Trec tiganii…

Un articol de CLAUDE KARNOOUH

Stiam ca presedintele Sarkozy a fost ales de o larga majoritate a cetatenilor francezi pe baza unui program de dreapta hiper-liberal (in ceea ce priveste sectorul economic) si, in parte, de extrema dreapta – prin reactualizarea temelor privind securitatea, religia si familia (faptul ca el insusi a fost insurat de doua ori si s-a recasatorit apoi cu un manechin care a pozat nud nu va fi  parut o contradictie sfruntata „oamenilor de bine“ care i-au dat votul…). Insa recentele masuri de expulzare luate in privinta tiganilor (1) de guvernul francez sunt, in ciuda volutelor de vocabular ale ministilor de Interne, Imigratie si Justitie, nu doar scandaloase, ci abjecte de-a binelea. Daca mai adaugam si dorinta de a retrage cetatenia franceza cuplurilor care traiesc in poligamie, autorilor de exciziuni rituale sau delincventilor care au agresat fortele de ordine, suntem obligati sa conchidem ca asemenea masuri seamana cu acelea de trista amintire luate de guvernul colaborationist de la Vichy in privinta evreilor, a militantilor comunisti sau socialisti, a francmasonilor, a tiganilor si a tuturor infractorilor de origine straina (2).

Doresc sa pun insa lucrurile la punct. Nu ma numar printre acei occidentali care nu mai pot sa doarma din pricina mizeriei de pe lume si varsa lacrimi de mila saracilor fara sa faca nimic concret pentru a alina suferinta cuiva. Oameni de felul asta, campioni ai drepturilor omului, isi predica oful prin saloane mondene in loc sa coboare in strada si practica o filantropie-spectacol, cautand, sigur, sa mai tempereze pe ici pe colo mizeria in care se zbat unii (fapt cat se poate de onorabil), fara sa se-ntrebe insa cu adevarat, si la modul radical, care sunt cauzele reale ale acestei mizerii. O sa revin mai jos asupra acestei chestiuni specifice stangii franceze; deocamdata ma voi limita la prezentarea situatiei ca atare.

E drept ca tiganii veniti din Balcani in Franta, in special cei din Romania si din Bulgaria, traiesc majoritatea prin adaposturi fetide, in hatisul cailor rutiere de la periferia pariziana si a marilor orase, in conditii de igiena infioratoare. E drept ca printre acesti oameni exista infractori, ca in orice alta comunitate umana. E la fel de adevarat (si nu „angelizez“ deloc situatia) ca s-au format acolo bande de hoti (care fura Vélo-lib sbiciclete de inchiriatt, din retelele de semnalizare feroviara, inclusiv din cele ale TGV), de spargatori ai distribuitoarelor de bilete, in fine, borfasi de toata mana. E adevarat si ca unele grupuri au format retele de prostitutie sau de cersetorie – in care femei tinere cu copii in brate, adolescenti sau batrani, muncesc pentru un patron fara sa vada niciun ban de pe urma pomenilor primite de la trecatori. Toate aceste fapte sunt condamnabile si trebuie condamnate in nume individual.
Fiindca nu o comunitate, in totalitatea sa, comite delictele, ci oamenii concreti, cateodata organizati in grupuri, si doar acestia, cum a tot spus Florin Cioaba, trebuie acuzati ca infractori sau criminali daca e cazul (3). Dar condamnarea colectiva, intr-un stat de drept modern, nu se regaseste in scriptele dreptului civil. Actionand astfel, si in ciuda virtuozitatilor de exprimare ale ministrilor sai, guvernul francez reabiliteaza – fara a le enunta cu claritate – legi rasiale venite dintr-o epoca pe care o credeam revoluta. Nimeni, de orice culoare politica, nu poate si n-ar trebui sa accepte un asemenea procedeu demn – si nu ma joc cu vorbele – de un stat fascizant. Sa ne amintim vorba latineasca „de te fabula naratur“. Stim doar ca fascizarea politicilor franceze (si italiene) a premers instalarea unor regimuri autoritariste peste tot in Europa…

Cu toate acestea, si n-ar trebui sa vedem in asta o scuza, daca guvernul francez actioneaza in asemenea maniera, dupa convocarea unei reuniuni cu ministrii romani de Interne si de Externe, o face si pentru ca ceva nu merge cum trebuie in folosirea sumelor importante alocate guvernului roman pentru integrarea tiganilor in societate. „Romania – conform extrem de seriosului cotidian economic francez «Les Echos» (4) – primeste 4 miliarde de euro pe an pentru integrarea tiganilor, din care numai 80 de milioane sunt cheltuite, adica 0,4%.“. Se impun asadar niste lamuriri. Pe de o parte: de ce nu sunt folositi toti banii primiti?; pe de alta parte: unde sunt proiectele de integrare lansate cu ajutorul acestor 0,4%? Daca iei tara la pas, se pare ca nimic sau aproape nimic nu s-a intreprins in sensul unei politici de integrare reale, macar a uneia cat de cat autoritare. Poti sa intalnesti grupuri de tigani foarte bogati – si e suficient sa vezi ce cadouri de nunta se ofera tinerilor insuratei, de exemplu, sau ce masini de lux conduc si ce palate suprarealiste (5) isi construiesc la periferia oraselor romanesti. Dar, pe de alta parte, fara ca astia bogati sa aiba stire, exista grupuri de tigani care traiesc intr-o mizerie imensa si care, in termeni de subalimentare, igiena si educatie, nu sunt departe de saracii celor mai sarace dintre tarile din lumea a treia!
Una peste alta: ca problema integrarii tiganilor e una foarte complexa, n-am niciun dubiu. Caci, intre bogatii care se servesc de legile antirasiste promulgate de UE pentru a nu respecta legile tarilor in care traiesc, dar isi pun imediat poalele-n cap si striga „rasism!“ indata ce le este interzis cutare lucru (interzis de altfel tuturor cetatenilor din acel stat), intre acesti bogati, asadar, si saracii care aspira fireste la o viata mai buna si care, ca orice sarac, traiesc din cersit, gainarii si invarteli, avand o teribila nevoie de educatie, distanta este enorma, iar atenuarea ei necesita eforturi importante si de durata. Un asemenea demers pare insa imposibil in Romania, a carei clasa politica este corupta in esenta ei, si ai carei intelectuali publici de asemenea (cf. articolul Alinei Mungiu „Vand opinie publica. Negociabil“, din „Romania libera“, nr. din 2 septembrie 2010).
E nevoie, intr-adevar, de voci cu greutate din randurile intelligentsiei, care sa aduca putina ordine atat la nivelul puterii executive, cat si la nivelul celor legislative si judecatoresti. Numai ca dumnealor urla mai tare doar cand vine vorba de exersarea anticomunismului de opereta; cand e vorba de o speta socio-culturala grava si importanta, te asurzesc prin tacere. Din nefericire, nu exista niciun Gáspár Miklós Tamás in Romania, dar se afla o gramada de publicisti „delicati“, care enunta cu multa eleganta o suma de triste banalitati; foarte putini – in schimb – sunt polemistii lucizi, eruditi si capabili sa nu se lase acaparati de mizele locale (6).
Pe scurt: lucrurile nu se vor repara prea curand in ce-i priveste pe tiganii din Romania (si din Bulgaria), fiindca aceste doua state prefera sa-i lase sa cerseasca si sa traiasca inuman in cosmelii de azi pe maine, in loc sa faca efortul necesar pentru promovarea unui program socio-educativ eficient.

Atata doar ca problema tiganilor n-a adus nimic nou pe ordinea de zi a Romaniei: daca presedintele considera perfect normala emigrarea medicilor si a celor mai buni intelectuali spre tarile bogate din UE – de ce s-ar mai incurca cu saracii? A guverna peste un popor pauperizat, mizerabil, prost hranit si pasiv si a-i incuraja pe cei mai buni sa paraseasca tara in masa este gestul unei clase politice pentru care a conduce nu inseamna decat o modalitate de a-si aduce bani in buzunar.
Aceste consideratii nu exonereaza insa in niciun fel cumplitele metode franceze – stiute fiind de altfel ca ineficiente, fiindca expulzatii pot sa revina in cateva luni, de vreme ce pe pasaportul lor nu scrie ca au fost intorsi in tara de origine cu suma infima de 300 de euro. Ceea ce este insa mai tulburator pentru mine, in calitate de cetatean francez, este atitudinea stangii, chiar a extremei stangi franceze.
Sa lasam in plata Domnului Partidul Socialist, cu josnicele sale manevre electorale; demagogia afisata de acesta nu e decat expresia derivei sale ideologice spre noul liberalism economic. Unii dintre primarii PS, stiind ca multi dintre concetatenii lor nu mai suporta prezenta tiganilor cersetori pe strazi, pe lespezile bisericilor si ale pietelor, ori inmultirea numarului de muzicanti, mai mult sau mai putin talentati, din vagoanele metroului, ale RER sRéseau Express Régionalt sau ale trenurilor din suburbii, nu ezita sa sustina metodele sarkozyiene de expulzare, sperand sa castige voturile Sarkozy-istilor sau ale LePen-istilor. Ce sa astepti de la niste socio-tradatori! Mult mai ingrijoratoare insa, si ilustrand o mentalitate critica in deriva, este atitudinea extremei stangi care, in afara unei atitudini filantropice si antirasiste veleitare, nu cauta sa devoaleze in niciun fel cauzele aceste saracii care-i determina pe atatia oameni sa paraseasca o tara pentru a trai in alta, unde nici limba nu le este familiara, nici stilul de viata si de relationare – pe scurt, nimic din ce tine de cultura familiara lor. Sa luam aminte, apropo de asta, ca nici tiganii francezi si nici gitanii andaluzi nu vor sa aiba de-a face cu acesti tigani veniti din Est. Dar extrema stanga nu se-ntreaba nici macar care sunt cauzele saraciei in sine, generalizate dupa caderea regimului comunist in Europa de Est. Tot ce stie sa faca e sa actioneze prin intermediul ONG-urilor, ale caror acte caritabile, oricat de necesare ar fi in cazuri de urgenta, nu fac decat sa mascheze problemele de fond.

Prima: de ce guvernele din Europa fosta comunista nu fac nimic pentru integrarea tiganilor, de vreme ce UE a fost atat de generoasa in privinta suportului financiar? De ce tiganii foarte bogati nu organizeaza societati de ajutor reciproc pentru cei mai defavorizati dintre ei si prefera, in felul propriu, sa copieze raporturile de clasa ale capitalismului nostru tardiv?
A doua: de ce grupurile de extrema stanga franceza nu explica militantilor si simpatizantilor lor sursa acestor blocaje si realitatea ca douazeci de ani de postcomunism a produs un numar mult mai mare de saraci in randul tiganilor decat in perioada comunista, cand au fost schitate cateva masuri de promovare sociala a lor? Fiindca ceea ce reiese din indignarea lor redusa la simple acte de caritate si la vociferarile antirasiste ale unor manifestatii fara rost (7) este omiterea esentialului: pauperizarea absoluta a unor grupuri sociale intregi (si e simptomatic faptul ca aceste ONG-uri de stanga si de extrema stanga nu pomenesc niciodata de romanii sau de bulgarii non-tigani foarte saraci – si sunt destui in Paris!) este invers proportionala cu imbogatirea masiva a unei minoritati infime.

A discuta insa despre aceasta dinamica ar implica, de exemplu, mentinerea in programele partidelor de extrema stanga a luptei de clasa, ca tema centrala, si indicarea rolului decisiv avut de jefuirea proprietatii publice in tarile foste comuniste, de Marele Talcioc unde totul s-a luat pe nimic, in ivirea unor asemenea grupuri de saraci la limita umanului… Or, expresia „lupta de clasa“ si implicatiile ei au disparut din programele acestor partide, asa incat ma tot intreb daca o fi existand ceva cu adevarat anti-capitalist in Noul Partid Anti-capitalist al lui Besancenot, care pur si simplu a despuiat acest concept de sensul sau. Cat despre Partidul Comunist Francez, acesta a eliminat de multa vreme orice referinta la lupta de clasa si nu mai e in prezent decat partidul micilor functionari aflati in curs de pauperizare. Iar Verzii, ei reprezinta factiunea noilor upper middle class (fraierii marilor orase), care viseaza la o productie cat mai ecologica, la o hrana cat mai „bio“ (si mai scumpa!), fara a pierde din vedere avantajele esentiale aduse de o societate a consumului in masa…

Se vede treaba ca, in Franta si in Italia – cufundate intr-o criza economica al carei sfarsit nu-l stie nimeni prezice –, tiganii nu sunt decat un pretext demagogic, de lupta in campul politicii interne, in loc sa fie un subiect de studiu si de actiune, cu toate antinomiile sale, cerand elucidari complexe si practici adesea contradictorii. In fine, dar nu in ultimul rand, trebuie subliniat ca partilor interesate li s-a dat foarte putin cuvantul; e drept ca ori nu vorbesc ori vorbesc prost franceza – dar nimic mai simplu decat sa gasesti in Paris un interpret de calitate (numai eu cunosc cel putin trei!).
Mai mult decat atat: expulzarea tiganilor din Franta demonstreaza, in ciuda intalnirilor de la Bruxelles, slaba putere pe care o are UE indata ce nu mai e vorba de beneficii economice si de instrumente legislative si/ sau ideologice create in serviciul tarilor sale bogate. Franta ia in ras blamul UE in chestiunea tiganilor, cum ia in ras si reprosurile facute la adresa conditiilor inumane din sistemul sau carceral. Se pare ca „statele drepturilor omului“ au devenit – si o stiam de mult – niste spatii ale non-drepturilor omului, ca generozitatea sau simplul drept nu conteaza decat atunci cand aduc avantaje economice (importarea mainii de lucru ieftine si calificate, atragerea in piata a populatiilor de culoare) sau politice (inducerea de presiuni asupra statelor ai caror emigrati sunt adapostiti).
Toate astea nu sunt decat prevestiri ale „inaltimilor gaunoase“ ce vor sa vina, ca sa vorbim in limba lui Zinoviev…

Paris, 6 septembrie 2010

Traducere din franceza de Teodora Dumitru

NOTE:

(1) Scriu si pronunt tigan pentru ca refuz sa ma supun diktatelor unui vocabular politic corect. Asa cum cred ca un surd e un surd, iar nu un „neauzitor“; ca un orb e un orb, iar nu un „nevazator“; ca o hotie e o hotie, iar nu un „act de incivilitate“ etc. etc. Si sa nu fim noi mai catolici decat Papa – de vreme ce insusi „regele“ tiganilor romani, Florin Cioaba, a spus ca termenul rom ii displace profund si ca el e tigan, asa cum tigani sunt de sute de ani (cf. „Adevarul“, duminica 22 august 2010). Pai daca toti sunt romi, cui ii lasam pe gitanii Andaluziei si ai flamenco-ului, ai gypsy-ului anglo-saxon, pe Zigeuner-ii germanici, pe Zingaro italieni, pe Manouche-ul devenit jazzman dupa Django Reinhart si pe altii, denumiti cu vechi cuvinte frantuzesti, inca folosite in tineretea mea rurala, ca Romanichels sau Bohémiens…?

(2) Asta imi aminteste de legile celui de-Al Treilea Reich privind conceptul de culpabilitate colectiva, Sippenhaftgesetz – acea lege national-socialista care-i facea pe parinti coresponsabili de actele progeniturilor si care pedepsea familiile acestora prin deportare.

(3) „Adevarul“, idem: „Hotii trebuie pedepsiti indiferent ca sunt romi, romani, francezi sau italieni“. Pozitie perfect moderna, care defineste statul de drept.

(4) „Les Echos“, Paris, 1 septembrie 2010.

(5) Singura realizare arhitecturala demna de interes a postcomunismului, intre Dallas si Disneyland, intre palatele indiene si cele ale imbogatitilor americani din anii 1930. Vezi palatul Xanadu, in care Orson Welles l-a imaginat ducandu-si ultimele zile pe Charles Foster Kane, in „Citizen Kane“, 1941.

(6) Dintre intelectualii lucizi, vezi Ciprian Mihali, „Care drepturi ale omului, ei sunt tigani“, in „CriticAtac“, 26 august 2010, si mai ales Vasile Sebastian Dancu, „Romania care nu stie sa spuna NU“, in „Cultura“, 25 august 2010.

(7) Manifestatia de sambata 4 septembrie 2010 de la Paris a adunat 80 000 de persoane, suma care in realitate nu inseamna mare lucru – in comparatie cu revoltele anti-CPE sContrat Première Embauche – Contract pentru Prima Angajare, lege introdusa in 2006 de guvernul Villepin si eliminata ulterior, n. trad.t, de exemplu. Franta profunda, aceea a collabos de tot soiul, aceasta Franta infama, sordida, ea aproba din plin politica dusa de seful statului.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper