Omul de pe fata papusii

Un articol de DIANA CORCAN

Jucariile nu au scapat nici ele de sub amprenta apasata a isme-lor comunitare, a sexualitatii si nici de a unghiului „jucaus„ de vedere mediatic care-si imparte eroii si protagonistii in „baieti buni“ si „baieti rai“. Radiografiindu-se realitatea la o scara mai mica si inofensiva, se creeaza, astfel, un tablou al tipologiilor „neinsufletite“ aflate in plina miscare: un tablou de ocazie in care un element poate fi oricand inlocuit cu un altul, prezentul in ansamblul lui plin de dinamism fiind tot timpul tinta sau centrul de interes. Jucariile participante la „trafic“ reprezinta cu succes intentiile lumii actuale, dorintele ei; ele sunt, mai precis, o imagine fidela, in oglinda, nu o intrare in oglinda, ca in cazul lui Alice in Tara Minunilor.

Poti trece de multe ori pe langa un magazin de copii fiind convins ca stii cu exactitate ce se afla acolo. Dar cand trebuie sa cumperi o papusa, intri si constati ca nu aveai nici cea mai vaga idee. „Lumea copiilor“ este un magazin aflat in plin centrul orasului, situat exact la jumatatea distantei dintre statuia lui Traian si fostul sediu al Securitatii.
Mi-am imaginat ca un magazin ca „Lumea copiilor“ ar trebui sa fie un teritoriu interzis adultilor, dar am constatat ca nu este asa. Magazinul in care am intrat e un fel de cub enorm in care se suprapun doua incaperi foarte mari, cu piramide colorate si lucioase, asezate peste tot, in mijloc, prin colturi, apoi mormane si mormane de jucarii care, din ce in ce mai mult, tind sa-si precizeze agresiv intentia. Jucariile nu mai sunt mute si naive si nu mai fac, cu candoare, trimitere spre teritorii inofensive sau povesti de „adormit“ copiii. Gasesti aici, la parter, o reprezentare in miniatura a lumii adulte si a utilitatii ei imediate, de neconfundat, gasesti masini si scutere de plastic, care vor sa-si manifeste functionalitatea, si casute de joaca, piscine si mic mobilier, totul avand ca scop o acomodare din timp cu deprinderile de mai tarziu.
O scara de piatra, incarcata de postere – in care rad fericiti si se joaca beneficiarii acestui univers mirific –, face legatura intre incaperile aflate una peste crestetul celeilalte  si te conduce la etaj. Aici ar trebui sa gasesti papusi si jucarii de plus diverse. Cel putin asa arata panoul indicator. Dar, pana sa ajungi la jucariile recomandate, te izbeste de cum intri, inca din usa, un intreg arsenal de razboi. Acesta cuprinde cateva rafturi largi si sugereaza intocmai noua posibilitate de supravietuire – aceea de a trage tu mai intai ! Stralucitoare, incisive si viu colorate, jucariile incearca sa se impuna pe rand. Si au si de ce. Reusesc sa reproduca perfect armamentul modern si puternic diversificat. Industria de jucarii e o macheta a succesului colectiv: se vad multe pusti, mitraliere, cartusiere, pistoale cu laser si bile de cauciuc, baionete, sabii, tancuri, rachete si port-avioane, apoi toate ustensilele de camuflaj necesare intr-o conflagratie: corturi, plase si costume. Aici, toate performantele sunt anuntate si toate dorintele denuntate: se vede pe un raft un Hercule modern, un hibrid intre un action man si un soldat comunitar devotat, care trage cu pusca, stand umar la umar cu un fel de Robocop de ocazie, cu basc si pistol; alaturi, o tanara papusa blonda si puternic rujata, cu aer hollywoodian, se priveste in oglinda, lipita de un Gioni Bravo, cu fruntea lata si capul patrat; o alta, in costum de baie vargat, esarfa si cizme de piele, pare picata direct din casa Big Brother, intentia ei fiind aceea de a indica un etalon sigur de frumusete; in sfarsit, o alta, cu fusta pe solduri si salba la gat, da senzatia unui decupaj nostalgic din primele telenovele sud-americane cu tigani.
Si toata aceasta diversitate continua.
Trecand dincolo de marginile oricaror psihologii si etaloane de reprezentare, de barierele oricarei sociologii de urgenta, am inceput sa caut cu privirea papusa neincartiruita vreodata, papusa tuturor copilariilor: papusa-bebelus. Intr-adevar, se aflau acolo, pe doua rafturi mari, in multiple ipostaze si actiuni, o sumedenie de papusi-bebelus, unele uimind prin realizarile tehnice. Dar ce surprindea, privind atent aceasta cresa nemiscata, era masca faciala a acestor bebe atat de seriosi si parca imbatraniti prematur, lipsiti de surasul racoros si mobil care caracterizeaza orice chip infantil.
– O papusa nou-nascut trebuie sa fie frumoasa si nevinovata, i-am spus vanzatoarei foarte interesata, de altfel, de ceea ce cautam.
Surpriza mea a fost ca vanzatoarea, o tanara mama, dupa cum mi-a marturisit, dincolo de faptul ca mi-a aprobat cu aplomb remarca, a tinut sa-mi precizeze ceva: ca au avut in magazin o papusa cu mult mai „urata“ decat cele expuse acum – si mi-a declinat un nume care-mi era cu totul strain –, o papusa care, insa, s-a vandut imediat! Cea mai bine vanduta papusa isi gasea corespondentul, mi-a mai spus tot vanzatoarea, intr-un desen animat cunoscut, unde eroul suplinea, prin virtuti ucigatoare, acel chip neizbutit. Mi-am amintit ca, in putinele desene animate pe care le-am urmarit in ultimii ani, am sesizat, pe fondul luptei dintre Bine si Rau, doar tentatia de a suprima raul si numai la nivel de reflex sau de intentie sugrumata din start, neexistand la baza nici o convingere. In rest, in cea mai mare parte, lumea animata a desenelor, ca si a jocurile pe calculator, sunt niste savuroase instrumente de implementare in mana adultilor dornici de a dejuca totul.
Ma gandesc la designerii acestei lumi a copiilor, care deseneaza zilnic papusi si personaje de benzi desenate… A impovara un chip de papusa cu asemenea „trasaturi“ nu inseamna o „aducere la zi“, o integrare temeinica in contemporaneitate, nici nu vizeaza doar factorul meschin comercial, ci urmareste insasi subminarea inocentei. In fond, se concepe la rece, calculat, o institutionalizare a copilariei, deci o suprimare totala a ei.
Atat cat o (mai) fac, cei care se joaca si azi cu papusile au ramas tot copiii. Tot ei sunt cei care „profita“ de violenta si brutalitatea imaginilor transgresate din jocurile de calculator si din filmuletele de desene animate. Acest proces al unei mari tentatii de manipulare a dorintelor, care duce la deturnarea sensurilor firesti ale unei copilarii, a degenerat – abrupt! – in urma unui fenomen de dezvoltare, numit „natural“. In urma oricarui fenomen de dezvoltare se largeste viziunea, se modifica intentiile. Exista azi mijloace tehnice moderne atat de avansate incat nimeni nu le mai poate rezista. Atunci, ca societate rece, abstracta si dezabuzata, cum sa nu-ti formezi produsul cu care lucrezi, cum sa nu-ti modelezi produsul cel mai de pret: copilul-cetatean? Cum sa nu-l directionezi spre ceea ce-ti aduce doar „profit“?
Inainte sa plec, am dat un ultim ocol camerei mari, foarte mari, in care cautasem lumea copiilor. De peste tot ma privea insistent omul de pe fata papusii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper