Natiune ori populatie!

Un articol de Dan Berindei


O natiune nu este doar o suma a locuitorilor dintr-un anumit spatiu geografic, ci  un organism ale carui componente se gasesc intr-o fireasca corelare. Fiecare individ este o parte a intregului care este natiunea, dar totodata el nu trebuie sa existe ca o entitate izolata, ci interconectat conationalilor sai, natiunii in ansamblu. De asemenea,  a apartine unei natiuni inseamna a avea nu doar drepturi, ci si indatoriri, a capata, dar si a darui.

Daca o natiune se transforma intr-o populatie lipsita de constiinta, aspiratii si idealuri specifice, in mod evident puterea ei de afirmare, forta ei,  decade. Constiinta identitatii este o trasatura dominanta a  natiunii, iar degradarea acestei constiinte are grave consecinte in ceea ce priveste  capacitatea de afirmare si de reactie. Lipsa unor obiective comune, ca si accentuarea nefireasca a  individualismelor egoiste, caracterizeaza  o natiune in stare de descompunere. Consecintele unei atari situatii se reflecta  in decadere si in pierderea capacitatii de afirmare a organismului national. Suma eforturilor individuale nu va putea niciodata sa suplineasca forta efortului  constient al unei natiuni.
In secolul al XIX-lea, natiunea româna s-a desavârsit si a dobândit constiinta fiintarii ei. Momentul de deplina cristalizare l-a reprezentat revolutia din 1848-1849, care a cuprins aproape intreg spatiul locuit de români. Românii au constientizat atunci pe deplin unitatea lor nationala si totodata ideea constituirii unui stat unitar al lor a devenit treptat o dominanta a existentei lor. In 1848 a fost  elaborat si programul social-politic de edificare a unei Românii unitare dar si moderne. Un deceniu mai târziu, prin Unirea cea mica a fost inaugurat procesul unificarii pe plan statal a natiunii. Dupa sase decenii  el va fi desavârsit prin strângerea românilor in unice hotare.
Motorul unitatii nationale a stat in constiinta  comuna si in implicarea tuturor intr-o actiune care a atins, in unele momente, si accente dramatice.  România a fost inainte de toate rodul luptei  românilor. Fara indoiala, la aceasta s-au adaugat  situatii internationale favorizante, sprijinul unor puteri având si el insemnatate in realizarea unor aspiratii unanime ale unor natiuni. Trecutul si chiar istoria recenta ne dezvaluie insa, totodata, ca marile puteri intâmpina uneori obstacole de netrecut când se impotrivesc  nazuintelor  si mai ales vointei chiar ale unor mici natiuni, care reusesc nu rareori in pofida impotrivirii celor mari si puternici sa-si atinga obiectivele.
Perioada interbelica a fost departe de a fi o etapa de perfecta bunastare si echitate sociala, dar, este  evident ca ea a ilustrat doua lucruri: satisfactia si implicarea intregii natiunii in noua formula statala si, in acelasi timp, un pas insemnat spre democratizare. Timp de doua decenii, a avut loc procesul constituirii si organizarii statului desavârsit in hotare nationale, iar euforia implinirii a cuprins pe români. Imperfectiuni au existat, mai ales in Basarabia, dar in general functionarea organica a statului in noile hotare si bunastarea au demonstrat reusita. Dupa aproape un secol, România desavârsita s-a dovedit viabila si exceptând hotarele dinspre rasarit si nord ea fiinteaza si in zilele noastre. Catalizatorul  existentei si cresterii României a fost constiinta nationala, implicarea cetatenilor ei in procesele complexe si deseori complicate prin care a trecut in cursul existentei sale statul român.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, când printre compromisurile marilor invingatori s-a numarat  si cesiunea catre Uniunea Sovietica a stapânirii  unei parti din Europa, au existat aproape doua decenii in care  structurile social-politice si economice ale României Mari au fost distruse si simtamintele nationale au fost interzise. La mijlocul anilor saizeci a urmat apoi o redobândire a constiintei nationale, chiar daca „orânduirea“ impusa a continuat sa fie cea a unui sistem totalitar. Dar apoi, treptat, cultul personalitatii si incercarea de a subordona evolutia tarii unui  artificial si nefiresc regim, au dus la manipularea si denaturarea simtamintelor nationale.
In decembrie 1989, România si-a recâstigat  prin forte proprii libertatea si dreptul de a-si construi in conditii democratice  viitorul. Din pacate, in afara altor „diabolizari“ nefiresti, a avut loc si cea a simtamintelor nationale, a insasi fiintarii natiunii. Notiunea de patrie a fost denuntata ca apartinând regimului detestat. Legatura fireasca si organica cu trecutul a fost marginita  la condamnarea fireasca a ceea ce se petrecuse in perioada totalitarismului rosu, uitându-se insa cu buna stiinta un proces istoric indelungat si confundându-se un regim cu tara insesi.
Opera de constructie a tarii in care libertatea fusese repusa in drepturi n-a mers pe o cale fireasca, intemeiata pe o actiune constienta a tuturor, pe natiune, continuându-se opera generatiilor anterioare, care edificasera statul national si modern si-i conferisera vigoare. Constiinta nationala s-a vazut nefiresc izgonita, ba chiar condamnata si ea a incetat de a fi puternica arma de constructie a României. Natiunea nu mai actioneaza ca o navalnica forta, notiunea de patrie a fost stearsa din inimile tinerilor in primul rând, necontenit indemnati sa-si dobândeasca in alte tari viata buna si nu sa-si strânga rândurile si uniti, urmând pilda inaintasilor, sa reinalte tara si in ea sa-si implinesca firestile aspiratii.
Atâta vreme cât natiunea nu va fiinta in plenitudinea ei, suma actiunilor egoiste individuale nu va fi indestulatore pentru ridicarea României. Membrii unei populatii se simt doar vremelnici locatari ai  spatiului in care se gasesc, dispusi oricând sa-l schimbe cu altul. Ei nu sunt  legati organic de cresterea si dezvoltarea tarii, ci preocupati doar de persoanele lor si a apropiatilor lor imediati. Ei nu sunt constienti de faptul ca fericirea lor individuala este asigurata in conditiile cele mai bune ca parte a fericirii natiunii careia ii apartin. De asemenea, ei n-ar trebui sa uite ca nu  sunt decât o veriga in lantul generatiilor succesive traitoare pe aceste pamânturi, cu drepturi, dar si cu datorii.  Constientizarea nationala a românilor  poate asigura viitorul acestei tari si sa  o ajute sa iasa dintr-un climat care este astazi  departe de a fi favorabil unei reale afirmari a României.

Un comentariu pentru “Natiune ori populatie!”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper