Despre lupi şi iluzii

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Nu-mi mai amintesc, din pacate, in ce ziar am descoperit nu de mult fotografia lui Constantin Dobre, liderul grevistilor din Valea Jiului, insotita de o scurta biografie. Nici de data aceasta nu am aflat tainele saltului sau dintre grevisti direct la Academia „Stefan Gheorghiu“, apoi la Ambasada Romaniei la Londra, dupa care a devenit, cu acte in regula, cetatean britanic. Imediat dupa Revolutie, am vorbit de mai multe ori cu  Constantin Dobre si am scris despre el: un destin neobisnuit, dintr-o tara neobisnuita, Romania, in care absurdul si penibilul sunt la ele acasa; unde nimic nu este cum ar trebui sa fie; si unde este aproape imposibil sa faci deosebirea intre adevar si diversiune. Pe atunci, despre el au circulat o multime de zvonuri: ca a fost impuscat in Lupeni, in vazul lumii, pentru ca aceasta sa se invete minte sa nu mai faca ce nu trebuie; ca a fost calcat nu tocmai din intamplare de o masina, si asa mai departe; si ca altii, din preajma lui ar fi avut aceeasi soarta.

Realitatea este ca mai multe mii de mineri au fost transferati in alte localitati, cat mai departe de Valea Jiului, iar drepturile pe care le obtinusera in 1929 si in 1977 nu au mai fost respectate, dar nu in  masura si cu brutalitatea cu care opereaza actualii conducatori. Dupa greva, m-am dus de mai multe ori in Valea Jiului, interesat de soarta celor ce au condus „simpozionul“ – cum ii spusesera grevei minerii. Nu m-a trimis nimeni acolo, in adancurile pamantului,  m-a impins pur si simplu disperarea – care ma incerca deseori, cand tacerea, frica si mizeria deveneau de nesuportat. Aveam nevoie de aceste locuri in care se intamplasera revolte teribile si de chipurile oamenilor care participasera la aceasta din urma, caci ele imi intretineau speranta de libertate. Minerii ma convinsesera ca inca nu murisera toti barbatii dintr-o tara in care se vorbea numai in soapta,  in care gesturile luasera locul cuvintelor, iar bancurile suplineau sondajele privind starea sufleteasca a natiunii. Iata, imi vine in minte unul dintre ele, care se potriveste si astazi urmasului „Intaiului Presedinte“. Un ziarist occidental a dorit sa se lamureasca singur asupra sentimentelor romanilor fata de Ceausescu. Venit in Romania, a intrat la intamplare intr-o casa si primului om intalnit, i-a pus intrebarea care-l obseda: „Uite, sunt un ziarist din Occident  si as dori foarte mult sa stiu care este parerea ta  despre presedintele Ceausescu. E bun? E rau? Esti multumit de felul in care conduce tara?“ Omul, speriat, a inceput sa arate cu degetul in toate directiile, sa-i sugereze ziaristului ca nu poate vorbi in casa din cauza microfoanelor, drept pentru care acesta l-a invitat afara, unde i-a repetat   intrebarea. Dar si aici omul, la fel de speriat, i-a facut aceleasi semne  inspre stalpii de telegraf si firele electrice ce duceau spre casa lui. „Bine, accepta intelegator ziaristul, sa mergem in padure!“ Ajunsi acolo, departe de drum,  omul isi lua inima-n dinti si, dupa ce se uita in toate partile, se apropie de urechea  gazetarului si ii spuse in soapta: „Uite care-i treaba: ma crezi sau nu ma crezi, mie imi place de baiatul asta!“
Pentru ca istoria are ciudateniile ei, astazi doar 15% dintre cetateni ar repeta cuvintele omului din bancul pomenit, iar restul arata iarasi cu degetul in sus ca atunci. Ma urmaresc uneori chipurile celor ce ma asigurau ca Dobre era mort, si nu numai el, si ca nesupunerea se pedepseste cumplit. Pe vremea aceea, nimeni nu si-ar fi putut imagina adevaratul drum al acestui lider, dar cine cunoaste atmosfera si cum se petrec lucrurile pe la noi, nu are nici un motiv sa se mire.
Consecventa si credinta intr-un ideal sunt lucruri rare. Din nefericire, orice act de curaj, de impotrivire la rau sunt bagatelizate imediat. Poporul roman  nu mai are nici un ideal, nu crede in nimic si nu isi propune nimic decat sa isi procure hrana. Traim doar clipa in care ne aflam intr-un climat mult mai apasator decat cel care a urmat grevei. Totul este calcat in picioare: legi, drepturi, adevaruri. De doua decenii, nici o victorie, nimic, nici trecut, nici viitor, ci numai un circ penibil al unor oameni care, in marea lor majoritate,  s-au obisnuit sa citeasca doar textele si cifrele de pe bancnote. Oricum, sa te pazeasca Dumnezeu de recunostinta patriei. Mi se pune adesea, si pe buna dreptate, o intrebare: de unde au aparut aceste specimene care ne conduc, acesti jalnici oameni de haita care dispretuiesc viata, spiritul, tara in care s-au nascut ei si parintii lor, oameni cu „sale de guma“, cum spunea Petre Pandrea, care mint si tradeaza cu usurinta cu care respira? Raspunsul e simplu: din noi, din lasitatea si ignoranta noastra, din  frica de a ne asuma libertatea care a fost castigata cu sange, din abandonarea scolii, mai ales. Nu stiu daca nu sunt prea dur, dar nu ma pot abtine sa nu citez o cugetare a lui Terentiu: „Ce nu este inzestrat cu ratiune, nu poate fi condus prin ratiune“. Si pentru ca am pomenit de tradare, imi amintesc, deseori, ca drumul meu spre Petrosani trecea pe la o stana din Retezat. Acolo am auzit o poveste despre care nu sunt sigur daca am mai scris; totusi, din motive lesne de inteles, simt nevoia sa o repet.  Ciobanul la care poposeam imi povestea ca din sase in sase luni era nevoit sa-si schimbe cainii deoarece acestia ajungeau sa se inteleaga cu lupii. Latrau putin sau deloc, se faceau ca apara stana, dar in realitate nu-i impiedicau pe lupi sa ucida in voie.  In semn de recunostinta, lupii le lasau si lor o consistenta parte din prada. Noi am trecut demult de stadiul acesta. Totul este la indemana lupilor intr-un climat dominat de catuse si manele. Dar, la una dintre manifestatiile din fata guvernului, am auzit Imnul National cantat cu o energie neobisnuita, la fel ca in zilele Revolutiei, si, iarasi, pentru o clipa, am fost invins de iluzii.

P.S. Pornind de la analizele si judecatile lui Grigurcu, Marin Sorescu a inventat un verb: „a grigurgui“. Adica, a spune tampenii cu un aer doctoral; a trece totul printr-o  lentila politica precum o facusera odinioara Misa Novicov si Ion Vitner. Caci, intr-o traducere postrevolutionara, ideologia lui Grigurcu este: „Mai bine mort, decat comunist!“ In loc sa incerce singur sa treaca strada istoriei literare sau sa gaseasca fiinte de talia lui, Gheorghe Grigurcu si le-a ales pe cele mai mari, de pe spinarea carora, insa, nu-l vede nimeni: Calinescu, Arghezi, Camil Petrescu, Nichita, Sorescu si alti „colaborationisti“. Intr-o publicatie bucuresteana, s-a decis sa grigurguie si despre cartea mea, „A trai, a scrie“. Nu ma deranjeaza ca, de peste douazeci de ani, repeta neobosit aceleasi ineptii despre mine, ci faptul ca se incapataneaza sa ma trateze drept ceea ce nu mi-am propus niciodata sa fiu: disident. Pur si simplu,
mi-am respectat convingerile atat cat am putut si, ca urmare, nu m-am vaicarit si n-am asteptat aplauzele nimanui atunci cand a fost sa apar o cauza.  Din moment ce mi-a atribuit un roman al lui Marin Preda, e putin probabil ca va intelege ce-i spun. Cu atat mai mult cu cat nu este la prima eroare. De pilda, cele doua institutii care il obsedeaza atat de mult – Fundatia Culturala Romana si Institutul Cultural Roman al caror presedinte am fost –, nu
mi-au fost „date“ pentru simplul fapt ca sunt la originea existentei lor. In rest, ii sunt sincer  recunoscator pentru alegerea citatelor din cartea mentionata. Fara sa vrea le-a subliniat chiar pe cele in care cred cel mai mult. Cum nu lipseste din nicio revista din Romania, m-as bucura sa le condamne in continuare oricand si cu orice prilej.

3 comentarii pentru “Despre lupi şi iluzii”

  1. octombrie 17, 2010 la 8:40 pm

    @ Augustin Buzura

    „Imediat dupa Revolutie, am vorbit de mai multe ori cu Constantin Dobre si am scris despre el: un destin neobisnuit, dintr-o tara neobisnuita, Romania, in care absurdul si penibilul sunt la ele acasa; unde nimic nu este cum ar trebui sa fie; si unde este aproape imposibil sa faci deosebirea intre adevar si diversiune.”

    Da, domnule Buzura, imi aduc foarte bine aminte, si chiar mi-am notat, ca in primul trimestru al anului 1990 am vorbit de 3 ori la telefon cu dvs. (eu din Craiova si dvs. din Cluj – toate convorbirile telefonice solicitate de mine!), subiectul fiind acela de a publica in revista „Tribuna” (condusa de domnia voastra)un serial de mai multe episoade, scrise si semnate de mine. In timpul primei noastre convorbiri telefonice v-ati aratat surprinderea si chiar „uimirea” (v-am citat) ca discutati cu „eroul legendar” (inca odata, v-am citat) Constantin Dobre, si v-ati dat acordul neconditionat.
    Sunt sigur ca nu ati uitat: ati publicat NUMAI DOUA episoade in revista „Tribuna”.
    Intrigat, v-am cautat insistent la telefon pentru a va cere explicatii, dar de fiecare data mi se spunea ca nu sunteti de gasit!
    Dupa o pauza de exact 10 zile, am facut ultimul efort telefonic de a va contacta. Si, surpriza!, ati acceptat (asta a fost a treia si ultima convorbire telefonica cu dvs.)sa vorbiti cu mine, si fara nici-o jena fata de promisiunea facuta m-ati „lamurit” (citez din insemnarile mele): „revista „Tribuna” nu este un jurnal cotidian de investigatii. Imi pare rau, dar cele relatate de dumneavoastra nu poate ocupa un spatiu intr-o revista de cultura”, dupa care ati adaugat „nu mai incercati sa ma cautati pentru ca sunt mai mult la Bucuresti”.

    De atunci (de la acea „faimoasa” si istorica convorbire telefonica – a treia si ultima)n-am mai facut nici-un gest de a va mai cauta. De ce? Ei, de ce? Pentru ca mi-ati dovedit ca NU AVETI CARACTER!
    In schimb, am observat si observ ca dvs. m-ati si ma „bagati in seama” DOAR in chip malitios si discreditant!
    Vad, acum ca, desi v-a cam lasat memoria, aveti curiozitati, INCA nesatisfacute, va citez: „Nu-mi mai amintesc, din pacate, in ce ziar am descoperit nu de mult fotografia lui Constantin Dobre, liderul grevistilor din Valea Jiului, insotita de o scurta biografie. Nici de data aceasta nu am aflat tainele saltului sau dintre grevisti direct la Academia „Stefan Gheorghiu“, apoi la Ambasada Romaniei la Londra, dupa care a devenit, cu acte in regula, cetatean britanic.”

    Nu credeti, dle Buzura, ca mai intai sa explicati, public, de ce si cine va cerut sa-mi interziceti textele in revista „Tribuna”?

    Curaj, dle Buzura, si dupa aceea mai discutam.

    Constantin Dobre

  2. octombrie 19, 2010 la 10:30 pm

    @ Augustin Buzura

    Iata, au trecut doua zile si asa cum m-am asteptat, nu v-ati deranjat sa-mi raspundeti la postarea de mai sus.
    Am inteles: dvs. DOAR monologati despre oameni si destine, dupa bine-cunoscutul obicei al celor cu „urechea si timpanul”, chiar daca va prefaceti a face pe uitucul: „Nu-mi mai amintesc, din pacate, in ce ziar am descoperit nu de mult fotografia lui Constantin Dobre, liderul grevistilor din Valea Jiului, insotita de o scurta biografie”. Nu pacaliti pe nimeni, dle Buzura: cardasia domniei voastre cu „Jurnalul national”, „investigatoarea” Lavinia Betea si sforarii „noi”, cu „ochi albastri”, e cunoscuta!

    Spuneti: „Dupa greva, m-am dus de mai multe ori in Valea Jiului, interesat de soarta celor ce au condus „simpozionul“ – cum ii spusesera grevei minerii. Nu m-a trimis nimeni acolo, in adancurile pamantului, m-a impins pur si simplu disperarea – care ma incerca deseori, cand tacerea, frica si mizeria deveneau de nesuportat. Aveam nevoie de aceste locuri in care se intamplasera revolte teribile si de chipurile oamenilor care participasera la aceasta din urma, caci ele imi intretineau speranta de libertate”.
    V-a „impins pur si simplu disperarea”? Nu cumva ati avut „sarcina de serviciu”, sa vedeti cam care era „starea de spirit”, imediat dupa greva? Si cum sa nu fi avut „sarcina de serviciu”, cand „nici pasarea cerului” (vorba unui general de securitate care m-a anchetat imediat dupa ce am fost expulzat din Valea Jiului) nu putea sa patrunda in minele Vaii Jiului fara aprobare „de sus”, de la „organe”, sau pe noul limbaj, de la „servicii”?
    Alte intrebari si raspunsuri: „interesat de soarta celor ce au condus „simpozionul“ – cum ii spusesera grevei minerii”? Cuvantul „simpozion” era in vocabularul curent al minerilor de atunci din subteran? Nu, dle Buzura: cuvantul „simpozion” era DOAR in vocabularul si limbajul activistilor comunisti, al securistilor si extrem de des folosit de catre cei ca dumneavoastra, scriitorii comunistoizi si slugoi din gretoasa Uniune a Scriitorilor!
    Ati fost „interesat de soarta celor ce au condus” greva? Nu zau? Atunci cum explicati VENINOSUL comunicat public al celor care au „vizitat” minele Vaii jiului,in numele Uniunii Scriitorilor din Romania, in care cei care au organizat si condus acea greva au fost „infierati cu manie proletara”?

    Toate la timpul lor, dle Buzura!

    Constantin Dobre

  3. octombrie 31, 2010 la 12:07 am

    Sorescu v-ar premia pentru jargon: sforarii “noi, a grigurgui, simpozion/greva, origini de institute; langa cultura, stana, mina merge limbajul activistilor comunisti, al securistilor si extrem de des folosit de catre cei ca dumneavoastra, scriitorii comunistoizi si slugoi din gretoasa Uniune a Scriitorilor!
    „-Sa ne traiti doamna Paukurus, v-am latrinizat si dumneavoastra numele, asa cum ne-ati cerut!” i-au zis niste ziaristi Anei Pauker. Slugoi din gretoasa Uniune …

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper