Rezistenta prin cultura

Un articol de DAN BERINDEI

A existat sau nu rezistenta prin cultura? Categoric, a existat si fara existenta ei cultura acestei natiuni ar fi pierit. In toate perioadele istorice, purtatori de cuvant ai spiritualitatii s-au manifestat impotriva unui regim sau altuia ori au contribuit prin criticile lor, directe si indirecte, la indreptarea unor stari de fapt sau la mentinerea treaza a unor cuceriri ale spiritului aflate in primejdie.

Nu cred, cum s-a tot afirmat, ca ar fi fost vorba de o eschivare. Dimpotriva, in limitele posibilului, aceste voci chiar dinauntrul unui sistem au avut rolul lor corector ori cel putin au ajutat la intelegerea unor situatii care nu erau firesti si care se impunea ca, la un moment dat, cel prielnic, sa fie inlaturate. Nu au fost glasuri in pustiu, deoarece ele au contribuit la trezirea sau la mentinerea treaza si constienta a multora.
A fiintat o arta de a transmite printre randuri ceea ce nu corespundea „liniei“ partinice, de a se respinge mai ales dogmatismele, dar si de a se critica „pe ocolite“ pentru ca textele sa poata aparea. In egala masura cititorii intelegeau aceste mesaje. Cand aparea o carte in care se putea citi si altceva decat lozinci se afla imediat si librariile erau asaltate pentru obtinerea ei. Nici astazi nu inteleg prin ce mister o sesiune a Academiei Romane consacrata, in vara lui 1989, bicentenarului Revolutiei franceze si pentru care nu fusese ingaduit sa se faca publicitate s-a bucurat de audienta unei sali pline.
Cu mult interes erau ascultate si emisiunile „Europei Libere“, in care se redau scrieri interzise sau se atragea atentia nu doar asupra unor lucrari oprite de la a fi tiparite, dar si asupra unor aparitii uneori nesesizate. Imi amintesc, de asemenea, ce ecou a avut pentru multi „Nedreapta gramatica“ a lui Adrian Paunescu! Dar filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, care au transmis catre sute de mii de romani realitati care fusesera ocultate timp de aproape doua decenii, cum din pacate se intampla din nou astazi, cand pagini din trecut cu care s-ar mandri orice popor sunt coborate de unii in derizoriu! Pot veni si cu un exemplu personal. In revista „Studii“ am publicat un articol, cu 53 de ani in urma, in care sustineam ca liberalii radicali – in frunte cu C.A. Rosetti si I.C. Bratianu – erau partizani ai eliberarii clacasilor si ai improprietaririi lor, ceea ce era adevarat, dar si opus liniei impuse de Mihai Roller. Eram intors de doi ani la Institutul de Istorie din care fusesem alungat in toamna anului 1952. Am fost supus atunci criticilor „Scanteii“ si ale „Luptei de clasa“ si chiar intr-un editorial al revistei in care publicasem articolul, si am fost din nou pe „muchia“ alungarii din Institut, dar pana astazi sunt multumit ca am aparat adevarul. Exemplele sunt numeroase privind aceasta rezistenta – deseori spontana si care era departe de a fi agreata si dorita de un regim dictatorial – dar care sfarsea nu rareori prin a fi totusi acceptata si tolerata.
Dar problema se poate pune si in alt mod. Ce ar fi fost daca n-ar fi existat astfel de „eschivari“, daca penele s-ar fi pus jos si oamenii de cultura romani ar fi disparut lasand ca locurile lor sa fie ocupate de culturnici preocupati doar ca scrierile sa fie copii la indigo ale „documentelor de partid“? Ce ar fi fost daca Tudor Arghezi si G. Calinescu, dar si Perpecissius si Serban Cioculescu ar fi iesit de pe scena sau n-ar fi reintrat, cand lucrul li s-a oferit, sau daca Marin Preda ar fi refuzat sa scrie? Ce ar fi fost daca marea scena a culturii si artei ar fi fost lipsita de cei care o ilustrau si in nu putine cazuri de cei carora li se ingaduise reintrarea dupa prealabile exiluri? Cu toate limitele si constrangerile unui regim, o jumatate de veac n-a ramas lipsita sau saraca in creatii remarcabile si a fost bine ca a fost asa. Mai exista un considerent, si acesta fundamental: operele lor strabateau si strabat inca dincolo de avatarurile unei perioade totalitare. Ele reprezinta aceasta tara, reflecta o continuitate a artei si culturii romanesti interbelice din vremea Romaniei Mari si se inscriu in patrimoniul de creatie al reprezentantilor poporului roman.
Rezistenta prin cultura a existat si ea n-a insemnat o capitulare sau o eschivare, ci doar straduinta de a se apara valori eterne si de a se cauta, chiar in imprejurarile neprielnice ale unui regim totalitar, sa se realizeze creatii dincolo de limite nefiresti si de a se utiliza orice prilej pentru a se transmite catre societate si catre viitor mesajele adevarului.

2 comentarii pentru “Rezistenta prin cultura”

  1. ianuarie 17, 2011 la 3:28 pm

    Rezistenta la ce?
    La non cultura?, fapt imposibil, pentru ca orice act uman e culturalizabil, sa nu zic cultivabil si recoltabil.
    -Rezistenta la alta cultura? care anume?
    Rezistenta la o mizerie aparent impusa, sau poate subtil auto impusa?
    -Rezistenta la o ordine sociala aberanta, generata si sustinuta de o minoritate iresponsabila, pe care majoritatea a privit-o timp de decenii cu o ura si stupoare pasiva?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper