Ghid astrologic pentru amatorii de literatura postmoderna

Un articol de RODICA GRIGORE

Milorad Pavic, Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit, traducere de Mariana Stefanescu, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2009

„…exista diverse moduri de a citi o carte… „
(Milorad Pavic)

Considerat adesea unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai literaturii sarbe contemporane, apropiat, pe rand, de Julio Cortázar sau Italo Calvino, raportat la proza lui Raymond Queneau si comparat cu Borges sau Perec, Milorad Pavic, afirmat ca poet, prin volumul „Palimpseste“ (1967), dar consacrat, ulterior, in plan international mai cu seama ca prozator, prin cateva romane remarcabile („Dictionarul khazar. Roman-lexicon in zece mii de cuvinte“ – 1984, „Peisaj pictat in ceai“ – 1988, „Partea launtrica a vantului. Roman despre Hero si Leandru“ – 1991 sau „Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit“ – 1994), ramane un scriitor a carui opera scapa majoritatii incercarilor de a o prinde intr-o definitie unica, fiind, fara indoiala, cel putin pentru unii critici literari, „postmodernul esential al Estului Europei“ sau „autorul care a dus hipertextualitatea la ultimele consecinte“, dar dovedindu-se a reprezenta si ceva pe deasupra. Caci cititorii operei sale vor descoperi, la o lectura atenta, ca Pavic nuanteaza mult ideile postmodernismului, asa cum a fost acesta inteles si practicat in Occident: daca, asa cum se stie, una dintre cele mai importante caracteristici ale literaturii postmoderne este refuzul de a se situa pe o pozitie bine definita din punct de vedere ideologic (atitudinea aceasta fiind rezultatul interpretarii rationalismului si logocentrismului drept elemente apte a produce violenta ideologica), scrierile lui Pavic nu accentueaza atat acest refuz al ideologiilor de orice fel, cat mai mult tratarea lor in cheie ironic-sarcastica. Miza lui este mai cu seama adevarul istoric, raportat, anterior, exclusiv la experienta – si realitatea – istorica, iar concretizarea la nivelul practicii fictiunii atat de aparte pe care o configureaza scriitorul sarb socheaza in primul rand in plan formal, fiind suficient sa ne gandim doar la „Dictionarul khazar“, care demonstreaza in fiece pagina tendinta autorului de a reduce (aparent!) totul la exprimarea aforistica. In fond, spune Pavic, glumind doar pe jumatate, „adevarul e doar o smecherie menita a induce in eroare pe cei dispusi sa creada orice.“ Iar daca e asa, atunci inseamna ca istoria insasi poate deveni – cel putin in cuprinsul tuturor romanelor sale – echivalenta/echivalabila cu fictiunea cea mai indrazneata. Iar daca in „Dictionarul khazar“ acest lucru nu era, poate, atat de evident, el devine esential in creatiile ulterioare ale autorului, mai cu seama in romanele „Ultima iubire la Tarigrad“ si „Mantia de stele“ (2000), acesta din urma subintitulat, deloc intamplator, „Ghid astrologic de ghicit“. Caci, daca in primul caz Pavic privilegia semnificatiile cartilor de tarot si interpreta el insusi actul de a ghici viitorul (sau trecutul!) in semnele cartilor de joc, in romanul de fata accentul cade pe implicatiile semnelor zodiacale, purtatoare ale unor adevaruri profunde, dar, deopotriva, al unui sens aparte al istoriei.
Imposibil de comprimat la nivelul subiectului, „Mantia de stele“ imbina, simbolic, destinele a doisprezece indragostiti care, urmand semnele zodiilor, populeaza visele unei tinere din secolul XXI. Rezulta de aici sase uluitoare povesti de iubire, cititorul fiind provocat la tot pasul sa treaca dintr-un vis in altul si sa intuiasca particularitatile protagonistilor in functie de zodia sub semnul careia au fost nascuti. Desigur, totul se petrece intr-un cadru mai larg, reprezentat de povestea unei misterioase carti (veritabila noua varianta a borgesienei „carti de nisip“), gasite, pierdute si (re)citite, apoi, din memorie, in cele mai variate moduri cu putinta, o carte in care tuturor personajelor le este dat a-si „vedea“ destinul. Devine, astfel, extrem de clar ca Milorad Pavic a distorsionat in mod deliberat realitatea (fictional-livresca) de la care porneste textul sau, cu scopul de a o putea raporta, dupa plac, atat la planul trecutului, cat si la acela al viitorului, caci existenta Filipei, plasata in secolul al XV-lea, in Serbia, poate fi citita prin prisma experientei prin care trece tanara pariziana care se trezeste intr-o dimineata simtindu-se nepoata propriului sau suflet si doritoare a-si face, prin insusi actul rememorarii, „autobiografia corala“. Iar daca, in romanul „Peisaj pictat in ceai“, Pavic pornea, ca pretext narativ, de la vechiul mit faustic, pe care il reinterpreta creator, in „Mantia de stele“, calea pe care o alege este mai subtila – si, desigur, mai complicata: si anume, construirea unei adevarate odisei metempsihotice, in cadrul careia se produc translatii intre diferite epoci, marcate, de fiecare data, de cautarea sufletului pereche si de dorinta indragostitilor de a anula, prin profunzimea sentimentelor, insasi trecerea timpului. Totul fiind presarat cu trimiteri livresti, planul intertextual al cartii fiind extrem de bine realizat. Semn al convingerii autorului ca, in cazul unor situatii cum sunt cele ce marcheaza existenta protagonistilor din „Mantia de stele“, lumea exterioara poate fi cunoscuta exclusiv prin intermediul textelor anterioare, deci, al literaturii – mai exact al fragmentelor de literatura accesibile personajelor. De aici si permanentul joc cu cititorul, silit sa se implice el insusi in decodificarea semnificatiilor misterioasei carti sau ale semnelor zodiacale (expresie clara a pretextului manuscrisului gasit), dar si forma adesea parodica pe care romanul in ansamblu o imbraca pe alocuri. Iar ceea ce parea, la inceput, a fi un simplu exemplu de literatura pitoreasca – sau, eventual, marcata de un anumit semn al culorii locale balcanice – se transforma in incercare de armonizare a unor culturi diferite in cadrul unuia si aceluiasi impuls creator.
Pe de alta parte, prezentul roman este lipsit de atat de mult utilizata, in literatura secolelor anterioare, logica a cauzalitatii. Modul de a scrie al autorului se dovedeste, astfel, a fi fundamental non-mimetic, Pavic excluzand atat aspectele cronologice din textul sau, cat si pe acelea legate de relatia de tip cauza-efect. Iar acest lucru este realizat de scriitor prin intermediul unui neasteptat recurs la strategiile – excelent asimilate! – ale fantasticului livresc. Criticii literari sarbi au vorbit chiar, in acest caz, despre o adevarata „postmodernizare a fantasticului“, pornind de la efectele onirice de care scriitorul in discutie stie sa se foloseasca intr-un mod remarcabil. Iar daca, de pilda, in „Dictionar khazar“, sensul final al textului era menit a fi descoperit de cititorul insusi, in functie de modalitatea de lectura aleasa, in „Mantia de stele“, logica subiectului depinde mult de insasi logica alegerilor pe care cititorul este provocat sa le faca la diferite niveluri, de la cel semantic la cel simbolic. In fond, intr-un anumit plan al interpretarii, cartea aceasta poate parea, oarecum, un soi de roman traditional, compus din mai multe fragmente istorisind stranii povesti de dragoste, petrecute in epoci diferite. Insa subtilitatea demersului lui Pavic devine evidenta abia la finalul textului, cand cititorul realizeaza ca, in fond, toate povestile erau cuprinse intr-una singura, nefiind altceva decat fatetele diferite ale aceluiasi adevar (artistic, desigur!) marcat de misterioasa poveste a casatoriei imparatului german Henric II cu aleasa inimii sale, Cunigunda de Luxemburg. Tot acum devine clara si disolutia liniilor temporalitatii si spatialitatii din „Mantia de stele“, caci Pavic nu face altceva decat sa amestece (intamplari din) epocile cele mai indepartate, dand, astfel, nastere, timpului propriului sau text, care, cel putin in anumite momente, e asemanator cu atemporalitatea mitului, deloc intamplator istorisirile incheindu-se cu povestea Minotaurului si a iubirii nefericite a acestuia. In plus, multiplicand parca la infinit spatiile si planurile narative, autorul da senzatia ca incearca de-a dreptul sa anuleze importanta determinarii spatiale a actiunilor din romanul acesta. Deschiderea ia, deci, locul coerentei narative predeterminate, Pavic reusind, astfel, sa respinga si vechea estetica a autorului omniscient. Povestea celor douasprezece destine si a celor sase iubiri care exprima, in alte epoci, realitatea uneia tutelare, prinse pentru totdeauna in literele (si semnele!) unei carti magice, pare a deveni, in acest fel, nesfarsita, scriitorul sarb situandu-se, practic, el insusi sub semnul fascinatiei istorisirii – semnul incontestabil (de-a dreptul mitic) al Seherezadei. Deci, totul poate reincepe la final, unde paginile cartii se termina; sau, dimpotriva, totul poate fi reconfigurat pe parcurs, caci imaginea „cercului povestii“ pe care o are mereu in vedere Pavic poate fi, ea insasi, reconfigurata la infinit, prin alte si alte combinatii ale semnelor zodiacale – si, implicit, prin alte si alte lecturi ori interpretari, la fel de indreptatite fiecare. Protagonistii devin, astfel, expresii ale unei cautari perpetue, pe care autorul nu incearca sa o individualizeze in plan psihologic, ci exclusiv simbolic, identitatea lor fiind exprimata cel mai bine prin metamorfozele neincetate, prin reduplicarile atotprezente, dar mai cu seama prin ambivalenta semnelor zodiacale, care ii definesc pe eroi nu atat in plan individual, cat mai ales mitologic si arhetipal. Dar „Mantia de stele“ se remarca si prin dimensiunea metatextuala pe care, abia acum, proza lui Milorad Pavic o dobandeste la un nivel cu adevarat convingator si pe deplin viabil din punct de vedere estetic. Scriitorul structureaza (oferind el insusi o anumita interpretare a propriului sau text), un neasteptat dialog cu cititorul – si, in acelasi timp, creeaza acel gen de cititor-creator de care un astfel de text are nevoie. Pluralitatea sensurilor si semnificatiilor devine, in acest fel, marele semn al romanului lui Pavic, „ghidul“ sau „astrologic de ghicit“ dovedindu-se, astfel, a fi, deopotriva, un extrem de eficient ghid pentru cititorii pasionati de jocurile literare subtile si complicate; postmoderne si nu numai.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper