Mai putine razboaie, mai multa pace?

Un articol de GEORGE APOSTOIU

A devenit un obicei ca toamna sa fie lansate initiative noi in politica. Pe plan extern, cateva vesti par sa limpezeasca cerul intunecat al sperantelor noastre. Presedintele Barack Obama este convins ca a sosit timpul sa-si tina promisiunea facuta in campania electorala si sa gaseasca o formula de dezangajare in Irak. La Casa Alba se considera ca procesul de tranzitie din Irak a fost incheiat cu succes si ca soldatii americani pot sa se intoarca acasa. Stradaniile coalitiei de a pregati forte de ordine interna irakiene se vor fi incheiat cu succes, asa ca vom asista la o retragere onorabila. Ceea ce si-a dorit Washingtonul dupa venirea la Casa Alba a lui Barack Obama.
De ce a fost necesar razboiul? Desigur, aceasta intrebare poate fi pusa mai cu folos celor doi presedinti din dinastia Bush. Dupa ani si ani de razboi, dupa miile de soldati americani si aliati ucisi in acest razboi, dupa sutele de mii de irakieni ucisi in numele acestui razboi, presedintele Obama considera ca ,,misiunea de lupta a fortelor americane in Irak, in curs de incheiere, a fost incununata de succes“. Acestia sunt termenii comunicatului Casei Albe. Nu razboi, nu victorie, ci misiune de lupta si succes! De aici trebuie inteles si ca Irakul este, sau mai degraba ar fi redevenit, capabil sa-si asigure singur securitatea. Intrebat cum se explica valul de atentate, unul destul de recent lasand in urma cincizeci Si trei de morti, purtatorul de cuvant al Casei Albe a precizat: ,,bineinteles, presedintele (Barack Obama, n.n.) condamna orice act de violenta“, inclusiv actele de violenta ,,ale celor care incearca sa faca sa esueze progresele spre democratie pe care Irakul este pe cale sa le obtina“. Vom afla mai multe din precizarile pe care presedintele american le va face pe marginea retragerii fortelor militare americane din aceasta parte de lume. Totusi, pana la sfarsitul lui 2011, vor mai ramane in Irak ,,soldati americani insarcinati cu consilierea si ajutorul“ armatei irakiene.
Zece ani de razboi in numele combaterii terorismului, formula in care trebuie implicate batalia pentru petrol, pentru consolidarea pozitiilor strategice si pentru afirmarea suprematiei americane. Zece ani de lupte, dublati de un alt razboi, in Afganistan, dus si el cu motoarele turate, tot in numele combaterii terorismului. Si acolo atentate si distrugeri, suferinte si morti, caci pacea nu se instaleaza niciodata atunci cand tunurile nu tac. Sa ne bucuram, cel putin, la vestea disponibilitatii pentru incheierea, in viitorul apropiat, a unuia dintre teatrele de razboi, cel din Irak. Dar cel din Afganistan ne duce cu gandul la esecul puternicei armate rosii a Uniunii Sovietice. Dupa zece ani de lupte, armata care invinsese Germania lui Hitler a trebuit sa se intoarca acasa umilita. Care va fi soarta actualului razboi din Afganistan? Desi atentatele se tin lant, se vorbeste de sperante de pace. Obiectivul NATO in momentul de fata, deci dupa noua ani de razboi, este sa anihileze grupurile acelorasi talibani insurgenti cu care s-au luptat sovieticii acum trei decenii si sa pregateasca fortele locale de securitate pentru a prelua controlul pana in 2014. Armata si politia afgane au fost instruite in acest scop in ultimii ani. Presedintele Barack Obama prevede ca, din iulie 2011, sa inceapa retragerea trupelor americane. Va fi oare posibil? SUA au doua treimi din trupele NATO angajate in Afganistan. O alta veste buna a venit de la Haga. Guvernul olandez a decis retragerea trupelor sale, Olanda devenind primul stat membru al Aliantei Nord-Atlantice care paraseste Afganistanul. La 1 august, contingentul olandez, de 1950 de soldati, a predat fortelor americane si australiene controlul provinciei Uruzgan pe care l-a avut in grija. In cei patru ani cat au stat soldatii olandezi in campul de operatiuni, tributul a fost de 24 de morti. La ceremonia de predare, ministrul de externe olandez, Maxime Verhagen, a aratat ca tara sa si-a indeplinit misiunea contribuind la securizarea si reconstructia Afganistanului si si-a exprimat convingerea ca NATO si fortele aliatilor care mai raman vor continua sa ajute aceasta tara sa-si ia soarta in propriile maini. La randul lor, Canada si Marea Britanie au anuntat, de asemenea, ca pregatesc retragerea trupelor lor incepand cu 2011. Ca si olandezii, britanicii si canadienii si-or fi spus: destul, prea mult razboi!
Mai putine razboaie vor aduce mai multa pace? Ne-o dorim cu totii. Mai ales acum cand constatam ca operatiunile militare nu sunt singurele responsabile de starea complicata a echilibrului mondial. Criza economica si financiara, care putea sa destabilizeze lumea pana a o aduce in pragul razboiului, a socat pana si pe cei mai bogati oameni, multi dintre ei responsabili pentru declansarea acesteia. In luna iulie, doi miliardari americani, celebrul Bill Gates si Warren Buffet, au anuntat ca vor dona o parte din imensele lor averi unor organizatii de caritate si au facut apel la alti magnati sa le urmeze exemplul. S-a format rapid un grup al generosilor: patruzeci de miliardari americani si familiile lor au acceptat sa-si imparta averile, oferind jumatate din acestea tot unor organizatii de caritate. Printre ei se numara Ted Turner, Michael Bloomberg, Larry Ellison, George Lucas, care ar putea spune cate ceva despre declansarea crizei financiare. Daca ar binevoi! De ce oare au recurs ei la acest act de filantropie? Ce-i determina pe acesti super-bogati sa fie darnici in timp de criza? S-au speriat ca nenorocirile pot scoate saracimea in strada? Posibil. Tragedia saraciei a schimbat adesea fata lumii. Sa fi realizat ca pot trai la fel de bine si numai cu jumatate din avutul lor? Cu jumatatea unei averi de 49 de miliarde se poate trai, banuiesc, la fel de bine ca si cu 25 de miliarde. Cu siguranta ca nu se simte nici o diferenta. I-au napadit remuscarile pentru modul in care si-au construit imperiul banilor si puterii? Nu cred. Lumea bogatilor este cinica. Sa fi gasit o alta cale de a-si rula banii? Cred ca da. Bancherii germani au recurs la acest tip de ,,darnicie“ ceva mai devreme. O darnicie conceputa ca interventie necesara sanatatii economiei Germaniei. Calcul si pragmatism nemtesc.
Astazi, marii politicieni, cei cu adevarat politicieni adica, se gandesc la redresarea economiilor lovite de criza si, pe cat posibil, la limitarea sau, daca se poate, la debarasarea de cheltuielile uriase de razboi. Cancelariile europene au in agenda, in perspectiva imediata, prioritati reclamate de evolutiile non-beligerante, cu nimic mai putin dramatice decat razboaiele pentru lumea contemporana. Criza financiara, declansata la sfarsitul lui 2008, a adus atatea suferinte incat se poate spune ca echivaleaza cu pacatul razboiului. In curand sefii statelor si guvernelor din G-8 si G-20, cele doua cluburi ale puterilor economice mondiale, se vor intalni din nou. La 12 noiembrie, deci peste putin timp, Franta va prelua presedintia G-20 pentru un an iar la 1 ianuarie 2011 si pe cea a G-8. In calitate de viitor presedinte in exercitiu, seful statului francez pune pe agenda celor doua reuniuni un obiectiv ambitios: reformarea sistemului monetar international, a pietei materiilor prime si a leadership-ului mondial (in termeni americani), adica a guvernantei mondiale, cum spun francezii. Dar va fi posibil? Ce vrea presedintele francez convine tuturor statelor membre ale G-20, mai ales ale celor din G-8? Vom mai vedea.
Initiativa franceza presupune instituirea de mecanisme capabile sa tina sub control gestiunea crizei si urmareste ca G-20 sa dobandeasca ,,greutate specifica, legitimitate si capacitate de decizie necesare pentru a da impulsuri directiilor de maine“. Instabilitatea pe care o traverseaza lumea de azi se datoreaza crizei care, sa ne amintim, a fost declansata in statele dezvoltate. O atenta examinare a propunerilor lui Sarkozy scoate la lumina necesitatea crearii unor mecanisme de control care sa ramana in mainile celor puternici. Adica sa ocoleasca ONU si institutiile sale specializate. Este adevarat ca ONU a devenit anacronica si ca nu mai corespunde dezideratelor lumii de dupa prabusirea comunismului in Europa de Est. Dar ce se va intampla cu statele mici si sarace? Ele unde isi mai pot spune pasurile? Solidaritatea lor este necesara numai pentru a trimite soldati in razboaie? Iata cateva intrebari. Si inca una: dupa criza, mai putine razboaie inseamna mai multa pace?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper