Liiceanu si logica scurta

Un articol de TEODORA DUMITRU

La nici o saptamâna dupa corida de la Ateneu, Gabriel Liiceanu gaseste cu cale sa intervina cu orecare puneri la punct în chestiunea Herta Müller. Cadrul nimerit: emisiunea „Ultima editie“ difuzata la TVR în data de 3 octombrie a.c.

Cum atacarea subiectului „pe fond“ – anume cine are dreptate, cine e culpabilul, cine e disidentul sau cine a mâncat salam cu soia etc. – îmi pare un pic prea grandilocventa pentru profilul rubricii, voi ataca fenomenul Liiceanu-Müller „pe procedura“. Sa zicem ca îmi e absolut indiferenta etica celor doi si biografia care-i îndreptateste sa aiba opiniile pe care le au si care au facut spectacolul de luni, 27 septembrie, de la Ateneu. Eu ma voi limita aici sa masor anduranta logica a dlui Liiceanu, asa cum a probat-o discursul sau pronuntat de la catedra TVR, pe 3 octombrie. Gânditorul scruteaza cu repros adânc privirile
d-soarei redactor, cu care simte ca vorbeste „degeaba“ de douazeci de minute – sceptic în privinta recuperabilitatii naturii umane – si se lanseaza în rationamente complexe si elegante, cu mare grad de generalitate: oamenii sunt…, scriitorii sunt…, publicul nu este…. Se întâmpla însa un fenomen suspect: în pofida gradului de generalitate pompat în concluzii, gânditorul uita cu totul sa ia în calcul plaja lor de aplicatie si valabilitate în discursul imediat al Domniei Sale. Numai în emisiunea cu pricina am sesizat câteva situatii în care ce fusese valabil în minutul x nu mai era valabil în minutul y. Iata trei dintre ele:
1. Herta Müller e scriitoare. Scriitorii – chiar si cei mai buni dintre ei – „sunt si ei oameni“, supusi greselii si incoerentei de judecata, considera Liiceanu „în direct“ la TVR. Concluzia: Herta Müller s-a cam balacit în erori lunea trecuta, la Ateneu. Daca Herta Müller gresise, Mircea Cartarescu-gazetarul, invocat de Liiceanu de doua-trei ori în timpul aceleiasi emisiuni pe te miri ce temeiuri, s-a întâmplat sa aiba, de fiecare data, „dreptate“.

2. Cum sa aplauzi pe cineva care se refera „coroziv“ la tine (un „tu“ generic, evident – dar se-ntelege ca judecata poate fi aplicata si indivizilor concreti)? se consterneaza Liiceanu apropo de reactia salii la interventiile Hertei Müller. Asta înseamna autodiscreditare tâmpa, asta e bucuria prostului care, când e înjurat, se crede ridicat în slavi. Asa o fi (desi nimic nu ne împiedica sa luam în calcul si varianta ca aceia care au aplaudat au apreciat ideea de cinism si sinceritate tout court, într-un context suprasaturat de eufemisme si ipocrizii; apoi nu e deloc obligatoriu sa fi aplaudat incriminatii, aratatii cu degetul, asa cum reiese din rationamentul lui Liiceanu: poate au aplaudat fiii si nepotii lor, aia cu dintii strepeziti de agurida parinteasca, generatia postdecembrista; dar, iarasi, nu vad nimic declasant intelectual si moral în a identifica si a asuma slabiciunile antecesorilor).
În atare conditii, editorul care va continua sa publice un autor care l-a discreditat la scena deschisa cum e? Daca as raspunde conform logicii liiceene, as spune ca e un… incoerent. În cazul de fata, ramâne de vazut daca în tabla de valori a editorului Liiceanu conteaza mai mult respectul de sine si orgoliul ranit sau beneficiile materiale asociate cu publicarea unui autor nobelizat.

3. Rugat sa(-si) explice cumva atitudinea favorabila a salii – a publicului – fata de opiniile caustice ale Hertei Müller, Liiceanu o roaga pe d-soara redactor sa faca apel la nuanta: publicul unei sali nu o entitate „omogena“; cei cinci-zece aplaudaci ai Hertei Müller nu înseamna nicidecum „toata sala“, nu înseamna nicidecum „publicul“. Sunt numai cinci-zece, si atât. Splendida zicere. În ceea ce ma priveste, constat însa ca rationamentul functioneaza si aplicat la speta urmatoare: populatia unui stat nu e o entitate omogena; cei cinci-zece disidenti români autentici nu înseamna nicidecum natiunea româna, nicidecum o solida rezistenta (prin cultura sau altminteri) – respectiv ceea ce sustinuse Gabriel Liiceanu, si continua sa sustina si în cadrul zisei emisiuni televizate, împotriva nemtoaicei din Nitchidorf. Apoi, faptul ca restul salii n-a aplaudat vadit, alaturi de cei cinci-zece mai zgomotosi, nu e o garantie ca restul nu era în asentimentul celor cinci-zece, sau ca erau fanii dlui Liiceanu. Altminteri, reluând paralela, publicul de la Ateneu vs. natia româna în parametrii dlui Liiceanu, ne-am afla în situatia de a considera si ca tot restul natiei române, în afara celor cinci-zece disidenti mai vocali, era în asentimentul regimului comunist – de vreme ce n-au considerat de cuviinta sa se remarce sonor.

Din nefericire pentru coerenta intelectuala a dlui Liiceanu, nu altcineva, nu cuvintele „corozive“, împroscatoare, aruncate de un altul, ci chiar domnia sa îsi cotonogeste în acest caz temeiurile, caci rationamentele d-sale preiau designul minciunii din paideia populara: picioare scurte si carente în vitamina D.

3 comentarii pentru “Liiceanu si logica scurta”

  1. octombrie 14, 2010 la 1:32 pm
  2. octombrie 18, 2010 la 7:35 pm

    In urma reactiei elitei intelectualilor la cele spuse de Herta Muller in interviul cu Gabriel Liiceanu, nevoia unei concluzii, al unui punct final in procesul de analizare al perioadei comuniste pare mai evidenta ca niciodata.

    Am avut, cu totii, un parcurs asemanator unui bolnav care trece prin diferite stadii pina la cel terminal.
    Pentru noi acceptarea finala a faptului ca am fost partasi dictaturii nu inseamna sfirsitul ci, dimpotriva, un nou inceput.

    Am fost confuzi si ne-a fost frica. (Ne-) am invinovatit. Frustrarea, anxietatea si rusinea le-au luat locul pina ce totul a fost prea mult si ne-a coplesit neputinta.
    Mai sintem acum, inca, in stadiul in care simtim nevoia sa ne impartasim povestea, sa stim ca n-am fost singuri si sa dam un sens a ceea ce am trait.

    Unii sint inca furiosi, acuzatori. Altii nostalgici.

    Va trebui sa facem un ultim compromis, chiar plini de tristete, pentru a fi capabili sa ne continuam drumul.

    Condamnarea comunismului, in mod oficial, nu a avut efectul scontat.
    Asumarea responsabilitatii poate fi calea care ne va duce acolo.

    Daca considerati ca poate fi un exercitiu benefic, o spovedanie eliberatoare, adaugati-va semnatura pe aceasta petitie:

    http://www.petitieonline.ro/petitie-p29317051.html

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper