Fratii Petreus

Un articol de ALFRED BULAI

Pe vremuri, s-au lansat în muzica populara româneasca, de undeva de prin Maramures, doi frati care au devenit rapid foarte cunoscuti pentru iubitorii acestui gen de muzica. Cu toate acestea, notorietatea lor a crescut cu adevarat doar odata cu încetatenirea în spatiul public a expresiei „Fratii Petreusi“, expresie care nu se referea, la ei, ci la niste pui de Gostat ce erau atât de mici ca trebuia, ca sa se adune un kilogram, sa fie pusi câte doi în punga.

Românilor, popor cu simtul umorului, chiar si în vremuri de restriste, le-a placut atât de mult aceasta noua expresie încât au aplicat-o repede si cu entuziasm la o sumedenie de alte produse pe care comunistii le vindeau la pachet. În curând aveau sa se vânda la punga diferite alte lucruri, câte doua sau chiar mai multe. Vroiai sticla de lampa la tara, trebuia sa iei si niste cuie sau niste pânze de bomfaier, ori mai stiu eu ce altceva. În lumea urbana în special, moda pachetului cu produse diferite a patruns rapid în special în lumea cartilor. Daca vroiai sa cumperi „Cel mai iubit dintre pamânteni“ trebuia sa iei si un „Atlas geografic al României“, sau un volum cu „România pitoreasca“. Daca vroiai Sogunul luai si o carte despre geto-daci, sau te miri ce altceva nu se vindea la fel de bine. Cu alte cuvinte, comunistii, sau doar niste proto-întreprinzatori au descoperit ca punga poate fi un instrument de marketing extrem de performant. Daca lumea vroia ceva care se gasea mai greu, atunci de ce sa nu luam o punga, ieftina pe vremea aceea, si sa punem în ea si un alt produs pe care lumea nu-l dorea la fel de mult.
În 1989 românii erau disperati dupa libertate. Pur si simplu doreau sa se slabeasca latul care se legase strâns de grumazurile lor. Cei mai destupati la minte cereau un regim democrat, iar unii dintre acestia chiar asta au scris pe zidurile de la Universitate în 22 Decembrie 1989. Cineva, mai destept decât multimile care bananaiau atunci pe strazi pline de entuziasm si de o dulce inocenta politica, s-a gândit la conceptul inventat de comunisti. Punga, sau altfel spus, fratii Petreus. Adica daca noi eram atât de disperati dupa democratie, dupa libertate sau dupa dreptul de a avea acces la informatie, la exprimare, de ce sa nu ne mai bage si altceva în punga?
Astfel, în ianuarie 1990 acel sau acei „cineva“ s-au gândit ca la punga ar putea, sau ar trebui sa intre si capitalismul ca de!, acesta era opus comunismului si, deci, era normal sa îl luam si pe el. Românii erau entuziasmati de vremurile pe care le traiau si au acceptat usor întregul pachet. Era normal, ca doar eram obisnuiti. Ceva în punga comunistilor ne placea întotdeauna atât de mult, încât consideram ca merita sa dam bani mai multi pentru întreaga punga si adeseori ne gândeam ca si al doilea produs, sau a doua carte, este la urma urmei buna la ceva. În fond, mama citea Sogunul, iar copilul putea folosi Atlasul la scoala, nu? În general, nu avea ce sa strice o carte în biblioteca. Unde mai pui ca democratia am luat-o în 1989 destul de ieftin, iar capitalismul din punga, în definitiv, parea mai de graba un cadou, cum ar spune cei care fac astazi marketing.
Putini români stiau pe atunci si, cred, chiar si mai putini astazi, ca cele doua produse nu sunt deloc legate între ele. Capitalismul priveste o societate în care domina capitalul, o societate care se bazeaza economic, pe o piata libera, în care capitalistii sunt vioara întâi. Democratia tine de universul politic în care sunt limitate puterile celor care au mai multa putere decât altii, spre exemplu a celor care au putere economica. Democratia se bazeaza ce conceptul reprezentativitatii populare a conducerii statului. Ea nu este opusa capitalismului, dar nici nu se identifica cu acesta. Propaganda statelor Occidentale, în timpul regimurilor comuniste din Europa, a legat cele doua notiuni, tocmai pentru ca ei stiau foarte bine ca, la pachet, chiar si acolo la ei, din cei doi termeni cel mai atractiv pentru cei multi era conceptul de democratie si nu cel de capitalism.
Iata ca asa ne-am trezit în 1989 cu doua produse care au o dialectica ciudata, pentru ca, în esenta, capitalul este legat de un mecanism economic care pune întotdeauna în discutie puterea statului. Statul însa, prin mecanismele care pun în miscare institutiile sale, este cel care asigura climatul politic democratic. Doar statele puternice pot fi democratice, în sensul ca pot avea aceasta sansa, dar nu ca trebuie obligatoriu sa si fie astfel. Capitalul, prin definitie, vrea un stat care sa intervina putin în treburile sale, un stat pe care sa-l poata controla suficient de mult încât profitabilitatea activitatilor lui sa fie cât mai mare. O societate armonioasa nu exclude capitalul, care poate fi o sursa de dezvoltare, de progres uneori, dar îl controleaza pentru a nu iesi din dimensiunea sa strict economica într-un plan politic în care el ar pune în discutie puterea politica a unui sistem democratic.
Actuala criza mondiala ne arata ca aceasta lupta nu a fost chiar atât de cinstita si se pare ca societatea bazata pe capital, opusa principiilor democratice, a condus la profituri uriase care s-au bizuit inclusiv pe limitarea spatiului reprezentativitatii puterii politice si a controlului statului.
Din pacate, la noi, în mentalul colectiv, pentru cei mai multi, cele doua concepte definitorii pentru lumea contemporana par sa fie în continuare la pachet.  Observ, în discutiile publice, ca reprezentantii de seama ai celor care se revendica social democrati vorbesc în nestire despre cresterea economica, despre relansarea economiei, bazata pe capital, dar fara sa înteleaga ca social democratia se bazeaza fundamental pe democratie, pe una reala si nu doar bifata pe o hârtie. Mai mult, ma uit la unii dintre ei cum par neputinciosi în fata puterii spunându-ne transant ca „aia“ nu respecta legile, iar ei nu au ce sa le faca. Acuzele nu se leaga, însa, de principii, ci în continuare se refera la coruptia guvernantilor, la hotia lor, adica sunt legate de un capitalism urât, dar care, în principiu, e ceva extrem de bun. La urma urmei, si ei vor privatizare, ajutoare pentru capitalisti, impozite mai mici, pentru ca acestia sa creeze locuri de munca, stabilitate fiscala, reducerea birocratiei sau eficientizare statului. Este greu sa doreasca altceva pentru ca multi dintre ei sunt, la rândul lor, cât se poate de capitalisti, doar ca ei vor sa ne apara ca fiind capitalisti „de treaba“. Populatia simte acest lucru si din acest motiv îi suspecteaza pe cei din opozitie ca, de fapt, nu critica puterea decât pentru a o înlocui si a face, în mare, aceleasi lucruri.
Partea amuzanta este ca pe scena noastra politica cam toti fac, în esenta, acelasi lucru. Toti vor capitalism si toti vor sa se arate buni cu poporul, adica toti cred ca trebuie sa dai si ceva oamenilor, ca sa te voteze cel putin. În felul acesta fie ca esti liberal, fie ca esti socialist, popular sau social democrat vrei o societate bazata pe capital, dar în care sa fie data si ceva mâncare. Liberalii au dat, la vremea lor, „la tot poporul“ dupa posibilitati, probabil exact la fel cum ar fi dat si social democratii. Diferentele dintre polii politicii românesti sunt anemice si se bazeaza pe false obiective cum este impozitul progresiv sau unic, sau pe marote de acest gen.
Nu exista un spatiu real al diferentelor ideologice în societatea noastra si din acest motiv este greu sa vorbim despre o lume normala. Mai mult, desi ei, politicienii, sunt cei incapabili sa se diferentieze politic pentru ca nu pot trece dincolo de acelasi tip de discurs, unul acuzator bazat doar pe conceptele de furt, incompetenta sau de coruptie, ne acuza tot pe noi cetatenii ca suntem doar reactivi si ca nu avem discernamânt când alegem. Pai cum putem alege atunci când nu exista diferente, când nu avem decât un singur limbaj pentru orice partid, un singur limbaj pentru putere si pentru opozitie. Orice partid, atunci când se afla la putere are acelasi limbaj: „vom realiza, vom face, va fi mai bine, cei de dinainte au furat, nu au facut, au cheltuit aiurea“. În timp ce, atunci când sunt în opozitie, toate partidele au din nou acelasi discurs: puterea fura, este corupta, este incapabila de a cheltui fondurile europene, politizeaza statul etc.
E greu sa mergem înainte când ne învârtim într-un cerc politic în care schimbarea nu este una ideologica, ci doar una a initialelor partidelor. Pâna nu vom învata sa nu mai acceptam lucrurile la pachet si sa distingem între politica si economie nu vom merge prea departe. Epoca fratilor Petreus a trecut. Ar trebui sa consfintim separatia esentiala a capitalului de democratie.
Eu, spre exemplu, nu vreau sa traiesc într-o societate capitalista, bazata pe capital, ci într-o societate democratica bazata pe puterea poporului. Daca capitalul poate contribui la consolidarea democratiei, sa o faca, dar daca este sa alegem între cele doua, pot sa va spun de acum ca nu exista decât o alegere istorica corecta pentru prezent si aceasta este democratia, iar ea se bazeaza întotdeauna pe un stat cu  institutii puternice, care nu pot fi cumparate sau manipulate de cei ce au mai multa bogatie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper