Sfârsitul noului Vis American

Un articol de RODICA GRIGORE

Chang-rae Lee, Zbor peste Long Island, traducere de Carmen Patac, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2010

Long Island este insula situata lânga coasta atlantica a Statelor Unite ale Americii, în partea de est a orasului New York, fiind despartita de insula Manhattan prin golful cu acelasi nume si strâmtoarea East River. Long Island cuprinde, în vest, cartierele New York-ului, Brooklyn si Queens, precum si suburbiile Nassau si Suffolk, care, de altfel, chiar reprezinta, în exprimarea uzuala, insula în discutie, pentru a putea, astfel, sa fie diferentiata mai usor de zona urbana propriu-zisa a New York-ului. Plasând actiunea celui mai recent roman al sau, „Aloft“ (2004), tocmai în Long Island, scriitorul american de origine coreeana Chang-rae Lee, urmeaza orientarea impusa în literatura americana contemporana de autori precum John Updike, Walker Percy sau Rick Moody, care, fiecare în felul sau, au ales sa prezinte implicatiile suburbiei si, deopotriva, sa structureze un tip de personaj profund legat de acest mediu, aflat în vecinatatea marilor orase, dar neidentificându-se niciodata complet cu el.
Povestile suburbiei
Alegerea lui Lee în ceea ce priveste cadrul general al romanului sau, aparut de curând si în limba româna, sub titlul „Zbor peste Long Island“, este, trebuie sa recunoastem, o initiativa care poate fi numita de-a dreptul temerara. Caci, daca în primele sale carti, „Native Speaker“ (1995) si „A Gesture of Life“ (1999), autorul aborda teme legate de realitatea imigratiei, din ce în ce mai evidenta pe întregul teritoriu al Statelor Unite, aici el se situeaza, cel putin la prima vedere, în descendenta unei traditii literare care a parut, adesea, a fi perimata în contextul cultural american al ultimilor ani. Caci, cu putine exceptii, autorii contemporani au ales alte teritorii: fie acela al romanului istoric, asa cum au procedat Kathryn Harrison sau Brooks Hansen, fie al unei noi dimensionari a consacratei formule estetice a realismului magic, cazul lui Jonathan Safran Foer fiind reprezentativ în acest sens, fie acela al experimentelor narative din ce în ce mai complexe, nu o data chiar excesiv de complicate, asa cum s-a întâmplat în textele lui David Foster Wallace. Cu toate acestea, asa-numitul „roman al suburbiei americane“ începe sa se reafirme în peisajul literar, chiar daca nu cu atâta pregnanta ca în deceniile anterioare, dar cu deplina convingere a autorilor ca si suburbia contine istorii care merita povestite si prototipuri umane care pot fi transformate în personaje memorabile. De aici porneste, practic, si romanul lui Lee, suficient de matur ca scriitor pentru a întelege ca, spre deosebire de epoca lui Henry James, Howells sau Wharton, literatura americana trebuie sa încerce sa mizeze pe altceva, nu pe consacratul roman (psihologic) de moravuri, câta vreme realitatile prezentului – si mai ales ale suburbiei – sunt altele decât nevoia de a acumula bani sau de afirmare pe plan social.
Apropiat, cel putin partial, ca procedee si strategii narative, de maniera de a scrie a lui Philip Roth sau John Cheever, Richard Ford sau Tom Perrotta, Lee aduce în centrul romanului sau un personaj care, om întru totul obisnuit, întruchipeaza perfect acea fateta a suburbiei care îl intereseaza pe scriitor. Astfel, Jerry Battle, descendentul unor imigranti italieni – numele lui fiind, de fapt, Battaglia, dar, pentru o mai buna naturalizare, fiind rapid abandonat de bunicul sau – ajunge în pragul celor saizeci de ani si constata ca, dincolo de siguranta unui loc de munca si de atmosfera aparent calma a unei familii tipic americane, nu are mai nimic. Subliniem aparentul calm al atmosferei din casa sa, situata, evident, în Long Island: caci fiul sa, Jack, pare a duce afacerea familiei de râpa, prin diverse speculatii financiare, fiica sa, Theresa, descopera ca e însarcinata cam în aceeasi perioada în care este si diagnosticata cu cancer, relatia lui Jerry cu tatal sau se deterioreaza progresiv, batrânul fiind internat într-un azil pentru persoanele de vârsta a treia, iar convietuirea sa de doua decenii cu Rita – cea care îl ajutase sa treaca peste dificilele momente de dupa moartea sotiei sale, Daisy (de origine coreeana, dar dorindu-si un nume specific american si o identitate noua, pe care încercase ani de zile sa o reinventeze, desi fara succes) – se sfârseste, femeia hotarând sa-l paraseasca pentru a-si gasi fericirea alaturi de un îmbogatit de data recenta. În acest fel, Lee contrazice prejudecata ca suburbiile sunt locurile unde nu se întâmpla (mai) nimic – uneori, e adevarat, romanul sau fiind de-a dreptul sufocat de întâmplari si evenimente desprinse parca din serialele americane de succes… – si construieste un personaj cu adevarat convingator, poate nu atât prin povestea vietii sale, ci mai ales prin atitudinea pe care o are fata de existenta în general si fata de situatia în care se gaseste el însusi, în special. Pentru a reusi sa faca acest lucru, autorul recurge la un soi de artificiu – narativ si stilistic, deopotriva: si anume prezinta, adesea, totul, de la înaltime. Nu doar la modul figurat, ci si la cel propriu, caci Jerry are un avion de agrement cu care adora sa faca plimbari si, astfel, sa priveasca de sus întregul univers uman din Long Island. Odata cu el, cititorul are, deci, ocazia, de a vedea, cu maxima claritate, ca si cum ar privi o harta sau ca si cum ar cartografia el însusi aceasta lume atât de aparte, tot ce merita sa fie vazut – si, nu o data, de a observa si acele amanunte care, de obicei, sunt trecute cu vederea, chiar si în proza multor autori contemporani. Lee, însa, are nu doar curajul de a aduce în discutie realitatile adesea spinoase ale familiilor americane (de imigranti sau nu), dar si deplina capacitate de a prezenta totul la un nivel artistic remarcabil.
Sfârsitul personalitatii
De altfel, chiar spatiul unde se desfasoara totul este usor de recunoscut pentru un cititor initiat în secretele – literare! – ale suburbiilor americane, universul din „Zbor peste Long Island“ fiind situat, cumva, între teritoriul lui Cheever si paradisul artificial al lui Gatsby, din romanul lui Scott Fitzgerald. Desigur, trimiterea la „Marele Gatsby“ nu e deloc întâmplatoare, câta vreme Chang-rae Lee îsi propune tocmai sa investigheze modul în care apare si e trait in actualitate atât de discutatul Vis American la început de secol XXI. Din nou, deloc întâmplator, noua Daisy – sa nu uitam ca iubita lui Gatsby se numea la fel – moare în circumstante tragice (un amestec de valium si bere peste masura, lânga piscina din curte), iar Jerry nu va reusi niciodata sa-si revina complet dupa prabusirea sperantelor sale ca, totusi, viata e frumoasa – si mai ales stralucitoare, când New York-ul e atât de aproape…
Fara sa cada în melodrama ieftina, cu toate ca episoadele destul de greu plauzibile nu sunt putine în „Zbor peste Long Island“, si fara sa devina explorare pseudo-stiintifica a „crizei vârstei de mijloc“ ori a implicatiilor diferitelor crize financiare care au afectat lumea americana, romanul lui Chang-rae Lee se dovedeste, la o lectura atenta, a miza mult pe metafora si simbol. Caci avionul lui Jerry si nesfârsitele lui zboruri reprezinta, e clar, detasarea de realitate a personajului, nu doar de realitatea suburbiei unde traieste, ci si de aceea a tuturor problemelor sale, cu care se simte incapabil sa dea piept. Astfel ca cea mai simpla solutie pe care protagonistul o gaseste este aceea de a se ridica deasupra tuturor si a pretinde, cel putin atâta vreme cât dureaza zborul, ca viata e frumoasa si ca lumea e perfecta. Suburbia însasi devine, astfel, o adevarata stare de spirit, nu doar o reprezentare geografica ori sociala, dar care, uneori, în rarele momente de extrema luciditate ale lui Battle, se dovedeste a fi imaginea prin excelenta a unui paradis destramat odata pentru totdeauna, personajului fiindu-i, tocmai de aceea, din ce în ce mai greu sa se simta acasa în Long Island. Iar Jerry se transforma si el, din ce în ce mai clar, într-un adevarat „Everyman“ al suburbiei americane, dar si al unei epoci în care stralucirea Visului American se dovedeste a fi cu totul insuficienta si pe deplin incapabila sa mai ofere cuiva stabilitatea si siguranta care, cu decenii în urma, în celebra Jazz Age, parusera imposibil de pus sub semnul întrebarii. Asa încât zborurile lui Jerry peste Long Island mascheaza întreaga nesiguranta si superficialitate a personajului, precum si dificultatea acestuia de a face fata realitatii problemelor sale, întotdeauna fiind, nu-i asa, mai usor sa privesti totul de undeva, de sus, si sa-ti mentii, astfel, iluzia superioritatii si a detasarii, decât sa traiesti cu adevarat si sa te implici în problemele reale dincolo de generalizarile simplificatoare. „Zbor peste Long Island“ devine, asadar, nu atât „un roman dedicat sfârsitului istoriei“, asa cum unii critici americani s-au grabit sa clameze, ci mai degraba o explorare a sfârsitului personalitatii umane în ceea ce are aceasta mai profund. Numai ca aici e de gasit si drama lui Jerry Battle: încercând mereu sa-si mentina cu orice pret statutul de observator detasat chiar si al propriilor probleme si arogându-si dreptul de a le trata cu superficialitate, amânându-le mereu, el va ajunge sa înteleaga, finalmente, ca, daca micuta carlinga a avionului sau e locul perfect pentru a se ascunde, realitatea din Long Island ramâne una spinoasa si profund diferita de imaginea pe care, cu truda, si-o facuse el însusi despre noul Vis American – care, din pacate, se poate termina pe neasteptate, asemenea unui zbor frânt, incapabil sa mai ascunda singuratatea sau sa mai însele esecul.

Un comentariu pentru “Sfârsitul noului Vis American”

  1. august 17, 2010 la 9:48 am

    Buna Rodica,
    Oare esti tu cea care ai lucrat la IPCT, ca inginara instalatoare si sefa de colectiv?
    Daca esti si chiar daca nu, te sarut si-ti doresc multa sanatate si mult spor in tot ce-ti doresti.

    Sofi

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper