O catastrofã: apostroful

Un articol de N. Georgescu

Ce anume din personalitatea lui Maiorescu se regaseste în editia princeps si se perpetueaza, apoi, în toate editiile antumelor eminesciene? Ce facem cu acest adaos? S-a crezut, mult timp, ca recurgându-se la manuscrisele eminesciene ajungem la poezia sa pura, a sa si numai a sa. Ei bine, iata un adevar care nu se poate sustine. Mai întâi, ca manuscrisele sunt de cele mai multe ori ciorne, versiuni sau variante anterioare ultimei forme, celei pentru tipar. Apoi, manuscrisul pentru tipar nu se gaseste: fiind predat tipografiei, s-a pierdut. Ceea ce gasim noi în lada cu manuscrise a lui Eminescu sunt forme care se apropie tot mai mult de forma ultima, adica de textul tiparit, niciodata însa acest text. Desigur, fiecare asemenea varianta anterioara îl reprezinta pe Eminescu însusi, dar cu aceasta nu rezolvam problema ultimei sale vointe, a vointei auctoriale. La aceste observatii, care au devenit loc comun în eminescologie, noi mai adauga una, care ar putea sa para de necrezut: si dupa ce tiparea o poezie în „Convorbiri literare“, Eminescu revenea asupra ei. Avem cazul „Scrisorii III“, publicata în revista ieseana si apoi, la 10 mai 1881, în „Timpul“: ambele tipariri au girul lui Eminescu, si totusi textele au diferente între ele, iar aceste diferente arata ca poetul intervine cu scop, preface forme etc. Câteva dintre aceste diferente sunt interesante, dar cea mai importanta dintre ele, modificarea apostrofului, necesita o explicatie preliminara. Ortografia actuala (adica: din perioada interbelica) recomanda înlocuirea apostrofului cu cratima oriunde este posibil. S-a mers galopând cu aceste înlocuiri pâna s-a ajuns la situatia de azi, când apostroful abia daca mai este mentionat în îndreptare, iar în scris se noteaza tot mai rar si anume mai ales în mijlocul cuvântului când este redat în rostire populara, cum ar fi „ma’liga“ în loc de „mamaliga“, „dom’le“ pentru „domnule“, dar si „’neata“ etc. (Se da mai ales exemplul „ma’liga“, nu fara conotatii – adica, vezi doamne, apostroful ar fi ceva învechit, ar tine de ce e „mamaligar“ din noi; sa se retina ca, dimpotriva, el este marca limbilor de cultura mare din Europa…)
Alexandru Colorian, unul dintre editorii buni ai lui Eminescu (a scos o editie de „Poezii“ în 1940 la Cugetarea – Georgescu Delafras, reluata în 1942) noteaza printre normele de editare pe care le adopta: „înlocuirea apostrofului cu trasura de unire: ex. s’o=si-o, s’apoi=si-apoi, s’om=si-om, s’ale=si-ale, s’atunci=si-atunci, chiam’ acuma=chiama-acum, toat’ istoria=toata-istoria etc. Folosul acestor rectificari este impus, atunci când te conformezi, fara constrângeri, ortografiei evoluate a Academiei – în afara de consecintele estetice“ (ed. I, p. 74). Pe lânga „consecintele estetice“, printre care încarcarea textului eminescian de i-uri si a-uri de care poetul vrea tocmai sa scape, caci zgârie, uneori, urechea, se întâmpla ca eliminarea apostrofului are si consecinte gramaticale. Ortografia limbii române a evoluat încontinuu, de prin 1867 începând (când s-a înfiintat Academia Româna care si-a luat sarcina de a da norme ortografice), si evolueaza chiar si azi, dupa principiul fonetic (scriem cum pronuntam) si cu scopul de a fi cât mai simpla, cât mai usor de înteles si asimilat. Ca limba romanica, limba româna nu se poate, însa, dispensa de apostrof. Imagineze-si cineva franceza fara apostrof, sau italiana, spaniola etc.: ar rezulta barbarisme grafice de-a dreptul. În toate limbile neolatine cad finalurile cuvintelor, se creeaza forme legate (conjuncte) între cuvinte, se regasesc forme disjuncte (dezlegate) etc. Biata cratima româneasca, ori „trasurica de unire“ cum i se mai spune, câte are de dus în spate! Cu poezia lui Eminescu, însa, nu se poate pune nici ea, chiar daca are în ham bividii academici de ieri si de azi: buturuga mica, n-ai ce-i face, rastoarna carul mare!

Un comentariu pentru “O catastrofã: apostroful”

  1. februarie 7, 2011 la 12:18 pm

    Vă salut!
    Am citit şi articolele dvs. anterioare referitoare la apostrof şi vă informez că m’aţi convins: personal am adoptat scrierea de până în 1953. Site-ul făcut de mine – http://milioara.wordpress.com/ – l-am scris folosind acestă ortografie.
    Vă mulţumesc foarte mult pentru asta!
    07.02.2011

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper