Moartea ca spectacol

Astept de câteva saptamâni sa se termine scandalul sinuciderii Madalinei Manole pentru ca sa pot sa scriu linistit despre o isterie care a trecut. Din nefericire, isteria nu se da dusa. Sinuciderea Madalinei Manole a isterizat o Românie care de ceva vreme nu mai avea evenimente cu potential de emotie participativa. Au fost doar inundatiile si vestile rele despre taieri de pensii si salarii care i-au împins pe oameni si mai mult spre spatiul privat. Obositi sa-i înjure pe guvernanti, românii au gasit în moartea unei artiste o perfecta ocazie pentru a se pune împreuna în fata televizoarelor. Au mai fost si alte morti ale artistilor în ultima vreme, chiar si sinucideri. De ce însa s-a adunat doar acum o audienta de doua milioane de telespectatori la înmormântare si de milioane de internauti interesati? În loc sa ne isterizam inutil, poate ca ar fi fost mai interesant sa cautam similaritati sau sa analizam fenomene de spectacol al mortii din alte societati.

În ultimii ani avem un caz clasic din Marea Britanie. Jade Goody, o tânara, a facut în 2009 un show de mare succes din transmiterea degradarii ei fizice generate de un cancer de col uterin. A fost felicitata de premier pentru actiunea de promovare a consultului si actiunea de promovare a preventiei. În urma ei au ramas copiii de 4 si 5 ani, cu câteva milioane de lire sterline, de la care au început sa se bata familia si cei doi tati. Societatea britanica a instrumentat spectacolul mortii în beneficiul unei idei educative alaturând acestuia o strategie de promovare a unei practici colective de preventie.
La noi, din pacate, avem doar isterie pura, emotie si delir colectiv necontrolat. Suntem atât de bogati încât ne permitem luxul de a nu învata nici din bucurii, dar nici macar din esecul final, adica din moarte.
Din isteria de saptamâni întregi care s-a derulat pe ecrane m-a socat înca ceva. M-a socat faptul ca nimeni nu s-a gândit la fenomenul sinuciderii ca la unul social, nici jurnalistii, nici psihologii, nici o forma de reflectie nu a integrat-o pe Madalina în plutonul sinucigasilor. Am fi aflat, de exemplu, ca fenomenul sinuciderii nu este unul chiar exceptional, anual cifra este relativ constanta în România: putin sub 3000 de români îsi pun capat zilelor. În lume, anul trecut s-au sinucis 1 milion de oameni. Cu exceptia Chinei, în toate tarile sinuciderea este mai degraba o specialitate masculina. Barbatii recurg la mijloace de sinucidere mai violente, cei de la tara se sinucid mai frecvent decât orasenii iar, de departe, ziua de luni este cea pe care o aleg cei mai multi pentru a se sinucide.
Sute de mii de comentarii au blocat media si Internetul mai bine de o saptamâna. Unii au vorbit despre vitejia Madalinei, despre gestul ei eroic, altii despre lasitatea ei. Colegii Madalinei Manole, artistii, au cautat sa se arate vinovati, colectiv sau individual. Toti au aratat cu degetul spre media, spre impresari, televiziuni sau public pentru ca îi uita prea repede pe artisti. Mirabela Dauer, cea cu tigara uitata în scrumiera, a spus la o televiziune ca ne-ar împusca pentru cât rau i-am facut Madalinei noi toti, familie, apropiati sau public. Evident, televiziunile ne-au spus ca Madalina s-a dus sa cânte la îngeri, dar au luat si amenzi asa-zis „usturatoare”. CNA a hotarât sa amendeze Antena 1 cu 10.000 lei, Antena 3 si Realitatea TV cu câte 7.500 lei, TVR 1 si Kanal D – 5.000 lei, sa someze
B1 TV, National TV, OTV, Prima TV si Pro TV si sa atentioneze Antena 2 pentru modul în care a difuzat informatiile despre sinuciderea Madalinei Manole. Majoritatea amenzilor s-au dat pentru prezentarea amanuntita a unor tehnici de sinucidere. Bineînteles, a aparut repede si o carte despre moartea Madalinei, melodiile ei s-au vândut foarte bine câteva luni. Nu a lipsit nimic, o Românie ravasita a ramas în urma ei, a fost un test major pentru România, cum a scris un jurnalist oltean.
Spectacolul mortii se vinde foarte bine, moartea este usor de etichetat, împachetat si livrat publicului. O pulsiune distructiva spre care ne împinge Tanathos este regizoarea cea mai buna pentru grotescul spectacol al refacerii unui ritual al sfârsitului. Uitam sa sarbatorim viata si spectacolul ei de fiecare zi. Ne lasa reci spectacolul nasterii puiului de om, maternitatile devin locuri de transmisie TV doar atunci când vine moartea în vizita.
Acum câteva zile am vazut o mama plecând de la o maternitate din Cluj. Avea în mâna o plasa de rafie saracacioasa cu ceva haine si nu era asteptata de nimeni la intrare. Tinea în brate un copil si nu cred ca avea bani pentru taxi. Poate ca sotul trebuia sa stea acasa cu ceilalti copii si nu avea cum s-o astepte, poate era un copil din flori. Se îndeparta printre trecatori cu comoara în brate si nu o aplauda nimeni, nu îi lua nimeni interviu. Era frumoasa si înfasura orasul într-un zâmbet cald. Avea o lumina pe fata care o facea sa arate ca o zeita. Era în acele momente cea mai frumoasa femeie din lume. Îsi purta în brate comoara si nu astepta nici aplauze, nici recunoastere. În jurul ei, un râu de furnici negre, mohorâte, se îndrepta spre televizoare pentru a se bucura de spectacolul mortii.
Am putut si eu sa-mi închei textul despre moarte ca spectacol, pentru ca moartea devenise în acea zi un spectacol minor. Un spectacol ucis de cea mai frumoasa femeie din lume.

Un comentariu pentru “Moartea ca spectacol”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper