Un alt recurs la memorie (I)

Un articol de CONSTANTIN COROIU

Într-o lume în care „nimeni nu mai are nevoie de poezie“, cum cu discreta mâhnire constata Ileana Malancioiu, reîntâlnirea cu o mare poeta ca domnia sa mi se pare cu atât mai interesanta. Folosesc acest epitet banal, fiindca un frenetic cronicar a scris într-o revista ca „Exercitiile de supravietuire“, un volum de interviuri si comentarii, aparut recent la Polirom, ar fi „neinteresante“. Or, nu numai ca sunt, dimpotriva, foarte interesante, dar pe alocuri chiar tulburatoare. E posibil ca sinceritatea – caci ele sunt si exercitii de sinceritate –, verticalitatea morala si mai ales ironia, fie ea si fina, dar nu mai putin casanta, sa nu placa unora. Si e bine ca ironia nu le cade bine celor „atinsi“de ea, direct sau prin ricoseu, întrucât mi se pare ca tocmai acesta este rostul ironiei.
Constatarea Ilenei Malancioiu privind destinul poeziei, împartasita în convorbirea cu o alta Doamna a Literelor, Marta Petreu, amândoua venite din satul românesc atât de dispretuit si demonizat de citadini intratabili ca Adrian Marino ori Alexandru George, mi-a adus aminte de un poem al sau din care citez doar câteva versuri: „Poezia a coborât în strada,/ Poezia sade înca o data pe baricade,/ Dar lumea e grabita, dar strada e pustie,/ Dar cine sa mai citeasca acum poezie?“
…Dar uite ca se mai gasesc cititori de poezie, dar si de carti apartinând altor genuri, scrise de poeti adevarati, pentru care, postuleaza Ileana Malancioiu – „poezia nu e doar un text, mai bun sau mai rau, ci expresia unui mod de viata“.
Revin însa la ceea ce as numi ironia, nu o data cordiala, marca Ileana Malancioiu, unul din semnele distinctive ale eseisticii, publicisticii si, desigur, ale literaturii sale confesive, în ultima instanta ale stilului sau. Facând „un alt recurs la memorie“ – într-o nota asupra editiei îsi defineste astfel cartea, prin raportare la acel admirabil „Recurs la memorie“, aparut în 2003, la aceeasi editura, întreprins împreuna cu criticul Daniel Cristea-Enache – Ileana Malancioiu evoca în interviurile din aceasta carte momente, unele initiatice, altele dramatice, din biografia sa, figuri si episoade din viata literara, culturala, din viata publica în general, întotdeauna cu o anumita detasare ironica pe care si-o permite cu atât mai mult, cu cât lucreaza asa-zicând cu materialul clientului. De pilda, venind vorba ca pe vremea când lucra la „Viata Româneasca“, în perioada antedecembrista, i-a publicat în serial lui Andrei Plesu „Minima Moralia“, îsi aminteste: „Cândva, într-un text mi-am îngaduit sa scriu «bunul (sau vechiul) meu prieten Andrei Plesu» (nu-mi amintesc exact cum) si el m-a întrebat «Crezi ca am fost noi chiar atât de prieteni?!». Desi cuvintele lui m-au durut, acum stiu ca avea dreptate. Faza „Minima Moralia“ prin care eram legati a fost depasita. Istoria culturii va retine prietenia lui cu Liiceanu, iar istoria pe cea cu Petre Roman“.
Ironia este aici pe cât de subtire, pe atât de taioasa. Ce s-ar mai putea spune?! Doar ca, parafrazând o propozitie a unui mare scriitor american, asa merg lucrurile si se revela caracterele dupa revolutii sau, importa mai putin în acest context, dupa lovituri de stat… „Experienta de dupa 1989 m-a învatat ca nu stim prea bine nici ce au însemnat ceilalti pentru noi, necum ce am însemnat noi pentru altii“, conchide Poeta. O lectie amara pe care am trait-o si o traim multi, dar necesara, as zice chiar purificatoare. Cât despre ce va retine istoria culturii, e mai mult decât probabil ca ea va retine, de exemplu, opera Ilenei Malancioiu, iar la capitolul „prietenii“ nu cred ca va interesa pe cineva în viitor cea pe care o mentioneaza memorialista. De altfel, doar pe una singura pot paria ca va rezista în istoria culturii autohtone, si anume prietenia cu aura mitologica dintre Eminescu si Creanga. În rest, eu unul nu pariez decât pe… Neant. Despre istoria mare ce sa mai vorbim?! A se vedea nu mai departe decât scena istoriei ultimelor doua decenii. Asa cum o atesta ultimele investigatii sociologice, actorii mai mici sau mai vizibili ce s-au perindat si se perinda pe ea sunt depasiti net de înaintasul lor Nicolae Ceausescu. Si teama îmi e ca asa vor ramâne: depasiti pour toujours…
Dar sa mai dau un exemplu. De data asta unul de… ironia sortii, ce ar putea fi de un haz irezistibil, daca n-ar fi penibil si chiar trist. Ileana Malancioiu, invitata sa participe undeva într-un orasel din sudul Frantei, pe la începutul anilor 90, la un fel de festival dedicat României, manifestare cultural-politica la care participantii români, în frunte cu Elena Stefoi, trebuia sa le vorbeasca localnicilor „despre revolutia noastra anticomunista (sau ce o fi fost ea) în singurul oras francez al carui primar era comunist“!!! Au fost si vizionari de filme. Dintre cele trei pelicule românesti prezentate în acel cadru, doua erau documentare: unul despre Ceausescu, celalalt despre Regele Mihai. Altfel spus, daca am înteles bine, regimul comunist totalitar si cultul personalitatii în contrast cu cel democratic pe care îl poate asigura monarhia care, asa cum suna o lozinca a vremii, salveaza România. Numai ca ele semanau al naibii de tare privind chiar cultul personalitatii, prin scenele de adulatiune fara margini fata de personajele istorice în chestiune. Impresia (proasta) creata de cele doua productii era, povesteste Ileana Malancioiu, ca românii au în sânge nevoia de supunere. Ceea ce, sa recunoastem, e cât se poate de adevarat, dar nu asta îsi propusesera sa demonstreze propagandistii de pe Dâmbovita, inclusiv domnul Gabriel Liiceanu în comentariul sau. În plus, filmul cu regele, ca sa preiau o expresie neaosa a unuia dintre emanatii de prim plan ai evenimentelor din decembrie 1989, cadea ca dracu într-un oras cu primar comunist, pe deasupra din Franta, tara eminamente sau, daca vreti, fundamentalist antimonarhica.
Întâmplarea din orasul Die, asa se numeste urbea, rememorata de Ileana Malancioiu, mi-a adus aminte de o alta pe care am trait-o (si am relatat-o) ca jurnalist la momentul producerii ei. În 1991 asistam la un miting promonarhist în Piata Unirii din Iasi. Aflat mai aproape de trotuar, am fost abordat de un barbat – pastor francez – care tocmai trecea prin zona si nu stia ce se petrece, de ce protestau, ce anume revendicau cei ce strigau (nu putini de-a dreptul isteric). I-am explicat pe scurt care era tema mitingului. Omul s-a uitat la mine cu o mina ce exprima nedumerirea, apoi mi-a dat o replica pe care am si consemnat-o ca atare în reportajul trimis la ziar: „Credeam ca românii si-au dorit libertatea!“. Dupa care m-a salutat si si-a continuat drumul…
Ar fi gresit sa se înteleaga ca „Exercitiile de supravietuire“ exceleaza doar prin anecdotica, fie aceasta, în cazul de fata, si una de o epicitate captivanta si plina de semnificatii. Dar pentru ca tot remarcam la începutul acestor însemnari ca sunt foarte interesante, nu în ultimul rând prin ineditul lor, ca si prin personajele evocate, n-as vrea sa uit ceva stupefiant de-a dreptul. Ceva ce s-ar putea înscrie în seria bazaconiilor si gafelor comise de critici si istorici literari ilustri. Daca G. Calinescu s-a înselat amarnic considerându-l pe Bacovia un mare poet minor, Serban Cioculescu nu doar emite o judecata de valoare nedreapta infirmata de posteritate, ca aceea a lui Calinescu, ci cade într-un ridicol de felul celui cu care ne-am obisnuit citind „perlele“ din tezele unor elevi. Aflu acum ca în imaginatia lui Serban cel Rau, Bacovia „era un baiat vesel, care cânta si dansa, dar scria poezie trista fiindca asa era moda vremii. Concluzia sa – sintetizeaza Ileana Malancioiu – era ca autorul „Plumbului“ ar reprezenta un caz neelucidat si ca ar trebui sa fie dat pe mâna unei echipe de critici si istorici literari, sociologi, psihiatri etc. De ce nu pe mâna unor procurori si a unor judecatori, m-am gândit atunci fara sa vreau. Fiindca nu puteam sa nu ma întreb: si ce daca Bacovia ar fi cântat? Si ce daca Bacovia ar fi dansat, ipocrit cititor si istoric literar si mai ipocrit. Bacovia a facut ce a facut fiecare dintre noi, dar asta nu implica si reciproca“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper