Fantomele din Carpaţi

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

In politica româneasca, ardelenii, cu foarte putine exceptii, au fost buni la ei acasa, dar nu si in Vechiul Regat unde, istetimea si smecheria de o anumita factura – „precum portarii hotelurilor levantine“, cum ii caracteriza odinioara Camil Petrescu pe politicienii din sud – , intra obligatoriu in fisa postului. Mai mult, chiar si nume mari, un Iuliu Maniu, de pilda, s-au adaptat foarte greu, au fost incomparabil mai eficienti in opozitie decât la putere. Dar si când reusesc sa deprinda obiceiurile locului, ardelenii sunt catastrofali. Mai e nevoie de exemple? In acesti ultimi ani, au venit spre Capitala, urcati pe valul unor partide, mai ales activisti mediocri, din specia aparte creata in laboratoarele politicii ceausiste. Ei nu sunt nici ardeleni, nici olteni, moldoveni sau munteni, ci activisti lipsiti de opinii, mediocritati absolute, fara cultura si, uneori, chiar si fara etnie.

Adica adevarati oameni noi, aparuti dupa ce au decedat dictatorii si regimul care i-a imaginat. Pentru ei nu exista ceea ce se cheama interes national, cultura, invatamânt, ci numai interese de grup. „Partidul nu este o scoala pentru doamne… Un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie tocmai pentru ca e ticalos“, spunea Lenin. Si istoria a dovedit cu prisosinta ca activistii iesiti din mantaua lui au fost la inaltimea acestui ideal. Ceea ce faceau comunistii rusi odinioara, exerseaza cu succes si urmasii lor anticomunisti de azi: „Se vor pastra doar câteva zeci de artisti la Moscova si la Petrograd ca sa dea spectacole (ca dansatori si cântareti) pe baza de autofinantare, in fata clasei muncitoare“, ordonase Lenin constient ca, in masura in care nivelul intelectual al maselor va fi tot mai scazut, acestea vor putea fi cu atât mai usor de manipulat. Si aici, activistii de azi, au stiut ce masuri sa ia. Legea Educatiei – recent contestata –, era un asemenea model de cinism. A duce un lucru la bun sfârsit, a avea memorie, a te tine de cuvânt, a respecta spiritul, inteligenta si alte asemenea „amanunte“, aici, pe Dâmbovita, pot stârni râsul, dar nu si vreo remuscare. Acum, pe lânga calitatile mai sus pomenite, care nu sunt obligatorii, se cere obligatoriu supunere totala, neconditionata. Mai mult, pentru a te numi „om politic“, nici glasul articulat nu este neaparat necesar: trebuie doar sa te uiti la degetul „sefului“, al dirijorului, care iti arata, de cele mai multe ori, doar doua directii: in sus si in jos. Pentru sau contra, atâta tot. Caci nu e treaba lor sa gândeasca si sa-si deruteze adversarii si prietenii, asa cum s-a intâmplat nu demult cu Legea educatiei. La un moment dat, am avut certitudinea ca pâna si ungurii, partea cea mai delicata a „majoritatii toxice“ – cum a numit tocmai seful ei, presedintele Basescu, actualul „arc guvernamental“ –, au deprins foarte bine obiceiurile locului astfel ca, se stie, au câstigat cam tot ce si-au dorit: inscriptii bilingve, justitie in limba maghiara, monumentul generalilor din Arad, parlamentari, ministri, ba chiar si omul numarul 2 din guvern. Ca sa nu mai amintim de scoli si facultati in limba materna, de teatre si de prefecti in judetele prin care, pâna atunci, n-a calcat picior de maghiar. Mai mult, Tinutul Secuiesc, nerecunoscut cu toata gura in acte, exista si functioneaza ca o entitate de sine statatoare, un fel de mini-bantustan ridicol intr-o Europa fara hotare. Am avut si am foarte multi colegi si prieteni unguri, cultura si civilizatia lor imi sunt familiare si, in sinea mea, eram bucuros ca toate aceste semne de normalitate vor pune, in sfârsit, capat stravechilor neintelegeri. Mai ales ca, exemplul franco-german, atât de viu si de convingator, este mereu evocat. De vreo doi ani, chiar ministrul Culturii din Guvernul României este de etnie maghiara, dupa cum tot maghiar este si directorul general al Radioului national. Nu am nici o indoiala ca acestia sunt, sau ar putea fi mai buni decât predecesorii lor, dar asa cum vad eu lucrurile, nici unul dintre ei nu ar fi trebuit sa accepte aceste functii, din respect pentru cultura româna.

(urmare din pagina 1)
Caci sunt gesturi care nu se fac si legile nescrise ale politetei si ale bunei-credinte ar trebui sa functioneze mai cu seama in mediul politic. Dar udemeristii si-au dat seama ca au alaturi, in „arcul guvernamental“, niste oameni slabi, inconstienti, fara priceperea necesara, dispusi sa vânda orice contra unor voturi. Guvernul Boc este partenerul ideal. Pentru U.D.M.R., a reforma inseamna a primi ceea ce vor ei, iar recenta Lege a Educatiei, pe care acest guvern a dorit sa si-o asume, este model de lege antinationala, o crima impotriva poporului român si ea ar fi pus sub semnul intrebarii viitorul lui. Caci calitatea invatamântului de azi ne spune cum va arata poporul nostru peste niste ani. Mai ales ca, tocmai in aceste zile, inca 4000 de elevi au ramas fara burse. O imensa rusine pentru actuala majoritate. Pâna aici s-a ajuns? In sfârsit, Legea Educatiei, in formula care a fost deocamdata respinsa de Curtea Constitutionala, poate anticipa si temperatura relatiilor interetnice in anii ce vor veni. Atâta timp cât coalitia va depinde de voturile maghiarilor, santajul va continua. Unii se chinuie sa traiasca in Europa, sa se obisnuiasca pe cât posibil cu obiceiurile si legile ei, altii nu se pot desprinde de aerele imperiale de acum un secol. Se joaca la cacealma aruncând pe masa lozincile cele mai la moda: reforma, modernizare, progres. De la „importarea manualelor“ de istorie si geografie, la invatarea limbii române, singura limba oficiala, ca limba straina, la tentativa de scindare, pe criterii etnice, a Universitatii Babes–Bolyai, este un drum clar pe care, sub drapelul reformei, liderii maghiari merg cu pasi foarte repezi spre separarea totala. Si Guvernul Boc este un partener ideal. Sigur, multi ii viseaza caderea, demisia, orice, numai sa nu-si mai experimenteze ignoranta si rautatea pe acest popor. Din pacate, Boc este doar un banal pseudonim, cum ar putea fi si altele. Iar apoi, pe Dâmbovita nici un vis frumos nu se poate implini. In ceea ce ma priveste, sunt convins ca daca nici alegerile din 2012 nu ne vor scapa de el, si e posibil sa fie asa, atunci minunea s-ar putea intâmpla la 21 decembrie 2012, daca sfârsitul lumii, potrivit calendarului maya, va avea loc. Daca nu, nu!, vorba lui Ivan Ivanovici din bancul, celebru odinioara, din seria cu Radio Erevan. (Tovarase Comandant, daca va fi sa mor in Marele Razboi pentru Apararea Patriei, va rog sa ma inscrieti in gloriosul Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Daca nu, nu!). Important ar fi ca România sa supravietuiasca pâna atunci. Teroarea foamei, a mizeriei, cozile umilitoare la pomenile „europene“, instinctul de supravietuire, instabilitatea si nesiguranta locului de munca, somajul si lipsa de speranta datorate acestei „majoritati toxice“ vor crea rani care vor fi, poate, resimtite inca zeci de ani. In toate acestea, frica joaca un rol decisiv. Intr-o zi se va dovedi, la fel ca in cazul predecesorilor politicienilor de azi, ca vina este a noastra. Ca ne este frica de ei. Ceausescu a disparut intr-o dupa-amiaza, desi un sfert de veac stapânise totul cu autoritate. Urmasii lui care nu au facut absolut nimic pentru tara, au readus in România mizeria din ‘89, dar si frica de atunci. Doar atât le reuseste. Si sa desparta omul de scoala, de carte. Numai ca astazi, fantomele si miturile au o viata mai scurta. Chiar si in lumea animala. Iata, am citit o sumedenie de lucruri despre Chupacabra, fantoma care bea sângele animalelor in Mexic si in Puerto Rico. Cercetatorul Barry Connor de la Universitatea Michigan a descoperit ca fantoma respectiva, fiara care teroriza lumea, nu era decât o potaie râioasa, infestata cu o râie aparte care-i intretinea mirosul inspaimântator. Se ocupa de oi si de capre pentru ca nu era in stare sa alerge si sa atace si alte animale. Asa se face ca vrând, nevrând, vine o zi in care chupacabrele isi tradeaza misterul. Ciudat mi se pare faptul ca, desi cunoastem adevarul despre aceste fiinte de la noi, ele, totusi, ne mai sperie.

2 comentarii pentru “Fantomele din Carpaţi”

  1. noiembrie 11, 2010 la 12:45 pm

    Daca n-am trai in infernala Mamonie,unde tot omul s-a obisnuit cu ravagiile TBC-istilor (Talhari,Banditi,Criminali)si sobomanilor,unde nimic nu mai are o lege si o consistenta,unde totul,in sens negativ,e posibil,ai crede ca traim intr-o lume terifianta,a la Orwell.
    Eforturile depuse de oamenii lucizi si responsabili,(care,din fericire,mai exista,pe ici,pe colo),de a da in vileag murdaria si ticalosia vremii (vremurilor),de a gasi o cale sau alta catre normalitate si echilibru,se spulbera si se sparg ca baloanele in vant,fara nicio urmare.
    Societatea romaneasca,adica mamonica,ramane profund divizata,atomizata si inerta,adica exact cum ii convine faunei sobomanice si TBC-iste care conduce si face jocurile.
    Pot fi acuzat ca as fi un carcotas,un negativist,un orb,ca nimic nu ma poate multumi.Dar,ca simplu muritor (muribund),as dori sa vad si eu in tara asta un singur palier,un singur departamanet,o singura felie unde lucrurile se prezinta multumitor si sint sanse de revigorare si prosperitate.
    Nicio propaganda,prin niciun fel de show mediatic,nu-mi va schimba opinia si viziunea asupra lucrurilor,cata vreme Mamonia ramane Mamonia,cu TBC-istii si sobomanii ei,care se afla pe creasta valului si ne ineaca pe toti ceilalti, neputinciosi,lasi si inerti.
    Pesimismul meu nu e legat atat de criza cat de existenta acestei faune ticaloase care a reusit sa ne duca pe culmile dezastrului si de care nu mai putem scapa,pentru ca nu se doreste.

  2. noiembrie 13, 2010 la 11:12 am

    România, supravegheată şi nu pilotată, de „activişti”, din generaţie în generaţie mai reduşi şi mai „neajutoraţi”, se află într-o decadenţă morală şi intelectuală, tipică pt. societăţile care s-au epuizat şi se descompun din interior.
    Articolul a atins esenţa, miezul, pe care puţini vor să-l accepte.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper