Razboiul lui Gligor Deac. Interviu cu un veteran de razboi (1)

Un articol de Mihaela Grancea


Veteranul de razboi Gligor Deac a parut incantat cand Marius Laszlo, directorul Scolii generale din comuna sibiana Loamnes, si-a manifestat dorinta de a-i asculta povestirile despre cea mai dramatica experienta a vietii sale, razboiul. Ultimul conflict mondial a insemnat, pentru varstnicul de 91 de ani, pierderea sanatatii, a fratelui, a tineretii. I-a mai ramas optimismul de subzistenta, un soi de optimism funciar. Conform spuselor sale, s-a gandit ca este important sa lase celorlalti cateva fragmente de marturie istorica. De aceea, acest interviu i s-a parut un eveniment si s-a prezentat la scoala „pentru filmare“. A venit in hainele bune si cu toate fotografiile din acea vreme, fotografii sepia, multe si bine conservate. A venit si cu decoratia. A parut ca ignora tehnica de inregistrare si a povestit animat; naratiunea l-a stimulat, dar l-a impins si in negurile suferintei astfel renascute. Sprancenele stufoase si inca negre se ridicau odata cu vocea, gesturile completau cuvintele putine, dar expresive. Timpul si spatiul nu mai contau, adverbele erau semne simple, oamenii aveau nume doar daca erau consateni, caci peste toate a supravietuit Satul, locul in care s-au intors, dupa razboi, aproape toti taranii.

In relatarea veteranului este ubicua adverbializarea, procedeu comun naratiunilor orale. Folosirea adverbului modal „asa“ este un truc care ofera timp de gandire povestitorului, intarind totodata caracterul de marturie al relatarii. Interesant este faptul ca desi are lecturi beletristice semnificative2 , veteranul prefera sa descrie secventele de istorie personala dupa traditia specifica istorisirilor populare.
In povestirea si in realitatea veteranului au supravietuit Satul si… Gligor Deac, daturi fundamentale. Daca dusmanii sunt, din cand in cand, identificati (frecvent si fara ostilitate) prin pronumele personal „ei“, camarazii de razboi sunt prezentati ca indivizi fara identitate bine definita, daca nu sunt consateni sau ca o entitate ascunsa si pozitiva, „subinteleasa“.
In rezumat, despre propria-i existenta interbelica
„M-am nascut in 1919, luna noiembrie si… fiind iarna chiar din luna aceea, asa… aici… (in comuna Loamnes3 , n.m.) mai mare in sat era preotul care se ocupa atunci pe vremea aia… si-o spus catre tata: « nu va duceti acum», ca trebuia sa mearga in Alamor4 , acolo era notariatul si sa inregistreze, «mergeti, ca pentru o luna sa faceti pentru un an»… si asa… apai o fost in luna ianuarie, am fost inregistrat in buletin, in ianuarie 1920 am fost inregistrat la nascuti. Tata era de aici si mama din Sura Mare5 . Am fost cinci frati la parinti. Am facut patru clase aici, la Loamnes, si restul la Sibiu, m-am inscris la liceul comercial, acolo la Preda, daca stiti de la Avram Iancu (strada, n.m.), pe sub arcada aia, ii scoala, chiar acolo, imediat cand intri in jos. Acolo era liceul comercial, era director Preda, inscrierea era de 1.500 lei si cartile 2.000 lei. Tata era in Politie, ca l-ati vazut in poza, nu6?  Era la Politie, lucra in birou si avea 2.000 lei si noi eram cinci copii, cu ei doi, sapte… si va dati seama ca n-am putut sa cumparam cartile; mai era un baiat de aici din Loamnes, ala avea pravalie, parintii lui aveau aci, si ala o luat carti… si-apai la scoala ne-am dus unul langa altul acolo, impreuna. Ma rog, ne-o lasat in anul ala unu langa altu’… si pana la urma cand o observat… ma rog, da, ne-o lasat doar in anul ala… si ne-o spus sa ne luam carti, ca altfel… Apoi n-am avut putere, tata n-o avut de unde sa-mi ia carti, si-apoi am abandonat si m-am dus la Sighisoara, la un unchi, la Neagu. La tipografie era dus si fratele meu cu un an inainte, mai erau doi nepoti de-a lui Neagu, de-aicia din sat (adica din Loamnes, n.m.). M-am dus in ’37. Neagu avea hoteluri. Vizavi de tipografie era hotelul… era instarit, avea stare! Da, 11 intreprinderi avea la Sighisoara. Asa! Si m-o pus receptioner la hotel. Trei ani am stat la hotel ca receptioner. Tot personalul din hotel era de la noi din sat (din Loamnes, n.m.), fetele erau cameriste… si asa. Si stateam la hotel, acolo, la parter stateam toti. Acolo am stat trei ani de zile!
Apai, o murit mama, o trebuit sa vin acasa. Daaa, asa. Pe tata, nu stiu cum era regimul ala de atunci, din Politie l-o pus primar, l-o trimis primar aicia, la Loamnes, cinci ani. Cand or venit comunistii, o zas sa se inscrie in partid si o refuzat si n-o mai ramas apai in Primarie. Alte urmari n-o fost. Toti, sa stii, ca i-o dat pace, o fost linistit pana cand o venit rusii7. Adica, rusii or venit cand era inca primar. Or facut ravagii mari in sat, tot ne-or luat, ce-or gasit. Unelte, calul din grajd, ham, tot ce-or gasit ei prin curte… tot or luat. Da, mai departe  ma rog… dupa ce o murit mama si m-am intors, am muncit la pamant, pana am intrat la libraria „Cartea de Aur“, pana in ’40-’41. C-apai, in ’42, am plecat in armata. Am venit in ’45, am terminat razboiul, am fost ranit de doua ori…
Plecarea la razboi. Instructor in Basarabia
Multi au plecat! Cand s-o facut selectarea asta de s-o plecat in Rusia, ca acolo inca era razboi, asa… pe mine m-o ales ca instructor pentru Basarabia. Baietii de acolo o ramas intre doua razboaie neinstruiti si ne-o ales… asa, eram sergent, am facut trei scoli de cadre in armata si am ajuns sergent. Din 20 februarie8 m-am incorporat, in noiembrie eram deja sergent. Si am fost acolo comandant de pluton in Basarabia, asa… da! Erau bucurosi ca lupta pentru eliberare! Grozav! Or dus-o rau, erau saraci lipiti pamantului, asa erau de saraci. Nu aveau lemne absolut deloc si… ei cultivau multa floarea soarelui. Daca avea un purcel il tinea legat de un parustet (par, n.m.) in curte si cand il taia se adunau mai multi si-l mancau. Slanina o punea bucati asa cum punem noi telemeaua, in cutii cu sare. Asa o puneau, altceva nu aveau. Erau lipiti pamantului… vaca era acoperita cu o patura sub un sopron, asa, neinchis si care degera pana primavara o taia si care ramaneau… ramaneau. Erau foarte necajiti. Da, in schimb, avea vin mult. Samanau porumb si unde samanau porumb era un rand de porumb si unul de vita, de asta… asa, tufa, jos asa!… era zaibar hibrid, cum ii spuneau ei… asa. Si faceau asa de la vreo 200 de vedre9  in sus. Si asa nu beau apa! Cat am stat acolo, foloseam apa numai cand ma spalam pe dinti, in rest vin de acela negru foloseam… da, si era zapada atata (arata cu mana de jos, aproximativ un metru, n.m.).  Asa… faceam instructia… ma rog, acolo n-am dus-o rau, nu se prea ocupau de noi, ne-o lasat de capul nostru, mai venea cate un ofiter la companie… asa. Faceam toate miscarile astea, care se fac cand incepi asa ca recrut, tot, pana la arma, tragerea cu arma. Le explicam din ce-i compusa arma, cum trebuie sa o tina in mana, asa… toate astea le-am facut.
Pe fronturi, doar chinul
M-am intors de acolo imediat (adica, din Basarabia, n.m.)…pe front am plecat apoi… am plecat10. Am plecat de la Luna11, d’aci (de aici, n.m.) pana in Bratislava, in Cehoslovacia12. Si-apai… am chinuit, am chinuit. Am avut nacaz mare la Budapesta. De pe acoperisul caselor, noi eram pe strada… de acolo se tragea. Numai vedeai ca cade unul, altul, cadeau secerati… Si am cucerit Budapesta, trei luni de zile ai nostri au fost stapani acolo, romanii au fost stapani acolo… asa! Si de acolo am luat-o spre… prin muntii Tatra. Acolo am nacajit mult. O, greu o mai fost… era zapada mare! Nu aveai decat patura, nu patura, ci o foaie de cort… aia o aveam, in aia te inveleai. Stateai asa, pana cam pe la ora doi noaptea… atunci incepeau atacul… asa. Greul (tunurile, n.m.) trageau peste noi. Sub protectia greului, inaintam noi asa. Ne ajungea, cu ceva mancare, azi sau maine; a treia zi de jungea cu ceva mancare… ca nu puteai sa te opresti ca vine masa… noroc bun! Eram tot cu hrana rece, ciorba rece… nacaz! Am fost zi si noapte in munte, in zapada si atata, cu foaia aia de cort. Inghetau destui si nu se mai trezeau.     Au murit multi atunci… am avut si din compania de recruti unde am facut. Am avut si din Mandra13, am avut si de aici. In ’42, cand or venit recrutii, eram la Compania a II-a, plutonul III. Le-am fost eu… comandant de pluton, era lipsa de ofiteri. Eu eram activ si mi-or dat pluton in primire. Cu el am plecat apoi, am avut de aici vreo patru (adica din Loamnes, n.m.) cinci baieti si din Mandra, am avut inca vreo doi, trei… din Mandra o si murit baiatul ala… parca ii zicea Dordea14 ; ii pus acolo in biserica, au ei niste cruci la intrarea in biserica (cei morti in razboi, n.m.); acolo, la intrarea in biserica, sunt baietii astia.
Si asa… ca in muntii Tatra, ce o fost greu, nu stiu cum sa va spun, era ca puneau exploziv. Erau carari… ca nu mai puteai prin zapada, pe unde se retrageau ei (inamicii, n.m.) erau carari, noi pe urmele lor… asa si ei puneau acolo cate un exploziv din asta… cum sa le spun… cate o mina… si numa ce il vedeai cum zboara in sus pe cate unu’… asa. Era greu… de multe ori regretai ca n-ai calcat tu, sa scapi de chin… cand ii vedeai pe front, iti era necaz ca acesta o murit si tu ai mai ramas sa chinui in continuare.
Epopeea ranitului
Am ajuns apai in Bratislava, acolo am fost ranit a doua oara15. Pai, piciorul acesta-i stramb (arata spre piciorul stang, n.m.). Uitati ce diferenta este aicea! Am stat un an si opt luni in Remazonvald16, in Cehoslovacia. Am stat acolo vreo luna si ceva. Cand or adus ranitii in tara, am reusit… asa printr-un doctor din Saliste17, doctorul Dadarlat. Era din Saliste. Prin el am reusit. Pe raniti i-o sortat, care pot rezista, pe paie jos, in vagoanele de vite. Ne-o adus rusii in vagoane de vite. Am fost atins cu „dum, dum“. Glontul ala sparge… si atatea schije am avut aici (arata piciorul, n.m.); pironeul (peroneul, n.m.) rupt, am avut o rana de 25 cm intr-o parte… asa de tare m-o ranit! Am stat in spital un an si opt luni, in spital la Sibiu18, dupa ce am venit. Cand ne-o coborat din tren… baietii aia care-i coborau pe raniti din tren, o fost unul din Alamor, era ungur… am zis sa ma ia si pe mine. M-o coborat cu targa si m-o dus pana la masina. Si cand o vazut fata aia… ca erau niste sanitare rusoaice…  cand o vazut rana… o zis: „pai… ce sa mai facem cu asta?“… da era unul, il chema Talaba, acela o fost prizonier in Rusia, si o vorbit ruseste cu fata aceea si i-o spus ca nu-i departe unde mergem. In Miskolc19 o vrut sa ma dea jos cand o vazut rana, dar dupa aia m-o pansat, m-o curatat. Eram pe paie, eram jos, cu niste zdrente pe noi… praf erau facute hainele pe noi… asa… si mi-o furat bocancii, io numa’ cu unu’ ma incaltam (din cauza ranii, n.m.). No, asa, si in sfarsit m-o dus pana la Debrecen20. De acolo, l-am rugat pe Talaba sa-i spuna la doamna aia (uneia dintre sanitarele rusoaice, n.m.) ca Oradea ii imediat aici… si-s in tara la noi… si sa ma lase acolo. Apai, din Oradea, hai pana la Cluj, asa ca am ajuns si in Sibiu. La Sibiu, trenul l-o rupt in doua (s-au separat vagoanele, n.m.), jumatate o ramas la Sibiu si jumatate pentru Focsani; eu am fost in ultimul vagon care pleca spre Focsani. Am schimbat apoi, tot prin Talaba asta, vagonul, pentru a ramane in Sibiu. Erau foarte serioase sanitarele alea, erau foarte serioase… Am ajuns apai in Sibiu si ne-o dus apoi aici, la Public (acum spitalul judetean), prima data, unde am stat o luna de zile si apoi la Spitalul Militar. La Spitalul Militar nu prea aveau medicamente, parca asta (Spitalul Public, n.m.) era mai aprovizionat. Aici, dupa ce m-am facut o tara mai asa, mai bine, mi-o dat biblioteca in primire, sa dau carti la baieti si… asa. Si acolo am stat un an si opt luni, cu o carje subsioara, ca nu puteam pune piciorul jos. Daa… acolo nu puteai discuta cu ofiterii, daca iti dadea ordin trebuia sa… S-am fugit ca nu se vindeca rana nicicum! Era in Ocna Sibiului un doctor evreu, Levi il chema. In doua saptamani mi s-o inchis rana. Intr-un an de zile tot venea, ma pansa, aici acasa la noi (in Loamnes, n.m.). Apai, m-o facut bine.

Ai mei se duceau la lucru, eu ramaneam acasa. Aveam o vitica si o zas tata s-o iau de ata si s-o duc acolo, pe terenul de fotbal (era pasune, n.m.). Da cum am infasurat mana… asa, si cu carja subsioara, si-o facut joc vitica si m-o tarat cat o fost acolo, pana s-o desfacut ata. Asa ca, din nou, am avut nacaz cu piciorul. Pana la urma am ramas cu el stramb, pana in ziua de astazi…
Povestiri (semnificative) de razboi21
S-o intamplat dupa 23 august, ca atunci noi fiind in retragere, am ajuns acasa. Si s-o intamplat de tata, v-am spus ca era primar, o prins calul la caruta si o plecat la Ocna Sibiului, la o sedinta cu primarii. Era invitat. Era duminica dimineata. Cand o ajuns la bariera la Mandra, veneau ca hunii, veneau rusii, veneau cat era campul. Si gata, o venit tata repede inapoi, o bagat calul in grajd si o zas: «Vin rusii!». Atat o zas! Noi faceam paine in cuptor, si era painea sub fragar, acolo pe masa… scoasa calda… si eu am luat cutitul sa le tai o jumatate, pfiu (scoate un suierat, n.m.)… da, ei, cand o pus mana n-o mai lasat nimic! Si mai era o putina de branza, uite asa de mare (ii schiteaza, in aer, cu mana dreapta, dimensiunile, n.m.)… o facut o placinta cu branza si tot or luat… or luat calul, niste unelte ce am avut pe acolo22. Deci asta era prin ’44, cand ne-am retras23.
Si asta a fost dupa 23 august, nu v-am spus? Eram la Iasi, la Letcani, si numa’ gata, eram varf de avangarda, ati vazut pozele pe bicicleta, mergeam in fata plutonului, la vreo 200 m, ca observator si comunicam… si am venit sa le spun la ofiteri ca vin rusii, asa ca un puhoi… iar ofiterul mi-a spus: «Cum se poate, mai!»… si am primit ordin ca pe socoteala noastra sa faca fiecare cum poate si sa se descurce. Si asa am ajuns… am trecut Siretul pana aici (arata pana la brau ca sa sugereze nivelul apei, n.m.). Am legat hainele de pe mine, le-am legat deasupra capului si am trecut. Am trecut cativa insi; unul era din Mandra, doi din Alamor, am avut sase baieti dupa mine. Si am mers tot prin munti, 11 zile, 11 nopti, tot prin munti, va dati seama cum am venit…
Am mai trait asa ceva in Muntii Tatra… sa va mai spun un caz sau doua. Am fost mort odata. O disparut o companie de-a noastra. No, ofiterii nostri au primit ordin de la comandament, sa o caute. Tatra, Matra si Vatra24 sunt trei serii de munti. Nu-s pietrosi ca ai nostri, is tot impaduriti… Domne’ s-o trimis, cum sa zic, cercetasii; doi n-or mai venit inapoi si apoi dupa inca o zi si o noapte, alti doi n-or mai venit inapoi. Si zice capitanu’: «Anunta la Iablonita25, unde era comandamentul, si pana cand ii gasesti, trimiti toti oamenii!». Eram apropiat cu el, ca eu ma ocupam cu geanta lui de harti si cu corespondenta. Si m-o trimis. Am coborat la poalele muntelui, m-am dus tot pe carare, pe unde erai obligat sa treci, ca nu aveai pe altundeva sa treci (era un spatiu mai ingust, o carare, singurul loc pe unde se putea circula, n.m.). Ei cand s-or retras (trupele inamice, n.m.), or stiut locul ala… si stiau ca tot pe acolo trebuia sa ajungem si noi la ei, sa-i urmarim… asa! Din cand in cand mai pica cate un proiectil acolo. No ce s-o întamplat?! Cand o explodat un asa proiectil, de dupa un stejar gros, odata am pornit si in 2-3 minute am trecut de punctul pacatos si am ajuns. M-am dus pe cararea unde zapada era mai batatorita. Am ajuns la poalele muntelui, acolo unde era o fantana cu cos de lemn… asa… si la fantana era o pusca mitraliera, era pe cracane, pe directia de unde veneam eu… hei, cand colo, soldatul care era pus… mai jos, era un drum pe unde circulau saniile care adunau ranitii si era o casa din astea mai mici, dar incapatoare… domnule, asta o lasat pusca acolo (soldatul, n.m.) si s-o dus si el (inauntru, n.m.) ca o inghetat de frig. Cand am ajuns, am intors arma in directie inversa, in caz de ceva… ma retrageam, ca era banda pusa (banda cu cartuse, n.m.). Si cand am trecut drumul, si-am ajuns la coltul casii, numa ca si apare soldatul! Eu am strigat la el ca trag. Ala o incremenit si zice: «Sunt roman!». Eu zic: «Pe voi va caut». Cand ma duc in casa, domne’, toti erau unul langa altul, ca sardelele in cutie, morti de obositi. Si ofiterul (zice, n.m): «Cum ai ajuns?». Io i-am povestit cum s-o intamplat. Asa au fost gasiti… si am fost decorat“.
Despre decorare si decoratie, veteranul a dorit sa nu ofere detalii. In schimb, a preferat sa povesteasca despre cateva dintre „intamplarile“ traite pe front, despre episoadele de razboi in care fusese implicat. Ambiguitatea naratiunii, ambiguitate determinata de lacune, de glisarile memoriei, de incertitudinile si neclaritatile fixarii in cronologiile si liniile conflictului, da scenelor de razboi descrise un aer suprarealist. Timpul si spatiul par formale, fiind, cel mult, conventii. Astfel, in toate intamplarile, „actiunea“ se petrecea pe front, undeva in munti, in ceata foarte deasa. Si ascultam:
„Soldatul acela, care era curier o zis : «Domn’ sergent, lasa-ma sa-mi usuc ciorapii acolo! Nemtii s-o fost retras». Io, atat i-am zis, ca sa lase geanta aici. Baiatul era din Toparcea26. Geanta o purta tot timpul la el. S-o dus cu aia (cu geanta, n.m.) si nemtii o vazut ca iese fum de undeva, de acolo, si or coborat pe schiuri si i-o luat (prizonieri, n.m.) pe patru insi. L-o urcat intr-un brad (pe curier, n.m.) si numai ce il auzim strigand: «Domn sergent, nu mai luptati impotriva nemtilor ca va da salam si pita!»… si chestii… Capitanul o auzit si numa’ zice: «I-auzi ma cin’ te striga». Cand acolo, era Aleman (curierul, n.m.). Cat am fost de lung, capitanul m-o prins de-aicea (arata partea din spate a  gulerului camasii, n.m.)… el umbla cu un baston ca era ranit la picior… si mi-o ars un baston de acela cat o fost spatele de lung; si mi-o zis ca de ce l-am lasat sa se duca acolo asa… da, io i-am spus ca eu l-am lasat, ca si-o cerut voie… daaa, capitanu’ tot suparat foc o fost ca de ce n-am oprit geanta, ca pe toate actele, hartiile o pus mana nemtii pe ele… nu le-am mai gasit pana in ziua de azi! No, ce s-o ‘ntamplat? Am plecat mai departe. L-o ranit pe capitan. Pe o parte dintre noi ne-or luat prizonieri
s-am mai ramas parca vreo 22 de insi… Nu ne-o mai cunoscut nimeni, cine-i Gligor, cine-i Ion.
Si de doua ori am fost propus la decorare.
S-acum am Crucea comemorativa, decoratia aia… am vrut s-o iau s-o vedeti27. Cu aia m-am ales! Bine ca am scapat cu viata. No, apai, m-am dus la Aleman acasa, el s-o eliberat din prizonierat si i-am zis: „Vezi ma, ce nacaz …!“ (apropo de geanta cu acte care ajunsese in mainile inamicului, n.m.). Capitanul era din Rosia28, am o nora de acolo. Ne-am intalnit dupa razboi… o scapat si el, ranit, era cu baston cand l-am intalnit in Sibiu29.
Supravietuirea
No asa am patat! Da nu-mi pare rau. Deloc nu-mi pare rau pentru ca am scapat cu viata pana acum. Frate-meu, ati vazut, o ramas de 21 de ani, mort… acolo la Rimazombat30. El era la brand, brandist. Stiti ce-i brandu’? Ii o teava uite asa (arata dinspre podea spre brau, n.m.) si bagi proiectilu? pe ea, sprijinita de un postament. Ei unde s-or instalat o facut o proba (la brand, n.m.). Atat o trebuit, ca i-o descoperit si cand o trimis aia (inamicii, n.m.) un proiectil, i-o omorat pe amandoi. Si era unu? din Ocna Sibiului, Oprisor Simion, care o venit si m-o anuntat: «Pe Romi, (fratele lui Gligor Deac, n.m.), l-am ingropat in curtea bisericii din Nazolant , am luat scanduri de la un palan (gard, n.m.) de la cimitir, am facut o lada si i-am bagat pe amandoi zdrobiti acolo si i-am ingropat». Si-apoi m-am dus acolo, ca nu era departe, cam vreo 7 km. Si i-am spus la capitan si m-am dus si am vazut locul unde ii. Macar stiu unde-i ingropat… acolo, oasele lui, departe in Cehoslovacia…
O fost destul de greu. Am tras multe, Doamne!“.

NOTE:
1) Interviu realizat cu veteranul de razboi Gligor Deac de catre profesorul Marius Laslo, directorul acestei scoli generale din comnuna Loamnes, jud. Sibiu; data realizarii interviului video: 7.07. 2010.
2) In timpul vizitei la scoala din Loamnes, Gligor Deac l-a chestinat pe Marius Laszlo cu referire la fondul de carte al bibliotecii scolare, marturisind ca ar dori sa mai reciteasca romanul Batranul si marea (Ernest Hemingway), naratiunea documentara Kon-Tiki: peste Pacific intr-o pluta (Thor Heyerdahl), precum si romanele Notre-Dame de Paris (Victor Hugo) si Camasa lui Christos (Lloyd C. Douglas).
3) Comuna Loamnes, mai demult numita si Loamnas (in  Loadmeš, in limba germana Ladmesch, Ladendorf), este o localitate situata la 21 de km de orasul Sibiu.
4) Sat al comunei Loamnes, jud. Sibiu.
5) Comuna situata la 8 km de Sibiu.
6) Veteranul i-a aratat domnului Marius Laszlo o multime de fotografii care-i puncteaza viata.
7) Cronologie confuza.
8) Vadra este o veche unitate de masura a capacitatii, folosita pentru lichide, echivalenta cu circa 10 litri.
9) Perioada prezentata lacunar. A omis sa descrie perioada de pana in august 1944. Stim din propria sa relatare ca insurectia armata l-a prins la Iasi. De asemenea, lipsesc informatii despre implicarea in operatiunile militare din septembrie 1944.
10) Localitate situata in jud. Cluj.
11) Astazi, Slovacia.
12) Sat al comunei Loamnes, jud. Sibiu.
13) Acest soldat este altul decat varul sau Isaia Dordea, deoarece respectivul a murit in Batalia de la Cotul Donului (19-25 noiembrie 1942).  Despre ruda sa nu a oferit informatii, dar intr-una dintre fotografiile aratate la interviu se afla alaturi de varul sau; atunci a afirmat ca acesta a murit pe frontul de Est.
14) E oarecum surprinzatoare informatia, deoarece nu a povestit despre un astfel de episod biografic. Daca a mai fost ranit, probabil acesta a fost un eveniment mai putin invalidant.
15) Probabil este vorba despre Ružomberok (in limba germana: Rosenberg, in limba maghiara: Rózsahegy), oras slovac.
16) Oras din jud. Sibiu.
17) Poate fi o confuzie! A declarat, cu putin inainte, ca in Ružomberok a fost spitalizat un an si opt luni. Cert este faptul ca a fost internat, in spital, in ambele orase.
18) Localitate din nord-estul Ungariei.
19) Al doilea mare oras din Ungaria.
20) Veteranul a considerat ca trebuie sa povesteasca, fara comentarii, cateva intamplari din razboi, episoade care i s-au parut semnificative.
21) Se refera la rusii care au intrat în gospodarie.
22) Pentru Gligor Deac, insurectia armata din 23 August 1944 a insemnat doar retragerea de pe frontul antisovietic.
23) Renumitele masive Matra, Tatra si Fatra.
24) Trecatoare Iablonita (Tatár-hágó) prin care armata ungara si-a transportat echipamentul logistic. In jurul grotei de pe , s-au desfasurat lupte grele in anul 1944. La 18 octombrie 1944, trupele sovietice au trecut prin acest pas in urmarirea armatelor germane.
25) Satul Toparcea este situat la 9 km de orasul Ocna Sibiului.
26) Vezi Decoratia comemorativa A.N.V.R (1989-1999).
27) Localitate aflata la 16 km est de municipiul Sibiu.
28) Aici, probabil, s-a petrecut un glisaj mental. Conform celor relatate anterior, ofiterul a fost ranit pe cand Gligor Deac era in acelasi dispozitiv militar cu mai inainte mentionatul capitan.
29) Rimavská Sobota (in limba maghiara: Rimaszombat) este un oras din sudul Slovaciei. Aici povestitorul este confuz, face erori; atunci cand a prezentat fotografiile a afirmat ca fratele sau a murit pe frontul antihitlerist in 1943.
30) Nu am identificat localitatea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper