Nici macar diavolul nu mai e corect politic

Un articol de RITA CHIRIAN

Adrian Sahr, Mintea unui barbat divortat, ebook, Bucuresti, 2010

Duduie si vuiesc tiparnitele internautice: cum (este) sa explorezi mintea unui barbat divortat, ce tenebre o populeaza, cum trebuie manipulat explozibilul post-marital etc. Despre toate acestea, într-un roman intens promovat pe site-urile de socializare, publicat întâi în formula virtuala, apoi traditional dupa un an, sub regie proprie si cu drepturile asupra editiei intacte. „Mintea unui barbat divortat“ (ebook, Bucuresti, 2010) de Adrian Sahr este un roman-“dosar de existente“, care îsi propune sa strânga – cam la întâmplare, dar cu o ireverentioasa si fara de limite pofta – furie, sex si limba neaosa între aceleasi coperte, atâta câta sa provoace un prurit teribil pudibonderiei si puritanismului de ambe sexe.

Fiindca ce irita mai abitir decât un misoginism întarâtat si amoral, redus din punct de vedere functional doar la primaritate, o falocratie cinica si spasmodica, exhibata în cel mai turbulent si denotativ limbaj? Mai nimic, atunci când ti-ai facut un juramânt sa te prefaci ca asta e cea mai buna dintre lumile posibile. Asa ca, pentru romanul lui Adrian Sahr, a fost punct ochit-punct lovit: a luat icoana eternului feminin si a bagat-o în closet.
Pâna la urma, nimic nou sub soarele literaturii. Au strangulat-o mai demult – drept, cu manusi ceva mai atent brodate – Henry Miller, Georges Bataille, Pascal Bruckner ori Frédéric Beigbeder. Dar în asezata noastra literatura, prea putini au fost nonconformistii care s-au exersat în spatiul lax al cruditatii erotice. Si, mai curând, acolo, tinerele, rebelele si, uneori, prea putin talentatele noastre scriitoare au fost acelea care s-au apucat sa desteleneasca terenul. Cu oprobriul si vânatorile de vrajitoare de la sine întelese.
„Un barbat care, în sfârsit, recunoaste cum sta treaba!“
Specie atipica pentru fauna autohtona, Adrian Sahr a aplicat fericit noile tehnici de popularizare a unui produs, astfel încât fragmente ale romanului au ajuns, iata, sa fie vehiculate ca mostre de folclor urban. Inteligent si incisiv mai peste marginile iertate, dezinhibat, intempestiv si persuasiv, Adrian Sahr noteaza confesiunile unui priapic din întâmplare, iar nu din vocatie: divortat si lovit în masculinitatea-i, îl gasim în plin proces de reinventare; când se convinge ca iubirea este un eufemism naiv al instinctului sexual, nimic nu-i mai poate sta în cale: precum într-un montaj rapid de scene destinate uzului intim si deloc ortodox, se succeda o pleiada de figuri feminine reduse la functia vindicativa de adjuvant erotic. Portrete sumare, dar percutante, realizate cu umor negru, sarcastice si violente alcatuiesc bestiarul unui barbat hipersexualizat si monocord, pentru care societatea întreaga se fundamenteaza pe legitatea totala si inconturnabila a animalului alfa. Tot ceea ce e hazard si contradictie se armonizeaza în posesiune, iar golul si relativitatea dinauntru îsi cauta un debuseu mai la îndemâna, mai departe de metafizica deloc trendy.
În viziunea personajului din „Mintea unui barbat divortat“, acuplarea nu este un duet care sa încapa spiritualizari desuete, platitudini inefabile ori sentimentalisme cu termenul de garantie expirat. E doar un pat de pusca izbit în ceafa oricarei femei care ar putea la un moment dat sa se lepede brusc de obiectualizarea ce o face sa fie inteligibila, înseriata si accesibila. De orice vârsta si conditiune, ea este un dublu al celei care a iesit de sub umbrela conjugala pentru a-l emascula. Castrarea sociala cere compensatii, asa ca desfrâul si licentiozitatea sunt împinse la limitele lor extreme, fara menajamente si fara o retorica justificativa: femeia este lasata pe pamânt pentru a fi posedata. Viziunea poarta totusi blurul unui umor fara margini, care infuzeaza toate nivelurile romanului: asprimea conceptuala e voit reductionista si infantilizata, fiindca în mintea unui barbat divortat îsi dau mâna, într-un dans macabru, angoasa de pierdere si frustrarea, care nicicum nu se pot sincroniza cu o realitate dusmana. Iar pactul trebuie sa fie unul hedonist, compulsiv si gigantesc. Sexul absurd si grotesc este unul. Singurul.
Despre toate strazile orasului
Scenarii fanteziste, fericiri furate, extaze platite, delicii incestuale, degustari ilegale, contorsiuni caraghioase, umilinte livrate cu toptanul, romantisme pariziene deturnate, atacuri la pudoarea publica, senzatii carnale campestre, erotism dulceag al mediilor virtuale, yoghine, politiste, prostituate, mirese, mame, liceene, corporatiste si rudimentare, pentru Adrian Sahr, fiecare atom este sexualizat si îngâna la unison cântecul cel mare al lascivitatii. Iar cine nu-l cânta nu exista: „Iubirea e ca frectia: o faci ca sa te simti mai bine, nu mai bun.// Am sa te iubesc pâna am sa te vad cu altul, iubito. Si atunci o sa încep sa ma înnegresc în talpi, precum cerul de frica furtunii. Voi fi un cer negru sub picioarele tale. Vei sti ca te-am iubit când o sa ma vezi fericit cu o blonda proasta care îmi arata ca un sân e mai mare decât celalalt în mijlocul unei cafenele. Vei sti ca nu am putut fi cu tine pentru ca nu asa ma vad suferind – nu vreau sa ma plictisesc vreodata lânga tine, sa te vad obosita, vomata de copil, sa te însel cu sora-ta si, la nevoie, chiar cu maica-ta.// Nu cred ca ne potrivim, dar chimicalele mele te vor pentru ca omul de stiinta din mine ar experimenta si cu balustrade, daca sunt placute la atingere.// Te plac prea tare sa ma satur de tine. Caci asta fac eu de câtiva ani încoace: iau femeile din lumea lor, le sug frumusetea si le las pe mâna viitorului sot. El o iubeste, ea ma vrea pe mine, el banuieste, îi face viata amara, ea vrea relatie si accepta ca e o pacatoasa, îsi taie parul, unghiile, conduce sub limita si îi creste copiii, când, de fapt, ar fi vrut mai degraba sa moara de tânara, dar iubita de omul care si-a propus sa mutileze tot. Chiar totul.“ (p. 112).
Poezie a gang-urilor, urbana, lectie relaxata asupra moravurilor, „Mintea unui barbat divortat“ este un roman al interventiilor fara anestezie în real si al violentelor care frizeaza gratuitatea. Fie ca este receptat în cheia tragicomicului, fie a diaristicului sau a autenticitatii care arata numai noroiul drumului, acesta este un roman care si-a cautat cititorii si i-a tinut în mâna pâna la sfârsit. Poate chiar numai pentru calambururi si false axiome ca „Femeile îsi pierd misterul când îsi recunosc superioritatea“ ori „Copiii sunt fructul iubirii asa cum accidentul de masina e fructul tehnologiei“.
Adoptând pe alocuri tonul semidoct al tabloidelor ori exaltarea sentimentaloida de jurnal monden al unei Floriana Jucan, jucându-se cu registrele si amestecând perspectivele, îngrosând limbajul si înrosind obrajii, Adrian Sahr a început destul de bine. Poate ca, atunci când îsi va înrama episoadele si le va da coerenta, când va ajunge sa creeze epic si nu fragmentarist, când va creste miza estetica, Adrian Sahr va fi un romancier de prima mâna. Deocamdata, el a fixat niste cadre care, foarte usor, pot sa se prabuseasca pe nesimtite ca tot ce e virtual si vremelnic.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper