Secretul caracatitei Paul

Un articol de GELU NEGREA

– Ce faceti, magistre?
– Ma gândesc la sah si la marea vedeta lansata de Campionatul Mondial de fotbal, Africa de Sud 2010…
– Vorbiti despre Forlan sau despre Müller?
– Nu, vorbesc despre caracatita Paul, singurul personaj, daca-i putem spune asa, care inca provoaca valuri mediatice la o luna dupa incheierea turneului final. Stirile privitoare la Paul fac titluri de prima pagina in ziarele de pretutindeni, in vreme ce demiterea lui Maradona de la conducerea nationalei argentiniene, de exemplu, abia daca este mentionata in note scheletice de câtiva quadrati – 500-600 de semne, acolo…
– Dar ce-are a face sahul cu caracatita oraculara?
– Din punctul meu de vedere, are. Ai auzit de automatul de jucat sah al lui Kempelen?
– Sincer sa fiu, nu prea. Stiti si dumneavoastra: eu, ca baietii: mai mult cu fotbalul, cu K1…
– Sa-ti povestesc o istorioara. Era in perioada romantica a sahului pe care specialistii o plaseaza in intervalul 1750-1865 – epoca francezului Philidor si a americanului Morphy, supercampionii vremii; mai exact, la ingemanarea deceniilor al saptelea si al optulea din sec. XVIII. In emancipatul occident sahist al acelor ani de inceput ai raspândirii sportului mintii facea senzatie o masinarie care ii batea sistematic pe cei mai valorosi jucatori ai momentului. Un fel de computer avant la lettre – primitiv, fireste, situat la nivelul de complexitate tehnica al veacului Luminilor. I se spunea Papusa sau Turcul pentru ca asta era: o papusa mecanica, având infatisarea exotica a unui otoman cu alura, mustatile si turbanul aferente, montata pe o lada de dimensiuni medii, in interiorul careia puteau fi vazute tot felul de rotite dintate, lanturi, suruburi, piulite, discuri si altele asemenea. Ma exprim foarte exact când spun ca puteau fi vazute pentru ca inaintea fiecarui spectacol, usile ladoiului erau deschise larg in fata privitorilor ca ei sa se convinga ca e vorba, intr-adevar, de o masina, capabila sa-si invinga insa partenerii umani. Miscarile Turcului erau cam rigide, nimic de zis, simulacrul de mâna care atingea piesele era grosier, teapan si cam caraghios, dar, ca-n orice sport, si aici, pâna la urma, important era trandafirul rezultatului. Iar sub aspectul eficientei, automatul lui Kempelen friza superlativul.
Totul mergea bine si frumos, spectatorii – amatori, ca si astazi, de senzational – luau cu asalt salile si pietele publice in care isi facea aparitia papusa campioana, inventatorul incasa contravaloarea bonurilor de intrare, iar faima masinii de jucat sah sporea cu fiecare nou succes repurtat in fata tablei cu 64 de patratele. Pâna intr-o zi când unul dintre adversarii Turcului, furios ca fusese in chip repetat umilit in fata prietenilor si a numeroasei asistente, a avut o iesire orgolioasa si contondenta, spargând in bucatele automatul-minune. Si-atunci s-a vazut ca, de fapt, la mijloc era o sarlatanie: rotitele dintate, discurile si celelalte adjuvante mecanice care umpleau postamentul pe care era amplasata papusa nazdravana ocupau, in realitate, foarte putin loc, imaginea lor fiind multiplicata insa copios de un sistem de oglinzi foarte bine pus la punct. Complementar, lada avea fund dublu, in spatiul generos ramas fiind ascuns un pitic, foarte bun jucator de sah, printre cei mai buni din lume la acea ora. El gândea mutarile si tot el actiona pârghiile care faceau sa se miste mâna si capul Turcului…
– Interesant, dar nu prea vad legatura cu caracatita Paul si geniul ei premonitoriu.
– Hai sa reflectam putin, facând abstractie si de insolitul intâmplarii ca o vietate marina a indicat toate rezultatele inregistrate de echipa Germaniei (si nu numai…) in Africa de Sud, si de componenta mistica a intregii istorii. Este evident ca o caracatita, oricât de bine dotata in materie de circumvolutiuni si de tentacule, nu se inrudeste, indiferent cât de stufos ii este arborele genealogic, nici cu mitica Pythia, nici macar cu mioriticul Petrache Lupu de la Maglavit. Ea n-a ghicit, in fond, absolut nimic, miscarile sale asa-zis predictive aveau ratiuni total exterioare meciurilor de fotbal in privinta carora era consultata, tinând, mai degraba, de metabolismul si reactiile la diversi stimuli ale oricarei caracatite care se respecta.
Si totusi, misterul subzista; el se ascunde, insa, precum piticul lui Kempelen, in alta parte decât acolo unde apetitul nostru pentru ezotericul senzationalist este inclinat sa-l caute. Cineva a ghicit, intr-adevar, acele rezultate – faptul e indiscutabil. Numai ca acel cineva este tot un om – probabil, cel care interpreta, care talmacea „raspunsurile“ lui Paul. El este adevaratul mister al intregii povesti, catre el ar trebui sa se indrepte curiozitatea noastra, despre capacitatile lui premonitorii s-ar cuveni sa vorbim. Si asta pentru ca ne aflam in fata unui adevarat fenomen. Aceasta persoana pare inzestrata cu insusiri neobisnuite (ca sa nu spun supranaturale) si ele pun sub semnul intrebarii valabilitatea general acceptatei axiome a impredictibilitatii care face din fotbal un sport agreat pe tot mapamondul. Daca o serie de câteva rezultate – 8, 10, 15 – pot fi anticipate cu maximum de precizie si acuratete intr-un segment de timp limitat si in acelasi loc, extrapolând, inseamna ca orice rezultat este anticipabil, iar, pe cale de consecinta, ca toate rezultatele pot fi, cu oleaca de sansa, proorocite la fix. Or, un fotbal cu finaluri de meci dinainte cunoscute nu mai are nici un haz, nu mai suscita nici un interes, fiind aidoma unei carti politiste unde stii cine-i criminalul inainte s-o fi deschis. In ziua când se va intâmpla una ca asta, sportul-rege isi va da obstescul sfârsit si va fi inmormântat cu tote onorurile cuvenite.
– Pai, s-a intâmplat deja! Caracatita-necaracatita, acel Paul sau omul care s-a amuzat sa imprumute o atare bizara identitate a prevazut exact ceea ce s-a petrecut la finele a nu stiu câte meciuri din turneul final al unui campionat mondial…
– Uite, mai draga, vezi cât de usor se prabuseste omul in misticism si obscuratism?!
– Dumneavoastra m-ati provocat! Si mi-ati mai livrat si argumente, pe deasupra…
– Am facut-o ca sa-ti incerc vigilenta intelectuala. Vreau sa-ti mai povestesc ceva – astazi se pare ca sunt intr-o dispozitie narativa devastatoare…
Se spune ca atunci când un student prezenta o lucrare de seminar, profesorul Garabet Ibraileanu proceda la o analiza amanuntita, aprofundata si drastica a opului impricinatului, in sensul ca i-l facea arsice – bineinteles, cu argumente solide, convingatoare si imbatabile. Deprimat, sarmanul tânar intreba pusilanim: „– Domnule profesor, chiar atât de proasta e lucrarea mea?“. Cutreierat de un induiosator paternalism didactic, Ibraileanu se grabea sa-l linisteasca: „– A, nu – dimpotriva: ai idei remarcabile si intuitii stralucite, numai ca nu le-ai valorificat corespunzator. Eu, in locul dumitale, as fi dezvoltat subiectul astfel…“. Si profesorul edifica instant, practic, o alta lucrare pe aceeasi tema. Fericit ca, totusi, situatia se redresase oarecum, studentul incerca marea cu degetul: „– Prin urmare, daca as fi argumentat asa cum ati facut-o dumneavoastra…“. „– Daca ai fi argumentat in acest mod, ti-as fi replicat urmatoarele…“. Si urma o demolare metodica si nemiloasa pe care Ibraileanu o aplica propriilor sustineri.
– Am inteles aluzia. Deci?…
– Cred ca pseudo-caracatita Paul a fost fericita beneficiara a unui simplu joc probabilistic, acelasi care-i ajuta pe pasionatii de pronosport sa câstige, uneori, potul cel mare. Si nu sunt putini, daca ne gândim ca aest gen de loterie se practica saptamânal in foarte multe tari. Stii cum se spune: daca o maimuta s-ar juca pe claviatura unei masini de scris – sau, ma rog, a unui computer –, lovind aleatoriu clapele timp de o vesnicie, printre mâzgaliturile inerente si-ar face loc, cuvânt cu cuvânt, integrala operei lui Shakespeare, de pilda…
– Sugerati ca toata tevatura cu ghicitul rezultatelor a avut la baza o brodeala ca oricare alta?
– Nu chiar ca oricare alta, o brodeala mai sofisticata si mai norocoasa. Sa nu uitam: eram cu totii excitati de febra Mondialului, o lume intreaga vibra conectata zilnic la temperatura iernii sud-africane, fiecare lucru care se lega, intr-un fel sau altul, de fotbal era amplificat emotional si potentat in plan semantic cu asupra de masura, plus ca ziaristii de pretutindeni au avut grija sa transforme acel banal fapt divers intr-un eveniment media de anvergura planetara.
– As risca sa incercam si noi un exercitiu similar: sa pronosticam cine va câstiga editia care tocmai a demarat a campionatului românesc, cum se va termina mariajul Piturca-Gigi Becali, cine va retrograda, care dintre formatiile noastre angajate in cupele europene se va califica in fazele superioare ale competitiilor – mai stii, poate ne iese…
– N-ai vrea s-o lasam pe saptamâna viitoare?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper