Mihail Sebastian la 23 August

Un articol de MIHAI IOVANEL

Pe 30 iulie 1944, Mihail Sebastian se intâlneste cu Lucretiu Patrascanu la ferma colonelului Octavian Ulea, seful de Protocol al Palatului1 si var cu Patrascanu2, aflata in apropierea Bucurestiului, in Pantelimon. Pe 31 iulie Sebastian noteaza in jurnal: „Ieri, o zi intreaga petrecuta la o ferma, nu departe de Bucuresti, intr-o casa fermecatoare, ca un decor pentru «Jocul de-a vacanta»“. Trimiterea la piesa din 1938 este, voit sau nu, ironica, intrucât, departe de a fi un exercitiu floral-escapist, intâlnirea de la ferma era una conspirativa, asortata momentului care precede evenimentul din 23 august: „Toata lumea conspira la Bucuresti de altfel. Orasul e plin de zvonuri si informatii trunchiate. Toata lumea e la curent. Numai Antonescu, cel vizat, se pare ca nu.“3
Intalnirea lui Sebastian cu Patrascanu a fost aranjata probabil de Belu Zilber, fost coleg de liceu cu Patrascanu si legatura lui de partid din iarna lui 1943-19444. Tot ce stim despre continutul discutiei vine dintr-o insemnare a lui Sebastian din 31 august: „Când, acum patru saptamâni, la ferma lui Ulea, ne-am inteles asupra gazetei, nu pot spune ca nu regretam in anumita masura ca ma intorc in jurnalism. Dar primeam situatia in masura in care imi dadea urgent posibilitatea sa spun tare tot ce am tacut, scrâsnind, timp de cinci ani.“5
„Gazeta“ este „România libera“, care aparea in ilegalitate. Asadar, cu trei saptamâni inainte de 23 August, Sebastian accepta sa ia parte la actiunea ilegalista, de partea comunistilor. Ce va mai fi vorbit cu Patrascanu? In lipsa unor informatii directe mai detaliate decât cele furnizate de Sebastian, nu putem sti. Ceea ce insa cunoastem sunt consecintele.
Pe 23 august, imediat dupa lovitura de Palat prin care Antonescu fusese debarcat, lovitura la care atât Patrascanu cât si Zilber participasera activ, Sebastian e alaturi de cei doi – si nu numai6 – intr-o casa conspirativa din Strada Armeneasca, unde scrie la „România libera“ care urmeaza sa apara a doua zi dimineata, in sfârsit, in legalitate: „Toata noaptea am scris pentru «România libera», care trebuia sa apara in zori. Eram, fericit ca intâmplarea ma facea gazetar, in chiar noaptea victoriei“7.
De fapt, pe 24 august apar doua editii din „România libera“: o „editie speciala“ de doua pagini, nedatata si continând subtitrarea „ziar patriotic“, care a aparut in cursul serii, al noptii sau chiar „in zori“; si o editie datata 24 august 1944, nr. 11, tot de doua pagini. Diferentele sunt mai mult de paginare a materialelor decât de informatie. Totusi, a doua editie contine in plus „Declaratia Comitetului Central al Partidului Comunist din România“ si „câteva pasagii semnificative din brosura «Armata Rosie vine» recent publicata de partidul Comunist din România“.
Dat fiind caracterul anonim al materialelor (anonim in doua sensuri: textele fie nu sunt semnate si se reduc la informatii cu o puternica prelucrare propagandistic-agitatorica, fie sunt asumate de instante supraindividuale – „Regele“, „Guvernul“, PCR; declaratia regelui fusese de altfel scrisa de Patrascanu si Zilber8), identificarea semnãturilor este dificilã.
Sebastian – autorul si scribul
In acest punct este necesar sa introduc distinctia – activa in cele ce urmeaza – intre texte scrise de Mihail Sebastian si texte de Mihail Sebastian. Evident, in contextul de care e vorba semnatura – la care Sebastian, in virtutea legilor rasiale, nu avusese dreptul de-a lungul razboiului – ar fi fost imposibila: situatia nu era definitiv intoarsa – trupele germane se aflau in Bucuresti9, in timp ce rusii erau inca departe. Dar diferenta de care vorbesc este mai profunda, fiind aceea dintre un scrib si un autor10. Contributia scribului este una pur tehnica, de redactor in cadrul unor coordonate (de continut, ideologice s.a.) prestabilite, care nu-i apartin; maximul de aport personal este unul stilistic. In timp ce autorul, odata ce isi „angajaza semnatura“ (expresia e a lui Sebastian), isi angajeaza si personajul/ personalitatea.
In cazul colaborarii lui Sebastian, in momentul 23 august, cu „România libera“ si Partidul Comunist, avem de a face cu un scrib. Sebastian paraseste repede „România libera“, in jur de 31 august, inainte de a-si „angaja semnatura“11. Ceea ce nu inseamna ca decizia lui de a-si asuma un asemenea rol intr-un asemenea context nu face parte din biologia personajului Sebastian si nu este cât se poate de personala, de „a lui“.

Ce a scris Sebastian la „România libera“ (I)

Ce a scris Sebastian in scurta lui perioada de „România libera“? Cu doua exceptii (una partiala, intrucât priveste doar reproducerea in ziar a unor fragmente dintr-un text publicat separat; dar amândoua majore), pentru care avem surse, nu se poate decât specula cu un grad redus de verosimilitate. Fiind vorba in principal de texte scurte, nepersonale si neautonome din punct de vedere gazetaresc si ideologic, scrise cel mai probabil cu cerneluri amestecate in redactie, atribuirea de texte lui Sebastian este un proces prea putin relevant. Daca ar fi sa speculez, as spune ca textul care deschide numarul datat din 24 august al ziarului a fost scris de Sebastian; stilul si retorica par sa fie ale sale:
„«România libera» inceteaza de a mai fi un ziar ilegal. De trei ani foaia aceasta traieste si lupta. Scrisa in temnite, tiparita in hrube, impartita noaptea din om in om, pe sub mâna, «România libera» a platit cu sânge dreptul de a-si purta ca pe un steag numele sau inabusit in teroare.
Se va sti intr-o zi câta suferinta, câta indârjire si câta apriga hotarâre s-a cerut pentru fiecare cuvânt scris aici.
«România libera» ramâne si nu va inceta niciodata sa fie un ziar de lupta.
In aceasta dimineata de 24 August, plina de toate nadejdile viitorului, acesta este legamântul pe care-l luam.“

Ce a scris Sebastian la „România libera“ (II): „Manifestul Blocului National-Democratic“

Mai productiv este sa vorbim despre acele texte pentru care avem atestari de paternitate.
Primul dintre ele este „Manifestul Blocului National-Democratic“, publicat in numarul 13 din 27 august 1944 al „României libere“. Sebastian insusi marturiseste in jurnal, in nota din 7 septembrie, ca el este autorul:
„Ma amuza cariera pe care o face o fraza din «Manifestul Blocului National-Democratic», redactat de mine: «Istoria nu face daruri».
Nu stiam, când scriam aceste patru cuvinte, ca dau nastere unei sentinte istorice.
Fraza a fost reprodusa la Radio Londra. «Universul» a scris un intreg articol de comentarii, sub acelasi titlu.
Iar ieri, in «Semnalul», citesc:
«Istoria – spunea deunazi un mare barbat de stat român – nu face daruri.»“12

Fiind vorba de un document cu patru semnaturi (Iuliu Maniu, Const. I.C. Bratianu, Lucretiu Patrascanu, Const. Titel Petrescu), ar fi naiva ipoteza ca redactarea lui Sebastian se gaseste integral in versiunea finala. Ceea ce nu anuleaza paternitatea lui Sebastian asupra textului pe care il reproduc integral in continuare:

Manifestul Blocului National-Democratic

Români,
Neamul nostru trece prin cel mai greu ceas al istoriei sale. Tot ce s-a infaptuit prin straduinta generatiilor trecute, tot ce am nadajduit pentru generatiile viitoare se afla in primejdie.
Razboiul se apropie de sfârsit. Germania se prabuseste. In Franta, in Italia, in Rusia, in Finlanda, pretutindeni, armatele lui Hitler sunt batute. Victoria Aliata e limpede. Dupa cinci ani de macel, vine ziua cumplita a socotelilor.
Români,
Tara noastra nu trebue sa plateasca crima acestui razboi in care a fost târâta fara voe. Cu tara sfâsiata, cu orasele distruse, cu pamântul patriei jefuit de ostile hitleriste, cu libertatile publice desfiintate, poporul român a sângerat de trei ani in cel mai nebunesc si zadarnic razboiu.
Români,
In fata acestei situatii catastrofale cele patru Partide nationale democratice, partidul national-taranesc, partidul liberal, partidul comunist si partidul social-democrat, care au combatut in permanenta atât orientarea externa alaturi de Axa, cât si regimurile de dictatura in interior, reunite in Blocul National-Democratic, constituit inca in ziua de 20 iunie 1944, va chiama azi la lupta pentru recâstigarea libertatii si pentru salvarea tarii.
Patria era in primejdie. Existenta noastra nationala era in joc. Statul român era amenintat cu peirea.
In ceasul in care Europa se ridica la glasul vestitor al unui trai pacinic si descatusat, când nemurile cotropite se trezesc aparându-si cu hotarâre drepturile nesocotite, România, legata de Axa, printr-o alianta sângeroasa si injositoare, isi sleia ultimele puteri intr-un razboi de sinucidere.
Blocul National democratic a cerut in numele tarii ca acest razboi sa inceteze neintârziat.
Blocul National Democratic a cerut in numele tarii ruperea aliantei cu Axa.
Blocul National Democratic a cerut in numele tarii indepartarea regimului de dictatura.
Blocul National Democratic a cerut in numele tarii ca poporul nostru sa fie repus in drepturile sale politice, intr-un regim de libertate si democratie.
Continuarea razboiului alaturi de axa ar fi dus România la jertfe inutile si la catastrofa de neinlaturat. Fata de aceasta, declaratia lui Molotov, intarita de declaratiile d-lui presedinte Roosevelt si d-l Prim-ministru Churchill, garantându-ne independenta si suveranitatea Statului, au oferit tarii noastre putinta de a nu figura printre statele invinse, cu perspectiva dezastrului total.
Români,
Istoria nu face daruri nimanui. Am luptat impotriva aliatilor nostri de eri, care ne-au ajutat sa intregim tara. Platim azi gresala noastra prin jertfe grele. Prin hotarârea ce am luat, prin atitudinea noua ce am adoptat indreptam astazi aceasta greseala. Era ultima clipa in care ne puteam smulge din nebarbateasca noastra supunere, impusa de guvernul de dictatura. Era ultima clipa in care puteam striga in fata lumii ca noi nu am vrut acest razboi, si ca n-a fost niciodata nostru nici al tarii.
Era ultima clipa in care puteam arata prin fapte ca sub teroarea ce ne apasa noi nu am pierdut vointa de a trai ca neam liber.
Deaceea noi am socotit de a noastra datorie de a da sprijinul nostru M. S. regelui si Guvernului instituit de M. S. pentru incheerea armistitiului cu Natiunile Unite.
Români,
Pacea nu trebuia sa ne gaseasca de partea acelor care ne-au vândut hotarele, ne-au incalcat, si ne-au secatuit tara. Trebuia sa stergem de pe fruntea noastra ori ce urma de cârdasie cu hitlerismul si sa ne intoarcem spre adevaratul nostru destin.
Pe pamântul Frantei rasuna pasii armatelor liberatoare. Italia desteptata se lapada de dictatura fascista. In Jugoslavia, in Cehoslovacia, in Polonia si Grecia, popoare prietene sufera si lupta cu armele in mâna impotriva ocupatiunii straine si pentru triumful unei vieti pacinice si neobidite. Toata datoria noastra ne chiama lânga aceste neamuri martire. Cu ele am impartit cândva victoria dela 1918 impotriva imperialismului german, cu ele vrem sa impartim mâine bucuria eliberarii.
Români,
Hotarârea noastra nu inseamna nimic, daca nu este o hotarâre de lupta imediata. Ori unde va aflati, strigatul vostru trebue sa ajunga pâna la noi.
Cetateni si ostasi,
Blocul National Democratic sprijina Guvernul constituit de M. S. cu scopul de a realiza armistitiul, de a scoate pe Germani din tara si pentru a desfiinta regimul dictatorial.
Uniti-va si luptati impreuna contra tradatorilor germani care, dupa ce si-au calcat cuvântul tabara asupra tarii ca dusmani.
Scoateti din tara ori ce soldat german, dezarmati si impiedicati pe germani in orice loc ca sa nu mai poata lucra nici ca formatiune militara nici ca particular, la nimicirea avutului tarii. Luati-le din mâna ori ce mijloc de lupta si faceti-i sa iasa cât mai curând de pe pamântul sfânt al tarii.

p. Partidul National-Taranesc
IULIU MANIU
p. Partidul National-Liberal
CONST. I. C. BRATIANU
p. Partidul Comunist
LUCRETIU PATRASCANU
p. Partidul Social-Democrat
Const. Titel Petrescu

Ca observatie generala, „Manifestul…“ nu ocoleste limbajul de inflamare patriotica familiar cititorilor de gazete din perioada regimului Antonescu („Neamul nostru trece prin cel mai greu ceas al istoriei sale. Tot ce s-a infaptuit prin straduinta generatiilor trecute, tot ce am nadajduit pentru generatiile viitoare se afla in primejdie.“, „pamântul sfânt al tarii“). Era inevitabil, tinta fiind un public intoxicat de acest limbaj: chiar daca dusmanul se schimbase peste noapte, transpunerea in discurs a acestei informatii nu putea fi la fel de revolutionara. N-as putea numi altfel decât ironic jocul circumstantelor care face tocmai din evreul Sebastian (exclus riguros, prin interpretarile cuzisto-caroliste-legionaro-antonesciene ale Dreptului, din referinta „neamului nostru“) autorul unor astfel de
rânduri.
Altfel, exista doua niveluri primare in acest text:
Primul este cel politic, transpus intr-un limbaj de lemn aferent. Mesajul este antigerman, antidictatorial, pro-democrat si pro-Aliati, fara a favoriza (inca) elementul sovietic continut de tabara acestora din urma. Ideea principala – revelata cu destul oportunism si cu reale sperante, neconfirmate de mersul ulterior al evenimentelor, in România politica a momentului – era ca participarea la conflagratie s-a facut peste vointa elementelor democrate care reprezentau „tara“ mai profund decât dictatura lui Antonescu, care o târâse „fara voe“ de partea lui Hitler. Astfel de pretentii la spartul târgului, declamate cu Aliatii (rusii) in tara si cu germanii foarte aproape de infrângerea finala, aveau, din pacate, o prea mica acoperire in realitate.
Al doilea nivel este cel literar; aici este singurul plan in care autorul Sebastian isi poate aduce, intr-un document altfel arid, contributia. Aceasta contributie sta in pasajele de patetism liric, de pilda „Hotarârea noastra nu inseamna nimic, daca nu este o hotarâre de lupta imediata. Ori unde va aflati, strigatul vostru trebue sa ajunga pâna la noi.“, sau in aforisme precum deja citatul „Istoria nu face daruri“.

„Armata Rosie vine“

Despre al doilea text redactat de Sebastian in preajma lui 23 august (mai precis in saptamânile de dinaintea acestei date), si anume brosura „Armata Rosie vine“, nu se pomeneste nimic in jurnal. Exista insa o serie de marturii care fac atribuirea probabila:
(i) Al. Rosetti vorbeste, intr-o pagina de ziar dedicata lui Sebastian dupa moartea lui, de „brosurile pe care le-a scris cu prilejul loviturii de stat de la 23 August 1944“ („Victoria“, 13 iulie 1945);
(ii) In aceeasi pagina cu Rosetti, Ieronim Serbu este mai exact bibliografic: „Cine cunostea structura sufleteasca si intelectuala a lui Mihail Sebastian n-a fost surprins de evolutia lui din ultimii ani, care marca o atitudine net antifascista. Aceasta atitudine a fost sustinuta printr-o activitate periculoasa in ilegalitate, când a scris si o brosura despre Armata Rosie.“ (Ieronim Serbu, „Antifascistul“, in „Victoria“, 13 iulie 1945);
(iii) D. I. Suchianu, un alt familiar al lui Sebastian, vorbeste in 1975, la o Rotonda comemorativa organizata de Muzeul Literaturii Române, despre aceasta brosura:
„D.I. Suchianu: Vreau sa te intreb daca ai citit cartea lui… «Armata Rosie vine!»
Serban Cioculescu: Nu. Nu am citit.
D. I. Suchianu: Care este mai mult decât… Eram in momentul acela groaznic, când nu stiam ce se intâmpla, când voiam sa iesim din razboi, când el era pus de noi la curent cu toate activitatile noastre conspirative si a fost insarcinat sa scrie aceasta carte, care era o fresca a ignominiei in care se gasea intelectualitatea româneasca in momentul acela. O carte foarte frumoasa.“13

Acestor marturii (venite, toate, din surse credibile si suficiente pentru a compune o ipoteza verosimila) li se pot adauga o serie de argumente circumstantiale care, singure, nu „demonstreaza“ nimic, dar care impreuna sunt convergente cu ipoteza ca Sebastian a scris brosura, alcatuind ceea ce s-ar putea numi un front de interpretare.
In primul rând, e plauzibil ca la intâlnirea cu Patrascanu s-a stabilit o actiune ceva mai concreta decât posibilitatea teoretica a unei colaborari intr-un viitor vag.
In al doilea rând, prezenta pe 23 august a lui Sebastian in chiar miezul evenimentelor (redactarea „României libere“ alaturi de doi dintre responsabilii loviturii de stat) arata ca era un personaj (i) credibil pentru comunistii suferind altfel de secretomanie si (ii) un personaj care pastrase legatura conspirativa cu comunistii.
In al treilea rând, fragmente din brosura sunt publicate in „România libera“ din 24 august – numar la a carui redactare Sebastian stim ca participa. Unul dintre cele doua fragmente – si aici sta argumentul circumstantial – contine, sub titlul „«Programul» Partidului Comunist“, câteva pasaje privind tocmai problema antisemitismului:

„Partidul comunist român nu intelege sa oprime credinta si nici sa distruga bisericile, libertatea religioasa va fi asigurata. Cetatenii vor avea dreptul de a-si avea biserica lor. Biserica româna care a fost mereu aservita statului si regimurilor politice se va putea manifesta libera pe tarâmul care-i apartine.
Legenda bisericilor transformate in grajduri face parte din cele mai ticaloase minciuni de propaganda. Este aceeasi propaganda care agita ca pe o amenintare suprema «dictatura jidanilor».
Partidul comunist român are fata de asa numita «problema evreeasca» atitudinea pe care România moderna a afirmat-o pentru intâia oara in 1848. Evreii sunt cetateni ai tarii. Un stat democratic nu cunoaste nici privilegii de rassa, nici persecutii de rassa.
Antisemitismul a fost sifilisul politic al României. A fost diversiune de care s-a folosit permanent reactiunea româna si straina impotriva poporului român. A fost in sfârsit calea de patrundere a lui Hitler in România si instrumentul prin care s-a incercat solidarizarea poporului român cu crima.
Partidul comunist român va scoate din viata noastra publica pentru totdeauna aceasta falsa problema.“14

Desigur, se poate contraargumenta ca Sebastian doar a ales un fragment pe o tema ce-l preocupa dintr-o brosura avuta la indemâna. Dar cum se face ca din toate brosurile scoase cu acel prilej tocmai „Armata Rosie vine“ se gasea in redactia „României libere“?
Un al patrulea argument tine de atitudinea mai mult decât favorabila a lui Sebastian fata de Armata Rosie dupa intrarea sovieticilor in Bucuresti. Nimic nu-l impiedica, odata risipit pericolul nazist, sa critice abuzurile soldatilor sovietici. Totusi, simpatia lui Sebastian este fatisa, iar „scuzele“ pe care li le gaseste sunt imperturbabile. Un singur exemplu: „Soldatii astia rusi, care trec pe strazile Bucurestiului, cu zâmbetul lor de copil si cu badarania lor cordiala, sunt niste ingeri. De unde iau puterea sa nu puna foc peste tot, sa nu ucida, sa nu prade, sa nu prefaca in scrum orasul asta in acre locuiesc mamele, nevestele, surorile, amantele celor acre au asasinat, incendiat si nimicit propria lor tara?“

In fine, la sfârsit dar nu in ultimul rând, nu poate fi lasat deoparte argumentul intern al stilului: „Armata Rosie vine“ pare scrisa de Sebastian. Stilul brosurii prezinta asemanari de nuanta cu maniera stilului eseistic al lui Sebastian. Din motive de spatiu renunt aici la analiza filologica paralela, pentru a prezenta câteva fragmente.

Armata Rosie vine15

(fragmente)

Vine Armata Rosie.
S-ar putea ca paginile acestea sa apara prea târziu. Dela o zi la alta, dela o clipa la alta, evenimente covârsitoare se intâmpla. Germania lui Hitler se prabuseste pe toate fronturile. Traim cel din urma ceas, poate cel din urma minut la razboiului.
Intâmplarea face ca singurul sector de front european ramas nemiscat sa fie frontul românesc. Dela sfârsitul lui Martie, armata rosie este la nord de Iasi si la rasarit de Galati. ea asteapta acolo ordinul de a trece mai departe. Când acest ordin va veni, orice rezistenta, in Moldova sau Muntenia, va cadea.
Nimeni nu-si mai face in privinta aceasta nici o iluzie. Nu mai e vorba nici de eroism, nici de vitejie, nici de jertfa. Nici macar de miracole. A trecut vremea când se discuta despre „linia Focsani-Namoloasa-Galati“. Asemenea prostii nu se mai spun nici macar in soapta.
Dela Antonescu la ultimul sublocotenent, conducerea militara româna stie ca in drumul armatei rosii, zdrobitor inarmata, nu exista oprire cu putinta.
In urmarirea bandelor hitleriste descompuse, armata rosie va trece de Iasi, de Galati, de Bucuresti, in acelasi ritm in care a trecut de Vitebsk, de Minsk, de Grodno, de Vilna.
Armata Rosie vine!
(…)

Primejdia bolsevica

(…) Dela un capat la altul al tarii, guvernul lanseaza ca pe niste rachete de alarma soapte, zvonuri, strigate despre „hoardele bolsevice“.
Toata literatura proasta pe care politia si reactiunea româna au folosit-o totdeauna impotriva oricarei miscari de libertate, este din nou pusa in functiune. „Anarhie“, „nihilism“, „barbarie slava“, „imperialism rusesc“, „testamentul lui Petru cel Mare“ – vechile sperietori ale burgheziei române sunt din nou folosite ca niste arme de tip vechi, repuse in functiune din lipsa de material nou.
Trebue sa recunoastem ca aici guvernul Antonescu nu se inseala cu totul. Burghezia româna inca se mai sperie de ele. „Primejdia bolsevica“ provoaca inca in anumite cercuri o teama nelamurita.
Desigur, razboiul a schimbat o intreaga stare de spirit. El a stârpit nenumarate minciuni. El a pus muncitorimea si taranimea in contact direct cu ordinea sociala sovietica si le-a dat prilejul sa priceapa cât de greu au fost inselate pâna acum.
Si totusi, in anumita parte din burghezia româna, in anumita parte din intelectualitatea româna, educata in „caminele studentesti“, unde domnea pe vremuri cuzismul si legionarismul platite de stat, in mica burghezie buimacita de marile transformari ce se petrec azi in lume, ramâne inca o urma din vechea mentalitate.
„Primejdia bolsevica“ este balaurul cu care Antonescu sperie toata aceasta lume timida si dezorientata. Este steagul de spaima pe care-l flutura deasupra României. Este singurul steag pe care il mai poate flutura. (…)

România are nevoie de toti românii

(…) România libera are nevoie de intregul ei popor.
Cine nu are mâinile patate de sânge, cine nu a impins la razboi si la prada, cine n-a jefuit, cine n-a ucis – trebue sa lupte pentru libertate.
Sa fuga criminalii – daca mai au unde. Pedeapsa ii va gasi oriunde, pâna in cea mai indepartata vizuina. (…)

O noua ordine sociala

Desigur, partidul comunist este un partid revolutionar. El tinde la schimbarea pâna la temelii a alcatuirii sociale române.
Partidul comunist român are un punct de vedere in explicarea istoriei si un ideal de lupta, care il desparte hotarât de celelalte partide politice.
In primul rând, el vrea sa lichideze toate ramasitele feudale, atât in domeniul economiei agrare cât si in domeniul social.
Tinta finala a partidului comunist este sa infaptuiasca o Românie socialista fara clase.
Partidul comunist are constiinta ca prin acest ideal lupta sa se leaga cu trecutul national. Partidul comunist român este pe linia istorica a revolutiei lui Horia, a revolutiei lui Tudor Vladimirescu dela 1821 si a revolutiei dela 1848.

Tinta imediata: eliberarea tarii

Fara sa se dezica de niciunul din punctele sale de program, programa carui realizare nu se infatiseaza ca o sarcina imediata, partidul comunist a inteles ca datoria sa cea mai grabnica este astazi de a lupta pentru eliberarea tarii de sub teroarea lui Hitler. Pentru ca sa existe o Românie socialista, trebue sa existe poporul român. Idealurile politice se infaptuiesc de oameni, pentru oameni.
Prima lege de viata a poporului român este de a-si recuceri libertatea politica.
România e tradata prin alianta cu Hitler. Alianta cu Hitler trebuie sa inceteze. (…)
Programul imediat de lupta este simplu. El nu sufera nici rastalmaciri, nici intârziere.
Incheierea imediata a armistitiului si a pacii cu Uniunea Sovietica si celelalte natiuni unite.
Alungarea Nemtilor si a Hitlerismului din tara.
Suprimarea legilor dictatoriale.
Restaurarea libertatilor cetatenesti.
Faurirea unei Românii libere, democrate si independente.
E mai mult decât un program politic. E un program de viata.“

In loc de concluzii

E departe de intentiile mele ca aceste pagini – desprinse dintr-un studiu mai intins, cu pretul luxarii unor nuante tinând de contextualizare – sa fie citite complementar la teza de mai an imaginata de Marta Petreu, dupa care Mihail Sebastian ar fi fost un extremist de dreapta. Dar nu ma indoiesc ca piosul antisemitism care sta la pânda intr-o parte a presei din România va sti sa intocmeasca, simetric dnei Petreu, imaginea unui Sebastian „de extrema stânga“.
In interpretarea mea, totusi, comportamentul lui Sebastian de colaborare cu comunistii si, implicit, cu Armata Rosie a fost nu doar rational, ci si legitim. Actiunea criminala a Statului român fata de propriii sai cetateni (sute de mii de etnici evrei asasinati cu sistem) legitima orice actiune de anulare. Din punctul de vedere al legilor rasiale (abrogate dupa 23 august), „Eliberarea“ fortata de prezenta armatelor sovietice in România a fost chiar un proces de eliberare.
In ceea ce priveste problema ridicata de convertirea legitimitatii initiale a armatelor URSS in instrument al unei noi dictaturi – aceasta e o intrebare la care Sebastian nu a mai avut timp sa raspunda.

Note:
1. V. Mihail Sebastian, „Jurnal“, editie de Gabriela Omat, introducere si note de Leon Volovici, Editura Humanitas, Bucuresti, s1996t 1997, nota 10 de la pagina 558.
2. Stelian Tanase, „Clientii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine“, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 417.
3. Stelian Tanase, „Clientii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine“, p. 420.
4. Stelian Tanase, „Clientii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine“, p. 153: „Când Patrascanu se va reactiva, in iarna 1943-1944, legatura sa de partid este tocmai Belu Zilber. Fiecare membru al PCdR avea o singura persoana de contact cu partidul, pentru pastrarea conspirativitatii. Acest rol l-a jucat Zilber pentru Patrascanu. In acel moment, desi nu facea parte din ierarhia PCdR, Zilber juca totusi un rol important. Pentru Ajutorul Rosu aduna fonduri de la donatori bogati ca Alexandru Stefanescu, Max Auschnit (ambii necomunisti), Emil Calmanovici, Jacques Berman (comunisti, acestia) s.a. Banii mergeau spre detinutii din inchisori si spre putinii militanti aflati in libertate. Patrascanu este unul dintre ei.“
5. „Jurnal“, p. 558.
6. „Jurnal“, p. 556.
7. „Jurnal“, p. 556.
8. Stelian Tanase, „Clientii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine“, p. 420.
9. V. si notatia din 29 august: „Spaima de joi, de vineri, de sâmbata (24-26 august, n.m., M.I.), ca nemtii s-ar putea intoarce in Bucuresti, fie numai pentru un ceas! Un singur ceas le-ar fi fost deajuns ca sa ne extermine. Pâna la ultimul dintre noi. Nimeni, nimeni n-ar fi scapat.“ („Jurnal“, p. 557)
10. V. si analiza lui Sorin Alexandrescu din „Paradoxul român“, Editura Univers, Bucuresti, 1998, facuta, in siajul disjunctiei lui Barthes intre scriitor si scrib, unor texte scrise de Ion Antonescu – pp. 172-187.
11. „Ma felicit ca experienta mea la „România libera“ s-a terminat repede, inainte de a-mi fi angajat acolo semnatura. Ar fi fost imposibil sa lucrez sub un regim de comitete secrete. Imbecilitatea indoctrinata e mai greu de suportat decât imbecilitatea pura si simpla. (…) In trei zile, dupa navala lui Graur si a bandei lui, am inteles ca intru intr-o redactie terorizata de conformism. Nu, nu. Mai bine scriu piese de teatru.“ („Jurnal“, p. 558)
12. „Jurnal“, p. 561.
13. „Rotonda Mihail Sebastian (MLR, 1975). 30 de ani de la moarte“, in „Revista de istorie si teorie literara“, serie noua, anul I, nr. 1-4, ianuarie-decembrie 2007, p. 106.
14. „România libera“, nr. 11, 24 august 1944.
15. „Armata Rosie vine“, Editura Comitetului Central al Partidului Comunist din România. Ii multumesc pe aceasta cale d-nei Mihaela Constantinescu-Podocea, editor al unei serii de „Scrieri“ Mihail Sebastian in curs de tiparire, pentru a-mi fi oferit o copie xerox dupa brosura.

Un comentariu pentru “Mihail Sebastian la 23 August”

  1. septembrie 24, 2010 la 11:28 am

    Foarte bune analiszà… justà care este foarte bine contextualizatà.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper