Amedeo Modigliani si Constantin Brâncusi

Un articol de GEORGE CIORANESCU

O  este într-adevar un eveniment rar, devenind ca atare o adevarata sarbatoare artistica. Deoarece Modigliani, pictorul nudurilor voluptuoase ale unor femei cu trasaturi alungite, cu privirea astigmata si surâs senzual, nu a fost rasfatat de organizatorii de expozitii, deoarece nu se înscrie în curentele plastice contemporane: fauvism, cubism, dadaism, suprarealism ori arta abstracta. Actuala expozitie este datorata în parte întoarcerii picturii contemporane spre figurativ si, ca atare, unei revalorizari a corpului si figurii omenesti, exaltate în opera lui Modigliani.

Nu este desigur o simpla întâmplare ca dintre cele 250 de exponate Modigliani de la Muzeul de Arta din Paris, am adastat îndelung în fata imaginii visatoare a Tânarului ucenic, care nu reprezinta un anumit model, ci mai degraba un prototip stilizat la extrem, amintind de esentele sculpturale brâncusiene.
Dupa parerea unor cercetatori recenti ai operei lui Modigliani – am numit pe Suzy Delbourgo si Lolo-Faillant-Dumas – Tânarul ucenic este vadit influentat de conceptia formei pure preconizata de Brâncusi, cu care artistul italian a fost în cele mai bune raporturi în perioada de glorie a Montparnassului, numita la Belle Epoque. În aceasta privinta, autorii citati afirma cu tarie ca este vorba de o influenta directa si indiscutabila: în Tânarul Ucenic, influenta sculpturii si a admiratiei pasionate a lui Modigliani pentru Brâncusi este flagranta. Figura si mai ales mâinile par sa fie cizelate într-un bloc de marmura, cu ajutorul unor tuse plate, strivite, în timp ce volumele sunt redate cu o economie de mijloace impresionanta.
Problema influentei lui Brâncusi asupra lui Modigliani nu a fost definitiv elucidata. La începutul anului 1906, Modigliani sosea la Paris, unde Brâncusi descinsese cu doi ani în urma. Cei doi artisti se întâlneau la cafeneaua „La Rotonde“, din Montparnasse, frecventata pe atunci de o pleiada de scriitori si artisti, printre care se numarau Max Jacob, André Salmon, Picasso, Derain, Soutine, Blaise Cendrars etc. Era o epoca de mare efervescenta artistica, o vreme în care – dupa cum spunea Jean Cocteau – capodoperele se vindeau cu cinci franci si se deschideau drumuri noi pentru arta moderna. Brâncusi, care îsi avea atelierul situat în 54, Rue du Montparnasse, ajunsese la formularea unei estetici proprii, cautând sa surprinda esenta lucrurilor în forme cât mai pure. Modigliani, care locuia în 14, Cité Falguière, îl vizita adeseori pe Brâncusi, al carui discipol avea sa devina.
Modigliani a învatat sa sculpteze în atelierul lui Brâncusi, folosind materialele pe care acesta i le punea la dispozitie. Din aceasta epoca dateaza un portret în creion al lui Brâncusi, executat de Modigliani pe doua plicuri despaturite si apoi colate, portret pe care artistul român l-a daruit în 1939 lui Eyleen Lane. Prin mijlocirea lui Modigliani, Brâncusi va cunoaste la banchetul organizat de Guillaume Apollinaire pentru sarbatorirea lui Douanier Rousseau pe V.G. Paleolog, ce va deveni primul biograf al sculptorului român.
Jeanne Modigliani, fiica artistului, într-un studiu din 1958, intitulat „Modigliani fara legenda“, încearca sa minimalizeze influenta pe care Brâncusi a exercitat-o asupra tatalui ei, spunând ca exista o prea mica înrudire între operele lor. Dar chiar si Jeanne Modigliani recunoaste ca descoperirea de catre Amedeo a artei negre si exemplul lui Brâncusi au încurajat pe tânarul artist din Livorno sa dea prin 1909 preferinta sculpturii asupra picturii, spunând: „Este neîndoios ca Brâncusi, vecin cu Modigliani în la Cité Falguière, a încurajat pe artistul italian în intentiile sale. Dar nu stim daca Modigliani s-a instalat la Cité Falguière pentru a fi mai aproape de Brâncusi sau daca, dimpotriva, nu l-a gasit acolo, tovaras linistit si afectuos, abia dupa ce se lansase în sculptura“.
Aceste îndoieli ale fiicei lui Modigliani sunt astazi risipite în urma publicarii în chiar catalogul actualei expozitii Modigliani a unei scrisori inedite a doctorului Paul Alexandre, protectorul lui Modigliani. Doctorul Alexandre spune în scrisoarea amintita, datata din 6 septembrie 1962, ca el l-a prezentat pe Modigliani lui Brâncusi si ca Brâncusi a determinat pe Modigliani sa se mute la Cité Falguière si sa se dedice sculpturii. Mai mult decât atât, doctorul Alexandre adauga ca Modigliani i-a scris prin 1909, pe când se afla într-o calatorie în Italia, sa transmita salutarile sale sculptorului român, adaugând: „J’aime beaucoup cet homme-là.“
În orice caz, Modigliani considera activitatea sa ca sculptor ca o adevarata vocatie, la care a renuntat numai datorita bolii, dificultatii de lucru, având un atelier prea mic, si lipsei de interes a negustorilor de opere de arta.
Modigliani nu numai ca a deprins de la Brâncusi arta de a ciopli în lemn si piatra figuri stilizate la extrem, dar a extins tehnica sculpturala si în pictura, asa cum rezulta din studierea pânzelor sale prin fotografii facute cu lumini diferite: infrarosie, ultravioleta, lumina tangentiala si radiografii. De la sculptor, el împrumuta modelul artistic, corpul si chipul omenesc, pentru care nutreste o pasiune aproape patologica, cât si metoda de prelucrare a pastei dense pe care o întrebuinteaza, tusele lui de pensula fiind asemanatoare loviturilor daltei în piatra. Utilizând tehnica sculpturala în pictura, Modigliani obtine niste imagini stilizate, cu liniile precise si pure, dupa modelul brâncusian de epurare a formei, care conduce la surprinderea esentelor.
Expozitia lui Modigliani de la Paris, pe lânga meritul de a ne prezenta o vedere de ansamblu asupra operei acestui faimos artist, are meritul de a ne furniza unele informatii noi despre relatiile acestuia cu cel mai mare artist plastic român.

În urma cu mai bine de 43 de ani, mai precis la 25 iunie 1947, Radio Europa Libera transmitea o cronica a lui George Cioranescu scrisa la aniversarea a douazeci de ani de existenta a Muzeului de Arta Moderna din Paris, când comemorarea s-a facut prin organizarea unei mari expozitii a artistului Amedeo Modigliani. George Cioranescu nu se opreste însa asupra expozitiei: ceea ce-l intereseaza în primul rând este amploarea influentei lui Brâncusi asupra lui Modigliani, în ce masura este acceptata sau respinsa de exegetii vietii si operei acestuia din urma, disputa înca actuala.

Cronica pe care v-o prezentam face parte dintr-un volum în pregatire, care cuprinde o selectie din programele scrise la Europe Libera de George Cioranescu, prezent la microfon sub pseudonimul de Gheorghe Timofte. Paleta programelor sale la radio este impresionanta: circa patruzeci de tipuri de emisiuni pe care le-a initiat sau la care a colaborat. George Cioranescu a scris editoriale, programe pe teme politice, culturale, economice, juridice, religioase, stiintifice, istorice.
Om politic, scriitor, ziarist, George Cioranescu a desfasurat o intensa activitate culturala si politica în exil, nu numai ca redactor si director adjunct al postului de radio Europa Libera (1955-1970) si, ulterior, ca cercetator principal si director al sectiei de cercetare a aceluiasi post de radio (1977-1984), dar si în cadrul miscarii federaliste, ca secretar general al Fundatiei Regale Universitare Carol I, desfiintata de regimul comunist în tara si reînfiintata la Paris în 1949, sau ca membru fondator si animator al Cenaclului Apozitia din München. Pregatirea sa profesionala, dublata de experienta vietii, de pasiunea, curiozitatea intelectuala, de spiritul critic, dar si de harul cu care-l înzestrase natura se regasesc în tot ceea ce a scris.
(Crisula Stefanescu )

Nota
Nascut în 1918, George Cioranescu era cel mai tânar din cei noua copii ai lui Ion Cioranescu, institutor cu o temeinica pregatire de specialitate în Germania, fondator al primelor scoli de demutizare în tara, întemeietorul „dinastiei de carturari a Cioranestilor”: Nicolae Cioranescu, profesor universitar, doctor în matematici, rector al Institutului Politehnic din Bucuresti; Ioan Cioranescu, traducator si poet precoce, mort la 21 de ani, al carui volum de versuri fusese apreciat de George Calinescu; Constantin Cioranescu, inginer, cercetator si pedagog; Ecaterina Cioranescu-Nenitescu, academician chimist; Alexandru Cioranescu, filolog, comparatist, istoric, scriitor; Maria Cioranescu, doctor în medicina si chirurgie, specialista în tratamentul tuberculozei. (Vezi Mihai Gabriel Popescu, stefan Ion Ghilimescu, „Dinastia Cioranestilor”, Editura Bibliotheca, 2000)
George Cioranescu, studios si dornic sa nu ramâna cu nimic mai prejos fata de ceilalti membri ai familiei sale, era cel care primea mereu „coronita de flori” la liceul Sfântul Sava, dupa cum îsi amintea prietenul sau de o viata, scriitorul si fotograful Dan Grigorescu-Negropontes, si publica, în traditia familiei, în Vlastarul, revista Liceului Spiru Haret, înfiintata de fratele sau Ioan Cioranescu, publicatie celebra pe la care au trecut atâtea nume ale culturii românesti, precum Mircea Eliade, Barbu Brezianu, Arsavir Acterian, Alexandru Elian, Nicolae Steinhardt, Nicolae si Alexandru Cioranescu. Dupa bacalaureat, îsi ia licenta în drept, este avocat în Baroul din Bucuresti si asistent universitar la catedra de Economie Politica a scolii de Politehnica din Bucuresti. În 1946 îsi trece la Cluj doctoratul cu „Românii si ideea federalista”, în care sustinea ca numai într-o Europa unita pe baze crestine si democrate România îsi poate gasi deplina împlinire, iar în vara anului 1947, cu zece zile înainte de a parasi tara, îsi ia licenta în filozofie la Facultatea de Litere din Bucuresti – specialitatile sociologie, pedagogie si psihologie – cu magna cum laude. La Paris, îsi trece un doctorat la Institutul de Înalte Studii Internationale din cadrul Facultatii de Drept si îsi ia diploma în 1949, cu 224 de puncte, clasificat primul.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper