Totul despre nimic: „Eat Pray Love“ de Ryan Murphy

Un articol de CATALIN OLARU


Titlul complet al volumului de memorii care a inspirat filmul lui Ryan Murphy („Eat, Pray, Love: One Woman’s Search for Everything Across Italy, India and Indonesia“) ofera o cheie de lectura altminteri inaccesibila spectatorului de cinema. Potrivit autoarei Elizabeth Gilbert, aceasta triada (alimentatia, spiritualitatea, privita sub aspectul relatiei cu o divinitatea, si iubirea, mai precis erosul) formeaza un tot – nu orice tot, ci Totul („Everything“).

Colacei pe creier
Altfel spus, tot ceea ce o persoana de sex feminin („Woman“) isi poate dori. Nu o serie de etape prin care protagonista trece ori niste nevoi cu care aceasta se confrunta (de a primi hrana, de a se ruga, respectiv de a iubi). Ci principalele trei etape si nevoi pe care o femeie le cunoaste de-a lungul vietii, iar Liz (Julia Roberts) se bucura de toate in decursul unui singur an. E doar in parte o chestiune de noroc, deoarece cautarea ei („Search“) e una metodica: indopatul se petrece in Italia, meditatia in India iar iubirea o gaseste in Indonezia. Drept urmare, daca cineva, nu neaparat o femeie, are aceste trei slabiciuni, stie exact unde sa se duca si cum sa li se abandoneze. Extrapolând, fiecare mica placere are capitala ei undeva in lume, in universul descris de Murphy si Gilbert. Ajunge un bilet de avion (sau, in cel mai rau caz, mai multe) pentru ca oricine de pe fata pamântului sa fie fericit, cam asta ne spune „Eat Pray Love“.
Acest mod de a vedea lucrurile e unul doar in aparenta inofensiv. In realitate, clisee precum acestea (oricine poate fi fericit atâta timp cât stie ce vrea) formeaza un sistem in cadrul caruia fiecare stereotip e dependent de celalalt. In cele din urma, intregul si realitatea obiectiva devin nu doar paralele, ci ajung sa faca parte din planuri cu totul diferite. La fel ca orice alt chick flick, „Eat Pray Love“ reprezinta pentru minte ceea ce junk food-ul este pentru corp. Mâncarea de fast food arata apetisant si are un gust puternic, dar da nastere unui tesut adipos de care apoi cu mare greutate scapi. In cazul filmului cu adresabilitate exclusiv feminina, mai insidios, tesutul adipos nu formeaza celulita sau colacei, ci se depune direct pe creier.
Pofta de viata vine mâncând
Toti oamenii sunt la fel, aflam din monologul de debut al lui Liz. E citat cazul unor refugiati din Cambodgia, supravietuitori ai foametei si genocidului. Confesându-i-se unui psiholog, prieten al protagonistei, acestia au manifestat aceleasi interese cu ale occidentalului tipic, asa cum il vad Murphy si Gilbert. In ceea ce poate fi considerat o insulta pentru ambii termeni ai comparatiei, pe toti ii preocupa un lucru si unul singur: relatiile cu sexul opus.
Asta o preocupa si pe Liz, doar ca ea i se adreseaza direct lui Dumnezeu, intr-o scena cu multe tunete si fulgere. O face ca si cum ar da un telefon la un call center. Ce faci când ai un produs care nu mai merge? Suni fabricantul. Ce faci când tu insuti dai rateuri? Il intrebi pe Dumnezeu incotro sa o iei. „Du-te inapoi si te culca“, vine raspunsul. Cei familiarizati cu textul lui Gilbert stiu ca e vocea interioara a eroinei, care o avertizeaza ca inca nu e pregatita sa primeasca raspunsurile pe care le cauta. Restul spectatorilor oscileaza intre a crede ca Dumnezeu insusi o ia peste picior pe Liz si a pune replica pe seama vreunui vecin de rând mai mucalit.
Somnului ii urmeaza cele trei segmente ale calatoriei ei, fiecare cu propriile invataminte. Aceste invataminte sunt articulate raspicat, de regula in cadrul unui monolog. Ele sunt formulate pe modelul problema-raspuns. De pilda, se da problema kilogramelor in plus câstigate pe parcursul excursiei culinare in Italia. Raspunsul: ignorarea problemei. Daca te-ai ingrasat, cumpara-ti niste pantaloni mai largi, acesta e sfatul lui Liz. Precum toate sfaturile sale, e construit cu vocabularul manualelor de psihologie practica si se calchiaza pe profilul demografic (in cazul citat, culinar) al publicului cumparator de carte, respectiv de film.
Daca s-ar face un film similar având drept public-tinta barbatii, probabil ca titlul ar fi „Bea, du-te la meciuri si fa sex cu prostituate“, iar actiunea s-ar petrece in berariile germane, pe stadioanele englezesti si in Thailanda. Daca un astfel de proiect pare cu desavârsire implauzibil, e numai din vina industriei cinematografice si a sistemului de distributie pe care aceasta se bazeaza. In realitate, data fiind viziunea asupra lumii si femeilor pe care se bazeaza si pe care o propaga, filmul lui Murphy nu e cu nimic mai putin scandalos.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper