Moartea lui Mihail Sebastian si ecourile ei imediate

Un articol de MIHAI IOVANEL

Pe 26 mai, sâmbata, este inaugurata cu fast în aula Ateneului Universitatea Libera Democratica, „universitate fara diploma si cu studenti benevoli“1 nou înfiintata pentru luminarea maselor tinute pâna atunci în întuneric. Vorbesc în deschidere profesorii Alexandru Rosetti si S. Stoilov, precum si, ca reprezentant al studentilor, Dan Savel. Andrei Otetea deschide cursurile cu o prelegere despre „Întemeierea Principatelor Române“.
Presa acopera entuziast acest „important eveniment, care marcheaza începutul unei vieti culturale democratice în România eliberata“2 . Reportajele descriu o mare afluenta si o larga reprezentativitate – inclusiv din punctul de vedere al vârstei: „Agitând cartile de student, aceste noui legitimatii ale unei studentii libere careia nu i se mai refuza învatatura buna, grupuri de tineri si batrâni se înghesuiesc scolareste pentru a apuca locurile din fata. Trei domnisoare în rochii subtiri si înflorate, cu caetele neîncepute, cumparate recent, sub brat, vocifereaza primavaratec. Un student cu parul alb, cu baston si ochelari se strecoara greu prin rândurile dese ale tineretului, privind cu seriozitate si melancolie exuberanta juvenila si nerabdarea proaspetilor scolari.“3
Zilele urmatoare ziarele vor anunta orarul ULD. „Victoria“ din 30 mai (tiparita însa si difuzata, asa cum se obisnuia în interbelic si se pastreaza o vreme în postbelic, cu o zi înainte de data afisata – adica pe 29 mai) anunta „Cursurile de azi 29 Mai 1954. 6-7 Literatura. Prof. Mihail Sebastian: Balzac si problemele sociale ale timpului sau. 7-8 Economie Politica. Ing. H. Silber: Cicluri si crize economice. 8-9 Filosofie. Prof. Barbu Zevedei: Idealism si Materialism. Cursurile se tin în Amfiteatrul Facultatii de Farmacie, Et. III“.
Pe 29 mai, marti, Sebastian îsi începe ziua la teatrul Comedia, unde, „cu timiditatea sa caracteristica“, îi cere regizorului-director Sica Alexandrescu o invitatie de doua locuri pentru parintii sai la piesa „Unul cu bani“4 . Sica Alexandrescu îl anunta ca „Steaua fara nume“ va fi reprezentata „pe toate scenele lumii“ si îl invita sa revina la ora 5 dupa-masa pentru a semna contractul. De asemenea, se intereseaza cum merge comedia – cu titlul provizoriu „Casa cu doua fete“ – pe care Sebastian o promisese teatrului, dar din care nu apucase decât sa schiteze scenariul. Totusi, cu optimismul sau de atâtea ori nerealist, Sebastian înainteaza termenul 15 iulie5 .
„Pe la douasprezece“, Sebastian se întâlneste din întâmplare, pe strada Regala (actuala Câmpineanu), cu Margareta Sterian6 , o veche prietena7 , care îl felicita pentru conferinta tinuta de curând la Sala Dalles pe o tema Balzac. Este îmbracat „într-un costum de vara verde-deschis si purtând în mâna o servieta mare, neagra“8 , plina cu acte avocatesti pe care urma sa le rezolve în cursul zilei.
Dupa ce ia masa cu parintii, în casa din Antim no. 45, Sebastian pleaca în jurul orelor 14.00. Conform lui Mircea Septilici, prietenul si vecinul sau, „în fiecare zi, când pleca de acasa, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abatea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Scoala Poenarescu si ajungea în Calea Victoriei, pe la Podul Senatului.“9  De data aceasta, dintr-un motiv necunoscut, Sebastian alege alt traseu decât acela care l-ar fi dus la Universitate, unde urma sa vorbeasca despre Balzac. Probabil „mai avea de facut o cursa“, cum va spune ulterior Camil Petrescu10 .
La orele 15, Sebastian este accidentat mortal de un camion pe Bulevardul Regina Maria în timp ce traverseaza pe la statia de tramvai de la biserica Sf. Nicolae.

„În dreptul bisericii Sf. Ilie (sic), a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însa surprins de o autoduba, ce se apropia cu o viteza fantastica. În ultimul moment, sperând ca totusi bolidul amenintator îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Sofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat sa stopeze, însa frânele n-au raspuns la comanda.
Masina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm.
Masina purta nr. 19 308 si era condusa de proprietarul ei, Ion Zapodeanu.
Imediat, trecatorii i-au sarit în ajutor si cu o alta masina a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului si, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15.“11

În buzunar avea textul dactilografiat al conferintei ce urma s-o tina.12
Datele asupra accidentului vor fi completate convergent sau divergent. Geo Dumitrescu se va referi la „camionagiul acela beat“13 , în timp ce Camil Petrescu14  vorbeste de o masina „în plina viteza“ si „cu frânele subrede“ care îl târaste „zeci si zeci de metri“. Sunt variabile care pot depinde si de imaginatia celui care le semneaza; asa cum pasajul din reportajul lui George Mihalache cu „Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul“ poate fi si o adaptare melodramatic-senzationalista la natura tabloidala a revistei „Cortina“.
Cert este ca accidentul ramâne unul absurd si evitabil. Cu cuvintele lui F. Aderca,

„autocamionul nu era o naluca si nici nu înainta cu viteza luminii, ca Mihail Sebastian sa nu se fi putut feri. N-a fost prins între doua camioane, sau între un camion navalit pe trotuar si zidul unei case.
De ce a stat locului?“15

Scurt excurs în teoria conspiratiei: un accident regizat?

Tocmai acest caracter absurd si ilogic al accidentului este usa pe care si-a facut loc teoria conspiratiei, conform careia Sebastian a fost asasinat – în mai toate variantele scenariului, de catre „rusi“. Dat fiind regimul instalat dupa razboi, astfel de teorii au putut avea pâna în 1989 o existenta strict orala. Dupa Revolutie, însa, au început sa patrunda , mai mult sau mai putin voalat, în istoria literara.
Ma rezum aici la exemplul lui Cornel Ungureanu, care, raspunzând la o ancheta, afirma:

„Sebastian a fost asasinat. Anecdota cu accidentul mi se pare hazlie. Unde-i dosarul lui Zapodeanu? Stie cineva de el? Dl. Z. Ornea l-a cautat fara sa-i dea de urme. Pe urma l-am cautat si eu si alti prieteni ai mei (experti ai cercetarii, nu amatori). Cu un pic de rabdare vom descoperi si ce-i cu autoduba lui Zapodeanu si cine tragea sforile si facea selectiile în acel mai al «accidentului».“16

Un astfel de mod de a pune problema, dincolo de latura sa senzationalista, are totusi legaturi mult prea firave cu realitatea.
În primul rând, ignora contextul. Sebastian nu se afla nici pe departe în relatii de adversitate cu noul regim. Functiona chiar în Guvern, fiind consilier de presa principal în Ministerul Propagandei Nationale (Directia Presei si Informatiilor); era membru activ al ARLUS; tinea conferinte angajate (la Radio, la sala Dalles, la Uniunea Patriotilor etc.) în care, conform lui F. Aderca, „creatiile de arta erau privite acum în latura lor utila, propagandistica“17 ; era protejantul si prietenul lui Lucretiu Patrascanu, ministrul Justitiei; daca parasise dupa câteva zile ziarul comunist „România libera“ o facuse mai curând din antipatie umana pentru „Graur si banda“ si din dezgust pentru viata curenta de gazetar decât din ratiuni ideologice (dovada ca ulterior refuza si angajarea la „Jurnalul de dimineata“ al lui Braniste sau la „Revista Fundatiilor Regale“, mult mai neutre ideologic decât „România libera“).
În al doilea rând, pentru momentul 1945 Sebastian ar fi singurul „civil“ lichidat de institutiile mai mult sau mai putin oculte ale noului regim (zic „nou regim“ desi lucrurile sunt înca foarte amestecate politic). Lichidarile sunt deocamdata exceptionale si rezervate unor membri ai restrânsei elite a Partidului Comunist (cazul Foris), si chiar si acolo procesul, justificat înainte de orice de lupte interne pentru putere, este destul de laborios. Pentru indezirabili si eretici functionau foarte eficient procedeele numite epuratie sau proces public. Chiar în zilele în care moare Sebastian începe marele proces al ziaristilor colaborationisti (Pamfil Seicaru, Ilie Radulescu etc.). Daca ar fi fost inconform în vreun fel cu dorinetele oficiale ale sistemului (ceea ce, repet, nu era cazul), Sebastian putea fi „încadrat“ oricând printre epurati, data fiind vulnerabilitatea ramasa din vremea colaborarii cu Nae Ionescu si „Cuvântul“.

În al treilea rând, e improbabil ca în cazul unui asasinat politic instrumentul crimei ar fi fost un automobil. Motivul este simplu: un astfel de asasinat este dificil de programat. Daca Sebastian nu ar fi schimbat ruta zilnica sau daca ar fi facut un pas în plus, accidentul nu ar fi avut loc. De fapt, tocmai plasarea evenimentului pe alt traseu decât acela obisnuit al lui Sebastian e un argument puternic în favoarea accidentului si împotriva asasinatului.

Dupa accident

Aflând vestea mortii lui Sebastian, Ion Biberi tine în fata publicului numeros care astepta începerea prelegerii la Universitatea Libera Democratica un discurs care începe cu cuvintele: „Ma gasesc, iubiti auditori, în dureroasa situatie de a rosti necrologul lui Mihail Sebastian, în loc de a avea rara bucurie intelectuala de a asculta prelegerea sa despre Balzac, care a preocupat în ultimii ani inteligenta acestui om sclipitor.“18  Lui Biberi îi urmeaza S. Stoilov, rectorul ULD: „Propun d-lor si d-nelor sa pastram un moment de reculegere.“19  Reporterul care noteaza acestea completeaza: „În momentul în care (…) d. prof. S. Stoilov îsi rostea ultimele cuvinte, a intrat în sala de cursuri fratele defunctului, d. B. Sebastian, care, aflând aici tragica veste, a fost cuprins de o sfâsietoare disperare.“20

Înmormântarea

Înmormântarea se face repede, pe 30 mai, orele 16.3021, la cimitirul evreiesc „Filantropia“. Ziarele noteaza „o lume imensa“22. Rostesc cuvântari „Petru Comarnescu, din partea ministerului Artelor, R. Hilard, din partea ministerului de externe, N. D. Cocea, din partea Soc. Scriitorilor Români, Ioan Massof, din partea Teatrului National,
N. Vladoianu, din partea Societatii autorilor dramatici, N. Carandino, din partea criticilor teatrali, Perpessicius, din partea A.R.L.U.S.-ului, Niky Atanasiu, din partea sindicatului actorilor si I. Wallenstein, din partea colegilor de profesorat“ – noteaza  „Drapelul“23 . „Jurnalul de dimineata“24  îl trece pe F. Aderca în locul lui Petru Comarnescu drept  reprezentant al ministerului Artelor, iar „Victoria“ îl adauga pe S. Stoilov, rectorul Universitatii Libere Democratice. Slujba religioasa este oficiata de „prim cantorul Ruwinsky dela Templul israelit, în acordurile profunde ale orgei“25, în timp ce Alexandru Safran, rabinul sef al comunitatii evreiesti, „a rostit un impresionant panegiric“26 , „reliefând ca Mihail Sebastian a murit pe lespedea pe care o curata cu un an înainte, când intelectualul de vaza a împartasit alaturi de corelegionarii sai calvarul prigoanei“27 . „Asistenta a fost adânc sguduita de disperarea tragica a mamei scriitorului“28 , care striga „Copilul meu cinstit si destept!“29
„Din numeroasa si îndurerata asistenta“, „Victoria“ retine „urmatoarele nume: D. ministru Lucretiu Patrascanu cu d-na, George Macovescu, secretar general al ministrului propagandei, Anton Bibescu, N. D. Cocea, prof. S. Stoilov, Perpessicius, Const. Visoianu, fost ministru, Claudia Millian-Minulescu, Teodorescu-Braniste, prof. Rosetti, Aristide Blank, Camil Petrescu, Tanzi Cocea, Ticu Archip, Nic. Carandino, Ury Benador cu d-na, Andrei Serbulescu30 , Ion Calugaru, Ion Biberi, Al. Philippide, Geo Bogza, Nic. Vladoianu, Lucia Demetrius, Zoe Ricci, Cella Serghie (sic!), dr. W. Filderman, A. L. Zissu, dr. Dorian, Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Andrei Tudor, S. Semilian, Yvonne Stahl, Scarlat Froda, dr. Brkowitz, Benary, Al. Mironescu, Boris Caragea, Zevedei Barbu, Mircea Manolescu, Camil Baltazar, N. Soreanu, V. Munte, I. Sejeanu, I. Masoff, Horia Verzeanu.“31
O lista mai bogata publica „Timpul“, cuprinzându-i pe „Mihail Ralea, ministrul artelor, C. Visoianu, fost ministru de externe, I. Sraer, secretar general la interne, G. Macovescu, secretar general la Propaganda, Octav Livezeanu, secretar general la arte, Vasile Stoica, secretar general la externe, Anton Bibescu, ministru plenipotentiar, Horia Bogdan, consilier la Casatie cu d-na, A. Capatâna, fost ministru, Aristide Blank, prof. Al. Rosetti, Tudor Teodorescu-Braniste, N. D. Cocea, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Rica Georgescu, fost ministru, Stoilov, rectorul Universitatii, Serban Voinea, directorul agentiei Rador, Em. Ciomac, directorul Filarmonicei, Eugen Balan, Baron Drad de la Institutul Francez, dr. W. Filderman, presedintele U.E.R., cap. Madison si lt. Roberts de la Misiunea Britanica, N. Mateescu, Perpessicius, Al. Coller, Victor Ion Popa, P. Comarnescu, Klarman, Scarlat Froda, Nic. Vladoianu, Sica Alexandrescu, Ing. Herbert Silber, dr. Sandu Lieblich, I. Calugaru, I. Vinea, Octav Neamtu, Ury Benador, G. Dinu, A. Ranta, C. Ring, M. Strominger, A. Dumbraveanu, Ion Biberi, S. Cioculescu, d-nele Leni caler, Ela Cancicov, Silvia Dumitrescu, Dida Calimachi, Tanti Cocea, Maria Mohor, Marga Hagiescu, Cretianu, Claudia Millian, Ghiolu, d-nii R. Hillard, C. Micioru, Raul Anastasiu, G. Hârsu, I. D. Suchianu, D. Ceacâru, Boris Mavro, At. Joja, Radu Beligan, Marcel Angelescu, V. Ronea, N. Polizu, Sergiu Dan, Ocneanu, Radu Popescu, Sarateanu, I. Zurescu, Henry Prost, C. Baltazar, S. Albu, Al. Kiritescu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, L. Floda, Radu Boureanu, Lucian Boz, prof. Onescu, Streitman, Al. Philippide, G. Timica, M. Septilici, V. Hrisicu, Vladimir Streinu, Geo Bogza, Al. leon, Andrei Tudor, Em. Paucker, Dragos Protopopescu, dr. Berkowitz, W. Siegfried, Ion Pribeagu, ing. D. Abramovici cu dn-na, I. Peltz, O. Lemnaru, Dan Petrasincu, av. Askenazi, C. Billig, arh. I. Mahler, etc. delegatiuni de scriitori, actori, ziaristi, avocati.“32

Ziarele vor reproduce omagiul adus de Perpessicius în numele A.R.L.U.S.-ului:

„Napraznica pierdere pe care o sufera literatura româneasca prin trecerea la cele eterne a lui Mihail Sebastian, îndurereaza deopotriva si sectia literara a artistilor, al carei distins membru prietenul nostru era, si prin aceasta, întreaga Asociatie pentru strângerea legaturilor cu Uniunea Sovietica în numele careia îmi revine trista sarcina sa vorbesc. Deplângem în sfârsitul absurd si nedrept al lui Mihail Sebastian pe unul din cei mai straluciti reprezentanti ai scrisului românesc contemporan, aflat în pragul maturitatii, în plina si luminoasa ascensiune si care prin tot ceea ce a dat în roman, în teatru, în eseu, în critica si în ziaristica si-a marcat nu numai un loc de frunte, dar a si pus temelia unei cariere literare de vaste orizonturi si de adânci perforari. Scriitorul care între adolescenta si tinereta debuta în nuvela si roman cu acute pagini de psichologie sentimentala, devenea în scurta vreme nu numai unul din cei mai lucizi interpreti ai proustianismului de la noi, dar si romancierul de temerara atitudine, pe care framântarile sociale si etnice nu-l speriau. În firava noastra litertaura antirasiala si progresista, romanul „De doua mii de ani“ al lui Mihail Sebastian va fi cercetat întotdeauna drept documentul cel mai semnificativ al speciei reflectata în inteligenta unuia din martorii cei mai credinciosi. Familiarizarea balzaciana, din ultimii ani, si asimilarea tuturor acelor izvoare epice, ar fi pus la îndemâna lui Mihail Sebastian nu numai substanta unor studii critice, a caror elaborare o începuse, dar si sugetsiile pline de îndemn ale viitoarei si fecundei sale opere de romancier. Suflet pur, hranit la marile idealuri ale umanitatii, Mihail Sebasatian a consacrat apararii omului una din cele mai bogate activitati ziaristice din ultimele decenii. Atitudinea lui inflexibila din anii cei negri ai teroarei s-a vazut nu numai încununata de recunoasterea unanima, în lunile din urma, dar si solicitata, sa participe, sa-si spuna cuvântul. si Mihail Sebastian n-a crutat nici o osteneala, n-a refuzat nici un efort pentru ca bogatia inimei sale Mihail Sebastian întelegea, zi, mai mult ca oricând, s-o puna în sluja societatii. între orientarile de data recenta ale societatii noastre, figureaza si Arlus-ul a carui sectie literara, mândra sa fi numarat pe Mihail Sebastian printre membrii ei, nu se poate împaca cu gândul unei atât de nedrepte si absurde disparitii. în opere de apropriere (sic!) si de strângerea legaturilor cu Uniunea Sovietica, pe care Arlusul o urmareste cu tenacitate, pregatirea, talentul, spiritul viu si mai ales credinta neclintita ce caracterizau pe prietenul nostru asteptau sa fie puse la contributie spre binele acestei convalescente societati românesti…“33

Reactii în presa

Moartea lui Sebastian este urmata de un val de necrologuri si de articole.
„A disparut o constiinta. Universul a devenit deodata mai sarac. Din atmosfera vietii noastre culturale s-a desprins o vibratie, o bogatie.“, scrie Ion Biberi în articolul „Mihail Sebastian“, publicat în „Victoria“ pe 31 mai.
„Îl socoteam cel mai mare autor dramatric român“, marturiseste Sica Alexandrescu, citat de „Cortina“34 , continuând patetic: „Draga Mihai. Te asteapta manuscrisul cu «Casa cu doua fete…» . Nu uita ca la 15 iulie ai promis s-o termini… Piesa ta cea mai tragica viata, ai sfârsit-o înainte de termen.“
În timp ce „România libera“ dezinformeaza sec „Au ramas în manuscris (…) doua teze de doctorat, una despre Shakespeare si alta despre Balzac“35 , în „Drapelul“ din 31 mai scrie un I. Peltz în dispozitie metafizica: „În dupa amiaza asta de Mai în limpezimea tariilor albastre si dincolo de ele, se pregateste, sus, marele alai: unul din înteleptii si din poetii de pe pamânt vine surprinzator de prematur – sa tie tovarasie celor de mult dusi sa ia parte, în eternitate, la festinul fara de îmceput si fara de sfârsit, al ideilor, la orgia voluptatilor metafizice.“36  Tot „Drapelul“ publica în acelasi numar, pe prima pagina, o caricatura satirizând soferii indolenti.
În „Jurnalul de dimineata“ scriu mai întâi, în numarul din 31 mai, directorul publicatiei, Tudor Teodorescu-Braniste, si A. Dumbraveanu; în ziua urmatoare, pe 1 iunie, semneaza articole doi dintre prietenii de seama ai lui Sebastian. Anton Bibescu si Const. Visoianu semneaza de asemenea articole despre Mihail Sebastian. „Oricât de grele si de triste ar fi vremurile“, scrie Visoianu37 , fondatorul ziarului, „oricât de mari si crude violentele pe care le-am cunoscut în ultimii ani, oricâte tragedii ne-ar fi încercat sufletele noastre obosite, moartea aceasta a lui Mihail Sebastian ne rupe inima. Sunt atât de îndurerat ca pare ca am uitat toate durerile pe cari le-am cunoscut pâna acum. Mi-a murit un prieten. Un prieten, caruia nu i-am zis niciodata pe nume, dar pentru care aveam o afectiune de frate si o mare stima.“ Tot aici gasim si „Un omagiu al ARLUS-ului pentru Mihail Sebastian“: „Prezent în toate manifestarile artistice ale ARLUS-ului, al conferinte, teatru, sezatori literare, Mihail Sebastian si-a daruit din plin talentul, luptând pentru ideia care i-a fost întotdeauna draga, pentru apropierea de Uniunea Sovietica si pentru cunoasterea marilor ei realizari.“ O stire din „Jurnalul de dimineata“ anunta „Înapoierea aparatelor de radio“. Conform Ministerului de Interne, „S-au dat dispozitiuni autoritatilor administrative si politienesti pentru restituirea aparatelor ce au fost depuse de cetateni de la Aprilie 1941 si pâna la data deciziunii mentionate mai sus.“

Petru Comarnescu lanseaza în „Timpul“ din 1 iunie sintagma „Ironicul destin al lui Mihail Sebastian“:

„Facând parte dintr-o generatie macinata de ideologii care au dus-o la pierzanie si de atâtea lupte si suferinte ce au anulat-o în mare masura, el ar fi fost printre putinii s-o rascumpere, în mod covârsitor, prin creatii temeinice. A si rascumparat-o, desigur, prin cartile lui, care ramân, si prin demnitatea comportarii sale umane, prin amintirea luminoasa ce ne-o lasa acest om care a ocolit totdeauna entuziasmul si care înca nu voia sa fie judecat, stiind ca mai are atâtea de creat si de rostit.“

Un grupaj consistent (o pagina întreaga de ziar) va oferi pe 13 iulie „Victoria“, „În memoria lui Mihail Sebastian“. Scriu texte scurte sau mai lungi Andrei Tudor, fost coleg de liceu („La anul, când colegii sai se vor întâlni sa serbeze, trist, 20 de ani de la terminarea liceului, la masa comuna, în locul de frunte, pentru cel mai daruit dintre toti, un scaun va fi vacant si un pahar, disponibil.“), Al. Rosetti, Petru Comarnescu (care-si comprima textul din „Timpul“), Mircea Septilici, Geo Bogza, Anton Bibescu, Jean Mouton, Michel Dard, S. Benari,  Perpessicius.
Ieronim Serbu îl apara tot aici de umbra lui Nae Ionescu, evocând un episod de la înmormântarea lui Sebastian – si trecut sub tacere de presa:

„(…) ni s-a parut o grava impietate savârsita la înmormântarea sa, când cineva sprobabil Felix Aderca, M.I.t evocând acest trecut a încercat sa-i atribuie afinitati cu un om si o ideologie contestabile. A fost simpla întâmplare prezenta sa alaturi de un om în care a crezut cu toata naivitatea tineretii. Prefata la «De doua mii de ani» l-a vindecat, dându-i constiinta marei primejdii ce ameninta nu numai comunitatea sa, ci însasi umanitatea. si devenise un adversar ferm al dreptei, de astadata în mod deschis, public.“

Reactiile cele mai complexe vin tn spatiul grupajului de la doi scriitori evrei – Ury Benador si Ion Calugaru, care codeaza atitudinea zonei evreiesti fata de Sebastian: în fapt, acestuia nu i se iertase episodul naeionescian, dovada ca, în timp ce presa româneasca îl acopera pe recentul disparut cu elogii, toate gazetele evreiesti pastreaza tacerea.
Ury Benador38  vorbeste despre contradictia dintre originea „plebee“ a lui Sebastian si fantasmele lui de apartenenta la „aristocratia spirituala si sociala“, finalizata prin închiderea lui Sebastian în „turnul de fildes“:

„O viata în profunda contradictie cu ceea ce ar fi vrut poate sa fie, s-a încheiat printr-o moarte care a contrazis-o la rândul ei strident. Prin nastere plebeu, Mihail Sebastiana a cultivat – din intima necesitate sufleteasca sau mai degraba joc al împrejurarilor – cercurile carora li se zice de „aristocratie spirituala si sociala“; prin origine si temperament obligat sa fie luptator pentru dreptatea celor multi si napastuiti, Mihail Sebastian s-a refuzat – poate din deficienta temperamentala – baricadei, multumindu-se sa militeze din ceea ce se numeste «turnul de fildes».“

În epoca, sintagma „turnul de fildes„ era departe de a fi veniala, fiind una dintre acuzatiile cele mai dure care culpabilizau un scriitor (dupa aceea de fascist).
Într-o punere în scena mai ocolitoare, datorata probabil detaliului ca fusesera colegi de redactie la „Cuvântul“, iar Sebastian fusese printre principalii critici care îi luasera în seama literatura, Ion Calugaru39  îi reproseaza acelasi lucru – lipsa de angajare ferma pe drumul politicii comuniste-antifasciste40 :

„Sebastian era sau îi placea sa se creada omul de la Dunare, în viata caruia totul e prevazut în itinerariul slepului care încarca grânele la Braila ca sa le duca în alta parte. Ma gândesc cu amara tristeta, ca accidentul a fost totusi ceea ce a ramas caracteristic din scurta, din neîmplinita lui viata. Accidentul a jucat rolul de capetenie în desfasurarea acestei vieti care tindea sa fie ordonata, potolita. Poate ca în sinea sa pastrase o urma de superstitie: încrederea în steaua lui. (…) …Ani de zile nu ne-am vazut, nu ne-am întâlnit. Dupa 23 August, în cele dintâi zile, când Capitala mai era bombardata de avioanele nemtesti, ne-am întâlnit din nou, la mese de lucru învecinate: la «România libera». M. Sebastian trecuse prin experiente prea multe ca sa fi înteles ca trebue sa caute a evita accidentalul din gândirea, din actiunea lui. Simtise unde a dus gândirea care înalta pitorescul, accidentalul, ca sa acopere modestele, justele puncte de vedere: la galagia fascismului biruitor, la tragedia planetara care a costat milioane de vieti. un accident stupid a curmat totusi existenta lui în clipa când asteptam împlinirea ei într-o forma cirespunzatoare aspiratiilor a milioane de oameni. Întâmplarea a jucat un rol covârsitor în viata lui Mihail Sebastian si aceasta nu-i întâmplator.“

Desi aceste reprosuri sunt în evidenta asimetrie cu jerbele de flori depuse pe mormântul lui Sebastian, ele nu sunt mai putin relevante. Orice scenariu de tip as if care se face pe subiectul posibilelor continuari ale destinului lui Sebastian daca acel accident n-ar fi avut loc – trebuie sa tina seama de existenta în spatiul anilor post-“Eliberare“ a acestor pasive, dar oricând letal activabile reprosuri.
În sens contrar liniei Calugaru vor fi reprosurile lui Felix Aderca, publicate la sfârsitul anului într-un text41  altfel patetic, având toate aparentele caldurii.
Aderca evoca si critica tocmai adeziunea lui Sebastian la miscarea strazii, a noii strazi de dupa 23 august:

„Dar ce schimbare dupa 23 August 1944!…
Cuprins deodata de o frenezie cu caracter obstesc, nu-l mai recunoscui. La o lectura a Luciei Demetrius, într-o dumineca dupa-amiaza, în locuinta mea, Mihail Sebastian, care picase pe neasteptate, statu deoparte, stingher, privind piezis. Apoi sari de pe scaun enervat si zise cu glas îngrosat:
– Revolutia alearga pe strada si aici se face literatura…
(…) pleca repede, scoborând scarile într-o fuga neasteptata.“42 ,

pierzându-si astfel, dupa Aderca, suflul sau chiar sufletul, în sens de nex vital al personalitatii:

„Cu o graba febrila, Mihail Sebastian a intrat în rândurile luptatorilor sociali. Tinea conferinte în noul mediu, conciliabule politice cu prieteni necunoscuti. uitase cu desavârsire vechile-i, somptuoasele-i nazuinte, treptele de sus ale spirtualitatii, la care atât de putini putem ajunge.
Îsi parasise oare, pentru noul ideal, toata armura estetica? Creatiile de arta erau privite acum în latura lor utila, propagandistica. I-am surprins o cuvântare la radio, asupra teatrului sovietic zamislit de framântarea razboiului. Ce meticuloasa documentare! Ce adânca si întelegatoare analiza, ce intuitie a unor situatii si psihologii, atât de diferite de ale teatrului celorlalte natiuni!… dar îna cel scurt si magistral studiu lipsea parca ceva – sau mi s-a parut? Oricum, vocea nu mai era a lui. Îi pierise acea dulce asprime, acea catifelare usor zgrunturoasa. Era o voce fara substanta, glasul translucid al unei naluci.“43

E o cheie putin spus neasteptata aceasta critica a angajarii sociale pe care Aderca înca poate, în 1945, sa o faca. Dar pasajul cel mai ambiguu apare în momentul în care Aderca reia critica pe care probabil o facuse si la catafalcul lui Sebastian, legata de Nae Ionescu si de momentul „De doua mii de ani…“; Aderca evoca acel moment în care Sebastian ,“oferind pagina de prefata, nu întelegea sa se desparta de fascinantul, aristocraticul sau asasin moral, Nae Ionescu“ si citeaza un Sebastian care i-ar fi spus în 1934:

„– Cinci minute, întelegi? cinci minute (îmi spunea), as dori sa fiu si eu un huligan, sa ma simt Stapân! Trebuie sa fie o voluptate nietzscheiana…“44

Sensul de baza al citatului (daca acceptam ca nu este apocrif) este clar, acela de distanta si ironie amara fata de „voluptatea“ huliganica pentru care Sebastian nu are organ. Cât de periculos putea fi însa denuntul unei asemenea propozii evident ironice în 1945 o arata sensul pe care i-l da un interpret din 2009: acela de adeziune a lui Sebastian, în plan fantasmatic, la huliganism45 ! Citatul dat de Aderca îl gasim în „De doua mii de ani…“, diferit doar ca forma, nu si ca spirit (ceea ce face plauzibila inclusiv ipoteza ca Aderca ar fi citat dupa ureche un pasaj din carte, nu pe Sebastian însusi):

„Îmi pare rau ca, în aceasta confruntare cu mine însumi, îmi mai pastrez oarecare simpatie, îmi pare rau ca ma surprind iubindu-mi destinul. As vrea sa ma pot detesta violent, fara nicio scuza, fara nicio întelegere. As vrea sa fiu cinci minute antisemit. Sa simt în mine un dusman care trebuie suprimat.“

În contextul dialectic al romanului, acest pasaj trebuie citit în sensul neîntelegerii cu care naratorul din „De doua mii de ani…“ priveste problema antisemitismului, în sensul curiozitatii fata de celalalt, fata de antisemitul care ramâne pentru narator fundamental opac, lipsit de comprehensibilitate: de aici figura ironica a dorintei de substitutie. Acesta este sensul pasajului, fie ca Aderca a dat un citat autentic, fie ca a reformulat aproximativ un pasaj dintr-o carte a lui Sebastian.
Sebastian va mai fi comemorat în 1945 de Camil Petrescu, într-o „Nota“ din „Revista Fundatiilor Regale“, nr. 7; sunt evocate „ratiunea linistita în diversitate, sentimentalism jugulat, echilibru analitic, o duiosie intelectuala cu fulguratii cu grija atenuate“. Tot aici, Petru Comarnescu îsi publica a treia oara textul despre „Ironicul destin al lui Mihail Sebastian“.

Note:

1) F.Aderca, „Secretul lui Sebastian“, RFR, nr. 4, decembrie 1945, reprodus în F. Aderca, „Contributii critice“, II, editie si note de Margareta Feraru, Editura Minerva, Bucuresti, 1988, p. 491
2) Rep., „Deschiderea Universitatii Libere Democratice“, în „Victoria“, 29 mai 1945
3) Idem
4) George Mihalache, „Destin tragic… Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“, în „Cortina“, 1 iunie 1945
5) Idem
6) Margareta Sterian, în „Revista Fundatiilor Regale“, nr. 8, august 1945
7) Margareta Sterian desenase coperta romanului „De doua mii de ani…“.
8)Margareta Sterian, ibidem
9) George Mihalache, „Destin tragic… Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“, în „Cortina“, 1 iunie 1945; propozitiile citate anterior apar în textul lui Mihalache între ghilimele: desi nu sunt atribuite direct lui Mircea Septilici, din context reiese ca îi apartin acestuia.
10) În „Revista Fundatiilor Regale“, nr. 7, iulie 1945
11) George Mihalache, „Destin tragic… Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“, în „Cortina“, 1 iunie 1945
12) Idem
13) Geo Dumitrescu, „La moartea lui Mihail Sebastian“, în „Victoria“, 1 iunie 1945
14) „Revista Fundatiilor Regale“, nr. 7, iulie 1945
15) F. Aderca, „Secretul lui Sebastian“, RFR, nr. 4, decembrie 1945, reprodus în „Contributii critice“, II, p. 478
16) Cornel Ungureanu, raspuns la ancheta inclusa în Addenda volumului lui Constantin Trandafir „Mihail Sebastian. Între viata si fictiune“, Fundatia Culturala Libra, Bucuresti, 2007, p. 341; teza apare într-o forma mai putin peremptorie în Cornel Ungureanu, „Istoria secreta a literaturii române“, Editura Aula, Brasov, 2007
17) F. Aderca, „Secretul lui Sebastian“, RFR, nr. 4, decembrie 1945, reprodus în „Contributii critice“, II, pp. 491
18) „Universitatea Libera Democratica a comemorat moartea scriitorului Mihail Sebastian“, în „Jurnalul de dimineata“, 31 mai 1945
19) Idem
20) Idem
21) „Înmormântarea scriitorului Mihail Sebastian“, în „Timpul“, 1 iunie 1945
22) „Drapelul“, 1 iunie 1945
23) Idem
24) „Jurnalul de dimineata“, 1 iunie 1945
25) „Victoria“, 1 iunie 1945
26) „Victoria“, 1 iunie 1945
27) „Înmormântarea scriitorului Mihail Sebastian“, în „Timpul“, 1 iunie 1945
28) „Ultimul drum al scriitorului Mihail Sebastian“, în „Victoria“, 1 iunie 1945
29) V. Interventia lui D. I. Suchianu în „Rotonda Mihail Sebastian (MLR, 1975). 30) de ani de la moarte“, în „Revista de istorie si teorie literara“, serie noua, anul I, nr. 1-4, ianuarie-decembrie 2007, p. 88.
30 Belu Zilber
31) „Ultimul drum al scriitorului Mihail Sebastian“, în „Victoria“, 1 iunie 1945
32) „Înmormântarea scriitorului Mihail Sebastian“, în „Timpul“, 1 iunie 1945
33) „Victoria“, 1 iunie 1945
34) George Mihalache, „Destin tragic… Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“, în „Cortina“, 1 iunie 1945
35) „România libera“, 31 mai 1945
36) I. Peltz, „Mihail Sebastian“, în ,“Drapelul“, 31 mai 1945
37) Const. Visoianu, „Mihail Sebastian“, în „Jurnalul de dimineata“, 1 iunie 1945
38) Ury Benador, „Pentru Mihail Sebastian“, în „Victoria“, 13 iulie 1945
39) Ion Calugaru mai semnase un necrolog în „Scânteia“ din 3 ianuarie 1945 – „Moartea scriitorului Mihail Sebastian“.
40) Ion Calugaru, „Din jurnalul unui scriitor. Nota despre Mihail Sebastian“, în „Victoria“, 13 iulie 1945
41) F. Aderca, „Secretul lui Sebastian“, RFR, nr. 4, decembrie 1945, reprodus în „Contributii critice“, II, pp.
42) Ibidem, , p. 490
43) Ibidem, pag. , p. 491
44) Ibidem, p. 490
45) V. Marta Petreu, „Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu – Mihail Sebastian“, Editura Polirom, 2009

Nota
Îi ramân îndatorat d-lui Nicolae Bârna pentru o serie de informatii privind Bucurestiul vechi.

Un comentariu pentru “Moartea lui Mihail Sebastian si ecourile ei imediate”

  1. decembrie 3, 2010 la 7:23 pm

    Am citit articolul dv. si as avea de facut niste observatii. Moartea lui Mihail Sebastian este un subiect despre care a scris multa nume impresionata de disparitia prematura a unui scriitor tanar si talentat. Am cercetat si eu aspectul acesta si cred ca este un accident nefericit. L-am cunoscut acum cativa ani pe Ioan Comsa, fostul coleg al lui Mihail Sebastian la biroul lui Sasa Roman, si am vorbit mult despre episodul accidentului. El l-a cunoscut pe Ion Zapodeanu, l-a vizitat de cateva ori si a cautat sa inteleaga ce s-a intamplat. Ioan Comsa a scris despre accident in revista „Dilema”. Faptul ca nu s-a gasit dosarul soferului nu cred ca poate fi interpretat ca o dovada ca ar fi fost asasinat. Stiu de la Ioan Comsa ca soferul a executat pedeapsa in intregime. Daca ar fi fost un asasinat, ar fi fost eliberat mai devreme. Soferul a murit in 1972 si a trait destul de greu din punct de vedere financiar si cu trauma de a fi accidentat mortal pe cineva. Voi incerca si eu sa caut dosarul soferului.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper