Romania care nu mai stie sa spuna NU

Contraideologii

In aceste  zile,  cu o acoperire mediatica europeana,  tiganii romani sunt luati in grupuri si deportati in România. Luati pe sus de politie, li se baga 300 de euro in buzunar si presa este anuntata ca sunt repatrieri voluntare.  Acestea sunt faptele, dar in acest text nu vreau sa vorbesc despre conditia romilor in Europa. Se discuta mult, iar dezbaterile sunt pline de recomandari pentru altii, dar lipsite de solutii.

Reportajele savuroase ne aduc interviuri cu tigani care pronunta in toate felurile  S’il vous plaît, monsieur. Se cauta lucruri de culoare in reportaje destepte insotite de constatarea inteleapta a reporterilor: se vor intoarce oricum in Franta. Se vorbeste foarte mult, presa internationala este plina de lamentatii sau analize. Unele subiective, unele serioase, mai  obiective sau mai ideologizate. Vedem poze din unghiuri alese cu ochi de antropolog. Figura femeilor sau chipurile de batrani uscati sau copiii murdari – toate acestea sunt folosite persuasiv pentru a emotiona, a da culoare si autenticitate. O demagogie perfecta, dupa ultimele reguli ale retoricii si semioticii multimedia.
Ce lipseste insa din tot acest spectacol mediatic este atitudinea corecta fata de romi, dar mai ales exprimarea ei publica. Se coloreaza drama unor oameni (daca sunteti de acord cu faptul ca sunt si ei oameni), a unor cetateni europeni. Tiganii romani sunt expulzati sau deportati, cum vreti sa-i spunem, de pe teritoriul tarii a carei capitala este Orasul Lumina. Sunt luati de politie cu sutele, imbarcati in dube ca infractorii si trimisi pachet in Romania. Cetatenia europeana este doar o gluma? Asa ar putea intreba nebunul regelui, daca ar mai fi rege si nebuni liberi si lucizi. Dar libera circulatie a persoanelor? Era programata, de la inceput,  sa actioneze selectiv?
Nu discutam aici despre infractionalitatea romilor. Orice stat este dator sa exercite violenta legitima impotriva celor care produc disturbarea ordinii sale. Nici Franta nu sta cu mainile in san atunci cand este vorba de infractiuni. In cazul tiganilor este insa vorba de actiune organizata impotriva unor comunitati etnice.
Expulzarile in masa, pe criterii etnice, nu pot fi intelese decat ca elemente ale unei politici rasiste, institutionalizate deja. Dar nimeni nu vede, toti se uita in alta parte. Cineva de la Consiliul Europei protesteaza de forma si il critica bland pe Sarkozy, dar se vede de la o posta ca este doar o simulare. In Franta sunt multi jurnalisti sau sociologi care fac scandal, dar nu pot influenta deciziile pe care le ia Presedintele si Guvernul francez. Dar nu de la straini ma astept sa vina efortul de a ne apara drepturile tiganilor romani. Si cand ma refer la drepturi nu ma gandesc la egalitatea in drepturi, ci ma gandesc doar la cateva drepturi minime, legate de respectul conditiei lor de oameni.  In ultima vreme, in sistemul de ideologii legate de libertatea si autonomia individuala sau protectia mediului,  asistam la institutionalizarea drepturilor pentru homosexuali sau alte tipuri de minoritati, pentru plante sau animale aflate pe cale de disparitie. O paradigma a victimelor este stapana politicilor publice, victimologia a devenit o regina a demersului de optimizare sociala sau politica. Exclusii sociali, imigrantii, somerii, tinerii sau femeile sunt obiectele unui limbaj al cautarii de solutii salvatoare. Recent, a aparut conceptul de „invizibilitate sociala“, referitor la categorii de oameni care sunt opriti sau nu au resurse de participare la viata publica. Splendide dezvoltari conceptuale, dar romii sunt mereu uitati atunci cand se cauta solutii si strategii de politici publice. Poate ca este si vina lor, intr-o anumita masura, dar este vina noastra, a tuturor, pentru dublu discurs si duble standarde.

In fata deportarii masive a comunitatilor de romi nu ma astept sa reactioneze tarile occidentale, m-am asteptat ca rectia sa vina de la noi. Nu ma asteptam sa vad atata lasitate si atata dezinteres in fata dramei unora din semenii nostri.  In presa franceza se face din cand in cand revista presei romane privind subiectul expulzãrii romilor, dar se constata ca doar jurnalistii mai caraie cate ceva, in rest nimeni nu prostesteaza. Se publica aceste analize aproape zilnic pentru a arata opiniei publice franceze ca noi suntem de acord si ca nu ar trebui sa se inflamemeze ea, societatea civila din Franta,  in legatura cu un subiect care, in fond, nu o priveste.
Romii nu sunt pe placul nostru. Sunt refractari la educatie si civilizatie, ne fac un deserviciu de imagine. Sunt o problema pentru Romania, acum si pentru Europa, dar ei traiesc o tragedie. In ce consta tragedia? In primul rand,  nu au  o elita care sa-i ajute sa se debaraseze de nomadism si contracultura. Elita lor nu isi face datoria. O sa imi aduc aminte toata viata un episod din cariera mea de ministru in Guvernul Romaniei, singurul moment in care mi-am pierdut cumpatul si mi-a venit sa reactionez de o maniera primitiva. Lucram alaturi de o echipa de specialisti tineri, romi in majoritate, la Strategia nationala pentru imbunatatirea situatiei romilor, facusem ceva progrese, incepusem sa lucram mai ales pe dimensiunea sociala si educationala, incepusem programele de cuplare la curent apa si canalizare a unor comunitati exclusiv rome si eram mereu sabotat de cativa lideri ai unor organizatii, oameni cunoscuti pentru ca se prefaceau ca lupta pentru drepturile omului. I-am adunat la mine in birou ca sa mediez, sa negociez un acord intre ei, lucru imposibil, dupa cum am vazut mai apoi. Se certau pentru banii virtuali care vor veni din programe, dar singurul punct de consens intre ei era urmatorul, pe care unul dintre ei mi l-a spus raspicat: „eu nu am ce sa caut in programe de imbunatatire a situatiei romilor pentru ca romii daca se desteapta nu mai pot fi controlati, daca sunt in mizerie este mai bine, ei, bulibasii, ii vor duce la vot“. Prinzand curaj, altul mi-a spus ca daca vreau sa fac ceva pentru ei ar fi mai bine sa vorbesc cu premierul si presedintele sa-l scoata de la bulau pe Fane Spoitoru, el este liderul si de el le este frica, el ii poate tine sub ascultare. M-am albit la fata, dupa spusele unui consilier, am dat cu pumnul in masa si i-am dat afara, dar eram departe de a ma fi comportat ca in bufetul din Runcu Salvei. Am uitat in acel moment de conditia mea de ministru, de diplomatie si de toate, am vrut sa le sparg figurile acelor ticalosi  care nu erau de acord sa incepem sa le cumparam incaltaminte si ghiozdane  copiilor romi, acelor bezmetici care vroiau sa ia în continuare impozit pe prostie si pe saracia bietilor tigani. Pentru ca saracia si analfabetismul etniei lor era, pentru ei, o importanta resursa pe care o exploatau in modul cel mai veros.
Nu vreau sa absolutizez, am gasit si tineri seriosi in ONG-uri sau in Partida romilor, in multe cazuri deputatul Nicolae Paun a fost un partener bun pentru  proiecte legate de situatia sociala a romilor, dar acestia reprezinta foarte putin fata de nevoia de organizare a acestei etnii.
Dar acum, in august 2010, chiar nu mai avem nici o resursa de impotrivire la o actiune care sfideaza regulile umanitatii si pe cele ale generoasei  Uniuni Europene. Adica nimeni chiar nu se opune deportarii, expulzarii tiganilor.  Aici nu este vorba de delincventa, ea este pedepsita peste tot si nimeni nu poate contesta asta. Aici este vorba de un stigmat etnic, combinat cu un stil de viata care nu este al nostru, al majoritatii. O tara intreaga tace timorata pentru ca este vorba de Sarkozy si de Franta. Am mostenit o frica istorica si nu suntem in stare sa ne respectam nici unul din propriile noastre simtaminte.
Prima reactie trebuia sa vina de la oficialii Romaniei. Ei sunt platiti sa-i apere pe toti cetatenii, fara selectie pe baza de culoare. Ministerul de externe am vazut insa ca a spus ca sunt repatriati de buna voie. Presedintele Romaniei a primit, in interes national, de multe ori ajutorul presedintelui Frantei si poate ii este mai greu sa protesteze, iar premierul nu protesteaza din principiu. Guvernul are nevoie de votul Frantei pentru intrarea in Schengen si putem spune ca ne explicam, desi nu este normala, o atitudine mai light. Ce sa mai spunem, postul german RTL vorbeste, ironic, despre „stanjeneala“ autoritatilor romane. Secretarul de stat pentru problemele rromilor, Valentin Mocanu, a spus o fraza memorabila despre expulzarea fortata a romilor:  „Ca secretar de stat in guvernul român nu cred aceasta…Eu nu am dreptul sa cred ceva, eu trebuie sa tratez lucrurile în mod oficial“. Nimic de comentat, totul e clar: diplomatie in genunchi.
Dar opozitia, mai ales cea de stanga, cea care militeaza pentru egalitate de sanse, echitate si solidaritate, ea este mult mai libera sa faca gesturi politice de impotrivire. Un partid precum PSD, care se afla in ascensiune spre putere, ar avea argumente sa ia atitudine fata de aceasta tragedie a romilor. Legea unui socialist francez din anul 2000 le da dreptul nomazilor sa organizeze tabere si obliga autoritatile locale sa le puna la dispozitie teren si utilitati.  Dincolo de asta, stanga politica se intereseaza de violarea drepturilor tuturor, dar mai ales de cele ale minoritarilor. Stanga romaneasca le-a dat tiganilor venit minim garantat si alte programe. Cred, de asemenea, ca problema romilor va trebui sa fie pe agenda viitorului program de guvernare pe care il va prezenta Victor Ponta. Mai cred ca trebuie sa abordam situatia romilor cu seriozitate si nu doar in campania electorala, atunci cand bulibasii vand voturile, dupa care ii aliniaza pe tigani si ii duc ca pe animale la urne.
Organizatiile nonguvernamentale, care sug anual zeci de milioane de euro, de ce nu se revolta? Chiar li se pare normal sau se tem ca nu vor mai primi finantari de la UE in urmatorii ani ? Nu vi se pare o ipocrizie fara margini sa protesteze doar impotriva guvernului roman, iar in rest sa se prefaca adormiti? Un rom destept, plecat acum peste mari si tari, m-a criticat odata pentru ca ma preocupa dimensiunea sociala a integrarii romilor,  dar, spunea el,  ar trebui sa tin cont de faptul ca insertia lor in civilizatie este in sine o violenta la nivelul acestei comunitati, ca simplul fapt ca vreau sa le dau ghiozdane, alocatii sau curent electric este o forma de a-i considera inferiori, o forma de diferentiere care-i complexeaza pe bietii romi. Buna filosofie, mester acel demagog!

Intelectualitatea noastra care se aduna in campanii electorale pe liste lungi pentru a sustine diferite lucruri sau pentru a protesta, acum unde este? De stanga sau de dreapta, intelectualitatea unei tari ar trebui sa sustina proiecte umaniste, macar atunci cand apar derive grave de la respectarea drepturilor omului sau conditiilor privind exercitarea drepturilor cetatenesti.
Unde ne sunt extremistii nationalisti? Unii au ajuns in Parlamentul european si chiar daca nu-i suporta pe tigani, ar fi o buna ocazie pentru a arata ca sunt fortosi si au atitudine. Se vede ca sunt buni doar pentru a injura sub pseudonim sau cu ascunderea dupa eticheta de pamflet.

Marea drama a romilor este faptul ca sunt absolut singuri pe lume. Sunt un pretext pentru organizatiile care fac programe, o masa de manevra pentru politicienii care le iau doar votul, o sub-clasa pentru europeni si programele ipocrite de integrare, un motiv pentru a pune Romania cu genunchii pe coji de nuca atunci cand trebuie sa se obtina ceva de la noi.
Noi, romanii, se pare ca ne-am obisnuit cu sclavia de secole. Suntem o populatie timorata care tremura de cate ori tuseste vreun conducator din Occident. Intotdeauna marile puteri isi fac de cap, nu ai ce face, asta e istoria, imi spune un prieten cu care comentez subiectul. Diktatul de la Viena a fost acceptat cu lesin de ministrul nostru de externe de atunci, am intors armele, am preferat smecheria unei atitudini ferme care putea genera respect sau macar previzibilitate din partea celorlalti.
Aici nu este vorba despre tigani, este vorba despre valori si despre atasamentul nostru la valori. Nu este vorba despre  cat de delincventi sunt tiganii, nici despre nesimtirea unora dintre ei, nici ce ar trebui sa faca ei pentru viitorul lor. Este vorba despre noi si modalitatile prin care ne asumam existenta prezenta, dar  si istoria, despre cum ne asumam infrangerile si esecurile.
Ar trebui sa ne educam copiii in spiritul libertatii, dar ce sa invete ei din atitudinea noastra de acum ? Frica este un sentiment normal pentru oameni, dar pentru comunitati este dezintegrator. Se tranforma in strategii de supravietuire prin abdicarea de la valorile umanitatii. Inchidem ochii la nedreptatea care li se face tiganilor pentru ca nici noua nu ne sunt simpatici. Apoi nu ne pasa de pensionari pentru ca suntem inca tineri, nu ne pasa de taranii uitati prin satele depopulate pentru ca suntem traitori la oras. Nedreptatile incep sa ni se para normale, atata timp cat nu ne ating pe noi, le putem boteza savant ca „meritocratie sau competitie sociala. Nu observam ca, pe zi ce trece, ramanem tot mai singuri, copaci fara padure, cum spunea un poet. Cand va veni randul nostru sa fim anulati, cei care ar fi putut sa ne sprijine, vor fi  deja legume sociale, tremurand de spaima in propria lor cochilie.
Insensibili, fara a mai putea simti compasiune sau solidaritate, devenim papusi fara de viata, iar celor care ne vor mana, in viitor,  ca pe turme, papusarilor politicii,  le va fi tot mai usor.  Nu mai este mult, Romania este deja tara care nu mai stie sa spuna NU.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper