Modelul grec (I)

Un articol de EUGEN SIMION

Invitat, zilele trecute la Academia din Atena – cea mai veche din lume, daca începem cronologia cu Gradinile lui Akademos – am vorbit despre modelul grec si despre imaginea grecului în literatura româna. Primul meu impuls a fost acela de a repeta pe G. Calinescu care, într-un articol de prin anii ’40 clama entuziast si provocator: „si eu sunt grec“, marturisind ca, daca ar fi sa-si aleaga un spatiu si un timp ideal pentru spiritul lui, ar alege neconditionat Helada pentru a putea sa se plimbe, însotit de ucenicii sai, prin Gradina lui Akademos si sa dezbata cu ei, ca vechii filosofi atenieni, problemele cunoasterii si ale zadarniciei… Nu l-am repetat, totusi, pe marele critic si n-am scris un eseu impresionistic pe aceasta tema, desi, ca european, am tot dreptul sa ma consider si eu cât de cât grec. Nu spune Paul Valéry ca spiritul european a pornit din Grecia si ca geometria (baza oricarei stiinte) a schimbat lumea? Am preferat sa aleg o cale mai modesta si mai pozitivista, vorbind despre ceea ce vechea istoriografie literara numea influenta greaca sau prezenta „grecismului“ (Cartojan) în cultura româna. Despre acest subiect vast si cu ecouri puternice în secolul al XVIII-lea si în prima jumatate a secolului al XIX-lea, au publicat studii substantiale multi cercetatori români în frunte cu Nicolae Iorga („Bizant dupa Bizant“), urmat de Demosthene Russo („Elenismul în România“, 1912). D. Popovici, Cartojan, Victor Papacostea, Nestor Camariano, Ariana Camarino Cioran, Paul Cernovodeanu, Comeliu Papacostea-Danielopolu, Virgil Cândea, Razvan Theodorescu, Al. Dutu… pâna la cercetatori mai tineri ca Nicolae Serban, Tanasoca, Andrei Pippidi, Lia Brad Chisacof, Elena Lazar si multi alti traducatori, hermeneuti, istorici ai codurilor de legi… Ce iese în evidenta, când îi citesti pe acesti cercetatori eminenti si textele pe care le reproduc în sprijinul ideilor lor, este faptul ca modelul grec se manifesta în toate domeniile vietii românesti, nu numai în cultura. Este prezent în discursul religios, în comert, în diplomatie, în limba, în scoala, în justitie si chiar în gastronomia româneasca (bucataria face parte, se stie, din cultura unui popor), în fine, în lumea româneasca si în felul ei de a fi…
*
Putem spune, dar, ca în stilul românesc exista si o dimensiune spirituala greceasca si ca în istoria noastra framântata, noi, românii, ne-am întâlnit deseori cu spiritul grec si, chiar atunci când nu ne-am înteles, ne-am influentat unii pe altii. Nu stiu ce au luat grecii moderni de la noi – latini orientali – dar noi stim cât de folositor ne-a fost modelul grec si spiritul insurgent si democratic al grecilor în istoria noastra de la sfârsitul unei feudalitati lungi si obositoare si în afirmarea spiritului nostru national în zorii modernitatii. Câteva exemple: În 1694 ia fiinta la Bucuresti o Academie Domneasca, iar în 1707, la Iasi, o alta Academie Domneasca, cu limba de predare greaca. Aici predau profesori greci (unii dintre ei mari eruditi) – istorici, lingvisti, teologi, juristi, geografi, filosofi – autori de opere care au circulat multa vreme în scoala româneasca. Pe cine sa amintesc? Pe Dimitros Katartzis, de pilda, numit „Mecena al învatatilor Valahiei“ sau „patriarh al carturarilor“, reprezentant al iluminismului grec, autor al unei carti de morala si filosofie în linie platoniciana („Cunoaste-te pe tine însuti“), pe Konstantinos Dapontes – autor al unor „Efemeride dacice“, scrise pe teritoriul românesc (primul jurnal intim), pe Lambros Fotiadis, Iosipos Moisiodax, Iannis Karyofyllis – autor al unui „Manual despre câteva nedumeriri“ si al unui jurnal care, amândoua, au fost traduse în româneste; nu l-as uita nici pe Panayotis Kodrikas (1762-1827) care a tinut si el o cronica (un jurnal) în perioada 1788-1797 ori pe Ieremias Kakavelas -maître à penser si traducatorul lui Dimitrie Cantemir, ori pe Lambros Fotiados – director între 1792-1805 al Academiei Domnesti – care are ambitia de a face o scoala asemanatoare cu aceea a lui Platon si … si câti alti oameni de bine, apostoli ai elenismului amenintat de imperiul otoman, oameni de carte si, cum s-a vazut, oameni care au scris carti în noua lor patrie… 1
*
În antichitate, se stie, limba greaca era lingua franca a lumii europene din Rasarit, alaturi de latina; începând cu secolul al XV-lea, greaca devine o limba a culturii în orientul european („un instrument al progresului intelectual, era marea limba de cultura a orientului“ scrie Iorga; apud Elena Lazar, p.17). O limba si, implicit, o cultura care ne ajuta pe noi, românii, sa îndepartam slavonismul din discursul religios. Amintesc ca, în 1399 (în tara Româneasca) si 1401 (în Moldova), are loc fondarea mitropoliilor românesti subordonate patriarhului ecumenic de la Constantinopol. Ele au ramas astfel pâna în 1885 când Biserica Ortodoxa Româna devine autocefala… Aceasta relatie a marcat enorm viata religioasa româneasca si, în genere, cultura româneasca. Faptul se poate observa si în vocabularul limbii române în care au intrat multe cuvinte din limba latina prin intermediul limbii grecesti. Istoricii limbii noastre semnaleaza, de pilda, ca un numar de cuvinte vechi grecesti au patruns prin latina dunareana în terminologia crestina primara („biserica“, „a boteza“, „înger“, „crestin“, „drac“). De asemenea, românii folosesc si azi termeni din neogreaca în discursul religios („acatist“, „aghiazma“, „amvon“, „anatema“, „dascal“, „diacon“, „a liturghisi“, „pronie“) sau, când e vorba de relatiile sociale, zic „anarhie“, „anost“, „a firitisi“ (mai rar, dar zic), „poliloghie“, „sindrofie“, „taifas“ si „a taifasui“, iar când au ceva de spus despre cineva care este snob, îi spun ca are „ifose“ sau ca este „ipocrit“, în fine, folosesc curent verbul „a se plictisi“ sau „a plictisi“ sau în fata unei atitudini agresive nu „se sinchisesc“. Utilizeaza si pe „cartofor“, „riga“, „decar“ când joaca carti sau, mai rar, „a agonisi“ si, mai des, pe „folos“ si a „folosi“…
Dupa prabusirea Imperiului bizantin (29 mai 1453) si cucerirea Atenei (1456), tarile Române devin tari de primire pentru refugiatii greci. Multi dintre ei sunt, cum am precizat, oamenii bisericii si devin preceptori, secretari, profesori, demnitari, episcopi si mitropoliti, traducatori, scriitori… Unii se împamântenesc, fac avere, intra în familiile boieresti românesti, ajung demnitari, altii trec de la limba greaca la limba româna si, daca nu ei, copiii lor se afirma în cultura româna, aducând cu ei simbolurile si fantasmele culturii bizantine sau ideile iluminismului occidental… O lume noua, o lume agitata, o lume care poarta cu ea dorinta de a reînvia helenismul si de a elibera natiunea greaca de sub dominatia otomana. Nu este de mirare faptul ca aceasta mistica patriotica contamineaza si pe acesti latini orientali care, asezati cum zice un istoric „în calea rautatilor“, vor si ei sa iasa de sub stapânirea otomana si sa traiasca într-un stat liber. „Grecismul“, adica modelul grec, a fost, în plan cultural si politic, un element stimulant, uneori chiar un element provocator, în sens pozitiv, bineînteles, pentru lumea nord dunareana.
x
Înainte de a deveni un model cultural, „grecismul“ sau helenismul – cum vrem sa-i spunem – este în lumea româneasca a secolului al XVIII-lea (si chiar mai înainte), o prezenta activa, un element de comunicare si o practica, putem spune, culturala exprimata în mai multe moduri si pe mai multe cai. Sa le sistematizam.
1. Este, întâi, scoala (învatamântul), începând cu Academiile Domnesti de care am amintit. Ele functioneaza tot secolul al XVIII-lea (numit si secolul fanariot) si în primele decenii ale secolului al XIX-lea, secolul redesteptarii nationale. Aici predau elenisti reputati, la curent cu miscarea de idei din Europa. Muti dintre ei sunt apostoli ai iluminismului, traduc în greceste pe „iluministii“ francezi si tot ei sau elevii lor traduc pe aceiasi iluministi în limba româna. Tot ei alcatuiesc manuale de filosofie, morala, istorii, harti ale Greciei si ale Tarilor Române, în fine, traduc carti bisericesti si le comenteaza. La aceasta scoala si de pe aceste manuale învata copii de greci si de români si dintre ei vor iesi, mai târziu, istorici învatati, teologi, scriitori, juristi care vor pune bazele culturii nationale române.
2. Pedagogii si elevii lor de la Academiile Domnesti, dar si altii care învata, acasa, cu profesori greci, vor publica, asa cum am zis, carti de logica, geografie, istorie, morala etc. Dupa o statistica facuta de un cercetator, între 1642-1830 au aparut 182 titluri de carti, dintre care: 150 scrise în limba greaca, iar 32 sunt bilingve (greaca-româna, greaca-araba). Multe dintre ele sunt traduceri, altele, s-a vazut, sunt manuale de logica si retorica, geografii, istorii (inclusiv istorii ale Daciei), gramatici grecesti si chiar încercari de gramatica româneasca. Câteva dintre ele sunt scrise în colaborare. La 1700 apare, de exemplu, la Padova un „Tablou geografic al Ungrovalahiei“ de stolnicul Constantin Cantacuzino si prelatul grec Iannis Komninos. Athanasios Dabbas, patriarh al Antiohiei, traduce din greaca în araba „Divanul“ lui Dimitrie Cantemir, aparut în 1698 în limba româna. Aceeasi carte de morala si întelepciune este tradusa din româna în greaca de Ieremias Kakavelas. Evghenos Voulgaris publica în 1766, la Leipzig, o „Logica“, un manual care circula în mai toate scolile grecesti din Tarile Române. Rigas Velestinlis scoate la Viena (1804) „Harta mare a Greciei“ si „Noua harta a tarii Românesti si a Moldovei“, în fine, trecând peste alte titluri si alti autori, sa citez „Biblia“ aparuta în limba greaca, la Venetia, în 1687 prin grija lui Serban Cantacuzino si în 1688 la Bucuresti, în limba româna. O carte esentiala pentru cultura româna si pentru biserica ortodoxa româna.
Ma opresc aici. Nu înainte însa de a cita un fragment din cuvântarea pe care o tine mitropolitul Ungrovalahiei, Ignatos din Lesbos, în 1810, atunci când deschide Societatea Literara Greco-Dacica înfiintata de el si de banul Grigorie Brâncoveanu. Iata ce spune acest om al bisericii, întelept, plin de bunatate si, putem considera, un fin diplomat: „Ii vad pe români si greci, pe care sfânta religie si acelasi drum i-au unit de multa vreme, ca se unesc azi printr-o noua legatura, aceea a filosofiei religioase. Fiind foarte recunoscatori de ospitalitatea primita din partea Daciei, grecii se straduiesc sa-si plateasca aceasta sfânta datorie cu ajutorul luminilor învataturii si filosofiei. Dacii, fiind generosi, nu vor sa ramâna mai prejos, ca atare, cele doua parti unite în noua societate se sforteaza sa-si împartaseasca luminile Daciei si Greciei“.

1. Toate informatiile din aceasta comunicare sunt luate din autorii citati mai înainte, cu precadere, în ceea ce priveste cronologia influentei grecesti, din cartea Elenei Lazar: „Carturari greci în tarile Române (secolele XIV-XIX)“,2009

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper