipesc, gâtul li se misca. În momentul urmator un drac negru cânta la acordeon si danseaza pâna când scoate limba de oboseala. Apoi un claun cânta cu arcusul la vioara sfârsind prin a ciupi coardele instrumentului. Prin asemenea poante atent strecurate Pavel Vangeli se pricepe sa mentina permanent buna dispozitie a publicului. Peisajul se schimba si împreuna cu el si situatiile. O barca se scufunda si publicul e inundat de strigatele de ajutor ale celor doua papusi naufragiate dintr-o marioneta dubla. În jungla, o fata îsi asteapta iubitul varsându-si dorul pe saxofon. Soseste cel asteptat, un negru cu violoncel si perechea îsi sarbatoreste bucuria cântând jazz. Ceea ce sporeste savoarea spectacolului e faptul ca artistul interpreteaza live jazz, blues si swing. În ultimul si cel mai haios moment al spectacolului, un schelet cânta la pian în cimitir, acompaniat de trompeta unui liliac, în timp ce din discursul sau fac parte replici ca „To be or not to be“ sau „Let it be“, pentru ca show-ul sa distreze si copiii, dar si însotitorii lor. Trei fete schelete, surorile protagonistului, ies din cripta spre a i se alatura în triluri. Artistul ceh mizeaza pe multe asemenea delicioase surprize pentru a cuceri publicul. Iar aplauzele de final dovedesc ca a reusit întru totul.
În aceeasi seara, Valeriu Josan, alt showman prin excelenta, câstiga audienta cu debordarea de energie si vitalitate din spectacolul „Eu si marioneta“ al Companiei I.P. Teatrul Municipal de Marionete, Chisinau. În aparenta mult mai filosofic decât primul, câta vreme un narator face legatura între diferitele momente, emitând asertiuni despre poezie si sudura artist-marioneta sau teoretizând parodia. Evident, concluzia unui astfel de spectacol e ca totul e parodie, desi exista si momente mai amare, ca acela cu batrânul care, pe fundal de zgomot al strazii, se odihneste pe banca, apoi scotoceste în pubela. Iar artistul e irezistibil. La un pian cu scaunel se asaza un barbat care poarta frac si ochelari.
Într-un alt moment, un cântaret interpreteaza opera la microfon. Apoi o femeie vaporoasa danseaza samba. Cel mai amuzant moment al spectacolului se încheaga în jurul batrânicii microbiste care se uita la televizor, la fotbal. Evident, vorbim de marionete. Vazuta din profil, babuta are o sumedenie de reactii prilejuite de meci. Toate reproduse prin arta mânuirii. România da gol si babeta într-o dunga sarbatoreste dansând fericita. Sfârsitul spectacolului este o veritabila explozie de energie: o papusa iese si dantuieste pe un hit sud-american, apoi ies doua, apoi trei, apoi patru si tot asa. Show-ul e din ce în ce mai dinamic si antrenant, marionetistul nu se cruta, se agita, transpira, efortul sau e imens si… vorba lui, asa o tine „cam de cinci ori pe zi“.
Atele cuceresc spatiul
Din Bulgaria a venit o productie nonverbala, cu adevarat spectaculoasa, „Pescarul si pestisorul de aur“, în regia Magdalenei Miteva, de la Teatrul de Stat de Papusi, Vidin. În întuneric complet, contururi colorate de oameni, animale de prin batatura, casa si decor se transforma cât ai zice peste.  Mâinile complet invizibile ale papusarilor lungesc si strâng cu usurinta siluetele facute din sfori si arcuri extensibile. În câteva momente tablourile devin din ce în ce mai complicate: vechea cada devine o casa, casa devine o proprietate, dupa care palat, apoi totul dispare dintr-o singura miscare. Just like this! Formele acestea usor de elongat, care se schimba dintr-una într-alta într-o secunda, ca si personajele formate aparent din ate colorate si fosforescente ce se comprima si dilata, sunt în stare sa stabileasca relatii etern-umane, lesne de recunoscut. Ochiul privitorului se lasa fascinat fara oprire.
Bineînteles, cele noua spectacole pe care le-am trecut în revista pret de doua saptamâni reprezinta doar o mica parte din bucuriile oferite de Festivalul International de Teatru de Animatie organizat de „Tandarica“. Ceea ce nu am reusit sa prezint a fost încântarea si mirarea din ochii copiilor, dar si a oamenilor mari, pe masura ce urmareau înfrigurati, de multe ori încurajând-o, fiecare miscare a papusii sau marionetei. Cei mici s-au lasat amuzati, speriati, inundati de candoare sau înflacarati de tribulatiile eroilor favoriti. Adultii si-au îmbaiat reconfortant spiritul si s-au spalat de oboseala si rutina. Si, în mod evident, toata lumea s-a bucurat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper