Popor metafizic, brand vegetal

Nu m-a impresionat niciodata disidenta Anei Blandiana cu motanul Arpagic, dar trebuie sa recunosc ca, la publicarea acelor versuri, pe final de comunism, cand parca se pregateau viitorii eroi anticomunisti, mi-a placut si mi-a ramas in memoria de lunga durata concluzia „noi suntem un popor vegetal“. Si nu mi-a ramas pentru ca nu as fi vazut vreun copac revoltandu-se, ci pentru ca identificam inca de-atunci un fel de vegetare, de traire in prezent, de maniera metafizica de rotire in cerc, fara rezultat.
Numesc vegetare metafizica tendinta noastra spre discutie prelunga si inutila, pe orice teme, fara solutii sau referinte la viitor. Un fel de discutie acida, de cufundare a oricarui subiect intr-o cuva cu urina acida, parfumata sau urat mirositoare.  Spun metafizica in sensul plasarii dincolo de experienta, ca disputa intre individual si universal, ca si categorii care nu au unitate de masura comuna sau corespondente cuantificabile. Fiind o categorie a intelectului pur, metafizica nu se opune rationalitatii sau stiintei, dar nu are legaturi stabile cu acestea. Vorbesc de o metafizica vulgara,  nu una filosofica si sistematica, a universaliilor. O simulare metafizica pe orice tema, un delir de reflectie sau negare ce are ca masura doar propriile idiosincrazii sau stereotipuri, dusa pe un ton si un limbaj universalizant. O reflectie si o dezbatere ce nu folosesc la nimic, nu au rezultate si se indreapta spre niciunde, un fel de culme a sofisticii.

Avem in ultima vreme o asemenea dezbatere publica legata de brandul turistic, nu brand de tara, cum vorbesc toti care vor sa se afle in treaba,  dezbatere ce a creat un scandal national. Cand a fost proiectul cu Land of Choice scandalul a fost la fel de mare pentru ca brandingul este si o chestie de mare moda – semiologica, semiotica sau semioiconica, fineturi la care ne pricepem cu totii. Am fost la un moment dat, prin 2005, nominalizat din partea opozitiei politice, pentru a face parte dintr-o comisie pentru brandul de tara, dar totul a murit dupa vreo doua sau trei sedinte. Pe de alta parte, Elena Udrea nu pierde nici o ocazie pentru a actiona in toate directiile si asta enerveaza, desi cred ca este singura ei sansa.
In problema brandului turistic are dreptate aproape oricine emite o opinie, inclusiv Elena Udrea, pentru ca este intr-adevar o zona abulica. Este nevoie de o serioasa strategie de comunicare, dar ne trebuie in primul rand servicii turistice competitive. E adevãrat, comunicarea trebuie realizata de profesionisti veritabili, de echipe de cercetare si creatie, lucru destul de scump, dar competitia va otravi climatul, iar cei care pierd vor distruge cu mare imaginatie munca celor care au castigat. A castigat un roman, nu e bine ca este roman si nu stie ce cumpara strainii. Daca dam banii unor straini, nu e bine pentru ca ei nu cunosc Romania profunda sau, cum am vazut, cumpara un logo presetat si ni-l vand ca mare lucrare originala.
Va mai amintiti sloganul „România, mereu suprinzãtoare“? Am ras cu pofta cu totii si am facut bancuri memorabile. A venit apoi Romania – Fabulous spirit, o incercare a MAE de a vinde Romania, realizata de un specialist roman, inteligent, Lucian Georgescu. Toata lumea a sarit sa-l faca praf, unii spunand ca numai tarile sarace vorbesc despre spirit, doar n-o sa aratam lumii ca suntem flamanzi (creativul Mihai Coliban).  Cu Land of Choice a fost un scandal fabulos (bun acest cuvânt pentru noi!) care nu a surprins pe nimeni, ceea ce a facut ca el sa fie abandonat, desi, pentru un concept publicitar, contestarea si scandalul nu sunt intotdeauna un lucru rau. Am analizat la cursurile mele de comunicare publicitara si branding variantele acestea si nu sunt catastrofale : comparandu-le cu alte branduri turistice ale altor tari, noi pierdem la comparatia cu realitatea romaneasca, nu la comparatiile cu alte branduri.
Daca Ogilvy, Jacques Seguela, Oliviero Toscani, Leo Burnet, Claude Hopkins, Maxwell Sackheim, Albert Lasker sau alti clasici ai publicitatii ar lucra la brandul nostru de tara ar fi atacati imediat de specialistii romani in publicitate (stiu vreo cinci care ar sari imediat) altii l-ar incita chiar pe batranul Willy Ollins sa vina la Bucuresti si sa spuna ca nu e bine. Apoi ar scrie pe bloguri vreo doua, trei sute de specialisti mai mici sau mai mari. Este firesc sa se intample asa, este bine ca suntem o tara vie si spiritualizata, daca nu se supara pe mine creativul care spune ca spiritualitatea conoteaza saracie si nu trebuie sa vrem asa ceva.

Am vazut ca ministrul Elena Udrea zice ca va cere explicatii companiei realizatoare pentru slabiciunile pentru care presa face scandal. Daca va face asta, atunci sa nu-i intrebe doar despre frunza si despre drepturile de autor, ci sa mai ceara explicatii legate de dimensiunea cercetarii foarte scumpe si chiar de calitatea executiei grafice. Normal ar fi sa ceara materialul brut al cercetarii, filmari si transcrieri la focus-grupuri si interviuri, eventual sa dea accesul public la ele, inclusiv la baza de date a cercetarii, fiind vorba de bani publici europeni. Dincolo de supararea celor care ar fi fost poate indreptatiti sa lucreze la imaginea de brand turistic, lucrarea este slaba, logoul brandului turistic al Romaniei este destul de superficial abordat de catre echipa internationala care a lucrat. Jumatatea de million de euro pentru cercetare luata de TNS nu a produs efecte asupra acestei frunze ca un ochi care plange, lucru care poate sa ne aduca aminte de vechiul slogan legionar (readus si abandonat de CDR) „Libertate, ochii plansi vor sa te vada“ – unul dintre cele mai tari slogane pe care umila mea experienta de cercetator in comunicare le-a intâlnit. Daca focus-grupurile ar fi incercat o testare de perceptie grafica, s-ar fi vazut ca doar un semidoct ar alterna caractere in capitals (adica ROM, confuzie de care fugim noi ca dracu de tamaie, datorita conationalilor nostri mai colorati) cu niste aldine ce incep cu un semn pe care occidentalii nu-l pot recunoaste, adica litera a. La banii dati pe acest brand de turism, puteam cere o analiza de semiometrie si am fi vazut ca imaginarul gradinii in Europa (in China, nu stiu) este legat nu de frumusete pura, natural, ci de ordine, arhitectura, natura pusa in forme de civilizatie, cultura greco-romana aducand acest element.
Evident, legarea noastra de Carpati este foarte buna, chiar daca Mazare ar vrea sa-si faca drumuri si sosele pe banii nostri, iar apoi sa ne puna bariere unde vreau muschii lui. Ar fi trebuit sa se faca si o legatura, cat de firava, cu conceptul Land of choice, cel din anii trecuti, ar fi trebuit macar sa nu publice acel briaf creativ care ne jigneste inteligenta. Grafismul care se vrea jucaus si familiar este o stilizare naiva, dar fara personalitate, acopera tot spatiul si nu cred ca arata bine pe alte suporturi. In fine, animatia este discontinua si nu fixeaza elementele grafice de interes, iar legaturile dintre cadre fragmenteaza perceptia … s.a.m.d.
Dar sunt satul sa critic, sunt satul sa fim inconjurati doar de critici, sunt satul si sa mai aud critici, dupa care nu vezi nici o urmare. Scriu aceste lucruri doar pentru ca am citit, cu stoicism si masochism,  sute de pozitii, articole sau postari de blog care se roteau in cercuri vicioase, intrau intr-o dezbatere fara sa priceapa nimic, fara sa stie ceva despre branding sau despre turism. Un fel de delir metafizic fara nici o finalitate, poate doar cu finalitatea de a ucide orice proiect care nu este rodul gandirii personale. Un delir de dezbatere publica putand sa se justifice doar prin faptul ca vrem ca nici un proiect sa nu fie dus pana la capat si toata energia masinariei noastre sociale trebuie sa se consume doar pentru claxon.  Din nefericire, totul este posibil si din cauza unui ministru care nu a invatat nimic dupa Land of Choice, si lucrul principal care trebuia invatat este acela ca proiectul trebuia continuat, macar pentru ca partea de critica era epuizata, dar si pentru ca a investit bani publici in el.

Asadar, constatam ca avem brandul turistic cel nou: bun, rau, copiat sau nu, verde ca un brotac (asta imi place foarte tare), deci ce ar trebui sa facem acum? Sa mai dam milioane pentru alt brand? Nu cred, ar trebui sa ne sprijinim barbia in bota si sa cugetam un pic. Am putea ajunge la concluzia si mai grava decat cea dupa care avem tara fara brand, adica ne-am putea da seama ca avem brand fara tara.

Ce-i de facut? Sa construim tara si apoi se va gasi si brandul. Una civilizata, functionala, europeana. Si inca ceva, mai important decat toate observatiile semiotice. Sa facem o tara ca sa ne placa noua intai, sa nu mai vrem sa plecam din ea, sa ne dam copiii la scoala in Romania, sa putem spune: I love you, ROMania (ar merge scrisa oricum). Un brand care sa ne convinga pe noi ca suntem acasa. Apoi ii vom convinge si pe altii sa ne caute, vor sti oricum ca suntem aici si vor vrea sa vina.

Avem brand, deci ar trebui sã ne apucam sa construim tara. Avem un popor si o intelectualitate cu aplecari spre metafizica, condusi parca de o dorinta a gratuitatii si inutilitatii reflexive, deci brandul vegetal completeaza frumos integrarea noastra in cosmos. Suntem o societate fara proiecte sau chiar proiectofaga (iertati, va rog, barbarismul!) care a uitat de un singur lucru, de oameni. Ma uit adesea la fotografii cu romani simpli, portrete ale mizeriei, statui ale abrutizarii prin munca. Uneori deschid un albumul mult hulit al Eternei si fascinantei Romanii, ma uit la mainile mari ale romanilor, la ochii lor tristi, sau la hainele lor ponosite si caut acolo locul bogatiei pe care o putem arata strainilor. Vad fotografiile si mi-e draga aceasta tara. Asa cum este ea, frunza verde sau uscata, gradina sau pajiste, pentru ca e plina de oameni care nu au ajuns la demnitatea de a aparea pe logo ca frunza, ca raul, ca dealul….

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper