Lectia poeziei si/sau poezia lectiei

Un articol de RODICA GRIGORE

Andrei Codrescu, The Poetry Lesson, Princeton University Press, Princeton & Oxford, 2010.

Un grup de studenti – sa spunem, in jur de cincisprezece persoane –, un profesor dintr-o universitate americana si un curs intitulat „Introducere in poezie“. Ce-ar putea rezulta din combinarea acestor elemente? Fara indoiala, ca intotdeauna, rezultatul poate sa difere, in functie de mai multe necunoscute: ce lecturi teoretice (si poetice!) au studentii inainte de inceperea cursului, in ce mod alege profesorul sa abordeze numita introducere in poezie si asa mai departe. Dar, având in vedere atât elementele date, cât si necunoscutele – care, in fond, pot fi clarificate pe parcurs – unul dintre posibilele rezultate ale unei asemenea combinatii este „The Poetry Lesson“, volumul recent publicat de Andrei Codrescu. Un volum care, de la bun inceut, se dovedeste foarte greu de incadrat in tiparele unei specii literare bine definite. Nimic nou pentru un autor cum este Codrescu, gata mereu sa inoveze si sa experimenteze, dând impresia ca n-ar face altceva decât sa se joace – cu cuvintele, cu conceptele ori cu propriile amintiri. De altfel, el insusi a afirmat, referindu-se la aceasta „Lectie de poezie“, ca este convins ca a creat „o noua forma (formula) literara“, lucrând la aceasta carte exact dupa orele de curs pe care le tinea saptamânal, cursul având, desigur, exact aceasta denumire: „Introducere in poezie“.
Prin urmare, incercând, dupa propria marturisire, sa-si invete studentii „sa gândeasca poetic si chiar sa traiasca in acord cu esenta poeziei“, Andrei Codrescu a realizat un soi de reportaj cu adevarat trait (de el insusi si de studentii sai), cartea de fata devenind, astfel, pe de o parte un soi de autobiografie (pe alocuri, inventata!), iar pe de alta o meditatie profunda asupra poeziei, a locului si rolului ei intr-o lume cum este cea in care traim, dominata, adesea, nu atât de placerea lecturii, ci mai mult de numeroasele inventii tehnice (care, in paranteza fie spus, il pun in incurcatura nu o data pe profesorul de poezie mai obisnuit cu cartile decât cu modul de functionare al vreunui iPod unde se afla inregistrata vocea lui Ezra Pound sau a altor poeti recitând din propria creatie – material didactic fara de care nu s-ar putea concepe un curs de „Introducere in poezie“ intr-un nou mileniu – mai ales in Statele Unite…). Asa ca orele respective, trei pe saptamâna, se transforma intr-o veritabila lectie. Nu numai pentru studenti. Se intâmpla astfel si pentru ca e vorba despre un context mai special, de altfel, chiar punctul de plecare al cartii de fata: si anume, e prima ora de curs a ultimului semestru din activitatea de profesor a lui Andrei Codrescu. Profesor care se vede pe sine ca fiind „un beatnik salariat, tipic pentru o epoca fin de siècle“, având de infruntat, de la catedra, atât inocenta studentilor, cât si experienta forurilor universitare de conducere.
Comparata de Mark Spitzer cu unele dintre scrierile lui Celine ori chiar ale Marchizului de Sade, dat fiind accentul pus pe conversatiile protagonistilor, dar si senzualitatea adesea amuzata (si amuzanta!) ce reprezinta pretextul pentru aducerea in prim-plan a aspectelor celor mai profunde ale poeziei si ale receptarii sale in secolul XXI, „Lectia de poezie“ se bazeaza, ca tehnica narativa principala, pe aceleasi procedee ale povestirii – ori, pe alocuri, ale povestirii puse in rama sau, dupa caz, in mai multe rame – de care autorul s-a folosit in majoritatea creatiilor sale, fie ele romane sau eseuri, de la „Casanova in Boemia“ sau „Mesi@“ si pâna la „Disparitia lui Afara“ ori „Ghid dada pentru postumani“. Si, pentru ca aceasta strategie sa functioneze perfect, Codrescu isi creeza, mereu pus pe ghidusii si dând senzatia ca se amuza el insusi de ceea ce reuseste sa faca, toate conditiile necesare pentru o asemenea desfasurare de forte – poetice, desigur… In primul rând, relatarea modului in care, la prima ora de curs, le ofera studentilor sai câte un companion pe drumul initierii in poezie. Si nu orice fel de companion, ci „a Ghost-Companion“! Ce inseamna asta? Nimic altceva decât ca fiecare student va „primi“ un poet de care va trebui sa se ocupe de-a lungul intregului semestru – adica, evident, va trebui in primul rând sa-l citeasca, dar, desigur, date fiind oportunitatile prezentului, si sa-l caute pe Google (pe el sau detalii despre opera sa!…) pâna când va considera ca a aflat totul (plus ceva pe deasupra!) si, mai ales, ca a inteles esenta mesajului poetic al numitului autor. Autor care, detaliu important in contextul unei carti cum este „Lectia de poezie“, trebuie sa aiba aceeasi initiala a numelui ca si studentul care il primeste drept companion. Deci, Anna Ahmatova pentru Hillary Adams,  Arthur Rimbaud pentru Carlos Rios si asa mai departe…
Vor urma, este deja clar pentru un cititor cât de cât obisnuit cu maniera lui Andrei Codrescu de a scrie, o serie de consideratii asupra poeziei celor numiti – si, desigur, a multor altora, chiar si a celor „neadjudecati“ de studenti (doritori, adesea, sa aiba de-a face cu poeti consacrati – caci, in fond, despre acestia si informatiile de pe Google sunt mai numeroase… In plus, cel putin in prima ora, multi dintre studenti sunt tentati sa interpreteze orice text poetic ad litteram, ceea ce da nastere, desigur, câtorva momente absolut savuroase si unor exemple excelente de umor involuntar, dovada ca exista poezie, fie ea si comica, chiar si intr-o lectie de poezie!). Iar de aici nu mai e decât un pas – pe care, evident, autorul il va face inca din primele pagini – pâna la aducerea in discutie a problemelor esentiale ale literaturii si ale esteticii receptarii, pornind tocmai de la excelentul pretext pe care evocarea numelor, a vietii si a mortii câtorva poeti celebri ai literaturii universale il ofera.
„Lectia de poezie“ se transforma, astfel, pe nesimtite, intr-un veritabil carusel care poarta cititorul pe tarâmuri nebanuite la inceput: de la amintiri ale lui Andrei Codrescu insusi referitoare la celebra „Beat Generation“ din Statele Unite, la amintirea câtorva calatorii pe care autorul le-a facut la Praga, la Paris ori in Transilvania, caci nu aveau cum sa lipseasca trimiterile la România si mai cu seama la Transilvania dintr-o carte a lui Andrei Codrescu (de altfel, este amintit chiar numele Reginei Maria a României, despre care unii dintre studentii sai ar vrea sa afle mai multe amanunte) si nici spiritul care-l insufleteste mereu, pe jumatate ironic, pe jumatate nostalgic (si pe deasupra ludic!), nelasându-si cititorii prada melancoliei, dar nici captivi si incurcati in mrejele sarcasmului care, sa recunoastem, este si el de gasit uneori; din nou, chiar si intr-o lectie de poezie…
Astfel, „The Poetry Lesson“ amesteca intr-un mod remarcabil prezentul (marcat de razboaiele din Irak sau Afganistan) cu trecutul dominat de amintirile lui Andrei Codrescu (despre interviul pe care l-a realizat el insusi cu Aimé Césaire, despre maturizarea/consacrarea sa ca poet in spatiul cultural american al anilor ’60-’70, autorul neezitând sa aduca in discutie – pentru cititor, nu pentru studentii sai, adesea menajati de aspectele mai greu de perceput intr-o prima ora … – si o serie de detalii mai picante sau mai controversate din existenta unor autori precum Allan Ginsberg, a carui homosexualitate e pusa sub semnul intrebarii sau William Burroughs, despre ale carui funeralii se aminteste tocmai amanuntul opririi cortegiului la un McDonald’s). Fara indoiala, asemenea fragmente aduc zâmbetul pe buzele cititorului, la fel ca si „Lista uneltelor poetice“, intre care se afla chiar si o piele de capra pe care cursantii ar trebui sa-si noteze visele, ori „Lista celor zece muze ale poeziei“ („mishearing, misunderstanding, mistranslating etc.“), insa dincolo de toate acestea Andrei Codrescu rosteste nu putine adevaruri – si nu legate doar despre epoca pe care o traim, ci de literatura in general si, evident, de poezie.
Fara sa uitam, insa, nici de atotprezenta, in Statele Unite si nu numai, „corectitudine politica“… Astfel, cuvintele lui Ted Berrigan referitoare la inspiratia poetica, numita de el, intr-un interviu, „a little man at the back of your head“ (incluse pe lista absolut necesarelor „unelte poetice“ ale cursului de „Introducere in poezie“), ar fi trebuit transformate, in epocile care au urmat, in „a little man/woman at the back of your head“, apoi in „a little person at the back of your head“, si mai apoi in impersonalul perfect, „a voice at the back of your head“. Iar astfel, Andrei Codrescu a spus, in câteva rânduri, mai mult decât ar fi putut spune pe pagini intregi nu doar despre idealul universitatilor si universitarilor americani de a respecta celebra „political correctness“, ci si despre reactia sau lipsa de reactie a oamenilor fata de toate aceste transformari. No comment!
In fond, aceasta „Lectie de poezie“, ca si cursul in sine al profesorului Codrescu are rolul esential de a accentua importanta liricii – totul desfasurat in cadrul pe care el insusi, ca autor, il creeaza, pornind de la mecanismele unei „scriituri generative“ despre care a vorbit nu o data, in alte creatii ale sale. In plus, autorul revine la temele de care a fost preocupat de decenii intregi, caci multe din afirmatiile si consideratiile referitoare la poezie si la atitudinea fiintei umane fata de lumea exterioara din recentul volum pot fi citite prin prisma celor din „Disparitia lui Afara“ („Poetry is an art of the Outside, where it best florishes“), sau a acelora din „Miracol si catastrofa“ („Nu-i lucru mai grav decât sa uiti cum sa privesti. Când se sfârseste lumea? Când nu mai vrei s-o privesti.“)
Pe de alta parte, dupa cum afirma, aici, autorul, „nu-i deloc usor sa traiesti in viitor.“ Pentru ca, in trecut, (mai) exista (inca) avantajul tineretii si al increderii in capacitatea poeziei de a schimba lumea. Insa, cum lumea a fost destul de putin schimbata in bine de poezie, Andrei Codrescu alege, adesea, asa cum se intâmpla si in aceasta carte, sa revina nu o data la trecut. Dar face asta cu gratie si cu umor, tocmai pentru a-i invata pe studentii sai ca pâna si viitorul poate fi infruntat cu mai mult curaj cu ajutorul poeziei, care, chiar si fara a fi reusit sa schimbe fundamental lumea, ar putea schimba, pentru cei care inca mai vor sa citeasca, modul in care aceeasi lume poate fi privita.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper