„Toate pânzele sus!“: „în sfârsit o carte fara politica…“ (II)

Un articol de PAVEL TUGUI

Am convocat – la minister – pe seful Serviciului de documentare si i-am cerut sa extraga din presa anilor 1944-’46 acuzatiile cu caracter politic care-l vizau pe scriitorul Radu Tudoran. Ministrul Culturii a cerut lui Andrei Lazarescu – director general adjunct al Directiei Editurilor si Tipografiilor din minister, fost angajat al Ministerului Artelor – sa caute în arhive „decizia de stat“ privind interdictia ca Radu Tudoran sa-si tipareasca lucrarile. sAm insistat sa caute si deciziile care se refereau la I. M. Sadoveanu, Petru Comarnescu si Adrian Maniu.t
Într-o dupa-amiaza, Emil Bodnaras m-a convocat pentru preluarea raspunsurilor. În biroul ministrului erau generalii Corneliu Manescu si Gheorghe Zaharia, iar gazda mi-a spus sa notez ce-mi vor comunica cei doi: a) Nicolae Bogza a fost ofiter activ într-o unitate militara pâna la sfârsitul anului 1938 când s-a instaurat regimul dictaturii regale. Înca din scoala militara avea preocupari literare. Ca ofiter activ a colaborat si la unele reviste – cu pseudonimul Radu Tudoran – beneficiind de aprobarea comandantului unitatii militare din care facea parte… b) La sfârsitul anului 1938 a cerut sa fie trecut în rezerva, ca sa se ocupe de literatura. Conducerea Armatei i-a aprobat cererea, cu indicatia de a fi ofiter în rezerva – „corespondent de presa militar“. Trecut în rezerva se angajeaza redactor la noul cotidian „Evenimentul zilei“ – aparut în martie 1939. c) Dupa instalarea dictaturii legionaro-antonesciene, în vara lui 1941 este concentrat la unitatea militara de baza, pentru instructie de front. Depune noul juramânt militar în conditiile starii de razboi; a fost obligat sa opteze între plecarea pe front sau activitatea de ziarist, ofiter activ, corespondent militar de razboi. A cerut sa ramâna „corespondent militar“ de razboi. d) Redactia „Evenimentul zilei“ îl trimite, spre documentare, în sudul Basarabiei si va scrie o carte: „Un port la rasarit“. Publica articole si proze în diferite reviste si ziare. Pâna în vara lui 1944 a lucrat, ca salariat, la publicatiile conduse de Pamfil Seicaru si Mircea Damian. Dupa 23 august 1944, Nicolae Bogza a depus juramânt de credinta pentru noul regim politic si alianta României cu Marile Puteri antihitleriste, pentru eliberarea Transilvaniei de Nord si zdrobirea Puterilor Axei. A ramas concentrat în Armata ca ziarist si a respectat Regulamentul Militar.
Generalul Emil Bodnaras a completat raspunsurile date de DSPA în stilul sau concis, de ordin: „în perioada august 1944-’47 nu s-a adoptat nici o lege prin care sa se recurga la epurari în Armata pentru a se evita orice intentie de spargere a unitatii Armatei Române în misiunea ei pe Frontul de Vest, pentru cucerirea teritoriilor ocupate de Ungaria si înfrângerea Germaniei hitleriste. Armata Româna a întors armele în zilele de 24-30 august 1944 fara defectiuni si s-a alaturat trupelor sovietice în ofensiva“. A subliniat faptul ca „toti militarii români si civilii cetateni români“ care – în acele zile si în lunile urmatoare – „nu s-au alaturat hotarârilor conducerii statului român“ – de a declara razboi Germaniei hitleriste si Ungariei fasciste – „au tradat Patria“ si au fost si sunt pedepsiti conform legilor specifice din anii razboiului. A dat ca exemplu pe legionarii fugiti în Austria si Germania si pe „teroristii“ din munti care sunt angajati de serviciile secrete hitleriste sau sunt criminali de razboi chemati în fata Tribunalelor Militare. În concluzie a accentuat ca din cele aflate despre scriitorul Radu Tudoran reiese ca acesta si-a respectat juramântul militar si nu poate fi acuzat de tradare sau „complicitate politica“ cu hitlerismul si legionarii.
La Ministerul Culturii, Serviciul de documentare mi-a furnizat acuzatiile publicate de unele ziare împotriva lui Radu Tudoran. Astfel, „Scânteia“ sustinea, în oct. ’44, ca Radu Tudoran a fost „…colaborator antisovietic la „Curentul“, autor de romane de iubire ieftine cu care a vrut sa acopere bestialitatile razboiului din Est“. Revista „Orizont“ îl trecea pe lista „colaborationistilor“, alaturi de Ion Vinea, Al. I. Bratescu-Voinesti, Pastorel, C. Radulescu-Motru, Radu Gyr etc. Ziarul „Victoria“ îl considera între „…fantome, declasati morti, schelete si stârvuri ale trecutului“ etc. etc. Unele ziare îl citau între intelectualii români activi în Asociatia româno-germana initiata de Killinger si serviciile speciale germane. Într-un articol din „Scânteia“ era criticata Editura Socec pentru ca a tiparit pe „…agentul anticomunist Radu Tudoran“. Erau afirmatii publicate în presa de toate orientarile care necesitau clarificari, dovezi, deci o cercetare impartiala. De mare ajutor au fost informatiile culese din arhivele fostului Minister al Artelor si Informatiilor de catre Andrei Lazarescu, el însusi salariat în acel minister între anii 1947-’50. sA. Lazarescu ma cunostea din vara lui 1951, când am fost numit „sef provizoriu“ al sectorului de literatura si arta din Sectia de Propaganda si Agitatie a CC.t Ministerul Artelor si Informatiilor (titular Ed. Mezincescu) luase hotarârea – în mai 1948 – „sa completeze“ lista cartilor si publicatiilor românesti interzise prin prevederile impuse României de Conventia de Armistitiu – sept. 1944 – si deciziile „Comisiei Aliate de Control“ (URSS, SUA, Anglia), instalata la Bucuresti. Pe prima lista de „completari“ apar si cartile lui Radu Tudoran: „Germania (1937)“s?t, „Orasul cu fete sarace“ (1940) si „Un port la rasarit“ (1941). Mai târziu s-a adaugat si „Anotimpuri“ – roman (1943). Andrei Lazarescu a afirmat ca în anii urmatori, 1949-’54, prozatorul n-a tiparit nici o carte „originala“; s-a angajat ca traducator la „Editura Arlus-Cartea Rusa“, ca si alti scriitori…
Surpriza a fost titlul „Germania“, nepomenit nici de Geo Bogza nici de generalii de la Fortele Armate. Andrei Lazarescu nu stia nimic despre cartea lui Radu Tudoran. Am mers la Biblioteca Academiei sa vad despre ce este vorba. Trecusem cu succes, în 1951/52, un examen dificil, în legatura cu tratativele privind reeditarea romanelor istorice sadoveniene6, demontând – cu acel prilej – tezele care sustineau interzicerea referirilor la spatiile basarabene si nord-bucovinene, citarea localitatilor, apelor si regiunilor din acele parti ale Moldovei lui Stefan cel Mare. Eram însa prizonierul îndoielii: nu stiam ce pozitie a adoptat R. Tudoran fata de Germania în carte, despre care Germanie? etc. Am citit pe nerasuflate brosura „Germania, octombrie 1939… Aspecte din toamna razboiului“, tiparita la Atelierele „Cartea Româneasca“. Erau pagini de calatorie ale scriitorului la Viena, Berlin, Hamburg si Köln – o tara militarizata, cu tancuri si submarine, trenuri pline cu soldati, „atmosfera de razboi…“ Autorul spune ca la Berlin a întâlnit tot o „Germanie pregatita de razboi spre Vest“. Aflam despre „linia Siegfried“, se evoca slagarul „Rose-Marie“ în formula actualizata etc. Remarca: „Barbatii în armata, femeile lucreaza…“ Concluzii: În rasarit, „tarile pasnice“ doresc „pacea acasa“. Scriitorul ar vrea „ca Dumnezeu sa aprinda lumina în tara aceasta a razboiului (…) Am simtit pâna în adâncul fiintei teroarea întunericului“.
Cele scrise de Radu Tudoran – despre Germania din toamna lui 1939 – le-am evocat în fata colegilor din conducerea ministerului – C. Craciun, M. Rosianu, N. Bellu, J. Podoleanu si O. Sabau. Am primit mandat sa desavârsesc investigatiile întreprinse, ceea ce am si facut. În plus, C. Craciun si M. Rosianu au cerut sa particip si la redactarea raportului si propunerilor ministerului privind politica editoriala în anii viitori.7 În continuarea investigatiilor am consultat fisierul Bibliotecii Academiei si am vazut ca Radu Tudoran a reeeditat, la „Socec“, în vara lui 1948, romanul „Flacari“, aparut prima data în 1945, fapt ce confirma informatiile primite de la Ministerul Fortelor Armate: scriitorul – frate cu Geo Bogza – n-a fost interzis în perioada aug.’44-vara lui ’48. De aceea am inclus pe lista de reeditari – anexa a raportului amintit – romanele „Flacari“ si „Anotimpuri“ de Radu Tudoran, alaturi de proze de Panait Istrati, Bratescu-Voinesti, I. M. Sadoveanu, Pastorel, Iulian Vesper s.a., scriitori ce fusesera cenzurati în toamna lui 1948.
Întâlnirea cu Geo Bogza si Radu Tudoran a fost amânata pâna la 25 martie 1954 din pricina muntilor de zapada siarna 1953/54 a înecat Bucurestiul în nameti cât casa!t. La întâlnirea de la minister Geo Bogza mi-a prezentat pe fratele sau sl-a numit „acuzatul“t, un barbat putin mai scund decât autorul „Cartii Oltului“, bine legat si cu înfatisare expresiva, de tip mediteranean, vorbind molcom, în tonalitate trista. Dupa snoave si aluzii stravezii – „viscolul a scos pe „tovarasi“ din fotoliile caldute ale masinilor luxoase“! – Geo Bogza a spus, în aceeasi maniera familiara, ca asteapta raspunsurile. Am relatat oaspetilor principalele informatii obtinute de la Fortele Armate si din arhiva fostului minister al Artelor, subliniind eroarea inadmisibila sam calificat-o „prostie“t a celor care au întocmit, în 1948, lista cartilor interzise pentru „…erotism“ etc. Apoi l-am întrebat pe Geo Bogza de ce nu mi-a spus nimic despre cartea dedicata Germaniei, pe care am numit-o „un document istoric-politic“ care îl onoreaza pe autor si îl include în rândurile intelectualitatii românesti anti-militariste, anti-razboinice, în fond „anti-hitlerista“, din anii premergatori si cei din timpul razboiului… Aprecierea rostita a risipit starea de apatie, de pasivitate a lui Radu Tudoran. A început sa povesteasca despre „misiunea“ de a vizita Germania, primita în 1939, în calitate de ziarist, „fost ofiter activ“. Radu Tudoran a relatat si amanunte neconsemnate în carte, ca dupa aceea sa evoce calatoria din sudul Basarabiei si realitatile care l-au determinat sa scrie romanul „Un port la rasarit“. Am discutat si despre soarta Basarabiei în contextul relatiilor politico-militare ale Rusiei tariste, apoi ale URSS cu România. sRadu Tudoran si Geo Bogza au evocat, referindu-se la „diferendul“ teritorial dintre România si URSS, documente istorice, persoane…t Am comunicat interlocutorilor hotarârea Ministerului Culturii de a abroga deciziile de cenzurare a scrierilor si activitatilor culturale publice ale scriitorilor luate între 1948 si 1950. Ca prim pas – am spus – au fost incluse în planul editorial – pe 1954 si urmatorii – romanele „Flacari“ si „Anotimpuri“ de Radu Tudoran. Vestea l-a încântat pe Geo Bogza care – în picioare, cu statura-i herculeana – a coplesit cu afectiune pe purtatorul vestii. Emotionat dar lucid, Radu Tudoran mi-a cerut „sprijin“ ca romanul „Anotimpuri“ sa fie tiparit, în versiune germana, în RFG. Apoi a spus ca are în „stadiu de finalizare“ un nou roman si ar fi bucuros daca as „pune un cuvânt la directia Espla“, pentru încheierea contractului de tiparire. Am spus ca voi oferi orice sprijin, inclusiv financiar, în privinta editarii romanului în RFG, dar pentru o interventie la Espla nu ma pot angaja, deoarece anul trecut am recurs la interventii din partea sectiei CC si nu am certitudinea ca acad. A. Toma – directorul editurii – va satisface o noua cerere din partea mea. L-am rugat pe R. T. sa-mi acorde un ragaz sa întreprind „sondaje“ asupra celei mai oportune solutii. S-a oferit sa depuna manuscrisul la minister, însa i-am raspuns ca nu este potrivit. Am convenit sa-i telefonez în momentul în care ministerul are o propunere privind editura ce urmeaza sa preia manuscrisul noului roman. Am accentuat, la despartire, ca cele hotarâte de Ministerul Culturii au fost împartasite si de conducerea guvernului, deci le aplica si Directia Presei si Tipariturilor (Cenzura).
Se întelege ca situatia personala a scriitorului Radu Tudoran a intrat în preocuparile unor institutii de stat, într-o conjunctura administrativ-organizatorica inedita: înfiintarea Ministerului Culturii si hotarârea de a pune oficial în discutie politica editoriala din România anului 1954. Evenimentul a fost provocat, asa cum am aratat si cu alte ocazii, de sedintele si discutiile cu editurile – la sfârsitul lui 1953 -, de unele cazuri punctuale – opere ale unor scriitori importanti precum G. Calinescu, G. Bacovia, L. Rebreanu, I. Agârbiceanu blocate în diferite birouri în sertare, conjugat fiind cu investigatiile întreprinse. Nu s-au adoptat decizii la nivel superior. Persoane din sectia CC si apoi din conducerea Ministerului Culturii – beneficiind de sprijinul politic si artistic al unora dintre cei mai straluciti critici si istorici literari, poeti si prozatori – au organizat consfatuirile în cadrul carora s-au adoptat principii si hotarâri de stat si politice concrete, prin asumarea responsabilitatilor prevazute de legea de functionare a Ministerului Culturii, în vederea eradicarii unor erori grave comise anterior în politica editoriala. Noi am constatat erorile si – fara vreo indicatie superioara – am înlocuit vorbele cu fapte. Actiunile echipei de la minister decurgeau din convingere intelectuala, rezultatele au reflectat – de la sine înteles – curajul si priceperea unor debutanti în posturi de decizie în institutii de stat.
Aparitia romanului „Toate pânzele sus!“
Discutia cu fratii Bogza, cât si speranta, exprimata de ambii scriitori, în bunavointa celor de la Ministerul Culturii în a gasi solutii concrete – pentru iesirea lui Radu Tudoran din obscuritate – solicitau anumita temeritate si evitarea amânarilor. Existau si unele posibile facilitati create prin trecerea – începând cu 1 ianuarie 1954 – Editurii Tineretului, din subordinea CC-UTM în proprietatea statului – la Ministerul Culturii – si a Editurii Arlus-Cartea Rusa, de la Consiliul General ARLUS, la Ministerul Culturii, ca sectie a Espla. La consfatuirea cu editurile – febr.’54 – s-a hotarât ca în planurile editoriale sa fie incluse operele lui Tudor Arghezi. Primul reprezentant al unei edituri care a cerut ajutorul conducerii ministerului pentru a-l contacta pe Poetul de la Martisor a fost M. Maxim, directorul Editurii Tineretului,8 nu redactia Espla – director A. Toma – chestiune ce nu impune explicatii, ele fiind cunoscute de carturari… Cum în acei ani eram singura persoana din minister care, înca din februarie 1952, stabilise legaturi cu Marele Alpha, C. Craciun mi-a recomandat sa-i înlesnesc lui M. Maxim o vizita la Martisor, la autorul „Psalmilor“. Poetul l-a primit si apoi a încheiat întelegerea de tiparire, la Editura Tineretului, a culegerii de versuri „Prisaca“, în pofida articolelor anti-argheziene din „Scânteia“ – puse la cale de L. Rautu, seful Sectiei de Propaganda si Agitatie a CC-PMR si Sorin Toma, redactorul sef al ziarului.
Cum în aprilie 1954 Editura Tineretului astepta manuscrisul arghezian, l-am invitat la minister – dupa oarecare chibzuinta – pe directorul M. Maxim si l-am rugat sa discute cu Radu Tudoran despre încheierea contractului privind manuscrisul cartii sale. Directorul a acceptat solicitarea dar – bun-administrator – a spus ca dupa ce va afla de la autor dimensiunea manuscrisului, va trebui sa ne revedem pentru ca Editura nu are în depozit hârtie pe 1954, asa ca va fi necesar sa intervin, din partea ministerului, la CSP (Comitetul de Stat al Planificarii) ca sa suplimenteze, pentru editura, cantitatea de hârtie. sSeful guvernului – Gheorghiu-Dej – introdusese în sistemul institutiilor de stat, la toate nivelurile, reguli economice de o severitate si ingeniozitate greu de imaginat, dar eficiente!t
I-am telefonat lui Radu Tudoran si i-am expus succint propunerile mele. A acceptat sa discute cu M. Maxim asupra manuscrisului. Ulterior, Radu Tudoran si directorul M. Maxim mi-au facut o vizita la minister. Dialogul s-a desfasurat în jurul tiparirii romanului al carui titlu l-am aflat atunci: „Toate pânzele sus!“ -“proza de aventuri“– „dedicata în primul rând tineretului“ – a precizat autorul. Si la aceasta întâlnire, cu abilitatea-i cunoscuta, M. Maxim a repetat cererea privind hârtia, la care a adaugat una noua: „un supliment de fonduri“ pentru plata ilustratiilor… sNu aveam cunostinte la CSP, astfel ca am apelat la bunavointa ministrului Culturii, iar Editura Tineretului a obtinut la timp aprobarile.t În august 1954, M. Maxim ne comunica radios ca romanul lui Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!“ – a fost dat la cules. Cartea va apare în oct.’54, într-un tiraj de 24.100 exemplare. Prezentarea grafica de I. Lessen, coperta de D. Stirbei, redactor de carte A. Saleru, corector A. Maior. Editura a scris pe coperta: „“Mic manual marinaresc“. Dragi cititori, Va rugam sa ne comunicati parerea voastra în legatura cu aceasta carte, scriindu-ne pe adresa (…)“. Pe pagina ce urmeaza celei de titlu apare: „Drumul urmat de Goeleta Speranta“. Pentru a risipi confuziile: prima editie – din 1954 – apare la Editura Tineretului, editura de stat, fara indicarea colectiei „Cutezatorii“ sunii publicisti au gresit, confundând colectia cu o editura „Cutezatorii“ (?!).t La Editura Tineretului apar colectiile „Cutezatorii“, „Oameni de seama“, „Biblioteca scolarului“ (în forma noua), începând din 1955! Bunaoara: Jules Verne, „Cinci saptamâni în balon“ – în româneste de Radu Tudoran, ilustratia dupa Rion si De Montant, 1955 („Cutezatorii“). Dupa J. Verne apar, în colectia „Cutezatorii“, proze de: H. Zinca, Radu Tudoran, Dumitru Almas, Constantin Chirita, Vladimir Colin, Th. Constantin, I. D. Musat s.a.
Într-o discutie cu Paul Georgescu despre „Toate pânzele sus!“, criticul de la „Gazeta literara“ atragea atentia ca Radu Tudoran a consultat si carti de aventuri si calatorii din alte literaturi, amintind de traducerile din rusa: „Aurora boreala“ de N. Nichitin (1951), „Arhipelagul care dispare“ de L. Platov (1951), sau „Aventurile unui mic marinar“ de I. Listenov, tradusa de R. Tudoran în 1953. „Toate pânzele sus!“ n-a fost primit de critica literara a epocii cu întelegerea cuvenita. Singurii care i-au acordat atentie si i-au remarcat valoarea literara au fost Ov. S. Crohmalniceanu si Doina Costesco – în prezentarile din „Revue roumaine“ si editiile revistei în engleza si germana. „Gazeta literara“ (nr. 8/1955) publica cronica lui Emil Suter – „Realism sau exotism?“ – ambigua, neconcludenta, ca sa revina Vicu Mândra cu un articol critic destructiv.
În lucrari publicate în deceniile trecute am consemnat opiniile unor scriitori si oameni politici, exprimate la Conferinta Uniunii Scriitorilor, din iulie 1955, despre opera lui Tudor Arghezi si romanul „Bietul Ioanide“ de G. Calinescu. În urma publicarii integrale a „Stenogramei“ (din arhive)9 prezentam si „aprecieri“ asupra romanului „Toate pânzele sus!“: la un moment dat intervine un dialog între Iosif Chisinevschi (membru în Biroul Politic si prim-vicepresedintele Consiliului de Ministri) si Mihai Beniuc (secretar al Uniunii Scriitorilor) în legatura cu literatura inspirata din „industria grea“. M. Beniuc spune ca scriitorii sustin ca „… despre lucrurile acestea se scrie mai greu si fara îndoiala ca exista si o influenta pe care nu o putem detecta…“, iar în final adauga:
„– Am auzit în tramvai discutând ca a aparut o carte a lui R. Tudoran „ Toate pânzele sus! „, care în sfârsit este o carte fara politica si o sa placa tuturor!
Tov. I. Chisinevschi: – Cei care spun asta fac o anumita politica, o politica contra noastra.
Tov. Beniuc: – Deci exista si o presiune straina (…)“ (p. 43).
Afirmatia stupida a lui I. Chisinevschi si replica timida a poetului M. Beniuc n-au avut nici o urmare asupra activitatii redactiei Editurii Tineretului, a celor de la Sectia de Stiinta si Cultura a CC sau minister, implicati în tiparirea romanului. Mai mult: am sustinut, la cererea autorului, tiparirea unei noi editii. Astfel apare Radu Tudoran, „Toate pânzele sus!“ Editia a II-a (revazuta si adaugita), Editura Tineretului, 1957, sde data aceasta în colectiat „Cutezatorii“, 870 pagini – considerata editia de baza ce trebuie citata în dictionarele literare, biobibliografii, cronologii etc. Stim ca editia a II-a reprezinta ultima varianta a romanului, realizata exclusiv de Radu Tudoran.

(va urma)

NOTE:
6 Despre reeditarea operelor sadoveniene cu subiect istoric si alte propuneri discutate si adoptate atunci – privind pla-
nul editorial – vezi, prezentare si documente, în P.T., „Scriitori si compozitori în lupta cu cenzura comunista“, Albatros,   2006, p. 7-32;
7 Vezi în „Caiete critice“, nr. 1-2/2006, p. 28-35, P. T., „Literatura universala în româneste“ (I);
8 Vezi în P. T., „Scriitori si compozitori în lupta cu cenzura comunista“, la p. 116-117, „Avatarurile spulberarii unor e-
rori… Din nou despre „cazul“ Arghezi“;
9 Vezi „Conferinta (secreta) a Uniunii Scriitorilor din iulie 1955“, Editie alcatuita de Mircea Colosenco, Cuvânt înainte de P. T., Ed. Vremea, 2006.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper