Cerbul din Cadillac sau La vremuri noi, povesti noi (II)

Legendele contemporane (sau urbane) raspund unor  necesitati stringente ale omului societatii contemporane. Ele sunt raspunsuri metaforice la marile frici si anxietati ale omului zilelor noastre. Ele atrag atentia asupra pericolelor care îl (ne) pândesc, educa, învata, usureaza impactul cu noile tehnologii si comportamentele induse de acestea. Asemanator cu exempla medievale, ele dau o forma concreta nelinistilor omului societatii moderne si post-moderne generate de violenta, alienare, epidemii, agresiuni, discriminari etc.

Publicând, în limba româna, colectia sa de legende urbane, Constantin Eretescu împlineste numai pe jumatate previziunea lui Jan Harold Brunvand, dupa care ar fi venit timpul ca acest tip de naratiuni sa fie, în sfârsit, culese si studiate si în România. Pe jumatate, pentru ca istorioarele adunate de folcloristul de origine româna provin de la studentii lui americani, americani get-beget sau stabiliti de curând pe pamântul primitor al Americii, si sunt hranite de realitatile, de modul de viata specific societatii industriale si post-industriale, urbanizate si înalt tehnologizate din, mai ales, America de Nord. Ca multe dintre ele trec, nebagate în seama, pe la urechile sau prin fata ochilor nostri, în fiecare zi, în România de azi, nu e foarte greu sa probam. Am aratat într-o alta împrejurare ca aceasta se poate datora si faptului ca în România, ca si în alte arii culturale ale lumii de astazi, traditia, folclorul traditional sunt înca vii si viguroase, oferind teme de cercetare pline de actualitate, cum observa si C. Eretescu în articolul din 2001: „În ciuda unei incontestabile originalitati, legendele urbane sunt relativ putin cunoscute printre specialistii din tarile cu o cultura traditionala puternica si înca vie. Ei tind se priveasca aceste materiale cu oarecare dispret si sa le considere lipsite de interes“1 . Pe de o parte. Pe de alta, este posibil ca problemele, ‘fricile’, ‘temerile’, ‘anxietatile’, ‘amenintarile’ cu care se confrunta societatea occidentala super-tehnologizata, post-industriala si post-moderna nu se regasesc ca atare în societatile post-comuniste central sau est-europene. Nu în sensul ca SIDA, vizitele extraterestrilor, rapirile de persoane, furtul de organe pentru transplant ar lipsi din aceasta parte a lumii, ci în sensul ca mai presante sunt lipsurile materiale, grija zilei de mâine, nesiguranta pastrarii în banci a micilor economii, coruptia clasei politice. Generale, având un caracter de masa, tinând, cum se zice, prima pagina a ziarelor si capul de afis al emisiunilor de stiri, traumele vietii de zi cu zi a fiecarui individ ‘normal’ au mai putine sanse de a se transforma, aici, în ‘povesti ale unui prieten al prietenului’, întâmplari demne de povestit, iesite din comun, capabile nu doar de a informa ci si de a instrui, avertiza, forma.
Mi se pare foarte graitor faptul ca o tema ‘clasica’ a legendei contemporane americane sau occidentale („un soarece în pizza“ sau „sandviciul cu soarece prajit“) apare ca o stire de presa, reluata ca atare de mai multe ziare, despre … un soarece în pâine!2 , sau si mai socant ca un „soarece mort într-o cutie de mustar“. Numeroasele povesti americane/vest-europene cu aceasta tema sunt clasate în categoria „Food and Restaurant Stories“ sau în categoria legendelor anti-corporatiste ori despre produse alimentare periculoase. Ele atrag atentia consumatorilor asupra pericolelor care îi pândesc când le consuma si apar ca o reactie la alimentele de consum preparate si vândute de marile corporatii (MacDonald’s, Kentucky Fried Chicken, Pizza Hut etc.), raspândite de acum în întreaga lume, servind aceleasi produse, cu acelasi gust, în aceleasi ambalaje, de catre lucratori îmbracati în aceleasi uniforme etc. Uniformizarea si depersonalizarea serviciilor si, în ultima instanta, a hranei, parte a culturii locale, sunt tintele acestor legende urbane. O varianta în culegerea lui C. Eretescu, sub titlul „KFC“ : „Femeia asta era grozav de flamânda, asa ca se duse la un Kentucky Fried Chicken. Comanda direct din masina, primi pachetul pe fereastra si se apuca sa înfulece chiar acolo, pe întuneric, fara sa se uite la mâncare. I se paru ca o bucata avea un gust neobisnuit, dar nu se gândi prea mult la asta. Când o masina aprinse farurile în spatele ei, se uita mai atent si-si dadu seama ca mânca un sobolan prajit. (Eun-Ha P.)“3 . Dar pentru consumatorii est-europeni, prezenta restaurantelor fast-food si cinematografele  drive-in a fost un semn al westernizarii, al modernizarii, al intrarii în rândul lumii. Nu exista, deci, nici un motiv, deocamdata, de a blama asemenea institutii si forme de cultura si de viata urbana4 . soarecele din pâinea de la Timisoara face obiectul unei stiri de presa, si este greu sa apreciem sansa „evenimentului“ real, documentat, sustinut chiar cu o fotografie color, de a intra într-o structura narativa, de a deveni o „friend of a friend tale – FOAFTale“.
Sau, cine stie, poate ca daca s-ar acorda fenomenului mai multa atentie, am putea culege, nu peste mult timp o astfel de povestire, auzita de la un prieten al prietenului, încapsulata într-o forma narativa care sa-i confirme apartenenta categoriala si sa-i confere statutul de varianta  de legenda contemporana si nu de simpla stire de presa. Ar fi, poate, momentul sa repetam experimentul plin de succes al colegilor americani si vest-europeni si sa cerem studentilor nostri, elevilor din clasele mai mari de liceu, prietenilor sa ne trimita, la o adresa de e-mail, astfel de „povesti“, auzite sau citite, comunicate în familie, la birou, în pauza de cafea, în mediul scolar sau universitar.
Din corpusul astfel rezultat s-ar putea trage si câteva concluzii cu privire la natura însasi a respectivelor naratiuni care au fost numite, din perspectiva temporala, legende contemporane, sau, din perspectiva spatiala ori socio-culturala,  legende urbane, desi s-a convenit ca „aceste legende nu sunt întotdeauna urbane, adesea sunt transmise în zone suburbane si vorbesc despre viata din suburbii, alteori referindu-se la ariile rurale sau la micile orase“, dupa cum „nu sunt întotdeauna nici contemporane, în sensul de a fi gasite numai în ultima parte a sec. al XX-lea. Texte transmise azi pot fi urmarite cu secole în urma (…), dar când sunt spuse, ele se refera categoric la evenimente contemporane“5
Termenul ‘legenda’ trebuie luat în sensul larg de ‘naratiune’, de proiectie epica a unui episod, a unei întâmplari, petrecute, cu adevarat sau nu, cuiva, persoana data ca reala, dar neidentificabila, pe fundalul realitatilor proprii societatii contemporane, actuale, tehnologice, de consum, industriale sau post-industriale.
Specie „cameleonica“, legenda contemporana se cere a fi definita situational, încât întrebarea care se pune nu se refera la „ce este legenda contemporana“, ci „când (o naratiune) este legenda contemporana“ (Bill Ellis6 ), adica în ce împrejurari o întâmplare reala sau data ca reala devine „poveste“, respectiv legenda contemporana. Asa încât, atunci când se afirma ca „legenda contemporana  reprezinta o încercare de a folosi teme traditionale într-un context post-industrial“, ca ea „împrumuta teme traditionale, plasându-le în contexte actuale“7  si, mai departe ca „legendele contemporane se bazeaza pe teme traditionale, pe care le plaseaza în contexte materiale si morale noi“8  se asaza alaturi doi termeni esentiali pentru întelegerea categoriei în discutie – traditia si prezentul -, dar, mai ales, se subliniaza dubla ei dependenta de context.
Rezulta de aici ca spatiul de generare, sursa genetica a naratiunilor populare de acest fel se afla în „structura sociala“, identificabila, în ultima instanta, cu „contextul cultural“ („context of culture“, în termenii lui B. Malinowski) sau „contextul genetic“, definit de Pavel Ruxandoiu, pentru formulele paremiologice, drept „contextul în care proverbul a fost enuntat pentru prima oara“. El este compus din reteaua ampla a relatiilor sociale (bogati-saraci, personalitati-oameni comuni, paturi/clase suprapuse-paturi/clase supuse), demografice (barbati-femei, albi-negri, majoritari-minoritari, localnici-straini etc.), institutionale (scoala, familie, biserica, birou, loc de munca) caracteristice epocii contemporane. Interpretul creator selecteaza, conform „imperativelor personale“ (personalitate, date biografice, psihice, starea de moment) si transmite grupului (audientei), în „dinamica performarii“, acele elemente care fac obiectul legendei contemporane, concretizata în „continutul narativ“.
Cam acelasi „continut narativ“ au povestirile cuprinse in volumul „Cerbul din Cadillac“ (2010) si aceleasi surse : studentii de la cursul de folclor al lui C. Eretescu de la Rhode Island School of Design din Providence, S. U. A., al caror prenume  este consemnat in josul fiecarei povestiri – William W., Linda S. W, Christofer T. H. Etc., etc., uneori doar initialele (E. Z.), sau, acolo unde numele „informatorului“ nu-i este cunsocut se marcheaza cu un semn de întrebare s?t. Nicio informatie despre vârsta, loc, provenienta – ceea ce este justificat în cazul acestei specii „cameleonice“, provenita întotdeauna de la „un prieten al prietenului meu“. Sigur ca ele apartin „oraselor lumii de azi“, „informatorii“, „colportorii“, „detinatorii“ si „transmitatorii“ lor având o identitate, dar care nu intereseaza asa de mult ca în cazul speciilor „clasice“ ale folclorului traditional. Între acestia si cititori, C. Eretescu joaca rolul de „interfata“ – el le culege, le selecteaza, le ordoneaza, le traduce în limba româna, le da spre publicare si le pune la îndemâna cititorului român de la anul 2010. Greu de urmarit „feed-back“-ul…
Poate doar când se va face o culegere de legende contemporane în spatiul românesc si când, cine stie, la finele unei astfel de naratiuni vom gasi indicatia – „citita în cartea „Cerbul din Cadillac“ de Constantin Eretescu. Welcome to the World of Contemporary Legend!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper