Despre unele adevaruri banale din invatamântul românesc

Un articol de AURELIAN GIUGAL


Deseori citim prolixe introduceri pentru a ajunge la  esentialul exprimat in cuvinte simple, seci, ce nu intra in categoria livrescului. Asta se intâmpla intrucât „universitarii nu se adreseaza in primul rând strazii (desi o pot face ca simpli cetateni), ci formatorilor de opinie imbatati cu iluzii istorice sau transcendentale“ (Mihail Neamtu, „Marxismul liric si revolta mesianica – un raspuns pentru Alexandru Polgár“,
grupareaaproape.wordpress.com, iulie 2010).

Traian Ungureanu face nota discordanta in acest carnaval al livrescului, al scriiturii sofisticate, ce are nevoie de largi spatii de expunere si dezvoltare ideatica. Scriitura domniei sale nu emite exigente istorice sau transcendentale, este mult mai mundana. Sever apologetica, nu poate emite nici un fel de pretentii de credibilitate, atâta vreme cât adoratia febrila inlocuieste tonul detasat. Astfel, Traian Basescu (caci presedintele României este subiectul adoratiei) este supus unui excesiv tir de laude. Putem citi cum „presedintele Basescu a facut o analiza exacta si a prezentat in termenii cei mai clari cu putinta starea de fapt“ („Constitutia României“, traianungureanu-tru.blogspot.com, 20 iulie 2010), a „atins, cu acea brutalitate tonica pe care politicienii de pretutindeni au uitat-o sau o evita, problema esentiala a modului de viata european“ si alte asemenea evidente ce numai miopii politici refuza sa le asimileze la adevarata lor valoare.
Dar, in fine, nu neaparat despre scrisul encomiastic al domnului Traian Ungureanu imi propun sa vorbesc. Si nici despre capacitatile politice si economice ale presedintelui Basescu nu vreau sa ma pronunt. Despre asta se vor exprima „eventualii istorici onesti ai deceniilor care vin“, doar ei vor fi in stare sa realizeze ca „România anilor 2009-2010…a avut, totusi, taria sa realeaga un Presedinte lucid si slabiciunea sa continue spre raul comun“ (Traian Ungureanu, „Avem un Presedinte bun – la ce bun?“, traianungureanu-tru.blogspot.com, 25 iulie 2010).
Doua remarci insa mi-au stârnit atentia. In primul, Traian Ungureanu ne avertizeaza, a câta oara?, ca Traian Basescu ne „vorbeste de ani de zile de câteva lucruri simple: relansarea educatiei, inlaturarea sclavajului bugetar in care se complace atât populatia «comuna» cât si asa zisul mare capital, recuperarea economiei agrare“ (ibidem). A doua remarca a facut-o ministrul Funeriu. Domnia sa se arata extrem de multumit de faptul ca anul acesta organizarea unui bacalaureat corect ne-a aratat adevarata fata a invatamântului preuniversitar românesc (de unde si procentele mai reduse ale celor ce au promovat examenul).
BAC-ul miraculos
Trebuie ca ne imbatam cu apa rece crezând (ca ministrul Daniel Funeriu) ca anul acesta examenele nationale au fost organizate corect. Poate a fost vorba de mai multa teama din partea unor cadre didactice, dar nici vorba de eliminarea atotcuprinzatorului sistem al colectarii banilor pentru mituirea comisiilor de la bacalaureat si a profesorilor supraveghetori. Este ridicol sa vorbesti despre corectitudine atâta vreme cât majoritatea liceelor din Bucuresti (pe acestea le stiu foarte bine; exceptiile sunt cantitati neglijabile) practica acest sistem convenabil ambelor parti: profesorilor, care isi suplimenteaza câstigurile (uneori la cote ametitoare) si elevilor, care sunt scapati de corvoada invatarii pe parcursul unui an intreg. Ar fi bine daca in secret s-ar face urmatoarea statistica: sa fie monitorizate mai multi ani acele licee ce au avut anul acesta procente foarte scazute la examenul de bacalaureat (ne vom trezi cu surpriza ca la anul sa vedem o imbunatatire fantastica a procesului educational, asa ca sa ma exprim in limbajul plin de rumegus al inspectorilor de specialitate, uneori cu procente ce se apropie de 100%), iar invers, sa fie trimise incognito comisii corecte la liceele ce au avut procente de promovabilitate extrem de ridicate la examene (uimirea va fi pe masura, si exemplele din anii din urma nu lipsesc).
Eu unul as propune urmatorul experiment: sa se organizeze un examen la un liceu, de preferinta de la mediu catre baza inferioara valorica (asa cum sunt majoritatea), in preajma bacalaureatului, cu ministrul Funeriu de fata, iar elevii adunati experimental intr-o clasa sa fie testati cu o simpla operatie aritmetica, o impartire – sa zicem asa: 0,0083 impartit la 0,083 (si ca sa fie experimentul valid sa fie selectionati acei elevi care sunt obligati prin profil sa sustina proba la matematica). Sa se corecteze apoi raspunsurile elevilor (surprizele vor fi extrem de mari si sigur nu in sensul pozitiv).
Anormalul ca normal
In felul rocambolesc in care este organizat acum invatamântul preuniversitar din România, s-a ajuns la situatia aberanta de a se crea o competitie artificiala intre licee si scoli generale si asta din cauza faptului ca cele mai severe controale se fac acolo unde rezultatele nu sunt foarte bune, evitându-se, cu buna stiinta, liceele cu procente mari la examene si cu note mari in cursul anului (acolo procesul de invatamânt se desfasoara la cote ametitor de bune, la ce bun controalele?). S-a ajuns la situatia penibila in care procurori-jurnalisti (de la „Evenimentul Zilei“, caci despre acest cotidian este vorba) fac procese de intentie unor directori de licee ce au avut nenorocul ca elevii din subordinea lor sa aiba parte de comisii normale intr-o tara anormala (pentru ca trebuie sa spunem ca, cel putin in invatamântul preuniversitar din România, anormalul a devenit normal si invers). Domnule ministru Funeriu, nu trebuie sa cautati acte de coruptie in invatamântul românesc in nu stiu ce colt de tara. Ajunge sa mergeti pret de 10 minute cu tramvaiul din centrul Bucurestiului ca sa descoperiti mizeria de sub pres. Ajunge doar sa vreti sa aflati, restul vine de la sine.
Aceste anomalii au cauza precisa: inspectorii scolari, iar in ultima vreme si cea mai mare parte dintre directori de institutii scolare sunt numiti pe criterii politice. Caracterul meritocratic al ascensiunii ierarhice in sistemul de invatamânt a fost inlocuit cu sistemul mult mai la indemâna al obedientei fata de un partid sau altul; si aici sunt puse in circulatie alte valori decât inteligenta, performantele manageriale, dragostea de carte si de scoala – mai degraba „inteligenta“ practica se refera la capacitatea directorilor si a inspectorilor de a transpune in practica nobilele idealuri ale ministrului in functie, si când spun asta ma refer la faptul banal al presiunilor facute de directori asupra supusilor docili, profesorii suplinitori, de incetare a grevei si de participare la examene. Poate nu ar fi rau daca s-ar contabiliza numarul de ore facute pe parcursul unui an scolar de acei inspectori si directori numiti politic (am avea ocazia de a descoperi ca nu putini sunt aceia care fac o ora in octombrie si mai intra la clasa in februarie, nu atât de des incât sa depaseasca 5-6 ore pe an).
Când vorbesc despre criteriile politice ce stau la baza numirilor in invatamânt nu fac referire la un partid anume. Sunt practici transpartinice, la indemâna PSD-ului, a PNL-ului si, cu voia dumneavoastra, a PDL-ului, intrucât cangrena care a cuprins invatamântul preuniversitar nu cunoaste culoarea politica.
România vs. Singapore. Perpetua aflare in treaba
Insulele de normalitate nu schimba radical situatia. Sunt scoli generale si licee admirabil organizate, dar acestea reprezinta exceptia si nu regula (este meritul unor directori si profesori onesti si foarte bine pregatiti). Eminentii elevi olimpici internationali si nationali prezentati in chip de moaste pe la diversele consfatuiri metodice nu salveaza onoarea unui sistem muribund.
Si când spun muribund ma refer si la sistemul de salarizare imaginat de toate guvernele postdecembriste. Pentru ca da, domnule Traian Ungureanu, despre relansarea educatiei se vorbeste de 20 de ani. Sa vorbesti este o activitate senina ce nu implica nici un fel de responsabilitate. Doar putina logoree (presedintelui Basescu nu-i lipseste acest dar) si discursul dezlânat e gata. Sau credeti cumva ca relansarea educatiei este un domeniu aflat exclusiv in atentia domnului Traian Basescu? Cei ce isi imagineaza reforme in educatie facute de profesori ce au salarii de 6 milioane (atât va fi salariul unui debutant, si când spun debutant ma refer la acei profesori care au sub 10 ani vechime) se inseala amarnic. Nu se va intâmpla niciodata, pentru ca putini, foarte putini studenti merituosi, cu aptitudini didactice se vor hazarda sa munceasca intr-un sistem educational imaginat in laboratoarele partidelor politice si, pe deasupra, intr-un post execrabil remunerat. Asa se perpetueaza vechile metehne, amplificate in anii din urma: bani pentru examene, calitatea indoielnica a celor ce vor intra in sistemul de invatamânt, competitie falsa pentru promovabilitate (sa nu care cumva sa fie inspectoratele cu ochii atintiti spre scolile care nu stiu ce inseamna normalitatea in spatiul autohton!) si alte asemenea prapastii lumesti.
Acum ceva timp in urma presedintele vorbea, referindu-se la maririle salariale din invatamânt cu 50% si la eforturile pe care le va face in acest sens, de prioritatile care trebuie sa ghideze societatea (si invatamântul, vezi, doamne, ar fi una dintre ele). Campania a trecut si am vazut ca invatamântul nu este o prioritate in România. Este in schimb in Singapore, o tara asiatica cu nivel de dezvoltare incomparabil fata de cel al plaiurilor mioritice. Am intâlnit aici la Bristol un student singaporez ce mi-a relatat succint urmatoarele: statul singaporez isi trimite tinerii la studii in Europa de vest si aiurea (sunt câteva sute de studenti singaporezi in Bristol, câteva mii in Londra spre exemplu). Ei nu trebuie sa-si faca griji de partea financiara (taxele scolare, si acestea nu sunt mici in Anglia, existenta zilnica sunt asigurate de autoritatile din Singapore). Studentii si apoi masteranzii (pentru ca sunt incurajati sa faca si studii masterale in occident) trebuie doar sa citeasca, sa se pregateasca, pentru ca sa revina in tara si sa predea in sistemul de invatamânt de acolo (sa ii instruiasca si pe tinerii singaporezi, asta este una dintre obligatiile contractuale – un anumit numar de ani sa predai in sistemul de invatamânt din tara proprie). Da, se poate spune ca cei care administreaza sistemul din Singapore au anumite prioritati mult diferite fata de cele din România.
Noi tot repetam cuvinte fara noima, vorbim de relansarea sistemului de invatamânt (vom termina cu invatatul fara rost al filosofiei si vom produce tinichigii si ospatari, meseriile viitorului). De fapt nu vom mai invata nimic (imi povestea un profesor cum era mustruluit de nu stiu ce inspector ca nu le preda elevilor Kant si Hegel, axându-se doar pe vagi precepte morale si pe povete de tot soiul cu tâlc filosofic, profesorul replicând ca nu poate preda Kant si Hegel unor elevi liceeni care nu citisera nici macar „Capra cu trei iezi“), cu exceptiile clasice (câteva licee si scoli de elita din fiecare oras), iar despre reforma Dumnezeu cu mila.
Contabilizând toate aceste metehne (cu precizarea ca este imposibila enumerarea intregului sir de absurditati din sistemul educational românesc), trebuie sa admitem cu mâhnire ca reforma in invatamânt se reduce la o simpla si perpetua aflare in treaba.

Un comentariu pentru “Despre unele adevaruri banale din invatamântul românesc”

  1. august 7, 2010 la 7:32 pm

    Nu se spune promovabilitate!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper