Santoro: cu doua mâini (10)

Un articol de Valentin Protopopescu

Valentin Protopopescu

M-a fascinat întotdeauna tensiunea voaieurista din tribunele turneului BCR Open România. (Nu aduc vorba de Roland Garros, Paris, pentru ca acolo este altceva, fenomenul în globalitatea lui tinând oricum de alta galaxie tenisistica.) Dar pentru ca nu exista privitor fara obiect, colateral si consecutiv, m-a preocupat cu asupra de masura si exhibitionismul prilejuit de competitia bucuresteana. În primele sase zile ale turneului ATP de 250 de puncte din capitala tarii, y compris calificarile, cantitatea de pustoaice ori de dame puse pe aratat, dezvaluit si oferit este una interesanta, dar suportabila, nedepasind cotele de alerta ale voaieurismului masculin. Adrenalina si viata periculoasa încep însa a primi substanta din ziua de vineri, când sferturile îsi intra pe rol, urmând ca la semifinala si finala sa asistam la o autentica escaladare a juisantei voaieuriste, generata de explozia unui exhibitionism desantat si programatic. Aceeasi sprintara obscenitate indiferenta la ce se petrece pe sângeriul zgurei poate fi constatata si la meciurile demonstrative, disputate de regula seara, în nocturna, când flash-urile camerelor de fotografiat si filmat transforma în zi întunericul de septembrie.
Daca e sa urmarim declaratiile tenismanilor participanti la BCR Open, consemnate de-a lungul istoriei acestei competitii din calendarul ATP, ultima pe zgura a întregului sezon, vom observa o nota comuna – mai toti se arata interesati de feminitatea, frumusetea si disponibilitatea fetelor de la Bucuresti. Eu însumi am urmarit, când si când, pret de câteva secunde, adevarate flirturi secrete si chiar debutul vreunei idile de o zi. Iar acest fenomen, sa-l numim al sexului turistic practicat de jucatorii profesionisti de tenis, nu este ceva tipic românesc (macar aici am scapat de un alt record mondial în materie de negativitate!). Pe toate meridianele, în orice metropola de oriunde, daca exista un turneu cât de cât important de tenis, fatucele (sau damele pârguite si disponibile) antureaza cu entuziasm pe acesti eroi ai timpurilor moderne care sunt tenismanii. E ca si cum zeii s-ar pogorî printre muritoare, iar acestea ar fi dispuse la orice sacrificiu, doar-doar ar retine atentia pentru câteva clipe superbilor divini.
Fenomenul ca atare nu e nou. Ilie Nastase îl remarca si analiza, ba profita de el înca de pe la începutul foarte liberalilor ani ’70. În autobiografia sa, „Mister Nastase“, Nasty le numeste pe aceste tinere (sau mai putin tinere) groupies. Dincolo de legenda, nedezmintita niciodata de campionul român, cum ca ar fi posedat mai bine de 2.500 de femei, adevarul istoric este ca oriunde se disputa un tenis de calitate si bine organizat, fatalitatea sexului frumos îsi face simtita prezenta. Una foarte ofertanta, sa o recunoastem – si asta fara pic de misoginism. Ilie a retinut niste episoade extrem de picante. Odata, în Germania Federala, o fanatica de-a sa era dispusa sa petreaca noaptea alaturi de el, dar nu stia ce sa faca deoarece nu avea unde sa o lase pe amica ei… iar Nasty, generos, le-a invitat pe amândoua fetele în apartamentul sau de la hotel. A fost o noapte de-a dreptul nebuna, iar Damascul s-a numit triolism. Altadata, la Londra, fata care l-a asaltat pe Nastase nu avea cu cine sa-si lase câinele, o potaie minuscula si galagioasa. Iliuta a consimtit sa primeasca si javra, pe care a „parcat-o“ în baie. A fost cea mai nereusita partida de sex din viata lui – avea sa consemneze tenismanul nostru.
Ca nu e vorba de nici o inventie o demonstreaza si documentarul BBC dedicat marelui campion, suedezul Björn Borg. Acesta pare sa fi fost primul jucator din istorie capabil sa genereze o adevarata isterie de masa în rândul amatoarelor de tenis. Oricum, îl iubeau atât de mult si de intens, încât, premiera la Wimbledon, dupa înfrângerea lui Borg în fata lui Roger Taylor din 1973, fetele fanatizate au sarit peste tribuna primului rând, pasind pe gazon. Organizatorii si oamenii de ordine au fost luati prin surprindere, caci niciodata nu se mai întâmplase asa ceva. E probabil ca si „revolutia sexuala“, si libertinajul tipic miscarii „flower power“ sa fi contribuit la o astfel de dezinhibitie… însa e un adevar punctual ca deja celebrele groupies nu se dadeau în laturi de la nimic pentru a petrece câteva ceasuri alaturi de tenismanul îndragit. Ca jucator pro, trebuia doar sa întinzi mâna si sa iei – atât si nimic mai mult. Totul îti statea la dispozitie, iar sexul liber avea ceva din naturaletea unui dus racoros!
Ce crede Fabrice Santoro despre acest foarte interesant si erotic fenomen? Cum a trait el însusi, în calitate de profesionist al ATP-ului, oferta tinerelor înnebunite sa faca sex cu jucatorul favorit? Ca de obicei, Battling Fab are o pozitie cel putin edificatoare cu privire la subiect. Sa-l urmarim: „Sa ruminezi în minte o înfrângere, singur, în patul camerei de hotel dintr-un oras strain, face parte din ritualul vietii de jucator profesionist. Iar acelea nu sunt chiar cele mai fericite clipe cu putinta… Discreta sonerie a telefonului mobil îmi semnaleaza ca am receptionat un mesaj. E ora 1 si 30 de minute. Cine o fi? O tânara, care mi se prezinta drept una dintre animatoarele echipei de organizare a turneului, îmi propune sa ne întâlnim. N-am aflat niciodata cum de a reusit sa faca rost de numarul meu de telefon. Nu am acceptat ca fata sa ma viziteze. Însa marturisesc ca uneori, cu alte ocazii, am facut-o.
Atunci când ajungi la o anumita notorietate, brusc devii un barbat frumos. Am spus adeseori ironic ca la Paris (sau la Bergamo) sunt mult mai frumos decât la Copenhaga, acolo unde nimeni nu ma stie. Fetele sunt uneori foarte ofertante cu sportivii. Unele chiar calatoresc prin toata Europa ca sa ne însoteasca si sa ne priveasca, fascinate de sortul, de transpiratia, de suferinta încifrata pe figura noastra, cine poate sa stie ce anume le excita… si ajung sa ne faca avansuri explicite. Jean-Jacques Goldman a compus cândva un cântec minunat despre fetele usoare, «ce nu au trebuinta de prea multe vorbe nici pentru amorul inocent, nici pentru cel pervers, si carora le ajunge o simpla privire pentru ca noaptea sa se transforme într-un foc de artificii…».
Fiecare dintre noi s-a lasat, macar o data, sedus într-o seara anume. Viata tenismanului de nivel înalt este o viata de ratacitor. Este o existenta de lux, consumata adeseori în palate, dar având de fiecare data drept orizont terenul de tenis. În aceste conditii tulburatoare, nu e deloc usor sa rezisti în fata avansurilor persuasive pe care ti le fac sublimele fapturi.
Am trait doisprezece ani în cuplu si am avut norocul ca adeseori tovarasa mea de viata sa ma însoteasca prin gradenele turneelor din lumea întreaga. Însa de-a lungul perioadelor de celibat recunosc ca am trait numeroase întâlniri fara nici un viitor. Daca e sa ma gândesc la toate acele aventuri, îmi este clar ca din ele lipsea tocmai etapa magica a seductiei. Si spun asta deoarece sunt convins ca tocmai nesiguranta nutreste frumusetea iubirii. În schimb, notorietatea falsifica orice relatie. Oricum, mi-a fost tot timpul evident ca nu cu o fata ce-mi striga numele în timpul meciului, asteptându-ma apoi la iesirea de pe teren, îmi doream eu sa am copii.
Curios, nu am întretinut niciodata decât relatii prietenesti cu vreo campionaa din circuitul feminin. Viata noastra de nomazi moderni ne aduce adeseori împreuna, vrând-nevrând. Atunci, la numeroasele turnee comune, singuratatile e normal sa se întâlneasca. Unele fete, unii baieti se bucura de un «palmares» notabil, cunoscut de ceilalti. Eu însa nu doresc sa dezvalui asemenea momente. N-am nici cea mai marunta dorinta sa vorbesc despre cuceririle mele din vestiar. E ca si cum as iesi cu o colega de serviciu! Dimpotriva, recunosc faptul ca uneori mi s-a întâmplat sa atrag privirea unei frumoase necunoscute din tribuna. ?i marturisesc ca am jucat tot meciul doar pentru ea, ca sa merit acea privire înfiorata de placere. Sunt minunate asemenea relatii furtive si pasagere consumate în rastimpul unui meci…“ (op. cit., pp. 74-75).
Ma opresc aici, comentariul mi se pare de prisos. Discretia si echilibrul cu care Santoro vorbeste despre aventurile sale tenisistice dezvaluie un caracter armonios, un ins lucid si un barbat care a stiut ce vrea de la viata. Oricum, un „zeu“ care a stiut sa ramâna cu picioarele pe pamânt, nelasându-se fascinat de mirajul unui amor carnal de-o noapte, asa cum se întâmpla cu majoritatea colegilor mai tineri ai marelui Battling Fab!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper