Ghencea, compulsia la repetitie

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Rânduri de vacanta, teme „eterne“. Nici in concediu scumpa noastra patrie, Românica, populata, dupa cum se stie, cu cei „viteji si drepti dintre traci“, ori, dupa caz, cu „urmasi ai lui Traian“ (Basescu), nu osteneste sa ne surprinda. Iar noi, observatorii involuntari, masochisti (precum ne-a invatat tata Decebal), asistam la seria nesfârsita de tembelisme, deliruri si aberatii pe care „eroii“ post-revolutionari ai neamului o tot nutresc cu fapte demne de prima pagina a tabloidelor.
Sa luam, spre pilda, cazul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. (Deschid paranteza si declar: sunt stelist de când ma stiu, dar nu din acela care merge pe stadion si sparge seminte, ci din rasa fanilor comozi, dar fideli pe viata, ce prefera sa stea acasa in fotoliu, sa deguste Staropramen-ul blond si pop-corn-ul gospodaresc adiacent, caci e mai placut sa te delectezi fara risc fizic cu toate aceste delicatese in securitatea propriului limes, basca sa beneficiezi si de replay). Abia se linistisera acum o luna apele in cadrul marelui club de odinioara, cu venirea in calitate de manager general a fostului selectioner si ex-glorie a Stelei, Victor Piturca, abia se mai potolise Gigi Becali, patronul cel nabadaios al echipei, acest „Berlusconi de Carpati“ (ori, mai bine zis, acest „Basescu de Ghencea“, caci titlul de „Berlusconi de Carpati“ este revendicat, cel putin potrivit presei italiene, de actualul chirias de la Cotroceni!), ca vertijul a cuprins din nou atmosfera din mioritica tabara blau-grana.
Piturca, excelent vârf si golgheter in epoca de aur a Stelei, câstigator al Cupei Campionilor Europeni si al Supercupei Europei, omul care a inscris contra Spaniei lui Butragueño la Bucuresti, dar si selectionerul care a calificat nationala tricolora la trei editii ale turneului final al Campionatului European (o data cu tineretul, de doua ori cu seniorii), era exact genul de personalitate care convenea de minune actualei situatii, generate prin functionarea psihica de tip ciclotimic, dar si prin derapajele cvasipatologice pe care le inregistreaza periodic mintea Razboinicului Luminii. Gigi Becali, fost cioban, bisnitar, coreut si chibit, actualmente mare latifundiar, europarlamentar, filantrop si vedeta media, deloc lipsit de o anumita smecherie naturala, totalmente vaduvit de instructie, lipsit de scrupule, tribal, ca orice machidon, cinic, confuz si duplicitar, a cumparat Steaua fiind constient de faptul ca achizitioneaza un brand – unul dintre cele mai solide din România fotbalistica, si nu numai.
Fosta campioana europeana, cea mai titrata echipa din competitia interna (campionat si cupa), oferind team-ului national cei mai valorosi jucatori din istorie (Marcel Raducanu, Hagi, Lacatus, Belodedici, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie), dar si cel mai important antrenor (Anghel Iordanescu, desemnat „selectionerul secolului“ in 2000), Steaua aducea cu sine nu numai un palmares de invidiat si fara concurent in România, dar si cel mai generos contingent de suporteri din tara. Steaua nu era doar un brand (ceea ce coana Udrea n-o sa faca niciodata din România, caci n-are cum sa ridice patria de la nivelul unui logo imbecil la coerenta, polisemia semantica si continutul factual demne de un autentic brand), ci si o potentiala sursa de grase venituri pentru noul investitor. Victoriile, mai ales cele internationale, atrag sponsori, premieri UEFA, drepturi de televizare grele, gradene pline, abonamente, material promotional, vânzari on-line de calibru.
La inceput, sandramaua a tinut. Cu Meme Stoica presedinte, o portavoce inteligenta, tupeista si dedicata, cu Cosmin Olaroiu antrenor, un diplomat manipulator in relatiile cu Gigi, dar altfel bun strateg si psiholog, Steaua a luat doua titluri si a disputat semifinala Cupei UEFA, fiind la un pas de finala cu Sevilla, oferind numerosi jucatori nationalei lui Piturca si facându-i fericiti pe cei aproape doua milioane de fani mai mult sau mai putini consecventi. Insa pentru ca ne gasim in Românica, orice vis frumos are parte de o aspra esuare in cea mai funesta si cretina dintre realitati. Gigi s-a trezit, si-a adus aminte cine este si mai ales ce poate, iar dupa plecarea lui Olaroiu si a lui MM, ambele cu cântec, iadul s-a abatut asupra bietei echipe. De altminteri, prin aceasta falsa schimbare la fata, Becali s-a dovedit cel mai redutabil adversar al echipei pe care nu pierde nici un prilej sa declame cât o iubeste, asezând-o pe locul trei, dupa Dumnezeu si familie, intr-o ierarhie a amorurilor sale sacrosancte. Suporterii rapidisti au inventat chiar o rugaciune, potrivit careia Seful cel Mare din Ceruri e somat sa vegheze la sanatatea patronului ros-albastru, caci doar asa Steaua are esecul garantat. Dincolo de gluma, eu cred ca giulestenii nu se insala. Asta este realitatea unei Stele becalizate.
Insa lucrurile pareau, din iulie cel putin, intrate pe un fagas al normalitatii. Piturca, ins incapatânat, personalitate accentuata, controlatoare, nitelus paranoica, dar profesionist adevarat si tehnician de talent, venise in Ghencea nu doar cu 14 noi jucatori, majoritatea tineri, cumparati cu bani putini, dar adusese un staff tehnic onorabil, recuperase câteva din gloriile clubului, care primisera sarcini legate de competitiile de juniori, reglementase organizarea structurii economice numite Steaua Bucuresti, de la ingrijirea gazonului pâna la impacarea cu suporterii, de la vânzarea de abonamente pâna la neimplicarea mediatica a patronului (observatie: GB nu este „in acte“ patronul echipei, desi faptic el tine financiar Steaua – de ce stau asa lucrurile, nu ma intrebati, asta e tara, asta e Fiscul nostru!).
Dupa sase victorii in meciurile de pregatire si doua in campionat, când in sfârsit armonia parea ca se instalase pe deplin si pentru multa vreme in Ghencea, Gigi Becali si-a dat din nou in petec, iesind la rampa cu declaratii ce l-au deranjat pe Piti. Drept pentru care, acesta, impreuna cu toti tehnicienii sai, s-a retras, intelegând corect ca latifundiarul din Pipera nu este un om cu care sa se poata colabora. Ca Gigi este incapabil sa se abtina, oricâte clauze ar fi incluse intr-un contract-beton, nu mai e de mult o stire. Stire ar fi abia atunci când am descoperi cu stupefactie ca vreme de sase luni el nu a mai aparut la tv. Nu e cazul. Dar stirea adevarata, cel putin pentru mine, a constat in faptul ca Victor Piturca, un om pragmatic, cinic, care-si negociaza la sânge contractul, conditiile si puterile, fara concesii si sentimentalisme, s-a putut lasa pacalit de primitivul histrion becalian. Oare la ce se astepta Piti din partea machidonului? La respect, ratiune, echilibru, lipsa de isterie si onestitate? Desigur, nu. Si-atunci, cum sa ne explicam „ratacirea“ fostului selectioner?
Cred ca doua pricini au stat la baza acestei temporare orbiri. In primul rând, fascinatia de a antrena si de a face performanta antrenoriala cu echipa la care ai stralucit in calitate de jucator. Steaua nu e numai un brand pentru public si investitori, ci si un miraj pentru fostele sale glorii. Oricât de stridente ar fi argumentele potrivit carora cu Becali nu se poate lucra normal, marii stelisti continua sa revina in Ghencea – chiar cu pretul umilirii lor de acest parvenit tiranic si incoerent. Hagi, Lacatus, Stoichita, Panduru au simtit-o pe pielea lor. Dar si tehnicienii stranieri ai Stelei, ca Protasov, Zenga, Bergodi. In al doilea rând, natura omeneasca, fie si fara sa cada prizoniera patologiei, include zone ale unui masochism neasumat si nedeclarat ca atare. Stii ca o sa-ti fie rau, dar te duci intr-acolo. Suferinta, durerea, angoasa te fascineaza, te atrag. La fel ca intr-o casnicie in care singurul liant intre parteneri a ramas sacrosanctul caft cotidian, de care amândoi se plâng, dar fara de care nici unul nu (mai) poate trai. Asa si cu Steaua becalizata. Ca antrenor, te duci in Ghencea având condamnarea la moarte gata semnata, dar te duci. Aviz amatorilor!

P.S. Doua stiri extrem de interesante mi-au ajuns la ureche in ultima clipa. Primo, jurnalistul Victor Ciutacu, aflat la cumparaturi intr-un mall cu fiul sau, minor, a fost agresat „spontan“ de doi fanatici basescieni, care l-au recunoscut pe gazetarul „Jurnalului National“ si-au incercat sa-l aduca pe calea cea dreapta a amorului fata de liderul maxim. Cam asa se intâmpla la Berlin dupa ce Hitler a câstigat democratic puterea. Te cafteau pe strada doar pentru ca aveai nasul coroiat sau purtai barba mai lunga. Dar nu, desigur, PDL nu este un partid fascist, Ponta se insala, iar Sever Voinescu-Cotoi are dreptate!
Secundo: colegul meu de la catedra CAV, senatorul Radu F. Alexandru, l-a criticat pe Traian Basescu pentru ca nu lasa partidul sa-si urmeze destinul de unul singur, acum, când prezidentul nu mai poate fi o locomotiva pentru structura oranj. Eroic indemn, superba constatare! De ce nu o fi formulat-o domnul senator in toamna trecuta, când nu prea frecventa cursurile onorabilei UNATF, fiind mult prea ocupat ca sa-l sustina in infinite emisiuni televizate pe „cel mai iubit fiu al natiunii“, proiect care i-a si reusit in cele din urma domnului Alexandru? O exista oare vreo legatura intre caderea dramatica in sondaje (a PDL-ului, a Basescului) si „curajul“ critic de ultima ora al fostului dramaturg, actualmente senator portocaliu? Habar n-am, ma intreb si eu, fireste, cu ingrijorare colegiala…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper