„Dreptatea“ neputintei noastre!

Un articol de CORNEL DINU

Daca soarta de zi cu zi a societatii românesti este decisa de anomalii nemaiinchipuite, nici fotbalul nu poate face nota aparte in acest veritabil dezastru. Se petrec atâtea intâmplari neverosimile, incât nici nu stii care-i mai periculoasa sau care merita mentionata mai intâi. Iar pentru ca ne ducem traiul intr-o societate piramidala, mai fragila – abia acum ne dam seama – decât un turn din carti de joc, pentru a incerca senzatia salvarii e nevoie de un exercitiu psihiatric simplu: a inceta sa te mai miri.
Dau un prim exemplu: ceva ce am constatat ca se petrece, din nou, cu aceeasi agresivitate, pe un stadion de fotbal. Acela din Giulesti, cu ocazia ultimei dispute, din sferturile „Cupei României“, dintre Rapid si Steaua. Nici nu se obisnuisera martorii din teren si din tribune cu fluierul de inceput al arbitrului, când, dinspre locul unde fusese asezata galeria Stelei, s-a ridicat un nor de fum. Zburau parca flacari si spre banca Rapidului, iar meciul s-a intrerupt. De mult nu mai putem avea pretentia minima de civilizatie si respect intre suporterii echipelor noastre, nu numai pe stadioane, dar si in afara lor, asa ca s-a dat ordinul, abilitat de altfel, de interventie a jandarmilor. Echipati, bineinteles. Pareau – si chiar erau – un fel de roboti din filmele de science-fiction. Dotati cu de toate – si fara betigasele cu care incercasera sa-i opreasca pe mineri la Costesti. S-a trecut imediat la evacuarea tinerilor suporteri stelisti, inconstienti, prada si ei bestialitatii emanate de filmele si paginile de ziar care, vrând-nevrând, ne acapareaza ostentativ atentia. Altceva, cu exceptia unor istorii si a unor fotografii sexuale la fel de agresive, rar ti se ofera ceva cu adevarat pozitiv in presa de mare tiraj. De câteva decenii, agresivitatea este peste tot si nu poate sa nu-si afle prozeliti cu nemiluita. Ei bine, bataia cu bastoane a jandarmilor aplicata acestor vinovati fara vina a depasit cu mult trecerea pe sub furcile caudine a sanitilor infrânti acum doua mii si ceva de ani… Haituiala lovirii practicata de oamenii in armuri si cu veritabile palose in mâna a urmat si in strada. Pâna la sectiile de politie, unde impricinatilor, pe buna dreptate, li s-au aplicat pedepsele precizate de lege. Legea nr. 4, numita si „a lui Mitica“, dupa numele presedintelui Ligii, care sustine ca a plamadit-o. Lege despre care spuneam, acum câteva saptamâni, ca este nu numai depasita (ca orice legislatie in disputa perpetua cu inventivitatea raului), dar complet desueta, neexistând acolo o explicitare clara a ce trebuie sa faca organele chemate sa asigure si sa pastreze ordinea pe stadioanele noastre. Astfel, controlul sumar (da, chiar asa!) la intrare, il face firma de paza angajata de gazde – in general, o firma prea putin specializata in a opri recuzita de fum si foc ce poate pune in pericol meciul. Vai de capul si de pregatirea lor! afirm eu cu toata responsabilitatea. Apoi, jandarmii, ce seamana intr-adevar a forte represive, stau si asigura ordinea numai in afara stadionului, intervenind doar daca sunt chemati de comandamentul din incinta stadionului, in acord cu observatorul federal care vegheaza asupra climatului din gradene. As vrea sa amintesc, in acest sens, situatia de la un recent meci international: Dinamo – Liberec, când jandarmii n-au fost chemati sa-si faca datoria, desi o parte a galeriei dinamoviste zgâltâia pâna la rupere gardurile de sârma ce inconjoara terenul, pret de vreo zece minute… iar cea mai curajoasa „luptatoare“ din firma de paza care avea menirea sa intervina s-a dovedit a fi nimeni alta decât o angajata de la serviciul de marketing al clubului Dinamo. Daca este clar ca „legea lui Mitica“ este desueta, mai ales dupa consacrarea denumirii ei periculos-bascalioase, atunci care este solutia? Una prezenta de ani buni in lume, desigur. N-ati vazut ce liniste este dupa „Heysel“ in Anglia? Iar ca britanicii n-ar fi niste insi aprigi in toate nu putem afirma… Acolo sunt insa politisti in afara stadionului si nu misca nimeni, pentru ca ei respecta legea stabilita. Si-au asezat-o in „Turnul Londrei“, prin multe trupuri nobile descapatânate. Iar pe stadion, actioneaza firme de paza autentice, cu oameni calificati si cu camere de luat vederi; si cei care gresesc nu mai au sub nicio forma dreptul de a reintra pe stadion, daca aceasta este decizia legala. Mai mult decât atât, fanul respectiv se prezinta cu doua ore inainte de startul partidei la sediul politiei, este supravegheat si chiar vede meciul: dar din acel loc! Despre noi ce sa mai zicem… chiar daca procedura britanica ne e cunoscuta. Numai ca un oficial al Internelor, dându-mi dreptate, imi argumenta de curând: „Hai, ma Cornele, esti simpatic! Pai noi n-avem benzina, recuzita de birou, spatiile necesare pentru noi, si tu vrei sa avem de toate pentru astfel de musafiri, care ar trebui sa suporte rigorile legii? Tu ne ceri sa facem ce fac englezii?!“. Am tacut, bineinteles. Stiam ca are dreptate – dreptatea neputintei noastre.
Daca tot am aratat cum si-au reasezat cumintenia pe stadioane britanicii, o reflectie, macar, ar trebui aruncata si asupra felului in care lucreaza politia lor – si aceste procedee, de altfel, sunt impamântenite de zeci de ani. Au trei nivele de actiune si vorbesc intre ei codat. De aceea, cel care imi explica aceste practici, un ofiter român atasat in Marea Britanie, mi se destainuia ca i-au trebuit luni bune pentru a le intelege felul de a comunica si de a actiona.
Primul nivel se numeste „steel“ (otel), acela care actioneaza direct; acesta se afla in legatura directa cu cei care concep logistica actiunii – sub numele de cod „silver“ (argint). Iar decizia de actionare o hotaraste capul, adica „gold“-ul (aur). Elementele sunt mereu in contact, dar cei din nivelul „steel“, nu stiu cine-i „gold“-ul!
Mult mai interesant mi se pare insa „ce-i mâna pe ei in lupta“. Pentru ca retelele de infractori sunt identificate repede, sunt scrutate in timp, cu multa rabdare, pentru a repera locul unde sunt valorificate bunurile furate si a le recupera imediat ce raufacatorii sunt imobilizati. Totul se face gândit si cu tact, in asa fel incât cetateanul britanic sa-si recupereze, pâna la ultimul sfant, prejudiciul suferit. Mai e nevoie sa precizez ca astfel se implineste obligatia sfânta a organelor de ordine de a fi, intr-adevar, in slujba cetateanului? La noi… vorba veche a lui Nifon, din ceardacul Palatului Domnesc de la Târgoviste, este si acum valabila: „Bietul om de rând sta mereu cu jalba-n protap“!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper