Prin Scotia

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Cateva zile libere sunt numai bune pentru o scurta vacanta in plina vara. Iata un bun prilej de a vizita nordul Marii Britanii, Scotia, ca sa fiu mai precis. Asa incat, cu bilete ieftine si rezervari pentru cazare la hostel dinainte vreme, m-am urnit din loc. Ca o paranteza, in august, la Edinburgh, Festivalul Fringe face aproape imposibila gasirea unei camere in oras. Pe de alta parte, in spatiul insular, preturile variaza asa de mult in functie de data la care le cumperi, incat o rezervare dinainte (pentru orice, autobuz, tren, avion, cazare) iti lasa mult mai multi bani in buzunar pentru diverse placeri lumesti.

Am plecat din Bristol marti (10 august) dis de dimineata, 6.45 este ora de decolare a zborului low cost  Bristol – Edinburgh, iar dupa numai o ora de zbor am ajuns in suburbiile capitalei scotiene. Drumul de la aeroport in oras a fost scurt si pitoresc. Vremea? Britanica, racoroasa, cu o puternica amprenta scotiana. Ajuns in centrul orasului, dupa o jumatate de ora, gasesc un spatiu aproape pustiu (e prea devreme pentru o urbe asa de sofisticata sa se trezeasca la o ora asa de matinala). Sui agale, pe stradute medievale, catre Castelul Edinburgh (atractia principala a turistilor de pretutindeni). Despuiat de forfota turistilor orasul pare un imens sanctuar, cu ale sale cladiri centenare, innegrite de scurgerea anilor si succesiunea ploilor. Este grandios, te copleseste aceasta parte veche a sa situata la sud de Parcul Princes Street Garden (de fapt, Princes Street Gardens si Princes Street separa orasul in cele doua zone distincte, partea veche in sud, taiata de panta stancoasa a lui Royal Mile si orasul nou in nord, construit dupa 1700, cu a sa arhitectura georgiana extrem de ordonata). In fata castelului deja se formase un mic rand galagios in asteptare. Refuz compania castelului (care strajuieste deasupra capitalei scotiene) si prefer sa ma afund prin intortocheatele stradute medievale (numite wynds si closes).
Neavand oarece repere spatiale precise ma plimb anapoda, inca buimac dupa o trezire mult prea matinala. Molcom, o apuc  pe Royal Mile spre est, catre ocean (golful Firth of Forth de la Marea Nordului, ca sa nu fiu confuz). Royal Mile, esplanada istorica  a vechiului burg, traverseaza orasul dinspre Castelul Edinburgh spre Palatul Holyroodhouse. Este practic inima, artera comerciala a Edinburgh-ului. La capatul estic se afla si futurista cladire a Parlamentului scotian (membrii acestuia au puteri extinse in ceea ce priveste educatia, sanatatea, transporturile, cu mentiunea ca politica fiscala si politica externa raman sub jurisdictia guvernului britanic de la Londra). Intru (nu trebuie sa platesti, cum de altfel sunt majoritatea muzeelor si obiectivelor turistice din Marea Britanie) sa vizitez maruntaiele legislativului scotian. Prozaic, cum de altfel imi si inchipuiam, cu exceptia unei expozitii de fotografie din foaierul central, unde sunt expuse fotografii celebre luate in diverse colturi ale lumii. Cele mai multe poze expun necenzurat ororile lumii in care traim: corpuri sfartecate de gloante sau de obuze, trupuri prinse intre daramaturi la cutremure, revoltele sangeroase din suburbii sordide etc. Plec repede, nu este un debut prea incantator pentru o zi ce se anunta extrem de lunga si obositoare.
Imediat in vecinatatea cladirii legislativului scotian se iteste silueta colinei Arthur’s Seat. Acest deal care se ridica cu 250 de metri deasupra imprejurimilor are pante abrupte si ofera posibilitatea unei vederi panoramice uimitoare (spre vest orasul vechi, catre est marea). Aerul racoros si o ploaie scurta ma invioreaza brusc. La aceasta ora a diminetii se pare ca sunt mai multi turisti pe pantele colinei decat in – inca –, adormitul oras. Ma pierd pe poteci in compania unui peisaj asemanator celui deluros de la noi din tara. Numerosii turisti sunt neobositi in a face fotografii pe banda rulanta orasului lasat la poale. Nici eu nu fac exceptie (orasul, marea, colina, iata prilej de a poza fara intrerupere, suntem cu totii niste asiatici desavarsiti in a face fotografii). Ratacesc fara graba cateva ore (doua, poate, trei) pana spre pranz. Cobor pe o panta lina, iar la baza ei se aude sunetul inimitabil al cimpoiului (doi scotieni sadea, o doamna si un domn, canta fara sa le pese de nimic, intr-un peisaj de un verde crud primavaratec, avertizandu-te ca nu trebuie sa lasi nici un banut nicaieri, se canta de placere).
E vremea pranzului, ma reintorc pe Royal Mile. Preturile sunt mult peste cele din Bristol (e luna festivalurilor doar). La ora amiezii orasul s-a aglomerat teribil (practic nu prea mai exista locuri in pub-uri). Reusesc sa gasesc un loc unde  sa imi trag sufletul (informativ asa, pentru o bere, cu sau fara acid, preturile sar de 3.5 lire). O pornesc inapoi inspre castel, pentru ca un ghid turistic imi spune ca pe Canongate se afla Inchisoarea Canongate si muzeul People’s Story (focalizat asupra vietii oamenilor simpli din secolul al XVIII-lea pana in prezent). Intru in acest muzeu micut si foarte relaxant (un muzeu in miniatura), il vizitez relativ repede, apoi ma mut alaturi, unde se afla Biserica Canongate, un lacas simplu administrat de Biserica Scotiei. Aceasta are un cimitir cel putin interesant, locul de odihna al unor scotieni faimosi, printre care Adam Smith (autorul „Avutiei natiunilor“, care a locuit in apropiata resedinta Panmure House), Dugald Stewart si Robert Fergusson. Peste drum de People’s Story se afla Muzeul Edinburgh-ului, un spatiu fascinant al detaliilor istoriei locale, cu numeroase exponate de ceramica, argintarie si sticlarie din Edinburgh.
Orele se scurg cu repeziciune, agitatia si furnicarul din centrul orasului ma ametesc, se apropie pe nesimtite de ora 5 dupa amiaza, deja sunt douasprezece ceasuri de cand sunt in picioare. Ma hotarasc sa caut hostelul, nu e greu, este in proximitatea spatiului central (de altfel l-am si gasit repede), aproape de statia de tren Haymarket. In drum catre ma opresc la Catedrala St. Giles, un lacas de cult inca din anul 854, cu o arhitectura interesanta, cu o imensa coroana de piatra ce se ridica la cincizeci de metri deasupra solului. In interiorul catedralei o statuie in marime naturala a marelui reformator scotian John Knox.
In hostel curatenie, dar supraaglomerat (sunt paisprezece paturi intr-o camera extrem de micuta), cu paturi suprapuse si spatii reduse de trecere. Dupa ore de nesomn si umblat printr-un oras ce s-a aglomerat subit, un somn pare o binecuvantare. Inainte de asta imi doresc o bere, dar vanzatorul de la un minimarket imi precizeaza clar ca dupa 22 nu se vand bauturi alcoolice (e impotriva legii imi subliniaza de cateva ori). Cum pe aici legea se mai si respecta, fug repede la somn (e ora 22 deja?). Dorm. Toti dorm, nimeni nu sforaie, dar parca mai aude cineva.
E miercuri dimineata, o noua zi, azi trebuie sa ajung si la Glasgow (un drum de o ora cu autobuzul). Imi cumpar un bilet de o zi pe toate liniile (3 lire) si ma grabesc spre orasul nou. Reperez statia centrala pentru autobuze pentru a-mi fi mai usor spre seara cand parasesc Edinburgh-ul. Pentru azi mi-am planificat o vizita la mare. Spatiul la moda este Portobello, o mica plaja situata la cinci km de centrul capitalei scotiene. Plaja este pustie, ziua innorata nefiind prielnica unei plimbari la tarmul marii. Doar cativa ce locuiesc in preajma isi plimba cainii pe plaja foarte ingusta. Este un loc dezolant de pustiu, insa vecinatatea marii fascineaza in pofida ploii sacaitoare. Daca tot nu se poate face baie in mare exista inlocuitori: Portobello Swim Centre cu ale sale bai turcesti. Cateva ore ma pierd prin acest spatiu al visarii ratacind la intamplare. Este o discrepanta incredibila intre forfota centrala si acest teritoriu ce pare parasit. Imi place. Putinii trecatori din zona strazilor adiacente se grabesc cine stie incotro. Un domn ma intreaba de unde sunt si daca nu cumva caut ceva anume. Ii spun ca vin din Romania si ca totul este in regula. Un grabit cu fata smeada, auzind ca sunt din Romania, nu ezita sa ma injure vartos si cu patima, neuitand sa imi precizeze ca este italian si ca printre altele uraste romanii.
Revin in centru in vremea amiezii si asist la forfota starnita de Festivalul Fringe. Este o aglomeratie de nedescris, multime de gura casca, dar si de actori ambulanti care joaca acolo direct pe caldaram. E un Turn Babel in miniatura. In fata Galeriei Nationale a Scotiei iluzionisti, scamatori, jongleri si alti asemenea performeri isi fac numarul. Intru in galeria de arta. Deschisa pentru public in 1859, aceasta adaposteste o colectie impresionanta de picturi incepand din Renastere pana la perioada postimpresionista (cladirea neoclasica a fost proiectata de William Playfair). Sunt nume mari adapostite in interiorul acestei galerii scotiene: El Greco, Rembrandt, Goya, Poussin, Turner, Degas, Monet, Van Gogh.
Ajung la Glasgow pe la 6 seara. Statia centrala de autobuze (Buchanan Bus Station) aflata in proximitatea zonei centrale imi da un sentiment straniu de neliniste (nu imi place la o prima impresie si trebuie sa stau aici doua nopti, ma intorc in Edinburgh vineri dimineata). Obosit o pornesc catre hostel. Dupa ce strabat centrul in graba, ajung relativ repede. Cazarea este buna, colegi de camera decenti. Ma cazez si imi adun gandurile intr-un pub vecin unde imi fac planuri pentru a doua zi (joi 12 august). Un mic amanunt insa mi-a stricat buna dispozitie. Sa fiu cumva prevazator nu mi-am inchiriat pat in acelasi hostel pentru cele doua nopti de la Glasgow (mi-am zis eu ca daca este sa fie rau sa nu stau doua nopti in acelasi spatiu). Numai ca a doua zi cand mi-am mutat bagajele in cel de-al doilea hostel ales mi-a fost sa dau peste un spatiu oribil. Camere murdare, miros ingrozitor, promiscuitate, usile camerelor fara incuietori, pe scurt, un spatiu jalnic, ce cu greu poate fi gasit la noi acasa. Sa fi plecat as fi putut lesne (plata nu este chiar o avere pentru o noapte), dar nu am riscat sa pierd singura mea zi plina cautand un spatiu de cazare in Glasgow. Asa ca mi-am pus rucsac-ul in spate si am pornit la descoperit orasul.
Construit pe raurile Clyde (cel mai mare) si Kelvin, Glasgow („Dragul loc verde“, intelesul literar al celticului Glascu, din care se zice ar fi derivat numele Glasgow) nu are o faima prea stralucita, insa este locul unde si-au petrecut o parte din viata renumiti savanti ai lumii (Lord Kelvin, William Hunter sau James Watt), precum si renumitul poet scotian Robert Burns. Este un oras tipic industrial (expresia arhicunoscuta Glasgow kiss, ce se traduce printr-o lovitura cu capul in fata unui potential adversar, da si ea seama de latura proletara si mai rudimentara a orasului), cu suburbii anoste, prafuite, dar cu un centru destul de interesant si cu numeroase muzee de calitate.
O zi in Glasgow trece repede, asa incat circuitul meu a inclus o vizita matinala la Universitatea Glasgow (Gilbert Scott Building, principalul edificiu, este un exemplu al stilului Renasterii gotice) si Muzeul Hunterian (cel mai vechi muzeu din Glasgow). Acesta face parte din Universitatea Glasgow si prezinta o importanta sectiune din colectia celebrului medic din secolul al XVIII-lea, William Hunter. Nu departe de universitate se afla Parcul Kelvingrove (imens plaman verde in inima orasului) si Muzeul si Galeria de Arta Kelvingrove. Cladirea superba din gresie rosie a muzeului adaposteste o colectie minunata de arta (sa amintesc doar de operele lui C. Monet, Pablo Picasso, R. C. Pissaro, Georges Seurat, Van Gogh, Renoir, Henri Matisse, Titian, Bellini sau Botticelli). Muzeul este considerat una dintre cele mai marete colectii de stat din Europa.
In partea centrala a orasului cladirile medievale (extrem de putine) se imbina cu stilul arhitectural ce a caracterizat dezvoltarea orasului incepand cu secolul al XX-lea. George Square este o piata din centrul comercial al orasului strajuita de statui ale unor personaje celebre (regina Victoria, poetul national Robert Burns, James Watt, romancierul istoric Walter Scott). Diversitatea muzeelor in acest spatiu central este impresionanta si mai toate au intrarile libere. Este prea mult pentru o zi, nu se poate vizita mai mult, in conditiile in care am dat o raita si prin suburbiile destul de nesigure (Rahova pare un cartier normal daca il comparam cu imprejurimile din zona Ibrox Park, stadionul pe care joaca cei de la Rangers). Spre seara ajung la Catedrala Glasgow (una dintre cele mai complexe din Scotia) si la cimitirul din apropiere, Necropolis, cu   cavouri extrem de elaborate din epoca victoriana. Aici am intalnit un francez din Rennes ce bantuie Scotia de o luna jumatate cazandu-se la scotieni dispusi sa ofere o camera gratis (aceste planificari au loc dinainte vreme, discutii pe net pentru a gasi gazde primitoare, moneda fiind promisiunea unei cazari in Rennes daca vreunul dintre cei care il gazduiesc se hotarasc sa viziteze acea parte de Franta). Am mers impreuna spre centru, l-am insotit catre gara centrala a orasului (in acea searã innopta undeva la vreo treizeci de km de Glasgow). Eu m-am intors in barlogul meu insalubru (ce bine ca doar pentru o noapte!). Dis de dimineata am fost trezit de niste asiatici care se grabeau sa prinda trenul ce ii ducea catre nordul Scotiei.

M-am reintors bucuros in Edinburgh si pana seara la plecarea catre Bristol m-am dedat spectacolului strazii de la Festivalul Fringe. Am urmarit sumedenie de spectacole stradale pana la satietate. Diferiti scamatori care faceau tot felul de jonglerii, in spatii diferite, invatasera toti aceeasi poezie cretina pe care o repetau la unison. Ca parintii si copiii vad bine ce meserie grea  si-au ales ei si daca nu vor sa fie ca ei atunci ar fi bine sa se gandeasca de pe acum la o universitate, ca ei din asta traiesc si dupa ce termina reprezentatia fiecare sa puna in palarie macar o lira (sa spun cati scotieni plecau fara sa puna nimic sau poate aruncau asa, un 20 de pence?) si alte asemenea stupizenii ce mai mult iritau publicul decat il amuzau.
Seara, obosit, dupa intarzierea de doua ore a avionului, am revenit in Bristol. In fata caminului in care locuiesc, in miez de noapte, vreo cinci englezi grobieni loveau cu salbaticie trei tineri aflati la pamant. Am intrat intr-un pub pana s-a sfarsit reprezentatia. Cei aflati la pamant mi-au spus ca au fost loviti din senin. Unul dintre cei trei batuti ingrozitor avea tatuat pe mana „Chaos is My Life“. Natura umana este peste tot la fel. Bun venit in Bristol.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper