Un adevarat eveniment: expozitia Inge Morath

Lui Inge Morath (Graz, 1923 – New York, 2002), viata i-a rezervat un destin aparte. Nascuta în familia unor intelectuali austrieci care s-au mutat, scurta vreme dupa aparitia pe lume a lui Ingeborg, în Germania, Morath a fost atrasa de arta contemporana înca din adolescenta. Se spune ca momentul care a marcat-o (cel putin, cel pe care ea l-a tinut minte ca atare) a fost vederea unuia dintre celebrii cai albastri ai lui Franz Marc, expus cu ocazia unei însailari propagandistice, menite sa condamne „arta decadenta“, în 1937. Ulterior, ca studenta la Litere, a învatat franceza, engleza si româna (mai târziu, a adaugat la acestea spaniola, rusa si chiar chineza!). A petrecut sase luni în România (în 1943, când, pentru a-si asigura traiul, a dat lectii de germana, dar a si tradus literatura româna în germana), pentru a aprofunda cunostintele de româna. Dupa razboi, a devenit jurnalista, calitate în care a fost invitata, în 1949, sa se alature recent createi companii Magnus Photos (o adevarata „cooperativa“, înfiintata de un grup de fotografi, între care Robert Capa si Henri Cartier – Bresson). În 1951, în timpul unui voiaj la Venetia, îsi da seama ca adevarata ei vocatie este fotografia. Lucreaza intens, marturisind, mai târziu, ca au fost anii în care s-a aflat sub influenta lui Bresson. Drept urmare, în 1955 este invitata sa devina chiar membra a companiei, fiind prima femeie fotograf aflata în aceasta pozitie, la Magnum. Ceva mai devreme, în 1952, când înca era maritata cu un jurnalist englez, Lionel Birch, si traia la Londra, îl cunoaste pe John Huston, venit sa filmeze, în Europa, „Moulin Rouge“. Contactul cu lumea filmului i-a schimbat ceva mai târziu complet viata. Angajata ca fotograf de platou (contractul era încheiat, de fapt, cu Magnum), în timpul filmarilor la celebrul „The Misfits“, filmul lui Huston care a marcat sfârsitul carierelor vedetelor Marilyn Monroe si Clark Gable, îl cunoaste pe semnatarul scenariului, nimeni altul decât Arthur Miller, a carui casatorie cu Monroe era, deja, serios periclitata. Filmul a marcat, asa cum se stie, si divortul lui Miller de „logodnica Americii“. La mai putin de un an de la divort, Miller se însoara cu Morath, alaturi de care se va afla pâna la sfârsitul zilelor ei (Miller a murit trei ani mai târziu). Casatoria lui Morath cu Miller a adus-o si mai aproape de lumea elitei creative mondiale. Arp, Giacometti, Pasternak si Roth au fost nu numai portretizati de Morath, dar le-au fost si, mai mult sau mai putin, apropiati familiei Miller.
Morath a revenit în România în 1958, pe parcursul a doua calatorii (16 mai – 18 iunie si 22 august – 29 septembrie), documentate copios, nu doar prin fotografiile realizate, ci si prin jurnalul în care a comentat, cu minutie, întâmplarile zilnice. Câteva dintre aceste fotografii au fost publicate în „Paris Match“, în 1959, an în care a venit, din nou, în România, ca si în 1967. Cele mai multe au ramas, însa, pâna de curând, inedite. Ultimul voiaj în România a avut loc în 1994, când a mers pâna la Sulina, însotita de Karl Kaindl, fondatorul Galeriei Fotohof, din Salzburg.
Tocmai acest fotograf, nascut în 1954, este cel care a primit acces la fondul documentar românesc, de circa 1.000 fotografii, aflat în proprietatea Fundatiei „Inge Morath“, înfiintate în 2003, la New York, si este cel care a curatoriat expozitia „Inge Morath. Jurnalul meu românesc“, vernisata la 2 septembrie, în sala Oaspeti din Muzeul National al Taranului Român. Organizata cu sprijinul Forumului Cultural Austriac  si beneficiind de o sponsorizare din partea Bancii Comerciale Române, expozitia este, într-adevar, extraordinara, din cel putin doua puncte de vedere.
Pe de o parte, ochiul magic al „fotojurnalistei“ (cum a preferat Morath, mereu, sa se recomande) îsi face simtita prezenta în aproape fiecare instantaneu. Fotografia ei nu este deloc „inocenta“. Nici nu ar fi putut fi. Dupa cum spunea într-o carte din 1999, „Life as a Photographer“, „de obicei, viziunea personala este detectabila de la bun început, ca rezultat al unei chimii speciale între experienta si sentimente, traditii si respingerea lor, sensibilitate si voyerism. Trebuie sa ai încredere în ochiul tau si nu ai altceva de facut decât sa îti suporti sufletul. Viziunea unei persoane afla, din necesitate, forma potrivita pentru a-l exprima“.
Pe de alta parte, cele 118 fotografii (majoritatea lor covârsitoare nu a mai fost, niciodata, expusa) ne arata o Românie mult diferita fata de cea de astazi. Statutul de vizitator „oficial“ pe care l-a avut Morath (a beneficiat de însotitori din partea ONT Carpati, care, bineînteles, mai mult au încurcat-o decât au ajutat-o) i-a conferit acces în diverse medii în care, altfel, un strain, în 1958, nu ar fi putut ajunge: în fabrici, scoli, internate, pe santiere, în gospodarii agricole colective. Neobosita, Inge Morath a fotografiat în sate, în Capitala, în orase din mai multe provincii ale tarii. Chiar a doua zi dupa ce a aterizat la Bucuresti, în cel de al doilea voiaj din 1958, ea fotografia participanti la demonstratia organizata cu ocazia zilei de 23 august. Aparent, tocmai pentru ca fotografia cu voie de la partid, Morath ar putea fi „acuzata“ de un oarecare festivism. La o privire mai atenta, lucrurile nu stau asa. Sigur ca subiectul era livrat de „tovarasi“, numai ca Morath reuseste sa treaca peste ambalajul festivist si sa gaseasca priviri, atitudini, gesturi firesti, chiar daca, uneori, imaginile par desprinse din pozele de abecedar: familie taraneasca într-o camera, în care fiecare face câte ceva, inclusiv, un baietel care citeste, îmbracat… în pionier. Totusi, majoritatea muncitorilor din fotografiile lui Morath nu par prea fericiti. Nici macar mândrul stahanovist, care îsi umfla pieptul sub poza tovarasului Dej! Pentru noi, pentru românii de azi, de un farmec aparte sunt etichetele fiecarei fotografii în parte. Textele apartin chiar lui Morath, care ne spune, de exemplu, ca Sibiul a fost înfiintat de austrieci sau ca orasul Kronstadt se numeste, în româna, Orasul Stalin. Alteori, apar mici erori: o imagine de pe actualul bulevard bucurestean Regina Elisabeta este identificata ca fiind de pe strada Lipscani. Pentru vizitatorul neavizat, etichetele sunt deconcertante. Totusi, publicul este interesat de subiectul fiecarei fotografii în parte, tocmai pentru ca i se reveleaza o Românie datata destul de limpede în deceniul întunecat al finalului de epoca stalinista. Este o alta tara decât cea din imaginile documentarelor de la Sahia sau din cele ale fotoreportajelor de la Agerpres.
Expozitia nu poate fi povestita. Pentru tot ce a însemnat Inge Morath pentru cultura contemporana si pentru ceea ce ea ofera iubitorului actual de arta si de istorie din România, merita vazuta! O puteti face, pâna la 17 octombrie.

Un comentariu pentru “Un adevarat eveniment: expozitia Inge Morath”

  1. octombrie 9, 2010 la 9:30 pm

    Abia aştept albumul Inge Morath comandat la „Cărtureşti”.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper