Bucurii pentru toate vârstele (I)

Un articol de CRISTINA RUSIECKI


Ce ar fi luna decembrie fara Mos Nicolae, Mos Craciun, sarbatorile de iarna si… Festivalul „Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie“ de la Teatrul Tandarica? Teatrul de care fiecare bucurestean, mic sau mare, se simte legat afectiv, a împlinit anul acesta 65 de ani. O vârsta venerabila de adevarat bunicut. Si totusi, productiile sale îsi pastreaza aceeasi candoare si gingasie din totdeauna. Iar festivalul din 2010 a adunat, ca în fiecare an, sute si sute de spectatori de vârsta frageda si nu numai.Toti cu fete mirate si încântate.

Efervescenta festivalului se traduce si printr-un numar vizibil mai mare al spectacolelor invitate si prin cel al workshop-urilor sustinute de Iulian Furtuna, venit de la Paris, de Ionut Brancu si Gabriel Apostol, actori si regizori, adevarate personalitati artistice ale Teatrului Tandarica, de Gratiela Ene, Eugenia Barbu, Valeriu Josan de la Chisinau si Pavel Vangeli din Bulgaria. Acestora li s-a adaugat conferinta despre „Tendintele animatiei moderne“ prezentata de Damiet van Dalsun, directoare de teatru, actrita, regizoare, specialista în papusi de mâna, marionete, teatru de umbre si, pe deasupra, organizatoarea festivalului de la Dordrecht. Evenimentul de la Tandarica, desfasurat timp de o saptamâna si jumatate, care a cuprins în jur de trei spectacole pe zi jucate dimineata si seara, a gazduit si expozitia de scenografie semnata Marian Sandu, si cea de origami intitulata „Forma inteligenta a hârtiei“ si, evident, lansari de carte pentru copii. Specialistii si cei ahtiati dupa genul acesta de teatru si, nu în ultimul rând, cei carora le-a mai ramas ceva putere în programul asa de încarcat al festivalului s-au putut delectat, cu proiectii video cu spectacole de animatie.
Editia de anul acesta a Festivalului International al Teatrului de Animatie s-a deschis cu cea mai recenta premiera de la Tandarica, „Galaxia Svejk“, spectacol pentru adulti semnat de Alexander Hausvater. Textul e redus la maximum, cedând în fata unui teatru de imagini care reface dezordinea razboiului si haosul provocat în existenta individuala, dar si pulberea de fericire sterpelita când si când de om într-o lume ravasita din adâncuri. Papusi nud, dubletul om-câine, catelusa sexi cu ochi verzi si sâni apetisanti de femeie contribuie la grotescul îndulcit de aerul inocent al personajului principal si de comicul burlesc pe care regizorul le pastreaza din traditionalul Svejk. Conturat într-o miscare fara oprire, anti-eroul (Gabriel Apostol între detasare, naivitate si imbecilitate) trateaza orice catastrofa cu seninatate, fericire si nonsalanta. Mâna creatorului de teatru e usor de recunoscut în ruperile brutale de ritm, în miscarile sacadate ale personajelor îmbracate în negru, care alearga pe scena trase de sfori si, ca totdeauna, în explozia de energie revarsata de actori. Momentele se succed incandescent, muzica, dansul, pofta de viata contrabalanseaza ororile razboiului.
Animatia îl ajuta pe Alexander Hausvater sa construiasca din câteva linii si detalii usor de recunoscut veritabile crochiuri teatrale: la cârciuma, la razboi, la bordel, la politie, în tren, la cazino. În acest teatru de imagine regizorul recurge adesea la fotografii compuse din corpuri, unde nu fetele  conteaza, ci amestecul expresiv al trupurilor. Oribilul razboiului se transmite prin miscari sumare: personajul lui Ioan Brancu demonteaza papusi si le depune industrial organele într-un vas imens. Convoaie de oameni fortati sa evacueze orasul se transforma pe loc în depersonalizati amnezici. Pâna la urma, „Galaxia Svejk“ face un rezumat în imagini al fiintei, cu încercarile, dar si cu vitalitatea sa.
Adultilor le-a fost destinata si productia „Lume, lumeee!“, cu Iulian Furtuna si Biro Gyongyï, sositi din Franta, cea din urma fiind timp de zece ani asistenta lui Marcel Marceau. Un spectacol sensibil, joc de forme mobile care trec dintr-una într-alta pentru a transplanta ecuatia joc-realitate-imagine-copie-obiect de arta în limbajul animatiei, imaginilor video si pantomimei. Aceleasi forme simple se compun si re-compun în toate structurile, fie în siluetele de hârtie care încearca sa se ridice ca pasarile într-un zbor al efemerului, fie în algoritmii miscarii, care cuprind si gesturi diurne, ca momentul mopului, fie în video-ul în care se vad aceleasi contururi primare: cerc, aripi etc. Referintele culturale sunt asimilate inteligent, ca dialogul între Cehov si Beckett în scena dragostei, sau ca deliciosul moment video cu rusoaice zdravene cântând vesel în cor în timp ce se scalda în mare.

Teatrul Train din Israel, numit asa deoarece la început reprezentatiile sale aveau loc într-un vagon de tren, a fost prezent la festival cu „Pasarea care vesteste ploaia“. Tema ecologista, protejarea mediului si a padurilor, subiect fierbinte al tarii de unde vine artista Galia Levy-Grad, e redata printr-o poveste frumoasa despre pasarea care aduce ploaia. Un arhitect construieste o citadela alba, plina de zgârie-nori. Considerând ca în jur e prea mult verde, taie toti copacii si distruge satul. Cu timpul, apa dispare din oras. Sprijinindu-se pe principiile artei origami, Yuri Suchanov construieste tot ce se vede pe scena: pasari, padure, casa etc. din hârtie. Din materialul fragil si flexibil confectioneaza atât obiectele mari, de decor, cât si papuselele foarte mici, folosite de interpreta si în momentul de teatru cu umbre.
Copiii au aplaudat cu bucurie la „Purcelusul fermecat“, regia Viorel Vîrlan, scenografia Axenti Marfa, de la Teatrul pentru copii si tineret „Luceafarul“ Iasi. Faptul ca distributia îi reuneste pe tinerii papusari ai trupei se vede în dansurile moderne, efectele stroboscopice, fetele luminate de lumânari si adaptarile haioase, ca anuntul matrimonial de azi, atunci când împaratul da veste-poveste ca îsi marita fata. Iar dulcea coloratura moldoveneasca nu face decât sa sporeasca hazul. Tot de la Iasi, de la Universitatea de arte „George Enescu“, a venit si spectacolul „Dincolo de umbre“ cu Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache, Dumitru Georgescu. Acestia mizeaza pe limbaj gestual, miscare, pantomima, dans si pe papusi neconventionale haioase, cum a fost cea lila, pufoasa, care iese de dupa umarul unei fete, are voce comic-ragusita, face flotari, fumeaza pipa, se sperie de o tamburina, face tot felul de gesturi simpatice si se slujeste de leitmotivul „Vreau“. Cu fetele vopsite în alb, doua fete si un baiat danseaza energic, de fiecare data pe o muzica delicioasa, tinând uneori tija papusilor în gura.
Unul dintre cele mai fine si emotionante spectacole din prima parte a festivalului, „Lungul drum catre Santa Cruz“, adaptare dupa povestirea omonima a lui Michael Ende, a fost interpretat de studentele  UNATC din clasa prof. Ioan Brancu: Cristina Ion, Adina Hotinceanu, Crina Zvoboda. În centru sta universul duios al copilasului care imagineaza tot felul de povesti doar-doar va scapa de scoala. Cine nu recunoaste cazul? Sunt cvasiarhetipale fanteziile baiatului care creeaza instantaneu lumi, neobosit în a le închega si reînchega cu energia reveriei. Subterfugiile gasite pentru a lipsi de la scoala, interpretate jucaus-serios de actrite, presupun o suita de situatii în care copilul de opt ani se vede când erou salvator, când soldat dârz din Legiunea Straina, când… multe altele. Bariera dintre realitate si închipuire devine, astfel, din ce în ce mai extensibila pâna ce visul va înceta prin lectia de ticalosie a lumii care îl face pe baietelul de opt ani sa-si caute refugiu direct în bratele duioase – desi pâna atunci hulite -, ale parintilor. Spectacolul se balanseaza fin între gingasia cu care cele trei actrite, care aleg palarii negre haioase în locul mastii de serviciu a papusarilor, aduc pe scena întreaga poveste si momentele amuzante ce depasesc cu mult nivelul comicului buf practicat uneori în teatrul pentru copii. „Lungul drum catre Santa Cruz“ câstiga prin muzica bine aleasa si, nu în ultimul rând, prin vocea fascinanta, care graseeaza delicios, a celei ce îl interpreteaza pe baietelul Hermann.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper