Cenusiu

Un articol de AURELIAN GIUGÃL

Deschiderea sezonului de toamna la greve amplifica pâna la satietate diviziunea apararii vs. criticarii puterii. Este absolut grotesc spectacolul generat în cadrul acestei dispute ce devine pe zi ce trece extrem de plictisitoare si previzibila. Cei care apara puterea îsi continua imperturbabil discursul slugarnic si perfect interesat (evidenta ce are valoare de axioma). Pestilentialul insuportabil emanat din panegiricele acestor profitori de ocazie ne face sa privim cu o mai mare îngaduinta pe acei adulatori ce se prelingeau lin prin stufarisul perioadei comuniste.
Greata supramediatizarii
De cealalta parte, cei care si-au facut o profesie din critica actualei guvernari devin obtuzi si apatici atâta vreme cât se înfatiseaza publicului ca niste silitori recitatori ai unui text prafuit, dar bine memorat si reprodus fara urma de plictiseala. Putem spune altceva atâta vreme cât aceleasi personaje invitate în exces repeta, în mare parte, crase banalitati (evident nu metafizice)?
În fapt, lucrurile se prezinta mult mai simplu, numai oamenii se încapatâneaza sa le complice inutil. Evidenta ne îndeamna sa observam ca toti aceia care ataca fara nici un fel de echilibru personaje primordiale din structura puterii actuale îsi fac mai degraba un imens deserviciu, în masura în care publicul tinta vizat pare sa asocieze  acest demers cu o veritabila obsesie (alegerile prezidentiale din 2009 au demonstrat acest lucru). Consider ca anumite exemplare politice autohtone sunt exagerat prezentate în mass-media autohtone (fie si negativ), în conditiile în care mediocritatea indubitabila a acestora (politica, intelectuala, morala) ar îndemna mai degraba la omisiune. Între timp, însa, experimentele economice exersate de cei ce transmit semnale ca se preocupa de reforma au schimbat radical datele problemei. Imaginea unei supramediatizari ramâne si genereaza o senzatie de greata.
Aceasta senzatie vine însa si dinspre cei ce ocupa vremelnic functii politice importante în cadrul statului român. Confruntati cu demonstratiile de protest ale unor cetateni ce refuza cu obstinatie sa subziste cu 100 de euro pe luna, atât seful statului, cât si cel al guvernului nu se sfiiesc sa-si arate scârba fata de propriii cetateni (în cazul de fata, acei huliti si sarcastic denumiti bugetari). Asa încât profesori, medici, politisti, când este cazul si sinistrati, sunt sistematic mustrati, insultati sau devin obiectul dezgustului prezidential.
Motivele sunt diverse: unii muncesc prea putin si deci au salarii mari în raport cu munca facuta (profesorii), altii au sansa sa scape de salariile mici plecând si muncind aiurea în Europa si în lume (medicii) sau, în cazul politistilor, neregulile si injuriile de la mitinguri îi scot în afara legii. În alta ordine de idei, a devenit un fapt cotidian ofensa adusã acelor români care sunt contra puterii, acestia, chipurile, fiind înselati de delirul televiziunilor, care-i manipuleaza într-un mod josnic si trivial, întrucât, nu-i asa?, categorii largi de cetateni nu sunt în stare sa citeasca si sa înteleaga mecanismul politic autohton (despre cei care îsi culeg informatiile din mass-media apropiate puterii numai de bine).
Un popor cuminte
Atunci când în anii trecuti se invoca întoarcerea la popor si cetatenii României (o mare parte a lor) faceau zid în jurul unui anumit personaj politic, lucrurile se desfasurau bine. Oamenii faceau pavaza în jurul presedintelui jucator aparându-l de iminenta alunecare în noroiul mediocritatii politice. Când aceeasi cetateni nu se sfiesc sa conteste o politica economica bizara (si sondajele de opinie sunt elocvente), brusc devin niste specimene ciudate, demne de dispret.
Cum ar trebui sa se desfasoare mitingurile de protest pentru a fi pe placul puterii? Asa ca niste pasnice si linistitoare defilari, cum se întâmpla pe vremea comunismului? Probabil ca da, atâta vreme cât anemicele proteste, condimentate cu ceva injurii, au fost în stare sa fie prezentate drept manifestari ale violentei (caricaturala încercarea de fortare a cordonului de protectie din fata guvernului si disproportionate lamentarile venite din toate directiile). Ne întrebam ce s-ar fi întâmplat în cazul unor miscari de strada precum cele din Grecia de acum câteva luni. Din fericire, românii sunt un popor cuminte si obisnuit sa îsi însuseasca plini de umilinta felurite forme de obsecviozitate, asa încât nu are sens sa ne mai întrebam ce s-ar fi petrecut.
Ramâne imaginea generala: o prafuita si previzibila dezbatere publica, un imens plictis generat de amatorii care joaca roluri caricaturale reluate la infinit si distrugerea sistematica a oricarei forme de speranta. Ramân povestile cu albe ca zapada, scufite rosii, ursi pacaliti de vulpi si alte bazaconii debitate parca de dezechilibrati mintal. Pâna la urmatoarele daruri în chip de seturi de galeti de plastic, pungi de zahar si malai si alte nimicuri mai este ceva vreme.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper