Blockbuster-ul in muzee

Ultimele trei decenii au constituit, pentru marile muzee ale lumii, trecerea la o noua etapa de dezvoltare, in acord cu ceea ce se numeste, azi, cultura de masa (fara nici o legatura cu ceea ce era, in regimul comunist, cultura pentru mase). Fara intentia de a-mi ofensa cititorii explicând asemenea lucruri, trebuie sa precizez ca producerea unor mari evenimente culturale, la scara „industriala“, cu investitii foarte mari si destinate consumului cultural al unui numar cât mai mare de persoane, nu presupune ca respectivele evenimente culturale sa aiba un nivel intelectual scazut, sa fie realizate pe „intelesul maselor“. De regula, evenimentele sunt programate pentru o intelegere „etajata“, astfel incât de la cei mai rafinati intelectuali, pâna la elevii de scoala primara,  fiecare sa gaseasca ceva interesant.

Muzeele nu aveau cum sa fie ocolite de aceasta tendinta. Sigur ca inceputurile au fost, poate, ceva mai ezitante. Dar, din anii ‘80, se poate vorbi despre o adevarata noua specializare a marilor muzee, in organizarea unor expozitii-eveniment. Deja in deceniul trecut, au inceput sa fie denumite, in jargonul profesiei, blockbuster-e. Referirea la industria filmului si a cartii nu e intâmplatoare. Daca despre productia de film si despre cea de carte se vorbeste ca fiind productii de tip industrial de cel putin sapte decenii, pentru cinematografie, de cel putin patru, muzeele pareau sa fie niste institutii dedicate mai degraba consumului cultural la scara redusa. Procesul de democratizare a muzeelor, inceput de cel putin jumatate de secol, precum si dezvoltarea vertiginoasa a turismului de masa au dus la sporirea interesului pentru muzee si la incercarea trecerii muzeelor in reteta marilor succese de tip comercial. Pentru desfasurari impresionante de forte culturale este nevoie, pe de o parte, de fonduri importante, dar si de prestigiu. Chiar si cu o finantare asigurata, un mare muzeu nu va risca o participare la o expozitie internationala, daca ea este lipsita de vizibilitate si daca propusa campanie de promovare a evenimentului nu pare a fi suficient de promitatoare.
Daca, acum doua decenii, realizarea unui blockbuster se facea oarecum artizanal, astazi, exista mecanisme suficient de bine puse la punct, pentru a vorbi despre aparitia unei industrii a expozitiilor muzeale (cu totul altceva decât industriile inrudite, a târgurilor de arta si a expozitiilor universale). Aceasta industrie presupune câteva segmente bine articulate. Totul incepe de la tratativele purtate in cadrul unui grup de lucru informal, din care fac parte directorii a circa 20 de muzee mari, majoritatea lor fiind muzee de arta sau enciclopedice. Intre ele, se regasesc Luvrul, Muzeul Britanic, Ermitajul, Smithsonian, Prado, Guggenheim, muzeele berlineze etc. Intâlnirile au loc de doua ori pe an, primavara si toamna si, fiindca au caracter privat, este exclusa participarea unor persoane din afara cercului acceptat. Intrarea unui nou muzeu in grup se face exclusiv cu acordul unanim al tuturor directorilor de muzee. Trebuie sa precizez ca la intâlniri participa doar directorii generali ai muzeelor in cauza si ca, de regula, acestia isi aranjeaza astfel calendarul, incât pot absenta de la orice alt eveniment, dar nu de la intâlnirea bianuala. Grupul se intâlneste peste tot in lume, de la Tokyo la Paris, si de la Londra la New York, aspectul general al discutiilor fiind oarecum asemanator cu cel al dezbaterilor din reuniunile politice ale G8 sau G20, cu deosebirea ca acestea din urma sunt cu mult mai transparente. Intr-adevar, daca presa este intotdeauna cu ochii pe politicieni, in ceea ce priveste intâlnirile directorilor de muzee, ele se desfasoara in anonimat si, as spune, chiar in secret. Trebuie observat ca nu are nici o relevanta daca muzeele in cauza sunt in proprietate publica sau privata. Ceea ce conteaza este bogatia care sta in spatele institutiilor, altfel spus, marimea bugetului si valoarea patrimoniului detinut.
In general, se discuta despre expozitii care urmeaza sa fie organizate peste cel putin 3 – 4 ani. Directorii sunt cei care stabilesc, asemenea unor adevarati patroni, temele expozitiilor viitoare, bugetele alocate si participarea fiecarui muzeu in parte. Evident, nici un muzeu nu are cum sa participe la toate expozitiile planificate in grup, dar ceea ce se stabileste acolo este sprijinul reciproc si corelarea calendarelor, astfel incât evenimentele de factura mondiala sa nu se concureze reciproc. Ulterior deciziei directorilor, specialistii din fiecare muzeu (cei care si propun, de altfel, dintru inceput, temele de discutie) sunt cei care trec la pregatirea propriu-zisa a expozitiilor. Toate mecanismele curatoriale, economice si de marketing se pun in miscare si se trece la incheierea contractelor de imprumut intre muzeul organizator si muzeele imprumutatoare. Expozitia este, pe cât posibil, itinerata apoi in alte muzee din cadrul grupului. Uneori, circuitul unei expozitii temporare, de-a lungul si de-a latul lumii, poate dura si pâna la doi ani.
Orice asemenea expozitie este o mare afacere. Fara indoiala, nu trebuie sa se inteleaga de aici ca se face, cumva, rabat de la nivelul extrem de inalt, din punct de vedere cultural. Dimpotriva, beneficiind de bugete imense si de cei mai buni experti disponibili pe domeniul de referinta, trecând cu usurinta peste orice tip de obstacol birocratic, asemenea expozitii, realizate cu un desavârsit profesionalism, insotite de programe educative si promotionale speciale, se bucura, indeobste, de un urias succes la public. Desigur, in unele cazuri, expozitia in cauza nu mai este itinerata prin alte parti dar, intotdeauna, muzeele din grup participa cu obiecte importante, refuzând orice alte propuneri concurente, venite din afara grupului.

România a fost ocolita pâna acum de rutele acestor expozitii si, evident, nici un muzeu românesc nu are acces la grupul extrem de exclusivist al marilor muzee ale lumii. Un exemplu despre cum arata o asemenea expozitie, chiar daca a fost realizata doar cu opere provenite dintr-o singura tara, Franta, a fost „Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza“, care s-a constituit in cel mai mare succes de dupa 1989 al unei expozitii temporare in România. Expozitia a prilejuit executarea unor lucrari de modernizare in salile Muzeului National de Arta al României – lucrari de pe urma carora muzeul beneficiaza si azi –, pentru ca operele aduse din Franta sa poata fi expuse la standardele de siguranta cerute de marile muzee ale lumii. Din pacate, anul trecut, teama ca ministerul nu va putea onora cheltuielile presupuse de o mare expozitie  internationala a dus la refuzarea unei oferte foarte tentante, de a se organiza un stop de câteva luni, in România, pe traseul unei itinerari din China pâna la Venetia. Ocazia de a incerca introducerea tarii noastre pe acest traseu al marilor expozitii a fost amânata. Este de sperat ca urmatoarea ocazie nu se va ivi peste prea multi ani si ca, atunci, vom putea sa profitam de ea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper