„Începe, termina, termina bine si retrage-te!“

Un articol de CORNEL DINU

Ecourile prestatiei tricolorilor lui Razvanel-Nazdravanel la Paris se cauterizeaza destul de greu. Poate si pentru ca, dupa cum ne este hatârul, au fost lansate fel de fel de interpretari asupra  jocului, dar mai ales comentarii din culise. S-a vorbit si s-a fabulat deopotriva, poate mai mult decât era cazul; si, tot dupa cum ne este obiceiul, au fost aruncate pe piata – si asa avida de rele – o multime de amanunte care au provocat si chiar au sfidat opinia publica. Cu toate acestea, filmul disputei si datele ce trebuiau interpretate erau suficient de clare.

Am argumentat opinia mea pe acest subiect saptamâna trecuta, dar as mai adauga un amanunt. Edificator si incontestabil. Se fac fel de fel de statistici, fireste, relative. Latinitatea fotbalistica este, si în acest domeniu, plina de inventivitate; au navalit si peste noi o pleiada de facatori de  date din rasfatatul si dorit-pretentiosul „il calcio“. Bineînteles ca aceste cifre n-ar trebui luate ad litteram, ci în functie jocul avut în vedere, iar la analiza de dupa, poti, fireste, sa constati ce ai reusit si ce nu. Pe noi însa acest flux de informatii ne face, de vreo câtiva ani, sa ramânem cu gura cascata – precum indienii carora conchistadorii le aratau fel de fel de cioburi si abtibilduri, care de care  mai colorate. stiu ce vorbesc, pentru ca, înca de la începuturile carierei mele de antrenor, dimensionam calitatea jocului propriei echipe în functie de parametrii obiectivi, prestabiliti ai conceptiei mele de joc. si nu o faceam alandala, cum se obisnuieste astazi. De aceea, si cu asta închei subiectul aspectelor tehnice, pentru jocul prestat de noi pe „Stade de France“ mi s-au parut revelatoare cifrele baloanelor jucate de echipierii nostri. Ei bine, întreaga noastra echipa a pasat un numar de baloane (în jur de 134!) aproape identic cu cele realizate doar de mijlocasii centrali ai „cocosului galic“, M’Villa si Alou Diarra!
Si daca, incontestabil, aceasta este realitatea, de ce sa ne autoflagelam iarasi, declansând multe si aproape inutile pledoarii?
Cred ca primii care au gresit au fost unii oficiali ai federatiei. Nu mai era nevoie nici de degetul pus la tâmpla de Razvanel, care a plescait ceva la adresa fragilei forte morale a natiei noastre -când el însusi provine dintr-o familie de intelectuali incontestabili. Prea multi cunosteau aceasta teorie a fragilitatii morale: de la Dimitrie Cantemir, trecând pe la conservatorii nationalisti de genul Eminescu sau Titu Maiorescu si pâna la Iorga si la cinicul Cioran.
Apoi, a urmat cu adevarat un gest de sfidare. Noi suntem cu un punct peste Luxemburg, dar anuntam emfatic ca vom prelungi si pentru preliminariile mondialelor contractul rasfatatului! Mirosea de la o posta a mis-mas pe sub masa, de origine oriental-balcanica, taxat firesc doar de câtiva cronicari care încearca, în aceasta confuzie deprimanta si pentru constiinte din ce în ce mai patate, sa-si pastreze coloana vertebrala. Bravo lor, desi sunt tare putini. Aceasta este adevarata piedica a drumului spre adevar si dreptate pe care (iarasi putini) afirma ca vor sa-l strabata. Sa fie iarasi de necontestat adevarul ca drumul reparatiei sau al vindecarii (spuneti cum vreti) este de cele mai multe ori egal cu cel al distrugerii? Daca-i asa, cifra deceniilor de care am avea nevoie pentru a ne întrema macar moral este tare dureros de pronuntat.
Cert este ca trimiterea lui Razvanel în fotoliul de selectioner al nationalei a fost un gest fortat si gresit, fiindca nu s-a luat în calcul capacitatea reala a lui Razvanel de a face fata exigentelor acestei functii foarte importante.
Iar reactiile la scuzele invocate de Razvanel, venite din partea unor modele de sacrificiu si lideri autentici precum Hagi sau Gica Popescu, mi s-au parut firesti si de bun-simt. „Daca nu crezi ca poti face ceva cu adevarat din postul pe care l-ai dorit (!) si acceptat, atunci cel mai bine este sa te retragi“. Or, acesti autentici“oameni-fotbalisti“ nu au nevoie de niciun argument în justificarea afirmatiilor exprimate. Au dovedit-o de atâtea ori pe teren, arzând de fiecare data pâna la utlima picatura de energie, sub culorile nationale. Au mai avut si de suportat, în lunga lor cariera si în înca tânara lor existenta, blamul nemeritat aruncat prea des de popor asupra adevaratelor lui elite. Din acest obicei ni se trag mereu atâtea rele si starea de pauperitatea la care am reusit, iarasi, sa ne întoarcem.
Marele profesor-sociolog Draghicescu avea un diagnostic cât se poate de precis: „noi, românii, suntem în stare sa începem mai multe lucruri deodata. Dar nu numai ca nu le terminam, dar nici macar nu le dam cât de cât un contur definitoriu“. Mai are sens sa spunem ca legea societatilor civilizate, spre al caror nivel de existenta jinduim, este cu totul alta – anume: „începe, termina, termina bine si… retrage-te“?
Un alt „vitrion“ aruncat prin cerneala presei a fost existenta, „chipurile“, a doua sfere de influenta asupra destinului echipei nationale: aceea a federalilor si aceea a grupului reprezentat de fratii Becali. si unii si altii rezolvati financiar cel putin pentru aceasta viata. Ultimii, fratii si familia respectiva, asa cum îi cunosc eu, sunt patrioti de necontestat si nu pot avea gânduri vinovate în ceea ce priveste destinul reprezentativei. Sigur, suntem tara în care acestora li se cere parerea pe toate posturile, ocupând emisia minute bune în locul unor moderatori care nu stiu cum altfel sa întretina discutia. Decât asa, mai bine tacerea. Astfel se petrec lucrurile în fotbalul profesionist civilizat. S-a mers si mai departe, speculându-se ca Hagi sau Gica Popescu ar fi personaje manevrate de fratii Becali. Nimic mai neadevarat! Pentru ca cei doi mari internationali au trait suficienti ani în fotbalul profesionist adevarat, unde vorbele si declaratiile aproape nici nu conteaza în fata faptelor reale de joc. Sunt convins ca au ajuns la maturitatea de a sti sa asculte si de a face numai cum le dicteaza constiinta si propriile convingeri. Mai ales ca acestia doi, repet, asa cum îi cunosc eu, au suferit destul, resimtind si acum povara putinului pacat savârsit.
Dar, mai presus de toate, lipsa profesionalismului real al federatiei si al selectionerului este clar pusa în lumina de vestea halucinanta ca Razvanel a preferat sa nu se întoarca cu echipa de la Paris, ramânând sa vada, chipurile, meciul Franta-Luxemburg… În loc sa vada meciul România-Anglia, la tineret, important pentru calificare si pentru viitorul fotbalului românesc. În fata unei astfel de atitudini, cuvintele sunt de prisos.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper