Anafura, ultima momeala electorala

Un articol de DAN UNGUREANU


Partidele din România au ajuns ca echipele de fotbal. Fotbalul a început ca placere a amatorilor. Au aparut dupa aceea cluburile de fotbal, dupa care au aparut transferurile pe bani. Dupa care a aparut cumpararea si vânzarea cluburilor ca a unor întreprinderi rentabile si listarea lor la bursa. Un fond de investitii din Toronto, Teachers’, a cumparat o echipa de hockey, Maple Leafs, cu vreo zece ani în urma. Azi, valoarea echipei e de patru ori mai mare decât cu cinsprezece ani în urma, un profit foarte bun (fara sa fi câstigat nici un meci între timp, yea).

Sportul a devenit o industrie a spectacolului. Echipele se cumpara si se vând. Jucatorii se transfera pe sume uluitoare.
Trupele de cântareti hip-hop se formau spontan, din prieteni carora le placea sa cânte împreuna, pâna cînd Lou Pearlman a avut ideea sa recruteze, pe baza de concurs, viitorii membri ai Backstreet Boys si ‘NSync. Era o întreprindere pur comerciala.
Acelasi lucru s-a întâmplat si cu partidele politice – dar mult mai repede. La început, erau asociatii ale unor persoane cu aceleasi convingeri, care militau pentru ele – adica le prezentau publicului si încercau sa-i convinga de faptul ca ideologia partidului e buna pentru tara întreaga.  Dupa câtiva ani, oamenii de afaceri au vazut ca partidele sunt o investitie ca oricare alta. Asa cum investeau în rafinarii de petrol si mai apoi în echipe de fotbal, azi investesc în partide politice. Fiecare mogul îsi are partidul lui, de care se ocupa. Transferuri de fotbali… de politicieni nu se fac înca pe bani, dar ele exista deja. Politicienii transferati de la o echipa la alta se numesc turisti politici. Atacanti sau fundasi, politicienii se transfera, deocamdata de capul lor. Va veni, în curând, timpul în care mogulii proprietari de partide îi vor transfera pe bani.
Modul cel mai lesnicios de a forma un partid e de a crea o sciziune într-un partid mai mare, sau de a crea un think-tank, un ziar, sau de a cumpara un trust de presa.
Exista înca mici diferente strict sentimentale între echipele de fotbal si partide. Gigi Becali înca nu s-a gândit sa vânda Partidul Noua Generatie lui Dan Voiculescu si acesta din urma înca n-a cumparat PSD de la Sorin Ovidiu Vântu.
Sorina Placinta avea nevoie de un partid al ei si fiindca si-l permitea si-a facut, din banii proprii, fundatie crestin-democrata. Este fix ceea ce-i trebuia bogatei senatoare.
Cu bani poti obtine orice, inclusiv legitimitate.
Sorina Placinta e o femeie de neam de rând. Fiind de extractie umila, si-a tras în fundatia ei crestin-democrata recruti de familie buna: Teodor Paleologu, Bogdan Tataru-Cazaban, Adrian Papahagi vin din vechi familii respectabile, boieresti sau nu.
Fiindca a divortat pentru a se casatori cu un om mai bogat, fiindca fiul unic al milionarei e un copil de bani gata, razgâiat, care urineaza pe troite, calca oameni pe strada si se implica în scandaluri grotesti, si-a strâns în fundatie familisti cu studii de teologie, oameni fara prihana: Mihail Neamtu, Radu Preda, Teodor Baconsky, Bogdan Tataru-Cazaban, Petre Guran.
A cumparat, demult, o filatura din Focsani, Milcofil SA. Si-a cumparat, mai târziu, un loc de senator cu vreo 18 000 de euro donati partidului, la timp.
Fiindca liberalismul a fost un ambalaj gol în România, fiindca social-democratia suna si ea gaunos, a facut apel la emotiile viscerale ale românilor: de ortodoxie înca n-a îndraznit sa se plânga nimeni în Valahia de mucava. Sa faci apel la sentimentele cele mai profunde ale oamenilor ar fi fost un gest kitsch daca n-ar fi fost abject. Studiile de piata ale lui Felix Tataru, managing partner la GMP Advertising, au aratat ca singura momeala la care mai trage pestele electoral valah este anafura. Dezamagiti de social-democrati, mintiti de taranisti, deceptionati de liberali, românii înca mai cred în minuni. Viermele taranist s-a împutit, râma social-democrata s-a sfrijit, mamaliga liberal-democrata a mucezit. Ultima momeala la care alegatorii mai musca e coliva.
Nimeni nu e atât de lehametit încât sa nu voteze crestin-democratia. Dar fundatia crestin-democrata nu e o asociatie civica spontana a unor militanti crestin-democrati. E paravanul de care are nevoie Sorina Placinta sa ramâna în politica. N-o costa nimic sa furajeze simpozioanele crestin-democrate ale acestor blajini inofensivi: cinci saci de piscoturi si patru galeti de sampanie se gasesc oricând de aruncat în troaca. N-o sa saraceasca Andrei Placinta dintr-un simpozion de studii biblice.
Adrian Papahagi, consilier al ministrului de Externe, a afirmat, într-o conferinta de presa, ca „Andrei Placinta a urinat pe troita ca s-o curete de jeg“. Bogdan Tataru-Cazaban, coleg de fundatie crestin-democrata cu Sorina Placinta, a aratat si el ca „Andrei Placinta l-a izbit cu masina pe acel pieton ca sa-l scuture de praf“.
Ministrul de Externe, într-o succinta luare de cuvânt, a afirmat, emotionat, „salutam decizia Comisiei juridice din Camera deputatilor de a nu permite urmarirea penala a doamnei Monica Iacob-Ridzi. Voi propune personal comisiei sa voteze neînceperea urmaririi penale contra lui Andrei Placinta, un tânar politician crestin-democrat de viitor, si, de ce nu, deputat european“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper