Povestea olandezului zburator

Un articol de C. STANESCU

În „Jurnalul poemelor“ pe care-l publica în frumoasa revista „Saeculum“ de la Focsani, poetul Liviu Ioan Stoiciu, considerat de unii „cârtitor“ de meserie, constata cu mândrie si admiratie retinuta vigoarea generatiei optzeciste din care el însusi face parte. Judecând dupa aceste rânduri, pare o generatie de succes într-un lung interval istoric plin de esecuri si initiative ratate: „Uitându-ma acum pe lista (lista participantilor la Colocviile de poezie de la Târgu Neamt din 23-25 octombrie 1987, organizate de Daniel Corbu, instructor la Casa de cultura din Tg. Neamt – n.n.) constat ca Laurentiu Ulici, Marin Mincu, Aurel Dumitrascu si Dan David au murit, Calin Vlasie e miliardar, e patronul unei edituri de succes, Paralela 45, a editat si o revista, „Calende“, la Pitesti, George Vulturescu si Dumitru Pacuraru scot împreuna revista „Poesis“ si împart premii anuale, Elena Stefoi e ambasador în Canada, Dumitru Chioaru conduce revista „Euphorion“, Liviu Antonesei a fost presedinte de judet si e patronul revistei „Timpul“, Gellu Dorian conduce revista „Hyperion“ si a inventat premii nationale si un congres al poeziei, ba chiar a publicat si optzecistii într-o colectie, Adrian Alui Gheorghe a inventat un concurs de debut editorial caruia i-a pus numele „Aurel Dumitrascu“, iar în 2010 a scos primul numar din revista lui trimestriala, intitulata „Conta“, dupa ce a condus revista „Antiteze“ la Piatra Neamt, revista ce vrea sa reapara anul acesta sub conducerea lui Vasile Baghiu, iar Daniel Corbu s-a întrecut pe sine, dupa ce a inventat o editura si o revista cu numele „Panteon“ si le-a falimentat, s-a mutat la Iasi si a inventat o alta revista, „Feedback“ si o alta editura, Princeps Edit, si organizeaza festivalul de poezie al Neoavangardei sau „Sarbatoarea poeziei“. Nici eu n-am fost usa de biserica, am avut si functii înalte, am condus si reviste. Va rog sa observati vigoarea acestei generatii optzeciste, pusa ferm pe baricada si înainte si dupa Revolutie“. De observat – observam, vigoarea generatiei pe baricada e indiscutabila. Si mai interesant e ca, în ciuda initiativelor si proiectelor esuate, exponentii fruntasi ai acestei generatii nu demobilizeaza coplesiti de pesimism si inertie, ci, din contra, se îndârjesc si mai tare în noua meserie de profesionisti ai proiectelor esuate. Cu totii par a fi mostenitorii lui Eliade Radulescu, autorul vestitului proiect colosal dar esuat „Biblioteca universala“…

Exemplar în aceasta privinta este poetul Adrian Alui Gheorghe care, într-o excelenta ancheta realizata în „Viata Româneasca“ de Marian Draghici si Ion Zubascu, îsi expune lista de proiecte esuate: a initiat seria noua a unor colocvii nationale de poezie si critica la Neamt la care, dupa opt editii, renunta „datorita penibilului cersetoriei la usile care ascundeau si ascund banii publici“; initiaza în 1993 Concursul de poezie, debut în volum „Aurel Dumitrascu“ pe care-l scapa din mâna dupa zece editii fiindca „România locala“, spune poetul, „nu mai era dispusa sa bage bani în carti de debut“; a scos revista „Antiteze“, dar „a sucombat dupa vreo zece ani de aparitii“; în 1997 initiaza la Durau o tabara de arta plastica „Nicolae Tonitza“ (pictorul interbelic al manastirii de la Durau), tabara ce-si da duhul dupa sase editii când „s-au terminat banii de culori“; nici proiectul unui festival international de percutie la Piatra Neamt n-a durat mai mult de-o vara, din aceeasi pricina a… goanei dupa aur! AFCN? „Administratia Fondului Cultural National“, spune poetul nemtean, e „o marota a unei clientele cumetrial-gascare care ne-a dat, la majoritatea proiectelor depuse, o binecuvântare cu flit“. Dupa care acelasi poet spune o fabuloasa si naucitoare poveste a unui olandez zburator aterizat temporar în România. Se facea ca un olandez în carne si oase îsi parasea laboratorul si tara de dragul unei românce de pe Valea Muntelui, de la poalele Ceahlaului, mutându-se în tara ei cu renta unei matusi cu tot. „Vreo juma’ de an – povesteste poetul nostru – olandezul a admirat frumusetile naturii noastre. Când l-am cunoscut, mi-a zis ca avea sa scrie o carticica care sa circule în Vest si care sa se numeasca simplu: «România pe întelesul tuturor»“. Olandezul s-a apucat serios de treaba: si-a facut o casa ca-n povesti la poalele Ceahlaului, si-a tras apa curenta, si-a instalat centrala, si-a pietruit drumul si, culmea elegantei, nu iesea pe ulita nebarbierit. „La el – continua povestea – fumul iesea drept pe cos, în timp ce la ei (la vecinii olandezului, românii, cum ar veni – n.n.) mergea ca udul boului, el era neted pe fata si zilnic ras, în timp ce ei aveau fetele înnegrite de tutun prost, de bautura din petrol, gâstele lui erau albe la pene si li se vedea grasimea printre fulgi, în timp ce gâstele lor erau murdare si slabe. De asta îsi petreceau încruntati cele trei sute si ceva de sarbatori din calendarul anual al românului, în care e interzis sa muncesti dar e permis sa bei, sa toci timpul, sa înjuri, sa-ti mai înjunghii vreun consatean. Dar situatia nu putea merge la nesfârsit asa. Într-o zi, câtiva munteni mai inimosi au intrat în ograda olandezului si s-au ocupat de stricat: centrala, apa curenta, garduri. Au dat drumul la micul helesteu în care se jucau niste nesimtiti de pestisori colorati. I-au rupt florile. I-au taiat copaceii. S-au chinuit o gramada de timp pâna au reusit sa smulga trandafirii japonezi, aveau si spini, aveau si radacinile bine înfipte în pamântul românesc… Olandezul si-a luat câmpii. Acum traieste la Rotterdam, alaturi de româncuta noastra care s-a adaptat si care munceste la un laborator ce se ocupa cu experimentele atomice. Manuscrisul brosurii de popularizare a frumusetilor tarii noastre, «România pe întelesul tuturor», a mai fluturat, pagina cu pagina, prin curtea parasita a casei de pe Valea Muntelui, o vreme, dupa care vântul l-a luat si l-a dus pe Bistrita.“ Antologica, povestea olandezului zburator, reproduce pâna la un punct furia oarba a consatenilor lui Petre Petre din „Rascoala“ lui Rebreanu, aceia care, intrati în casa batrânului Miron Iuga devasteaza totul, sparg ferestrele, smulg perdelele si distrug pianul. În povestea/ parabola lui Adrian Alui Gheorghe nu-i însa nicio rascoala, ci e vorba doar despre dezastruoasa mostenire a unor trasaturi urâte ale neamului românesc si poate si ale altor neamuri: invidia neputincioasa si ura oarba a unor bipezi care nu pot suporta sa vada cum în ograda altora, aparent asemenea lor, cresc gâste cu pene albe si grasime între fulgi, iar în helesteu se joaca niste pestisori colorati… Pe scurt, este vorba, conchide poetul, despre educatie si scoala: „Scoala româneasca s-a tabloidizat… educatia a fost susanelizata, relatia profesorului cu studentul se rezuma la plata taxelor catre «sereleul universitar» care tipareste diplome.“ „Cu profesorime, cu functionarime, cu bagatori de seama, cu patroni de facultati, numarul celor care se dau bine pe lânga intelect e destul de mare. Toti cetatenii care priveau altadata la o facultate ca la Everest, îsi satisfac orgoliul ascuns si-si cumpara diplome una dupa alta. Nu stiu ce primar care nu poate face dovada faptului ca a terminat liceul are deja doua diplome de absolvent de facultate si acum îsi încheie masteratul!“ Mustind de revolta si de amaraciune, povestea olandezului zburator de la Valea Muntelui înapoiat la Rotterdam este o parabola a salbaticirii, a noii barbarii ce ameninta o populatie analfabeta împroprietarita cu diplome universitare. Ca sa apese si mai tare asupra fatalismului „mioritic“ ce si asa ne bântuie, poetul repeta cuvintele teribile ale lui Mircea Vulcanescu: „Daca printr-o calamitate poporul român ar disparea si ar veni alt popor în acest spatiu, s-ar transforma tot în poporul român“. Povestea olandezului zburator ne conduce catre un posibil raspuns, altul decât cel din gândul bunului român zvârlit si ucis în puscarie tot de niste români: mai bine român în alta parte decât român în România. Si probabil ca nici vesnicia nu s-a nascut la sat. În niciun caz la Valea Muntelui…

Un comentariu pentru “Povestea olandezului zburator”

  1. septembrie 8, 2011 la 3:24 pm

    mai traieste C.Stanescu,alias M.Costea de la culturala „Scanteia”? Batranul politruc nu a uitat nimic din preceptele proletcultiste de dinainte de ’89.
    Fix de C.Stanescu are nevoie in 2010 revista fondata de dl.Buzura …

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper