„Eu muncesc, tu muncesti, el/ea munceste, noi muncim, voi munciti, ei profita“

Un articol de VERONICA LAZÃR

Noul cod al muncii va fi mai dur cu angajatii, anunta ziarele pe un ton vag dezaprobator. Forta de munca trebuie „educata si responsabilizata“, dresata, fortata la obedienta definitiva si contractuala printr-o negociere individuala a relatiei dintre angajat si angajator, adica prin abandonarea premisei fundamentale a contractului colectiv de munca, si anume ca pentru îndeplinirea sarcinii X la un nivel calitativ mediu Y sunt necesare o înzestrare medie si o durata medie calculabila. Un regres istoric evident: ceea ce capitalismul ajunsese într-un târziu sa recunoasca – faptul ca munca este sociala, iar muncitorul parte a unui proces social al muncii (de unde si contractul colectiv) – pare astazi uitat, poate si pierdut.

Altfel spus, De la fiecare dupa posibilitati – o rasturnare perversa a sensului dictonului marxian, careia îi conserva, deci, numai prima jumãtate –, nu si fiecaruia dupa nevoi. De la fiecare dupa posibilitati înseamna acum: da tot ce poti, sunt destui care îti vor locul.
Practic, nu ramân prea multe alternative, slava Domnului. În sfârsit, situatia de fapt obliga la mobilizare. Ori angajatii din sectorul public si din cel privat, oameni care nu aveau si nici nu voiau sa aiba pâna acum nimic de-a face unii cu altii, se asociaza si se organizeaza pentru o rezistenta comuna împotriva santajului cu munca – asa cum încep sa o faca deja clientii nemultumiti ai bancilor –, ori vor fi nevoiti, în scurt timp, sa concureze între ei pentru tot mai putine slujbe, asupra carora nu vor mai putea exercita nici o forma de control exterior, punându-si la bataie doar anduranta la cea mai crâncena exploatare. (Fiindca despre controlarea continutului si semnificatiei propriei munci nici nu mai poate fi vorba înca de la începuturile capitalismului, dar cu asta deja ne-am obisnuit.)

În folosul cui? În folosul acelora care au nevoie de tot mai putina forta de munca,  acelora carora productivitatea crescânda a muncii angajatilor le permite sa „elibereze“, sa se lipseasca de un numar tot mai mare de angajati, deci în folosul acelora de care indivizii, în unica lor calitate esentiala de forta de munca, depind tot mai mult pentru a supravietui. În folosul patronilor.
Mi s-ar putea aminti ca ceea ce e util pentru patroni e util pentru societate; dar cei care mai au înca naivitatea sa aprobe înasprirea conditiilor de angajare de dragul unei necesitati sociale implicite ar trebui mai curând sa se întrebe daca avem, cu adevarat, nevoie de toate activitatile etichetate actualmente drept munca si remunerate printr-un salariu. Asa cum n-ar fi rau ca cei care militeaza, exact pe dos, pentru crearea cu orice pret a mai multor locuri de munca pentru ca mai multi oameni sa aiba acces la resursele conditionate de angajari sa se întrebe si ei daca nu cumva filantropia sociala e condamnata la un faliment real câta vreme nu iesim din logica productiei capitaliste. Daca nu ar fi, asadar, mai rational ca, dimpotriva, în loc sa multiplicam sectoarele de activitate birocratica, de marketing, publicitate, media etc., carora le corespund doar niste pseudonevoi sociale si care nu mai cer, dealtfel, decât cunostinte si competente fictive, iar asta doar pentru a nu lasa rata somajului sa creasca si pentru a asigura, pe de alta parte, noi câmpuri destinate circulatiei si sporirii capitalului, sa nu mai muncim deloc. Sau aproape deloc. Oricum, putin de tot. Atât cât e nevoie. Iar împartirea resurselor de trai sa nu mai fie conditionata de munca salariata.

Text preluat de pe platforma protokoll.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper