Inlaturarea lui Titulescu. Conspiratia externa

Un articol de GEORGE G. POTRA

Cauzele demiterii lui Nicolae Titulescu – punct final al unei indelungate campanii de intrigi si manevre desfasurate de cercuri interne si externe , rezida, in esenta, in ostilitatea inversunata a acestor cercuri fata de principiile politicii externe promovate cu luciditate, realism si consecventa de ilustrul diplomat si inflacaratul patriot care a fost Nicolae Titulescu, politica ce l-a plasat intr-o opozitie ireductibila fata de curentele fasciste si extremistii de dreapta din tara si din afara ei.
Conceptiile de politica interna si externa ale lui Nicolae Titulescu si mai ales actiunea sa consecventa pentru pace, impotriva folosirii fortei, a agresiunii, pentru crearea unui climat de intelegere si colaborare internationala, pentru edificarea unui sistem de securitate si realizarea unor pasi concreti pe calea dezarmarii, pentru salvgardarea suveranitatii si independentei nationale, au generat ostilitatea cercurilor extremiste de dreapta din tara si din acele state al caror program international viza obiective agresive.

S-au plasat, de asemenea, pe pozitii ostile lui Nicolae Titulescu, o serie de partide si oameni politici, ziare si reviste, atat din tara, cat si din strainatate, care nu tineau de extrema dreapta, si cu atat mai putin de fascism, actionand doar din interese de grup sau din oportunism, din lichelism sau din aversiuni personale. Nu au lipsit dusmani provenind chiar din partide aflate la putere (in cazul guvernarilor din Romania) si din tari aliate sau doar prietene din spatiul european.
Se impune sa precizam ca au existat nu putine coincidente de ratiuni anti-Titulescu, fie ca este vorba de forte interne, fie ca este vorba de forte externe, dupa cum este la fel de adevarat ca au existat nu putine noncoincidente de ratiuni anti-Titulescu, ceea ce, in conditiile unei extreme diversitati de metode si mijloace – denuntul politic, intriga, subversiunea, calomnia, actiunile ostil-persistente ale unor cercuri de presa si ale unor grupari, formatiuni si partide politice, santajul, amenintarea cu suprimarea fizica s.a. – au complicat configuratia conspiratiei, facand din Nicolae Titulescu „inamicul nr.1“.
Dispunem astazi de un volum apreciabil de informatii si exegeze privind intriga interna si conspiratia externa, edite sau inedite, de articole, studii sau referiri specifice in lucrari dedicate in exclusivitate sau doar partial lui Nicolae Titulescu. Pe aceasta baza se poate incepe, oricum se poate incerca, scrierea acestui capitol distinct al conspiratiei politice din secolul al XX-lea.
Demersul anti-Titulescu a facut obiectul mai multor cercetari, in Romania si in alte tari, acestea materializandu-se in articole, studii si parti de lucrari consacrate vietii si activitatii lui Nicolae Titulescu, politicii externe romanesti sau relatiilor internationale interbelice1.
Impotriva lui Nicolae Titulescu au actionat cu toata energia Germania hitlerista2 si Italia mussoliniana3, care au beneficiat de un larg concurs din partea regimurilor fasciste din Ungaria4 si Bulgaria5, precum si a regimurilor profasciste din Polonia6 si Iugoslavia7.

Nu ne propunem aici sa prezentam intreaga conspiratie externa – atata cat a putut fi reconstituita – impotriva lui Nicolae Titulescu, a politicii externe a Romaniei din perioada interbelica, a Romaniei insesi. Aceasta face obiectul unui volum aparte, pe care ne propunem sa-l incredintam cat mai curand posibil unei edituri. Ne rezumam la cateva consideratii generale privind ratiunile care au motivat actiunile acestor regimuri, forte si cercuri externe, caile si mijloacele folosite.
Gandirea si actiunea lui Nicolae Titulescu l-au asezat pe omul politic si diplomatul roman in opozitie ireductibila cu programele si actiunile de politica externa ale regimurilor fasciste si profasciste care vizau o noua geografie politica, militara si economica, prin modificarea si rasturnarea echilibrului realizat prin tratatele de pace incheiate la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Aparand tratatele de pace incheiate dupa Primul Razboi Mondial; inscriindu-se printre slujitorii cei mai devotati ai Societatii Natiunilor nou create; imaginand noi si noi masuri si instrumente de intarire a legalitatii internationale, a normelor si principiilor democratice de relatii intre state; aducandu-si o contributie determinanta la crearea unor organisme regionale de securitate, asa cum au fost Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica; avand un rol major in orientarea politicii si actiunii acestor organisme pe linia combaterii tuturor proiectelor si actiunilor revizioniste si revansiste ale regimurilor fasciste si profasciste; participand la toate demersurile consacrate securitatii si dezarmarii; condamnand sever toate atentatele fascismului italian, hitlerismului german si militarismului japonez la adresa independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale a unor state din Europa, Africa si Asia; actionand pentru intarirea situatiei internationale a Romaniei, pentru normalizarea si dezvoltarea relatiilor cu Uniunea Sovietica, pentru largirea si consolidarea raporturilor cu Franta si Anglia, cu statele membre ale Micii Intelegeri si ale Intelegerii Balcanice, in scopul consolidarii frontului pacii si securitatii; opunandu-se ferm tuturor intruziunilor, presiunilor si santajelor politice, militare, economice ale regimurilor fasciste si ale acolitilor lor, Nicolae Titulescu a fost o constiinta vie a primei jumatati a veacului nostru. Nicolae Titulescu reprezenta un obstacol major pentru politica Germaniei hitleriste si Italiei mussoliniene. Tocmai de aceea, ele au lansat impotriva sa cea mai ampla, complexa si indelungata campanie cunoscuta in istorie pentru eliminarea unui om politic. Intransigenta si principialitatea sa proverbiale au ajuns sa incomodeze deopotriva cancelariile diplomatice de la Paris si Londra, tot mai dispuse sa se angajeze pe linia unei politici conciliatoriste.
In conjuncturile internationale date, in care securitatea colectiva primise serioase lovituri, datorita pozitiilor conciliatoriste ale Frantei si Angliei, pozitii care se vor accentua si multiplica, presiunile externe ale Germaniei hitleriste si Italiei mussoliniene, ale inconstientilor lor parteneri de drum, regimurile de la Varsovia si Belgrad, vor avea in cele din urma efect la Bucuresti.

Au existat, indiscutabil, mai multi centri de actiune ostili Romaniei si lui Nicolae Titulescu. Si daca acest lucru este pe deplin adevarat – chiar daca viitorul volum nu-si propune sa prezinte actiunea intregului diapazon de forte care s-au pronuntat si au conspirat in acest plan – nu este mai putin clar ca acestia s-au implicat si afirmat diferit ca pondere si suprafata in diferite perioade, resorturile imediate si specificitatea actiunii impunand o schimbare de plasament, o alternanta a rolurilor. Asa fiind, dincolo de orice rezerve formulate pe baza actiunilor de la un moment dat, se poate totusi spune fara frica de a gresi ca Berlinul a reprezentat – prin insasi motivatia actiunii sale impotriva politicii externe a Romaniei si a lui Nicolae Titulescu, prin potentialul sau general, prin argumentele politice, economice, militare si de alta natura de care dispunea si de care facea uz, prin institutiile si organismele specializate de tot felul angrenate in aceasta actiune, prin fortele umane si financiare deosebite, prin stiinta organizatorica si capacitatea de coordonare – principalul centru actional. El si-a asumat sarcina atat de factor ordonator, cat si pe aceea de factor coordonator al actiunilor impotriva lui Nicolae Titulescu. Acest centru, avand, asa cum am spus, principala greutate in frontul anti-Titulescu, si-a asumat sarcina de a indica atat obiectivele generale, cat si obiectivele particulare, de a indica directiile de actiune, de a facilita stabilirea de conexiuni intre principalele forte actionale, de centralizare si sistematizare a informatiei in problema data, de coroborare, prelucrare si analiza a datelor obtinute, de a elabora – pe baza tuturor elementelor obtinute prin evaluarea respectivelor informatii – noi programe de actiune, fie oficiale, fie subversive.

Trebuie sa subliniem inainte de toate caracterul foarte timpuriu al acestei campanii. Vom remarca faptul ca ea a inceput atunci cand problema stabilirii relatiilor diplomatice romano-sovietice si a unui tratat de asistenta mutuala romano-sovietic (chestiuni care aveau sa duca la paroxism campania Germaniei, Italiei, Poloniei si Iugoslaviei impotriva lui Nicolae Titulescu) nu se pusesera inca. Paradoxal, atitudinile adverse se manifesta din partea unui aliat, a Poloniei, in speta, care va arata – in conditiile normalizarii de catre ea a relatiilor cu Uniunea Sovietica – o totala neintelegere fata de exigentele bucurestilor in aceeasi directie, exigente printre care recunoasterea drepturilor romanesti asupra Basarabiei ?i consacrarea faptului ca aceasta nu poate fi considerata un teritoriu litigios se aflau pe primul plan.
Constituirea Micii Intelegeri (1933) si a Intelegerii Balcanice (1934) vor irita la culme atat Roma, cat si Berlinul, care se vor vedea confruntate cu doua organizatii regionale de securitate al caror scop si a caror actiune veneau in contradictie flagranta cu interesele lor revizioniste si expansioniste in Centrul si Sud-Estul Europei.
Opozitia pe care Romania – prin ministrul sau de Externe, Nicolae Titulescu – a opus-o proiectului unui Pact in patru (Italia, Germania, Franta, Anglia), actiunea desfasurata de Bucuresti pentru constituirea unui larg front al refuzului, care viza integrarea nu doar a statelor Micii Intelegeri si ale Intelegerii Balcanice, ci si a altor state mici si mijlocii de pe continentul european, potential amenintate de proiectatul directorat european al Marilor Puteri si, in fine, demersurile insistente facute pe langa cabinetele de la Paris si Londra au sporit adversitatea regimurilor fasciste, german si italian, fata de Nicolae Titulescu, generand o oarecare nota de iritare din partea guvernelor francez si britanic care se vedeau contracarate intr-un demers pe care, cel putin un timp, il apreciasera drept convenabil si propriilor interese. In ciuda faptului ca impotriva Pactului celor patru se solidarizasera numeroase forte, Nicolae Titulescu a fost considerat – si pe buna dreptate – principalul catalizator si, in consecinta, principalul „vinovat“ pentru esuarea intentiilor italiene si germane.
Stabilirea relatiilor romano-sovietice in 1934 si dorinta celor doua parti de a da raporturilor bilaterale un plus de continut a generat reactii adverse la Berlin si la Roma, la Varsovia si la Belgrad. Cat priveste cele doua capitale, tinem s-o spunem inca de pe acum, orientarea antisovietica si progermana impusa politicii externe a celor doua tari de catre Joseph Beck si Milan Stojadinovic au facut ca pozitiile, actiunile si initiativele Bucurestilor sa fie blamate si combatute cu virulenta. Daca Varsovia combatea preocuparea lui Nicolae Titulescu pentru a merge mai departe in relatiile romano-sovietice, Belgradul formula un refuz categoric fata de toate insistentele ministrului de Externe roman privind stabilirea de raporturi diplomatice intre Belgrad si Moscova. Pozitiile categorice adoptate de Romania, pe de o parte, si de Polonia si Iugoslavia pe de alta parte, accentuarea de catre Bucuresti a dorintei de a marca pasi concreti pe linia consolidarii relatiilor romano-sovietice si a adversitatii si intransigentei antisovietice din partea Varsoviei si Belgradului au generat stari de tensiune si conflict intre aceste tari.
Deplinele puteri primite de catre Nicolae Titulescu in vara anului 1935 pentru incheierea unui pact de asistenta mutuala romano-sovietic si actiunile sale concrete din a doua jumatate a acelui an si din prima jumatate a anului 1936 vor coincide cu o escaladare a adversitatii Berlinului, Romei, Varsoviei si Belgradului, care vor inceta sa-l mai combata doar pe Nicolae Titulescu, actionand direct si pe multiple planuri pentru eliminarea incomodului si puternicului om politic si diplomat roman.
Anii 1935?1936 aveau sa adauge noi momente de tensiune in raporturile cu Germania hitlerista si Italia fascista. Campania Italiei mussoliniene impotriva Etiopiei a gasit Romania in fruntea tarilor care au condamnat fara rezerve agresiunea, care s-au pronuntat pentru si au adoptat sanctiuni economice. Nicolae Titulescu a devenit pentru regimul mussolinian inamicul public nr. 1.
Atitudinea lui Nicolae Titulescu in problema neinterventiei in razboiul civil din Spania nu era de natura sa atenueze in niciun fel adversitatea Berlinului si Romei, care se vedeau condamnate pentru interventia brutala in treburile interne ale unei tari de partea pucistilor.
Adaugand la toate cele de mai sus condamnarea severa de catre Nicolae Titulescu a invadarii de catre trupele hitleriste a zonei demilitarizate renane, vom avea un tablou mai complet – departe, desigur, de a fi exhaustiv, ceea ce nici nu ne dorim in acest cadru – al evenimentelor in legatura cu care Romania – prin ministrul ei de Externe – a fost obligata sa se confrunte cu Germania, Italia, Polonia si Iugoslavia.
In ciuda fluxurilor si refluxurilor inregistrate in actiunea externa impotriva lui Nicolae Titulescu, se poate afirma ca intre anii 1932?1936 ne gasim in fata unei campanii continue impotriva sefului cancelariei diplomatice romanesti. Actiunea impotriva lui Nicolae Titulescu a continuat si dupa demiterea sa, la 29 august 1936, desigur, in alte forme, perspecitva – oricant de incerta a revenirii acestuia pe scena politica romaneasca si pe scena politica europeana – mobilizand in continuare energiile adversarilor sai.
Faptul ca aceasta campanie a continuat si dupa debarcarea lui Nicolae Titulescu dovedeste indubitabil ca Nicolae Titulescu nu a fost obiectivul central, ci un obiectiv central al respectivelor regimuri. Urmarind modificarea politicii externe a Romaniei, acestea au avut naivitatea sa creada, la un moment dat, ca inlaturarea lui Nicolae Titulescu va determina o modificare a bazelor politicii externe ale tarii noastre, ceea ce nu s-a adeverit. Tocmai acest lucru – si anticipam cand spunem ca modificarile nu au fost cele scontate de adversari – a facut ca actiunea antiromaneasca sa continue, cel putin din partea Berlinului si Romei, care nu vor inceta sa reproseze, e adevarat, cu modificari de ton, actiunea externa promovata si de catre Victor Antonescu si Grigore Gafencu.

Conspiratia externa impotriva Romaniei, in general, si a lui Nicolae Titulescu, in special, a fost facilitata de configuratia politica interna, de radicalizarea vietii politice si de aparitia si dezvoltarea pe scena politica interna romaneasca a unui mereu mai larg spectru de formatiuni politice, de aparitia unor formatiuni de dreapta si de extrema dreapta, de jocul de interese practicat de diverse formatiuni, organizatii si persoane. Un rol important au jucat in toate aceste desfasurari de forte si in conturarea unui context favorabil actiunii lor faptul ca in plan ideologic si in plan actional s-au afirmat tot mai puternic curente profasciste si antisovietice.
Exista, neindoielnic, note comune centrilor de actiune anti-Titulescu inclusiv in relatiile lor cu fortele si personalitatile politice din Romania. Tot atat de adevarat este insa ca se manifesta si importante note distinctive chiar atunci cand este vorba de regimurile fasciste, hitlerist si mussolinian, cooperarea intre ele neimpiedicandu-le ca, dincolo de obiective comune, sa urmareasca si obiective particulare.
In ce priveste Berlinul, trebuie mentionat ca – in ciuda atitudinii virulente anti-Titulescu – el a actionat cu oarecare prudenta, intrucat nu toti politicienii romani care se pronuntau impotriva ministrului de Externe roman – inainte de toate din cauza politicii sale fata de Uniunea Sovietica – erau pentru o apropiere de Germania hitlerista. Daca politicieni ca A.C. Cuza, Octavian Goga si Stefan Tatarescu au fost cultivati fara rezerve, nu acelasi lucru il putem afirma si in legatura cu Gheorghe Bratianu, Alexandru Vaida Voevod sau V.V. Tilea. Diriguitorii de la Berlin distingeau clar intre cei care doreau inlaturarea lui Nicolae Titulescu pentru a obtine o modificare a cursului politicii externe romanesti, in sensul alinierii alaturi de Germania hitlerista, si cei care doreau doar ajutorul Berlinului pentru a-l scoate pe Nicolae Titulescu din jocul politic si a stopa un proces evolutiv in planul relatiilor romano-sovietice. In aceste condi?ii, frecventa contactelor, continutul si nivelul convorbirilor, concretetea hotararilor, continuitatea relatiilor au fost foarte diferite de la caz la caz. Intalnirile cu toti acesti oameni politici au fost intotdeauna folosite de Berlin pentru a-si instrumenta interlocutorii, pentru a le consolida – printr-un plus de informatie si prin furnizarea concluziilor analizelor proprii – sentimentele antisovietice si progermane (cel putin), pentru a pune la punct noi directii de actiune si pentru identificarea mijloacelor adecvate, pentru a contura noi scenarii pe termen scurt, ca si pe termen mai lung. Exista suficiente temeiuri pentru a afirma ca politicienii romani (poate numai unii) au solicitat direct mijloace financiare pentru propaganda propriului partid prin intermediul presei (Stefan Tatarescu); nu este exclus ca acelasi lucru sa-l fi facut (sau sa-l fi obtinut, fara macar a-l cere) si Octavian Goga si A.C. Cuza, liderii Partidului National Crestin, sau Gheorghe Bratianu, liderul „tinerilor liberali“. Primirea care li s-a facut la Berlin – intalnirile cu Hitler, Rosenberg, Goering, Goebbels s.a. -, comentariile favorabile ale presei le intarea respectivilor – cel putin asa se sconta – atuurile pe scena politica romaneasca, sporindu-le bagajul actional, experienta organizatorica, mijloacele materiale si camera de rezonanta. Decorarea unora dintre ei (fiul lui A.C. Cuza) se dorea nu atat o recompensare a unor merite, cat mai ales o prima de incurajare pentru ceea ce aveau si ceea ce urmau sa faca.
Roma – a carei aversiune fata de Nicolae Titulescu dateaza cel putin din anul 1933 – a avut si ea nu putine dificultati in stimularea politicienilor romani. Daca politica coloniala de cuceriri a Italiei a fost apreciata si privita in mod contradictoriu in unele cercuri politice romanesti (fiind salutata, paradoxal, de catre Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gheorghe Bratianu, Mihail Manoilescu), nu acelasi lucru se poate spune si despre pozitiile net favorabile adoptate de catre Italia in sprijinul revizionismului unguresc, despre pledoaria violenta si patetica in favoarea apetiturilor teritoriale ale Budapestei, respinse in mod categoric de imensa majoritate a spectrului politic romanesc.

Campania impotriva lui Nicolae Titulescu a avut un caracter organizat. Odata stabilit adversarul, conducatorii regimurilor respective au antrenat in actiunea anti-Titulescu institutii centrale ale statului respectiv, oficii si servicii guvernamentale si proguvernamentale sau de partid. Combaterea si eliminarea lui Nicolae Titulescu, politica si fizica, a facut obiectul unor complexe si minutioase analize interdepartamentale, a unor planuri de actiuni conjugand forte transnationale si mijloace financiare si tehnice exceptionale.
Aceasta campanie impotriva lui Nicolae Titulescu – potentata de instaurarea hitlerismului in Germania, a regimurilor profasciste in Polonia lui Beck si Iugoslavia lui Stojadinovi? – va deveni mereu mai complexa, mai diversificata si mai ramificata, mai activa, mai coerenta. Obiectivele precise, continutul si amploarea actiunilor, fixarea de responsabilitati precise – in ciuda concurentei neloiale intre toate aceste organisme – justifica aprecierea ca s-a urmarit un adevarat program.

Note:
1. Primele rezultate ale investigatiilor intreprinse si concluziile pe care acestea le reliefau le-am facut cunoscute public, la 31 august 1966, sub auspiciile Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale din Romania, Sectia de istorie a relatiilor internationale si a diplomatiei romanesti: George G. Potra, „Inlaturarea lui Nicolae Titulescu din guvern – 29 august 1936“ – cf. „Romania libera“, l septembrie 1966. Trei ani mai tarziu, revista MI ne-a pus la dispozitie paginile sale pentru prezentarea – intr-o maniera accentuat publicistica – a unor date si consideratii legate de inlaturarea lui Nicolae Titulescu din viata politica a Romaniei: George G. Potra, „28-29 august 1936. In culisele „cazului“ Titulescu“, in MI, an III, nr. 9 (30), septembrie 1969, pp. 50-54. In ceea ce ne priveste, am continuat, in intreg intervalul 1966-2000, sa fructificam rezultatele cercetarilor noastre asupra cauzelor si factorilor care au concurat la inlaturarea lui Nicolae Titulescu din viata politica a Romaniei, asupra ecourilor si consecintelor acestui eveniment, publicand mai multe articole si studii care se constituie, speram, in contributii inedite la „dosarul“ actului politic de la 29 august 1936.
La implinirea a 25 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu, lucrarile „Nicolae Titulescu“, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1966 si „Nicolae Titulescu’s Diplomatic Activity“, Publishing House of the Socialist Republic of Romania, Bucuresti, 1968 – semnate de catre Ion M. Oprea – au adus, prin paginile dedicate expres acestor aspecte, noi date (chiar daca succinte) privind subiectul si au contribuit la explicarea mai aprofundata a unora sau altora dintre multiplele fatete ale sale.
Studiul lui I. Chiper si Fl. Constantiniu, „Din nou despre cauzele inlaturarii din guvern a lui Nicolae Titulescu (29 august 1936)“, in „Revista Romana de Studii Internationale“ (in continuare RRSI), an III, nr. 2 (6), 1969, pp. 37-53 se inscrie in istoriografia problemei de pana la sfarsitul deceniului al saptelea drept contributia cea mai valoroasa.
In anul 1982, anul sarbatoririi centenarului nasterii lui Nicolae Titulescu, au aparut cateva studii notabile vizand aspecte diverse legate de cauzele, mijloacele, ecourile si consecintele inlaturarii omului politic si diplomatului roman: George G. Potra, „Certitudine si probabilitate privind elementele declansatoare ale crizei de guvern din 29 august 1936“; Gh. Buzatu, „“Dosarul Titulescu“ de la Ministerul de Externe de la Berlin“; Gh. Buzatu, Valeriu Dobrinescu, „Responsabili si martori ai demiterii“; N. Dascalu, „Demiterea lui N. Titulescu in presa internationala“, in „Titulescu si strategia pacii“ (coordonator Gh. Buzatu), Editura Junimea, Iasi, 1982, pp. 275-293; 293-300; 300-304; 304-326.
Cateva studii consacrate aceleiasi probleme au fost publicate in timp de istoricii S. Mikulicz – Polonia; Ž. Avramovski si M. Vanku – Iugoslavia; M. Teichman – Cehoslovacia; A. Kuzmanova – Bulgaria. Reprezinta contributii indispensabile S. Mikulicz, „Wp?yw diplomacji Sanacyjny na obalenie Titulescu“, in „Sprawy Miedzynarodowe“, 1959, nr. 7-8, pp. 104-123; Živko Avramovski, „Le Gouvernement yougoslave, les négociations du traité sovieto-roumain d’aide mutuelle et la chute de Titulescu“, in „Revue d’Etudes Sud-Est Européennes“ (in continuare RESEE), tom IV, 1966, nr. 3-4, pp. 49l-512; Živko. Avramovski, „Pitanje sovjetsko-rumunskog pakta, pad Tituleskua i posledice za rumunsku spoljnopoliti?ku orijentaciju“, in „Istorija XX veka“, Zbornik radova, VII, Institut Drustvenih Nauka, Odeljenje za istorijske nauke, Belgrad, 1965, pp. 5-77; Miroslaw Teichman, „Titulescu a rumunska zahrani?ni politika. 1933-1936“, in „?eskoslovensky ?asopis Historicky“, tom XIV, 1966, nr. 5, pp. 667-684; Antonina Kuzmanova, „Le Limogeage du ministre des affaires etrangères de Roumanie – Nicolae Titulescu (le 29 août 1936)“, in „Etudes Balcaniques“ (Sofia) (in continuare EB-Sofia), nr. 2, 1982, pp. 33-47; Milan Vanku, „La Guerre du petrole. L’attitude de Nicolas Titulesco dans la guerre froide entre la Roumanie et les puissances totalitaires (1935-1936)“, in „Nicolae Titulescu. Précurseur de l’unité européenne“, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1993, pp. 123-139. Este de remarcat ca majoritatea acestor studii au premers aparitia articolelor si studiilor pe problema ale autorilor romani.
2.  George G. Potra, „Politica asasinatelor politice“, in MI, an XII, nr. 12 (141), decembrie 1978, pp. 41-44; Idem, „Proiectele diplomatiei hitleriste vizeaza Romania“, in MI, an XIII, nr. 4 (145), aprilie 1979, pp. 36-41; Idem, „14 august 1936. N. Titulescu – Pierre Cot. Multiplele consecinte ale unui demers personal“, in MI, an XIII, nr. 10 (151), octombrie 1979, pp. 42-45; Idem, „Ratatul pseudoprofet din Wilhelmstrasse nr.70 A“, MI, an XIV, nr. 2 (155), februarie 1980, pp. 42-46; Idem, „Politik und Mord“, in „Rumänian Heute“, nr. 11, noiembrie 1981, pp. 43-44; Idem, „Titulescu – victima unei conspiratii“, in „Almanahul revistei „Lumea“ 1985“, pp. 75-92; Živko Avramovski, „Pitanje sovjetsko-rumunskog pakta…“, passim; Miroslaw Teichman, „Titulescu…“, passim; Milan Vanku, „La Guerre du petrole…“, passim.
3. George G. Potra, „Romania’s Foreign Policy (1932-1936) and Mussolini’s Regime“, in „Romania-Pages of History“ (in continuare R-P of H), an XI, nr. 2-3, 1986, pp. 190-219 (de asemenea, in limbile franceza, germana rusa si spaniola); Idem, „La politica esterra della Romania (1932-1936) e il regime mussoliniano“, in „Balcanica“ (storia, cultura, politica), an VII, nr. 3-4, decembrie 1990, pp. 38-57. Vezi si Milan Vanku, „La Guerre du petrole…“, passim.
4. Documentele de politica externa ale Ungariei, atatea cate au fost publicate pentru perioada interbelica, contin numeroase marturii privind atitudinea de principiu a cancelariei diplomatice ungare fata de Nicolae Titulescu si actiunile reprezentantilor acesteia in diverse capitale ale lumii. Pozitia intransigenta adoptata de catre Nicolae Titulescu fata de pretentiile Ungariei in materie de frontiere, minoritati, optanti s.a. explica suficient ura maladiva a cercurilor oficiale si a presei guvernamentale de la Budapesta fata de ministrul de Externe roman.
5. Referirile la atitudinea cercurilor politice bulgare fata de Nicolae Titulescu, desi putin numeroase – si nefacand, dupa stiinta noastra, obiectul unor studii speciale – edifica asupra fondului, Sofia plasandu-se statornic pe o pozitie dusmanoasa fata de ministrul Afacerilor Straine al Romaniei, care, prin initierea si semnarea Intelegerii Balcanice, dadea o teribila lovitura planurilor revizioniste ale Bulgariei. Chiar daca nu cuprinde elemente substantiale privind pozitia cancelariei diplomatice de la Sofia, merita cercetat articolul semnat de Antonina Kuzmanova, „Le Limogeage…“, passim.
6. S. Mikulicz, op. cit.; George G. Potra, Cercul se inchide. Romania inaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. „Sanatia in actiune (I)“, in „Istorii neelucidate. Almanah estival ’85 Luceafarul“, pp. 58-66; Idem, „Cercul se inchide. Romania inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sanatia in actiune(II)“, in „Almanah Luceafarul“, 1986, pp. 107-126; Idem, „Die Aussenpolitik Rumäniens (1932-1936) und das Sanacjna Regime“, in „Rumänien-Bläter der Geschicte“ (in continuare R-B der G), an XII, nr. 1-2, 1987, pp. 156-178 (de asemenea, in limbile franceza, engleza, rusa si spaniola).
7. Živko Avramovski, „Le Gouvernement yougoslave…“, passim.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper