Meseria de a trai

Un articol de ADRIANA MOCCA

Cartile Seherezadei


Demult, odata, o femeie a reusit sa  vindece disperarea bolnava a unui sultan, Sahriar  pe numele lui, prin fictiuni. Daca as fi Seherezada si daca de bunavointa
voastra ar depinde viata mea, as incerca sa va citesc in fiecare seara o pagina dintr-o carte. Azi, ar fi…

26 august 2010.
Ce motivatii – altele decat scrisul profesionist – are cineva ca sa tina cu disciplina un jurnal? Terapie? Imblanzirea singuratatii? Exercitiu spiritual? Antidot al suferintei? Nu despre cele scrise cu gandul la publicare e vorba. Acelea isi sunt siesi suficiente si rareori reveleaza vreun adevar dureros. Atunci cand acesta totusi apare, miroase a marketing si a publicitate. Meteahna de secol grabit, cand memoriile se vand din aceleasi considerente ca ziarele de scandal!
Mi se intampla sa recitesc, uneori, un text scris cu multi ani in urma, un fel de jurnal de lecturi, fragmente de povesti traite, disperari inutile si iubiri epidemice. Nu l-am sters din computer fiindca imi serveste (inca) drept lampas pentru anamneza experientelor consumate, integrate si, cu fiecare lectura, diferite. M-a ajutat sa astern ordine acolo unde risca sa fie haos si sa inteleg pe dinauntru mecanismul unor emotii prea puternice.
Azi, cand scriu acest text, se implinesc saizeci de ani de la moartea lui Cesare Pavese. Pe 26 august 1950, autorul celebrului jurnal, „Meseria de a trai“ inchidea socotelile cu viata: „Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie“. E ultima pagina, datata 18 august. Ideea sinuciderii e prezenta constant: „23 martie 1938: nimanui nu-i lipseste vreodata un motiv serios ca sa se omoare“ sau „sinucigasii sunt ucigasi timizi. Masochism in loc de sadism“. Ca un joc de-a v-ati ascunselea cu moartea, ca o celebrare orgiastica a vietii cu toate dezamagirile si suferintele ei, jurnalul lui Pavese e si terapie si exercitiu spiritual si imblanzire a singuratatii. Dar si manual de seductie conceput de cineva care a trait pe propria piele voluptatea erotica, manipularea si tradarea: „cel care ii dezvaluie unei femei propria ei putere, va fi primul incornorat. E ceva matematic. Chiar asa: matematic“, scrie in aprilie 1936 sau, in decembrie 1945: „femeia care-l insala pe altul ca sa vina cu tine te va insela pe tine ca sa se duca cu altul. Indiferent ce lucru stie sa faca o femeie ca sa-ti fie pe plac, aminteste-ti ca va sti sa-l faca si pentru a placea altuia, in locul tau“.
Ce cautam in povestea de viata a cuiva, daca nu reflectarea propriilor ganduri, entuziasmul care ne-a parasit sau raspunsul la cine stie ce intrebare? Cuvintele lui Pavese pot fi, in seri de chinuitoare aduceri aminte, bucatile de oglinda sparta din care te privesc chipuri trecute. Sau, hexagramele de raspuns ale unui intelept. Sau, doar confirmarea unor strafulgerari de revelatii: „ca sa posezi pe ceva sau pe cineva trebuie sa nu i te dai cu totul, sa nu-ti pierzi capul, ci sa-i ramai superior. Dar e o lege a vietii ca te bucuri numai de ceva caruia i te dai cu totul. Au fost tare isteti cei care au descoperit dragostea lui Dumnezeu: altceva care, in aceeasi masura, sa fie si posedat si sa te si bucure nu exista“. „Meseria de a trai – Jurnal 1935-1950“,  tradusa de Florin Chiritescu si aparuta la editura ALL, e genul de lectura in spirala, o carte pe care n-o lasi in biblioteca pe raftul al doilea si nici n-o imprumuti.

Si, vazand zorii zilei mijind, Seherezada sfioasa, tacu …

http://cartileseherezadei.radiocultura.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper