Sudan: Sfarsit de capitol

Un articol de Mihnea Rudoiu

Deci, orice articol concluziv, jucand la finalizare pe post de silogism, incepe musai cu conjunctia concluziva…

Deci, eram in Uganda. In concediu. La Jinja. Sa vad cu ochii mei unde se termina Lacul Victoria si incepe Nilul.

Daca tot sunt in Africa, de ce nu? Asa mi-am spus cand m-am hotarat sa plec acolo: de ce nu?

N-am avut dreptate? Eeei, nu !

Am vizitat, cu o barca, locul in cauza. Imaginatia tanjea infiorata dupa ceva spectaculos, care sa-mi inspire veneratie in fata descatusarii maretiei naturii? Normal!!! Daca nu mi-ar fi atras atentia ghidul, nu as fi bagat de seama ca acolo se afla sursa Nilului. Am intrebat de trei ori incotro sa privesc. Pana la urma, am priceput. Undeva, la cativa metri departare de insulita pe care coborasem, dansau anemic in fata turistilor cateva vartejuri modeste de apa.

Asta era tot.

Un fapt pe care putina lume il admite, spre a-si ascunde insatisfactia: locuri dintre cele mai renumite revela stari emotionale cu mult sub asteptari.

Am oftat adanc si m-am catarat pe obeliscul marcand punctul unde John Hanning Speke, acum un secol si jumatate, a stat cateva ore inainte de a realiza ca, taman in fata lui, se gaseste locul ce avea sa-l faca celebru. Am pus un localnic sa ma traga in poza si am zabovit alte cateva minute. Tot ca Speke. Nu mai era nimic de descoperit, insa.

Curiozitatea fiind repejor alungata de banalitate, m-am dat jos de pe obelisc, m-am scaldat putin printre incretiturile lichide ale bulboanelor, uitand ca am telefonul in pantaloni, si gata!!! Cu telefonul si cu izvorul Nilului!

In barca cu mine, alte patru persoane. Doua cupluri. Fac cunostinta cu un el si o ea. Amandoi, din Angola. Tu? Din Romania.

– Stiai ca Sarkozy a dat ordin sa fie expulzati romanii din Franta?, ma intreaba el.

Telefonul fara fir. Angolez. In Uganda.

Putin mai tarziu, in acea…

Denisa de la Bambi a mers la manastire de ziua ei

Omugga Kiyira, asa spun Raului Nil localnicii din partea aceea a Ugandei unde s-a-nfratit Speke cu nemurirea.

Si, imi foloseste la ceva?

Laura Cosoi, magulita ca a fost aleasa regina sanilor

Destinatia: Wath-Their. Nimeni nu mai fusese acolo. Monitorii SPLA si SAF nu stiau nici ei unde este locul. Aveam doar coordonatele prin GPS.

Inainte de a ajunge la destinatie, cu mult inainte, ne-am intersectat, din sens opus, cu o masina a SPLA. Drumul, abia uscat in centru, permitea trecerea unei singure masini. In dreapta si stanga, noroi, de la ploaia precedenta. Am crezut ca soferul a observat si nu va continua drumul pe centru, obligandu-ma sa afund masina in pamantul namolos. Ti-ai gasit! A tinut-o drept inainte. Am invartit volanul spre dreapta si, cand ne-am intersectat, i-am umplut de noroi. Ei erau intr-un pick-up. Cativa soldati se aflau in spate. Cu ochelari, berete si atitudinile de rigoare… O mana de Che Guevara! Made by SPLA!

Bon voyage, mes amis, le-am fluturat in gand si ne-am continuat amuzati drumul, istorisindu-i patrol-leader-ului din ziua respectiva, un nigerian, ce bine ma distrasem in Uganda!

Dupa cincisprezece minute de povesti ugandeze, o masina a SPLA ne prinde din urma si se posteaza in fata noastra. Parea a fi aceeasi cu care ne intersectaseram. Petele de noroi aproape redecorasera pick-up-ul. Discret, un abur caldut imi estompa creierul. Judecam prin ceata. Pana sa fac legatura intre cauza si efect, cinci soldati si seful lor, un capitan, toti mazgaliti de noroiul improscat de rotile Nissanului condus de mine, au sarit din masina lor, au inconjurat-o pe-a noastra, somandu-ma sa ies afara.

N-au mai asteptat. M-au tras din masina si au inceput sa urle. De ce i-am murdarit? Nu vorbeau in engleza, dar nu era dificil sa realizez ca pentru asta venisera.

Sase vulcani noroiosi dand in clocot. Chipurile lor nu reflectau nimic din candoarea heruvimilor inaripati ai lui Fra Angelico. Erau foarte tineri. Pana in 25 de ani. Doar ofiterul sa fi avut, poate, mai mult. Habar n-am.

Contactul vizual iti spune multe, iar ura tipilor imi sarea in ochi. Pentru ca le pornea din ochi…

Nu reuseam sa ne intelegem. Orice stradanie de-a noastra se lovea de un zid impenetrabil de incapatanare. Ne aratau hainele stropite si urlau. De ce i-am murdarit.

Doi dintre ei aveau fetele pline de noroi, dar nu incercasera sa le curete, ci le purtau cu semetie, ca pe un semn de noblete sau rana dobandita in razboi.

Pana la urma, m-au azvarlit in spatele pick-up-ului si m-au trantit cu fundul pe o roata de rezerva. Ma sprijineam de o bara.

Oana Turcu si Cristi Brancu, de la Confidential, au avut o vacanta periculoasa!

…zi, mi-a venit ideea urmatoare:

Ca, vorbind despre Bamboleo sudanezi, poti afla multe despre Gipsy Kings romanesti. Mutatis Mutandis. Naturellement!

Violeta s-a mutat acasa la Catalin Botezatu

Ceilalti din patrula au ramas in urma. Soldatii SPLA le ordonasera sa-i urmeze, dar aveam impresia ca erau prea infricosati sa faca asta.

Nu aveam idee incotro ne indreptam, atat ca faceam cale intoarsa.

Ca si inainte, tipau. Ma simteam miraculos de ireal. Evanescent precum o stafie. Asteptam sa dispar de la un moment la altul. De vorbit, nu reuseam. Bolboroseam. Jumatati de non-sensuri. Frica mi se etala in ochii SPLA ca bulanele unei dansatoare intr-un numar de cabaret. Cautam sa le explic intr-o engleza elementara ca nu pricep ce vorbesc. Inutil. Vorbe-n vant. Lost in translation. Ii enervam mai rau. Pentru gesticulat nu ma simteam capabil. Intepenisem. Mainile pe bara si fundul pe roata de rezerva. Cum ma asezasera, asa stateam. Un prizonier model. Foarte cuminte. Cu privirea-ndreptata-n jos, in podeaua pick-up-ului si, de acolo, pe furis, la paturile mitralierelor.

Cand si cand, imi pipaiam respiratia. Slaba. Timida. Sovaielnica. Ca a unui batranel pe ultima suta. Semnale confuze venind din adancul unei pesteri nedescoperite. Respiratie de muribund.

In partea cealalta, Che Guevara, indispus ca zbieretele sale n-au efect, se infuria si mai tare.

Ma scrutau cu o manie care ma naucea.

Faceam eforturi sa gandesc. Nu la rece, ci in orice fel. A gandi e o activitate pe care destui, chiar si in conditii optime, doar o simuleaza, si asa se intampla cu mine. Mi se parea o chestiune tare complicata. Sa-mi pastrez mintea limpede, o gluma. O clipa, am fost prins de descurajare. Bine, mai multe. Cam cat a durat intamplarea.

Unul dintre soldatii cu fata innoroiata, la care in continuare nu voia sa renunte, de parca-si aplicase o masca de argila pentru prospetimea tenului, mi-a tras nervos o bucata peste scafarlie. Sapca UN a fost luata de vant, iar vartejul mental, continand, cap-coada, numai prognosticuri naspa, s-a intrerupt rapid. Asta a fost bine.

Apoi, vajaiala mi s-a preschimbat intr-o durere tiuitoare. Simteam cum teasta mi se dilata.

Ma posomorasem zdravan.

Bogdan Ivanof, atac de weekend la Ramona Lazuran

Masina gonea, dar mintea mea o depasea. Rememoram furibund ce li se intamplase altora retinuti abuziv de catre SPLA. Toate rapoartele citite, toate discutiile la care asistasem se buluceau in mintea mea. Le luasera banii, chiar ii batusera. Unii ramasesera cateva zile retinuti. Am facut rapid o socoteala: 30 $ si 150 de pounds sudanezi, vreo 90 $, in total. Nu erau prea multi. Sa le dau banii pe care mi-i vor lua oricum? Astfel se vor imbuna?

M-am tinut tare. Totul pana la bani. Care n-aduc fericirea…

Mda.

Am mai vorbit despre faptul ca, in armata, este deseori un semn de intelepciune, dar mai ales de politete fata de cei din jur sa nu-ti lasi inteligenta sa se manifeste la vedere. Fiecare Che Guevara in parte imi parea o remarcabila intruchipare a acestui gen de politete extrema…

Daca isi mascau inteligenta din curtoazie fata de mine, erau foarte convingatori.

Celalalt soldat, pictat, spre deosebire de primul, doar cu o barba de noroi, mi-a facut semn sa scot ochelarii de la ochi si sa-i introduc in buzunarul de la camasa. Sa nu ma prind unde ma duc? Buna idee. Un gest la fel de eficient ca si legatul la ochi, s-o fi gandit. Ei, mai puteam eu vedea pe o suprafata de cativa metri patrati, dar era destul de aproape. Ori, in eventualitatea ca celuilalt ii venea sa-mi mai arda o noua bucata peste figura, poate voia sa preintampine posibilitatea ca ochelarii mei sa urmeze traiectoria sepcii UN. Ori, dracu’ stie…

Oricare ar fi fost motivatia, recomandarea lui m-a obligat sa privesc cu multa simpatie pedigreeul intelectual ce-i pastorea mintea… N-a durat multa vreme. Cand mi-am introdus ochelarii in buzunarul stang de la piept, vocea i s-a dezlantuit intr-o brusca si cu atat mai surprinzatoare izbucnire de urlete, indicandu-mi cu mana celalalt buzunar.

Fara indoiala, pentru un film cu pretentii, secventa ar fi fost de un ridicol cretin. Dar pentru un film serie B ca cel pe care-l traia baiatu’, ridicolul era in elementul sau. Personajul interpretat de mine zacea in masina, pe roata de rezerva, pleostit ca o vita bolanda. Chipul ii era patat de paloare si muschii maxilarului inferior ii tremurau…Si, ce credeti c-am facut? Nimic. Am mutat ochelarii in celalalt buzunar.

Nu o luasem razna, dar nici cu mintea prea controlata nu mai eram.

Dupa douazeci de minute, au oprit masina si, din lateral, a aparut un tip imbracat civil. Ma astepta, din cate am bagat de seama. Purta pantofi negri, pantaloni tot negri si o camasa ecosez, dar n-avea nimic gangsteresc in el. Arata bine, cu un aer bonom. Mi-ar fi placut sa-l cunosc in alte conditii.

S-a prezentat, era general de brigada.

Cand s-a apropiat, ochii mi-au fugit spre camasa lui. Maneca era murdara de noroi. Mi-am muscat buzele si-am plecat ochii la loc, in podea, unde le era locul.

Neasteptat, m-a luat la unspe metri pe un ton ponderat, dar ajunsesem deja la varsta la care puteam depista instant cand vocea cuiva, galgaind de dispret si adversitate, e la un pas de a sparge invelisul de cumpatare afectata in fasii taioase.

Asteptam dintr-o clipa-n alta sa-i sara mustarul.

Simona Patruleasa nu vrea sa nasca in Romania

Nota bene!

Aceasta capacitate de a anticipa cum afabilitatea conventionala, abia tinuta in frau, se dizolva spontan in manie pura aduce in genere tot atatea beneficii cat talentul de a-ti suprasolicita creierul cu informatii inutile!

Oare ce-o mai fi facand nea Piti?

Si, totusi, atitudinea generalului ma relaxa. De agresivitatea soldatilor din spatele lui ma temeam. Cu el ma simteam aproape in siguranta.

Si-a sprijinit privirea pe gradele mele si vocea i-a plecat la plimbare. Cand sunetele ii paraseau gatul, le auzeam autoritatea. Jos palaria! Dupa asta, si daca nu s-ar fi prezentat, mi-as fi dat seama ca stau de vorba cu un general. Bun. M-am pus pe ascultat. Silent enim…Ca legile tac cand vorbesc armele. Si nu numai legile, ci si Rudoiu. Si nu numai in prezenta armelor, ci si a generalilor flancati de arme aflate in mana unor pusti pe care nu-ti trebuie mare pregatire psihologica spre a-i indoctrina asupra adevarului. Asupra oricarui adevar aflat la ordinea zilei. Pusti care mai sunt si cu capsa pusa.

Am tacut si mai mult ca sa-l ascult si mai bine. Unul din hobby-urile deprinse in armata.

Daca imi recunosc vina. Din ce tara sunt. Ca eu vin aici sa ajut la realizarea CPA-ului, dar prin felul in care ma comport, il incalc. Ca nu sunt un cetatean model. De ce i-am murdarit? Recunosc ca am gresit?

– I’m sorry, Sir! I’m sorry, Sir!

Imi parea rau pentru ca imi era teama. Deh !

Ca, daca era ploaie, mai zicea sa ii improsc cu noroi, dar nu e ploaie. E ploaie?

– No, Sir! I’m sorry!

Era maximul ce reuseam sa ingaim.

– E soare, huh? Nu ploua, afara e frumos, e cald, vezi bine, si eu i-am improscat cu noroi. De ce i-am umplut cu noroi?

– I’m sorry, Sir!

De ce? E normal ce-am facut? Imi recunosc greseala?

– Yes, Sir! I’m sorry!

– Esti impotriva legii, sa stii! Ce faci tu e ilegal.

– Sir, I’m really sorry! Really really sorry!

– Ce fel de exemplu dai tu? Ar trebui sa ajuti CPA-ul, nu sa te comporti astfel! Uita-te cum aratam! Iti place? Suntem militari, ca tine! Si tu esti militar! Daca in tara ta, cineva te-ar umple de noroi, de sus pana jos, ce-ai face? Ti-ar placea?

– Nu, Sir, nu mi-ar placea! Mi s-a…

– Atunci, de ce ne-ai murdarit?

Soldatii ma inconjurasera. Stateam in masina, cu fundul pe roata de rezerva, cu ochelarii in buzunarul de la piept (cel din dreapta). Ca inainte. Repetam prosteste I’m sorry, Sir, ca le pierdusem intelesul. Mantra, insa, nu prea ajuta. Am cautat noi dovezi prin care sa le arat ca regret cele intamplate.

– Sir, daca doriti, spal hainele pe care le-am murdarit! Pe toate, Sir! Ma tavalesc in noroi pana imi spuneti sa ma opresc, Sir! Si am facut gestul de a sari din masina, clipa in care cativa soldati au indreptat armele spre mine.

O clipa unicat! Astrala, in conceptia lui Stefan Zweig.

– Stai acolo! Nu misca! Recunosti ca ai gresit?

– Yes, Sir, I’m sorry! I’m deeply sorry! How can I prove? Si am inceput iar cu spalatul hainelor si zburdatul prin noroi ca porcul.

Nu-mi mai recunosteam fosta structura mentala.

– Ti se pare normal sa ne murdaresti? Uite si tu, ploua afara? E mocirla in jur? De ce ne-ai murdarit?

Presupunerile, calculele si probabilitatile la care lucram simultan topaiau pe traversele neurale neastamparate ca puricii. Una din ipoteze era daca nu cumva ma vor da ei jos din masina pana la urma, ma vor pune in genunchi si ma vor executa. Asa, in dorul lelii. Banuiam ca m-ar fi curatat de pacate cu o incantare sincera. Si ca, la finalul trebii, ar fi ranjit pe limba lor:

– Mortii ma-tii de prost!

Apoi, mi-ar fi bagat un picior in mecla. Un scuipat pe befa. Si m-ar fi aruncat ca pe un gunoi. In noroi.

Nimic excesiv. Doar neverosimilitatea gandirii mele.

Ok, era exagerata invalmaseala asta de imagini, dar, oricat parea de bizara si improbabila, ma uitam la ei si intuiam ca, de-ar fi procedat astfel, nu as fi fost surprins ca in situatia in care as fi citit despre o atare stire intr-un articol dintr-un ziar: „Impuscat fiindca i-a stropit cu noroi“. Atunci, dupa ce-as fi parcurs titlul, as fi spus: „Ce lume nebuna!“ C-asa spun mereu. Ca un nebun.

Si, totusi, era prea exagerat. Si, totusi…

Deliram. Facean pe mine intr-un vis tampit curgand alene printre anii trecatori…

Secundele treceau calare pe un melc.

Delia il acopera pe Lucian Mitrea in escapadele extraconjugale

Secundele putrede care ne sfarama oasele…

Lucian Mitrea este sotul Andreei Banica

Ceilalti colegi, in sfarsit sositi cu masinile, au oprit la douazeci de metri in spate. Mi s-a ordonat sa cobor din masina si sa-l aduc pe patrol-leader. Am coborat din masina ca un convalescent, operat de hernie, jos din pat.

L-am adus si tracasarea a reinceput. Cu intrebarile orientate asupra nigerianului. Eu doar asistam. Recunostea ca am gresit? Ca nu asa se procedeaza? Ca nu e normal ce am facut? Etc.

Nigerianul mi-a preluat telepatic replica: I’m sorry, Sir, and he also feels sorry!…

Alt convoi de secunde tarsaindu-se in lanturi, o suita de ping-pong-uri agresive si monotone cu mintea nigerianului si ne-a lasat in pace. Ne-a interzis sa mai mergem la Wath-Their, cerandu-ne sa ne intoarcem in team-site. Direct.

Zis si facut.

Vrrrrruuum!

La cinci dupa-masa am ajuns acasa, in Paradise Hotel din Bentiu, cu senzatia c-as lasa totul balta pentru o vreme si-as pleca undeva la mama dracului.

M-am culcat.

Dar cine este Andreea Banica?

Miercurea viitoare m-am delectat citind in raportul saptamanal de la cartierul general al UN din Khartoum, sub titlul „SPLA Harassment of JMT Driver“, despre incidentul al carui protagonist fusesem.

Ca de obicei, imi pocisera numele – se mentiona acolo despre un anume Capt Mihnea Rudiou (UNMO Driver) -, dar despre minenj era vorba, stiam eu bine.

Au zbarnait si cateva telefoane sa se intereseze de acest Rudiou.

I s-a oferit si asistenta psihologica. Gratis. La sector, in Malakal.

Ce sa comentez? Mi-a placut. E misto cand te baga lumea in seama, oricat ar marai unii sceptici ca suntem niste piticanii ignobile in acest joc fara miza al timpului.

Poate ei sunt.

Bai, Banel mai are gagica sau e iar singur?

As vrea sa repet un lucru pe care il consider esential: cata vreme o persoana nu a „beneficiat“ de conditiile de viata ale celor pe care ii condamna, e o dovada de superficialitate sa creada ca ii intelege si le poate da sfaturi.

Cu toate acestea, se intampla.

Caci omul se plictiseste in spatele zidului de mucava in care locuieste cu tabieturile sale si cu bajbaielile pe care le echivaleaza cu certitudinile. Si plictiseala il revolta. Nu-i da pace. Il face morocanos. Ii irita filamentele. Si-i intinde nervii ca untul pe paine. Si-i intinde pana ce, scos din sarite, isi extrage ochii bulbucati afara din cochilie si-i indreapta spre lumea inconjuratoare. Unde, dintr-o nimica toata, incepe sa tune cu verdicte…

Asta (printre altele) face ca absurdul sa triumfe si normalul sa fie absurd si intalnirea cu oroarea sa nedumereasca – atunci cand ii acorzi atentie sau te atinge – deoarece, mai presus de incomunicabilitatea experientelor personale, se afla incapacitatea de a intelege ceea ce percepi, bazata pe prosternarea in fata realitatii imediate, venerata ca o divinitate faloasa…

O realitate ingloband, negresit, multa naivitate, dar mai ales ipocrizie si autosuficienta, obtuzitate si ignoranta, rea-vointa si dezinteres, toate eludate, la nevoie, prin sute de fraze, unele puse intr-o admirabila sintaxa, si din care, ca un facut, daca le scuturi cu simt de raspundere, supravietuiesc cel mult ariditatea si pedanteria!

Dupa cum se poate remarca si aici…

Carmen Avram paraseste Pro Tv pentru Antena 1

Domnii Gai Bay, Peter Gatwech si Juoy Chol, cu care am vorbit in timpul patrulei la Rubkway, ne-au instiintat ca exista numere de telefon la care, daca raspunzi, mori. Cateva persoane o patisera. Monitorul national de la SPLA si traducatorul nostru au confirmat.

Toti cei cinci salvasera in memoria telefonului, sub numele „Dangerous call“, cateva numere din reteaua Zain.

– Dar ati incercat sa sunati la numerele astea sa vedeti care e treaba?, i-am intrebat.

Au amutit ca pestii. Li se parea stupid. Era ca si cum ti-ai suna moartea.

– Din punct de vedere tehnic, e imposibil ca un apel telefonic sa-ti provoace moartea, adaug.

Nu ma credeau. Se intamplasera deja cateva cazuri. Unul in Leer, unul in Duar, altul in Mirmir…

– Si ce ati dori sa fac?, ii intreb. Eram patrol-leader.

Sa mentionez in raportul catre Khartoum sa interzica numerele fatale.

Nu m-a durut mana.

Ce m-a surprins era ca si alte team-site-uri raportasera despre decesul unor localnici fiindca raspunsesera la aceste apeluri.

Nu am incercat sa sun moartea pe Zain, dar, daca exista amatori de senzatii tari in Romania, las aici o parte din numerele buclucase: 0978.930.61.54; 0978.230.04.55 ; 0978.250.45.15. Prefixul de Sudan este 0249.

Nu uitati sa inregistrati convorbirea! Si sa tineti langa voi un translator! Ca poate vorbeste doar in araba!

Alex, fostul iubit al Oanei Roman, are tricouri de la Mutu

Zi de zi, lovindu-si indarjit tartacuta de clisee, omul devine un sclav al obisnuintei de a gandi in stereotipii (aa, ce parere va faceti de cliseul acesta!?) si asta ii da puterea de a proclama marile adevaruri ale naturii umane (sau de cliseul acesta?).

(Sau de restul care vor urma?)
Pana si papa e infailibil doar dum ex cathedra loquitur, adica atata timp cat expune dogma romano-catolica, si nu in deciziile sale asupra unor chestiuni particulare…Da, dar mogaldeata umana e mai catolica decat papa. Fruntariile cognoscibilului la el se intind hat departe, pana unde are muschiul sau intelectual chef sa se intinda.

Da, el intelege si stie tot. Pentru ca nu e confruntat cu niciuna din problemele la care are solutii.

Celor din vecinatate, celor aflati la mii de kilometri departare, pe care nu i-a vazut in viata lui, de asemenea le cunoaste cusururile. Ii stie si pe ei foarte bine. Asa cum se cunoaste pe sine. Ceea ce e perfect adevarat, intrucat putini pot afirma cu deplina luciditate ca se cunosc. „A nu ma cunoaste pe mine te face necunoscut pe tine“, spunea Milton intr-o foarte frumoasa propozitie al carei inteles functioneaza exemplar in sens bijectiv.

Mama Andei Adam arata la fel de bine ca fiica ei!

In Sudan se poate vorbi mult si bine despre saracie si mizerie, dar sudanezii par bine claditi si zambitori. Casele, chichinete grosolane alcatuite dintr-o singura camera in care se adaposteste intreaga familie sunt primitive dar, cum le zaresti peste tot, ai putea conchide ca li se potrivesc de minune. De la distanta, cata vreme tu ramai neatins de ea, contactul cu o atare lume, analizata prin contrast, este fascinant!

Cu atat mai fascinant cu cat se pot scoate bani frumosi din saracie si nenorociri. Doctorate si faima. Savantlacuri de 24 de karate. Si articole in „Cultura“…

Altii ar fi formulat invers!

Era intr-o miercuri. Si ploua. Dar nu cu galeata. Nu, ca o atare expresie abia revendica o modesta verosimilitate din partea ploii sudaneze. Ploua cu oceanul. ?l mai mare. Pacific, Indian sau Atlantic, care-o fi… Ori cu toate trei, deodata. Inaltate, pentru ora, deasupra Unity State-ului, varsand lacrimi in tarana Bentiului pentru soarta lui trista.

Interesant e ca asa o tin o juma’ de an. Fara pauze. Aproape zi de zi. Se reunesc generoase deasupra cerului altfel albastru si pur si ii toarna cu lacrimi de compasiune peste pamantul sudanez pana se preface intr-o pasta maloasa. Apoi, restul celor sase luni, se retrag sa-si refaca glandele lacrimale.

Nissanul meu Patrol, prezent la duiosia excedentara a naturii, torcea politicos cu cei 150 de cai putere ai sai. Indura impasibil cum plansetele oceanelor „cu tipete se intindeau… in zbucium fioros…“ peste al sau parbriz. Eu? Si eu, la fel. Ma strecuram lent, pe portiunea asfaltata, printre magarii ce aveau fiecare anexati la coada o caruta in varful careia se gasea un copkil de sapte-doispe ani calare pe butoiul cu apa. Copkilul se proteja de ploaie cu bucati de zdrente.

Fratele meu alb, ploua asa tare ca abia reuseam sa razbat printre magari!!! Stergatoarele erau pornite la maxim si eu abia bateam la cinci metri in fata mea!!! Cinci metri!!!

Bey, eshty nebun?

Dar m-am descurcat. Am ajuns cu bine in team-site.

Mai zi ceva, fratele meu alb!

E, ca sunt meserias!?

DJ Nono Semen va sari cu masina in Dambovita

Acum, ca lumea a evoluat, la suprafata relatiilor sudanezo-restul-lumii domneste o abordare eliberata de prejudecati, de predilectii personale si de normele morale in jurul carora orbiteaza lumea occidentala.

Uraaaaa!

Si este mult mai usor sa ajuti, daca doresti. Si tu doresti, ceea ce e foarte frumos din partea ta.

Felicitari!

Mai ales ca, dupa cum ai observat, dedesubtul mastii oficiale a tolerantei multiculturale se pastreaza aceeasi invizibila distanta rece, pesimista si ironica, fata de straduintele de emancipare pe care tocmai omul civilizat si rasat l-a obligat pe salbaticul sudanez sa le incerce. Dar pe tine aceasta atitudine behaviorista refractara nu numai ca nu te caracterizeaza, ci te ambitioneaza o data in plus sa pui umarul la construirea unei lumi mai putin necajite.

Pentru ca sudanezul trebuie neaparat sa creeze o versiune neagra a civilizatiei noastre individualiste si sa adere la hora globala a consumerismului si a profitului…

Nu are alta sansa. Nu. Si tu vrei sa ajuti.

Felicitari, Felicitari si iar Felicitari!

Dar, vai, ceva te impiedica sa te implici! Si acel ceva nu este indiferenta, ci sentimentul nemarturisit ca acesti oameni au ceea ce merita! Intr-adevar, n-ai vazut vreodata o lume mai greu de suportat, nicaieri nu ai asistat la un spectacolul mai depravat al resemnarii, niciunde destrabalarea mizeriei nu ti s-a infatisat mai nerusinata, si totusi, te intrebi, ar fi atat de straniu ca viata lor nesofisticata sa ascunda o fericire, un echilibru interior carora populatiile civilizate din zonele dezvoltate ale planetei sa le duca dorul? Poate au ceea ce cauta si si-au dorit! Uita-te numai cum traiesc! Gandirea le e intepenita, iar in bila le dospesc si acum veritabilele obiceiuri, superstitii si tabuuri ancestrale! De milenii traiesc astfel! Poate le place!

Stoop! Aceste ganduri sunt nedemne de inteligenta ta si le alungi! Ti-ai promis ceva. Ca doresti sa ajuti. Indiferent cum. Sa le fie mai bine. Pe unii oameni, conditii de viata ca acestea ii arunca pe traiectoria unei influente de esenta retorica, mesteca nitica gargara si-si vad apoi de viata lor! Dar tu esti peste ei. Esti un om de actiune. Indignarile tale virtuoase nu sunt doar fanfaronade de fatarnicie. Dimpotriva.

Tu vrei s-apuci raul de coada, sa-l innozi si sa-i dai foc!

Pe undeva te vezi totusi obligat sa admiti ca, si daca te-ai implica, nu s-ar intampla nimic. Deoarece valorile pe care tu le iubesti, respecti si protejezi, ei le urasc, ridiculizeaza si submineaza. Iar moravurile lor trezesc in sufletul tau sentimente vii de aversiune. Adoratia pentru gunoaiele intre care-si duc existenta te revolta. Nepasarea cu care-si poarta trupul distilat in jeg ti se pare obscena. Mentalitatea lor antediluviana te ingrozeste.

Asa ca, de ce sa o faci? Esti inca o data la un pas sa ridici din umeri cu un dispret violent. Aproape ca ai renuntat…si, totusi, nu, iti amintesti de promisiune. Te zgandara. Iar ei…ei sunt oameni necajiti. Chipurile lor triste framanta gesturi in cautarea unui ajutor cat de mic, a unui sfat, a unui sprijin…Nu poti sta degeaba. Asa ca treci din nou la treaba.

Fiindca stii exact ce le lipseste.

Ti-ai dori ca in preajma trupului lor acoperit cu carpe, pe care contactul precoce cu bolile si mizeria l-a predispus la o stare de spirit indecenta fata de asprimile si trivialitatile cotidiene ale vietii, sa pluteasca o energie capabila de infaptuiri mari! Si, purtat de acest vis frumos, le aduci iluminarea: daca vor o viata mai buna, sa munceasca. Recomandarea ta din inima. Dragii mei neajutorati, munciti pentru o viata mai buna!!! Da, dar nicaieri nu li se ofera un loc de munca. Eh, au incercat macar? Fiindca tu ii vezi mereu fumand in fata cazematei lor de gunoaie. Fumand si zambind bine-dispusi. Asta inseamna ca le convine, nu? Ca se complac, n-au ambitie, nu le arde sa-si imbunatateasca calitatea vietii.

Pai, nici asa, neamule!

In paralel, un sim…

Invitata la Euforia TV, Kosmina Birdie s-a plans…

O ciudatenie!

Sudanezul e responsabil pentru felul in care alege sa traiasca si pentru imaginea negativa pe care o lasa in exterior, el si interminabilul sau lant de defecte poarta vina absentei unei slujbe si a unei vieti decente, dar pentru imposibilitatea oricaruia dintre noi de a-si gasi de lucru si de a trai asa cum isi inchipuia in copilarie vinovati sunt slaba economie a tarii, guvernul, coruptia samd.

…ca oamenii nu au „eine Phantasie far die Wahrheit des Realen“

…tamant nemarturisit se inalta, pe furis, pana la rotitele unei vechi prejudecati si-ncepe a le unge: sa fie oare adevarat cand se spune despre ei ca trateaza viata ca pe un chilipir caruia-i dai de cap taind frunza la caini? D-aia rad senini si trag la chistoace de dimineata pana seara?

Esti debusolat. Nu stii ce sa crezi. Fiindca nu doresti sa te lasi tras pe sfoara de aparente mincinoase. Si nici sa fantazezi idei stranii pe marginea unor lucruri evidente. Din fericire, ai suficienta imaginatie pentru a intui adevarul realitatii. Insusi Goethe ar fi fost mandru de tine. Wow ! Asadar, ce e de facut? Te gandesti bine. Si te gandesti. Cand intalnesti o femeie plamadita din make-up, haine frumoase si zambete ravasitoare, o vezi pe ea? Nu, ea e ascunsa undeva dedesubt. Corect…Si, daca vrei sa afli mai mult, ce faci? Privesti in profunzime. Cu rabdare. Emotie. Si curiozitate.

Daca ai noroc.

Corect si asta.

Asa si cu ei, cu sudanezii tai…Noroc, nu e vorba, ai cu caruta. Astia ti se ofera pe tava. Deci, ce-i de facut? Hotarasti sa-ti dublezi colectia de impresii. Sa cauti cu si mai multa staruinta.

Fiind o persoana iscusita, reusesti. In loc sa rada, ii surprinzi jelind si chinuindu-se, apasati de resemnare. Din cale-afara de atent la manifestarile exterioare, cugeti de doua ori inainte de a te lasa impresionat. Nu vrei sa fii pacalit. Cu-atatea rasete, plansul vine ca un dus rece. Esti precaut. Si daca se prefac si mimeaza teatrul bulevardier? Ah, daca nici acum nu sunt ce par?

Si iar te framanti si asuzi si scotocesti si, intr-un final, descoperi ca suferinta lor e reala si te copleseste. Tresari. Macar asupra acestui punct esti sigur ca nu te inseli. Suferinta nu te lasa rece si nu treci pe langa durere ca o bruta indiferenta. Nu-i de ici, de colo. O stii prea bine. Intrucat tu esti cel mai aspru judecator al tau.

Una peste alta, o persoana mai putin perspicace ar fi pomenit despre lene si nepasare in fata unei asemenea dezamagitoare lipse de vointa si de forta morala si ar fi renuntat. Dar tu, care le porti la inima binele, simti cu tarie ca, oricat de amestecate ti-ar fi impresiile, n-ai turnura de spirit a unuia ce trage obloanele la primul semn de ostilitate. Esti perseverent. Mereu ai fost apreciat pentru calitatea asta. De aceea, nu descurajezi ca sudanezii, din indiferent ce motiv, nu vor sa munceasca.

Iti continui treaba. Hotarat. Comme la rose au jour de la bataille.

Satisfactiile firesti ale rabdarii si dorintei sincere de a indruma apar prin netezirea drumului pe care tu insuti l-ai urmarit intru implinirea scopurilor tale. Fara fatarnicie, le vorbesti despre tine. Cu bune si mai putin bune. Puterea propriului exemplu. Admiti ca ei nu au la dispozitie mijloacele de care ai beneficiat si beneficiezi in urmarirea scopurilor tale si, pentru a compensa acest modest handicap, cauti solutia cea mai benefica. Care…care sa fie?

Brosurile, da. Le oferi inspirat cateva brosuri. Ei sunt ca niste copii. Mintea lor needucata si frageda, chiar la 40-50 de ani, se bucura cand le oferi imagini simple, frumos colorate, unele hazlii. Din care, pe deasupra, se pot trag invataminte foarte folositoare. Despre importanta invatamantului, despre HIV, despre fumat, despre sexul protejat, despre discriminare rasiala si despre aia si despre aialalta si despre restul lucrurilor pe care, din neglijenta, le ignorasera.

Dar ei sunt prosti si tot nu se lasa. Nu vor sa ia aminte la binele tau. Desigur, si tu ai refuzat sa urmezi viata celor care au fost pilde pentru umanitate, fie ca nu ai auzit de ele, fie ca acestea implica extraordinarul care nu e de nasul tau, dar in acelasi timp refuzi sa accepti ca altii nu doresc sa aiba parte de binele tau extraordinar.

In cazul acesta, constati tu incruntat, n-au decat sa stea in chichinetele lor imprejmuite cu organisme in descompunere si sa rada cat e ziulica de lunga. Dac-asa le convine, de ce sa-ti mai bati capul cand ai atatea altele de facut?

Astfel, iaca-ta, te-ai debararsat si de dilema sentimentului de umanitate!

Totusi, spre a fi sigur ca ai facut curatenie deplina in gheena constiintei la acest capitol, indesi niste boarfe intr-o plasa, le lasi la un ONG si, fiindca DumnezeuCelMareCareLeVedePeToate a vazut cat te-ai zbatut, in prima duminica astepti sa castigi potul cel mare la loterie! Chit ca n-ai jucat!

Sau macar sa se schimbe ceva acolo, in viata ta! Orice!

Si, fiindca nici n-o sa castigi la Loto si nici viata nu ti se va schimba, nici sudanezii n-or sa mai vada prea curand alte boarfe!

Eu asa am facut!

Simpatica prezentatoare Simona Gherghe a prins buchetul de flori aruncat de Gabriela Firea la nunta

Iar de aveam programata vreo patrula in vreun loc oarestecare si drumul spre destinatie se impotmolea brusc, sau era surpat, din pricina ploilor, faceam niscaiva poze doveditoare, apoi stanga-mprejur si ne intoarceam la baza.

Era limpede ca, daca masinile noastre nu puteau trece, altcineva cu greu ar fi reusit.

Ce era de facut in cazul asta?

Pai, cereri sa ne deplasam in zonele respective cu elicopterul. Simplu ca Omugga Kiyira.

Perfect. Si, la o patrula tip fa-un-tablou-la-noroi-si-mana-‘napoi-la-baza, am avut o sclipire de geniu militar: bey, fratele meu alb, am cantat eu un duet cu mine insumi, oamenii din zonele astea cum comunica intre ei, cand drumul devine impracticabil? Raman izolati?

Da.

Bey, eshty nebun?

Da’ de unde!

Am zis pas cand mi s-a oferit asistenta psihologica!

Atat ca traim intr-o lume nebuna!

Pe cand nunta, Simona?

Da, si tu esti uzat de proprietate, de bani, de pupincurism, de iubire, de egoism, de dorinta de a trai mai bine si de a-ti aranja relatiile trebuincioase si de a obtine una-alta de la viata si in spatele manierelor tale elegante si a amabilitatilor se ascunde trivialitate, violenta si mizerie si tu inoti pana in gat in gunoaiele din care te zbati disperat ca sa razbesti, dar la tine e altceva. Nu e acelasi lucru. Tu nu te compari cu un african, pentru ca tu ai apa in apartament si frigider si vezi filme 3D la mall si mergi in cluburi si asculti in fotolii confortabile Alicia Keys si nu esti nevoit sa furi o sticla goala de plastic din tomberonul magazinului, noaptea nu te uiti la paie si ti se pare firesc ca o etiopianca bengoasa sa se vanda cu 20$ pentru o noapte.

Asa e lumea, nu tu ai facut-o, de ce ai schimba-o? Ai putea schimba ceva dac-ai incerca? Nope.

Sfarsit de capitol.

Cu toate acestea, te miri cand, intamplator, citesti in ziare despre atrocitati. Nu vezi nicio legatura intre ignoranta, incultura, mizerie si faradelegi care depasesc inchipuirea. Iar de le vezi, le ignori. Dar inchei si aici simplu: stat bananier. Bineinteles, nu ai habar de semnificatia sintagmei, nu stapanesti realitatile profunde pe care le ascunde aceasta expresie comoda (sau altele asemanatoare), e una din multele altele preluate de-a lungul vietii cu care, in mod simplist, gasesti tu rezolvare problemelor universului.

Insa, cine naiba te verifica pe tine? Cei carora le arunci, solemn, din varful muntelui Sinai aceasta placuta atotcuprinzatoare sunt unii care impart cu tine aceleasi fraze devenite convingeri prin repetarea lor mecanica in discutiile de zi cu zi, sunt aceiasi cu ajutorul carora instiintezi tu pe cei care au urechi pentru auzit despre existenta plasturilor cei mai eficienti impotriva bataturilor planetei.

Nimeni nu te asculta? Ei, cu atat mai rau universului daca vrea sa se lipseasca de panaceele tale! Sa se indrepte spre ruina atunci! Spre finalul iremediabil! Spre kaputt-ul apocaliptic profetit de Biblie!

Si, ce?

Nimic. Periculos e cand se ignora ca inteligenta unui individ e adesea stanjenita si chiar sufocata de prostia aceluiasi individ. Si mai periculos e cand pe rol se produc combinatii explozive de prostie si egoism (ori nepasare, superficialitate, indolenta etc.). Si stii de ce? Pentru ca se produc puzderie. Comuniunile intre astfel de elemente au ceva de ying si yang care le fac atat de irezistibile una pentru cealalta, incat omul ar fi in stare sa-si acuze sinele de lezmajestate daca nu ar incerca sa simpatizeze cu ele.

Cu adevarat periculos e cand se trece cu vederea ca stupiditatea in tarile civilizate, insotita de combinatiile ei distructive, se deda la eforturi prelungite ca sa ia caimacul formelor autohtone la care se preteaza prostia africana. Prostia europeana sau americana nu e diferita de cea africana. Prostia romaneasca nu e mai inteligenta decat prostia sudaneza. Si nici mai rara. Poate mai burgheza. Mai decent imbracata. Mai camuflata. Dar cu atat mai batatoare la ochi.

Din nefericire pentru Romania, unde ai nevoie de scoli ca sa o dobandesti, in Africa e mult mai ieftina. La fel ca prostitutia. 20$ in Uganda, 100 Euro in Romania. Aceleasi servicii. Acelasi profesionalism. Aceeasi satisfactie. Dar de opt ori mai ieftina.

Si nu doar prostia e campioana. Se poate vorbi de aceleasi stradanii triumfatoare in privinta lipsei de scrupule, a ignorantei, a rautatii, a capacitatii de a monumentaliza hidosenia dinlauntrul si din jurul nostru si de a le transforma in virtuti si puncte de atractie turistica, se poate pomeni despre orice vexeaza bunul simt in termeni elogiosi…

Pentru ca psihicul uman, in stadiul cel mai frust, a ramas si va ramane vreme indelungata acelasi. Pentru ca dorinta fara limite deschide apetitul pentru egoismul fara frontiere. Si viceversa.

De la un colt la altul al pamantului.

Incredibil ! Julia Jianu a slabit 15 kg cu Ecofit

E nefiresc sa contraataci cu politete impotriva agresivitatii primitive din spatele comportamentului unui om pe care l-ai lipsit de posibilitatea de a se dezvolta civilizat.

Asa ca, daca imi venea vreunul de hac, ce-as fi putut face ca sa-l impiedic? A-i fi vorbit despre intelegere cand nimeni n-a avut intelegere pentru el ar fi fost superfluu. Caci nimeni nu s-a preocupat vreodata cu adevarat de el. S-a nascut avand nimic, traind chinuit si condamnat la mizerie…

Intr-o lume incremenita, sumbra, proasta, monotona, apatica, superstitioasa, fara vreo speranta. Din care banalitatea a reusit sa extraga o proza mai grandioasa decat cele mai elegante pagini ale lui Pascal despre „misère de l’homme“.

Incearca si tu !…

Daca ar fi dorit sa se razbune, cum as fi putut dezamorsa ura lui ignoranta? Ce-as fi putut oferi la schimb? Puteam inlatura copilaria-i mizerabila? Privatiunile? Am idee ce inseamna sa stau cocotat pe un magar si sa car apa o viata?

De ce am venit in Sudan nu intelege. As prefera de o mie de ori sa ma intorc in tara. Prezenta mea e doar un alt mod de a-l pune in fata sentimentului de inferioritate si neputinta in fata lumii din care, in secret, jinduieste sa faca parte si la care banuieste ca nu va putea accede. Infatisarea mea, comportamentul meu, sariturile de cangur cu care evit noroaiele, chiar si in cizme aflandu-ma, spre amuzamentul sau, mai bine zis, iritarea localnicilor, toate aceste amanunte cu care intra in contact lui ii evidentiaza in special cum sunt altii si cum nu va putea fi el niciodata…

Desigur, ar putea sari si el noroaiele, dar lui nu i-ar folosi la nimic. Pentru ca nu e loc pentru cochetarie in acea parte a Sudanului, nici pentru chipuri cremuite si luminoase ca ale europenilor, nici pentru pitipongeala ieftina si nici pentru tipe suave, misterioase si ispititoare. In buzele resemnate nu exista loc pentru acid hialuronic. Indaratul zdrentelor nu e loc pentru visuri si glamour.

Acolo salasluieste nimicul insusi.

Pentru ca traiesc in nimicul insusi.

Pentru ca e doar mirosul ranced al unui loc plin de amar, de caldura si umezeala, in care se bulucesc enorme gramezi de gunoi. Iar printre ele, bizare relicve umane ale unui trecut primitiv. Oameni expulzati din viata inca din timpul vietii, pascand chinuiti furajele neantului, cu nimic mai presus de turmele de vite manate de ei zilnic de colo-colo… Fiinte contand doar la balot, reprezentative in cantitati mari, ca numar in statisticile World Food Programme si Médecins Sans Frontières…Fiinte care, imbracate in carpe, imita caraghios fiintele umane evoluate. Atitudinile si modurile de viata ale acestora.

Si care, aproape moarte de foame, nesocotesc morala noastra sanatoasa. Si filozofia noastra pozitiva despre viata.

Micutul Maximus nu le zice parintilor mami si tati, ci Adriana si Prigoana

Incat, oricat de rezonabil ai incerca sa pari, iti fac pur si simplu jena cu pretentia ca ar fi niste oameni ca oricare altii !!!

Ca si cum, pentru simplul motiv ca s-au nascut cu un chip uman, iar trupul lor a fost inchiriat, pentru o pleava de ani, de o fiinta cu tendinte umane, ar avea dreptul sa fie tratate ca niste veritabile fiinte umane.

Hai, sictir !

End Of the Chapter

In cele trei articole, m-am straduit sa compun o imagine cat mai putin eronata a unora dintre particularitatile carora saracia, lipsa educatiei, o clima dintre cele mai potrivnice, laolalta cu cruzimea implicita a vietii le da nastere in sinul unei astfel de societati.

N-am avut pretentia sa fiu exact, ci doar sincer.

Argumentul ca fiecare are problemele sale, ca orice fiinta umana poarta o cantitate apreciabila de durere intemnitata in suflete si ca in interiorul cavernei fiecarei minti se zbat urlete inaudibile pentru cineva din afara, ceea ce, implicit, nu atrage din partea suferintelor sudaneze un statut mai special decat cel meritat de suferintele oricaruia dintre noi, e o smenozeala de doi bani cu ajutorul careia constiintele de duzina isi expediaza poverile incomode.

Nu stiu cat de fatal suntem prinsi in strinsoarea Zeului Necesitatii Istorice, cat de imperios trebuie sa sufere unii pentru ca altii sa o duca bine (exclusiv din punct de vedere al bunastarii sociale vorbesc aici), dar intristatoarele mele profetii sudaneze nu vor constitui o premiera nicaieri.

Nu ca mi-as fi petrecut mult timp in inima mea jelindu-le soarta. Las simpatia, compasiunea, responsabilitatea si orice alta sursa de sprijin emotional si material in seama ONG-urilor. Plus, sa dam militarului ce-i al militarului, sensibilitaturile nu se asorteaza cu reputatia unui ofiter. Ii pateaza CV-ul ca cacatul de muste imprastiat pe portretul unui general glorios.

Insa un gand continua sa imi torpileze sterila acalmie in care plutesc de la inceputul periplului african. Un gand nepretentios, simplu si neted ca in palma, dar sfredelitor!

Cand eu voi pleca de aici, ei vor fi inca acolo. Si cand misiunea UN in Sudan se va incheia, ei vor fi inca acolo. Ai nimanui. La cheremul unui soare indolent si ucigas. Pititi in cosmelii de paie. Cu noroaiele iesindu-le lipicioase printre degetele de la picioare. Printre broaste oracaind in coruri prelungi. Si infinituri maruntite de gandaci si tantari, serpi si boli mortale…

Picatura sudaneza turnata in paharul vietii cotidiene. Toata viata. Toate vietile. De dinainte si de dupa. Nimicul infiorator al prezentului. Macabru si placid. Absurd si inextricabil.

O picatura de o sfinta inviolabilitate. Pe care insusi inevitabilul o tranteste sardonic peste trupurile mizere si neindestulate. Peste contururi exterioare tivite cu fluorescenta difuza a vidului. Rasunand in telurile lor goale si lipsite de insemnatate ca plesnitura unui blestem.

Zgomotos. Intens si dramatic. Dar aiurea.

Complet de-amboulea.

Asta-i gandul!

Omugga Kiyira!!!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper